„Părintele monahismului”, așa cum va fi numit de-a lungul istoriei, s-a născut în perioada prigoanelor împotriva creștinismului, pe la mijlocul secolului al III-lea, cel mai probabil în anul 251, într-o familie creștină de țărani înstăriți. Părinții săi au murit când el avea vârsta de 20 de ani. Rămas moștenitor al agoniselii acestora, și-a însușit ad litteramîndemnul Mântuitorului către tânărul bogat în Evanghelia de la Matei (19, 21): „Dacă vrei să fii desăvârșit, vinde tot ce ai, împarte săracilor și vei avea comoară în cer. Apoi vino și urmează-Mi Mie”, ca și cum i s-ar fi adresat lui însuși. Astfel, după ce și-a împărțit moștenirea săracilor, s-a retras într-o colibă din apropierea satului natal, ca după o vreme să se așeze într-un mormânt idolesc abandonat. Aici s-a nevoit până la vârsta de 35 de ani, după care s-a așezat la Pispir, „Muntele cel din afară”. Viața sa cuvioasă și înțelepciunea dobândită prin nevoință au atras pe lângă Sfântul Antonie mulți ucenici dornici de aceeași dulce jertfire. Din liniștea caldă a pustiei, face două călătorii la Alexandria, prima prin anii 310-311, pentru a-i îmbărbăta pe creștinii prigoniți în ultima mare persecuție, și a doua în anul 338, pentru a-l sprijini pe ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare, în lupta împotriva ereziilor vremii. În rest, viața întreagă și-a trăit-o în pustie, în singurătatea părăsită doar de dragul ucenicilor ce-l căutau sau de propria dorință de a-i cerceta, atunci când cunoștea cu duhul că lucrul acesta se impune. A plecat la Domnul în anul 356, în vârstă de 105 ani, nu împovărat, ci încununat de ani, înmormântat fiind în loc de taină, după propria sa dorință. Pentru viața sa sfântă, Biserica îl prăznu- iește pe 17 ianuarie, cântându-i până la unicul sfârșit al vremii troparul purtător de bucurie:
„Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Antonie. Åži cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri”.
„Părinții cei de demult – cuvioșii –, când se retrăgeau în pustie spre a afla apă...
...apă vie,
mai întâi își vindecau neputințele. Suferințele
făceau din ei doctori aleși.
Åži numai apoi vindecau pe cei în nevoi.
Însă noi,
înainte de a ne vindeca singuri de ispite și de foame și gânduri, încercăm să vindecăm pe străini.
Åži puțini
aud cuvintele poruncitoare, divine: «Doctore! Vindecă-te întâi pe tine»."
„Fă-mă, Doamne, să știu pentru ce sunt săraci și bogați și robie; pentru ce unii mor în pruncie în timpu-n care alții prea mult îmbătrânesc;
de ce nedrepții se îmbogățesc, iar drepții mor mai toți în sărăcie? Bietul meu muritor... lasă-Mi Mie judecățile ce îți sunt de prisos.
Mai cu folos
și cu mai multă rodire spre bine ți-ar fi de-ai lua aminte la tine."
„Avvo
Pamvo!...
Nu nădăjdui spre dreptatea ta, căci e rea.
Nici nu suspina pentru lucrul trecut, că-i pierdut.
Vrei să întâlnești îngerii și trâmbițele și cântecele? Stăpânește-ți limba și pântecele!"
„Va fi o vreme doar a lor...
...doar a nebunilor!
Åži când nebunii vor vedea pe cineva
cu minte-ntreagă și cu suflet bun,
îl vor numi nebun,
pentru că nu-i asemeni lor,
nebunilor."
„Eu nu mă tem de Dumnezeu, căci Îl iubesc
și prin iubire frica izgonesc.
Åži știu apoi că prin smerenie și înfrânare
pot să supun un milion de fiare."
(Din volumul „De dragul păcătoșilor – încercări de versificare a Patericului”, de Pr. Trandafir Vid)

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team