1 Aprilie 2010

Facă-se voia Ta (II)

Cum putem şti dacă trăim conform voinţei lui Dumnezeu? Iată un indiciu: dacă lipsa vreunui lucru te întristează, aceasta înseamnă că nu te-ai încredinţat cu totul voinţei lui Dumnezeu, având poate, în acelaşi timp, impresia că trăieşti conform voinţei lui. Cel care trăieşte după voinţa lui Dumnezeu nu-şi face griji pentru nimic. Iar dacă are nevoie de ceva, el se încredinţează lui Dumnezeu şi pe sine şi pe acel lucru; şi dacă nu poate obţine ceea ce îi face trebuinţă, el rămâne netulburat, ca şi cum l-ar avea.

Omul care s-a încredinţat voinţei lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Şi orice i s-ar întâmpla, el îşi spune: „Aşa este pe placul lui Dumnezeu”. Dacă este bolnav, el gândeşte: „Este un semn că această boală îmi este necesară, fără de care Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o. […] Cea mai bună lucrare... Citeste articolul

Un singur lucru ne desparte de Dumnezeu şi o singură cauză a pricinuit căderea lui Adam şi a fiecăruia din noi: încălcarea voinţei lui Dumnezeu. Această neascultare este sursa unică a tuturor păcatelor omeneşti. Ea este şi sursa unică a răului, căci voinţa lui Dumnezeu este Binele absolut; sursa unică a minciunii, căci voinţa lui Dumnezeu este Adevărul absolut; sursa unică a tuturor... Citeste articolul

1 Ianuarie 2010

Adevărul lui Dumnezeu și minciuna lumii (II)

„Hristos grăieşte astfel : un singur lucru este de trebuinţă (Luca 10, 42). Care este acela? Veşnica mântuire. Tot ce este în lume trece, cum trece însăşi lumea. La moarte părăsim lumea şi tot ce este în lume: cinstire, slavă, bogăţie, plăceri, prieteni, fraţi, părinţi, copii, meserie. Doar cu sufletele trecem de aici fie la viaţa veşnică, fie la chinul veşnic. Când aflăm mântuirea sufletului, dobândim ceva mai de preţ decât lumea întreagă. Dimpotrivă, ce folos ai dacă vei dobândi toate comorile lumii, dacă vei pierde mântuirea sufletului ? Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul şi-l va pierde ? – spune Mântuitorul lumii (Mt. 16, 26).” (Sfântul Tihon din Zadonsk – „Despre îndatoririle creştinului faţă de sine însuşi”).

Naşterea pruncului Iisus restabileşte alianţa omului cu Dumnezeu şi unitatea între cer şi pământ. Steaua de la Betleem ne arată calea mântuirii, a adevărului şi a vieţii, într-o lume căzută sub puterea minciunii şi a morţii. Hristos cel fără de păcat a venit în lumea robită păcatului pentru a vindeca ochii noştri orbi şi a aduce dovada, prin patimile şi răstignirea Lui... Citeste articolul

  „Cel ce gândeşte cele pământeşti, nu cele de Sus, prin însuşi acest fapt se întoarce de la cuvântul lui Dumnezeu, îl dispreţuieşte şi îl nesocoteşte. Deci oricum ţi-ai întoarce gândirea, omule, ai de ales între două lucruri: ori să iubeşti cuvântul lui Dumnezeu şi să laşi lumea, ori să laşi cuvântul lui Dumnezeu şi... Citeste articolul

16 Iunie 2009

Omul revoltat

„Revolta metafizică este actul prin care un om se răzvrăteşte împotriva condiţiei sale şi împotriva întregii creaţii. Ea este metafizică prin faptul că tăgăduieşte sensul omului şi scopul creaţiei. (...) Omul revoltat se situează într-un stadiu fie premergător, fie posterior omului religios, revendicând o ordine omenească în care toate răspunsurile să fie omeneşti. (...). Ar fi astfel posibil de dovedit că nu pot exista pentru cugetul omenesc decât două universuri posibile, cel al religiei (sau, în limbaj creştin, al mâtuirii), şi cel al revoltei. ” (A. Camus - „Omul revoltat”)

Tendinţa de a se împotrivi şi de a se răzvrăti este o trăsătură generală constitutivă a naturii omeneşti, la fel ca şi conştiinţa şi inteligenţa. Aşa încât am putea spune, parafrazându-l pe Descartes: „ Mă revolt, deci sunt” – „ deci suntem”[...], scrie Camus, într-atât revolta i se pare a fi fundamentală pentru a defini ansamblul... Citeste articolul

1 Mai 2009

Despre discernământ

« Virtutea cea mai mare este discernământul »  (Sf. Isaac Sirul - « Cuvântări ascetice »)

« Orice gând în care nu predomină pacea şi smerenia nu este conform lui Dumnezeu, ci este în mod vădit o aşa zisă bună inspiraţie venită de la duhurile rele. Căci Domnul nostru vine cu pace, iar tot ce vine de la Vrăjmaş este însoţit de tulburare şi agitaţie. (…) Trebuie să facem totul cu discernământ. Să ne măsurăm propriile puteri, înseamnă... Citeste articolul

Dumnezeu, Cel veşnic, Cel care Este, fără de început şi fără de sfârşit, nu poate muri, şi deci nu poate nici învia. Când spunem că Hristos a înviat şi că a biruit moartea, este vorba de omul Iisus şi nu de Hristos Dumnezeu, care a fost, este şi va fi pururi viu. Moartea nu are existenţă reală, ea nefiind creată de Dumnezeu. Ceea ce numim moarte este o iluzie de aceeaşi... Citeste articolul

Furtuna care zdruncină de câteva luni încoace corabia supraîncărcată de bogăţii a economiei occidentale nu are nimic surpinzător dacă privim această criză mondială a sistemului bancar şi financiar într-o perspectivă spirituală. Într-adevăr, acest uriaş edificiu planetar, aidoma unui turn al lui Babel clădit pe nisipurile mişcătoare ale goanei după profit şi ale... Citeste articolul

1 Ianuarie 2009

Tăcerea lui Dumnezeu

„Hristos-Dumnezeu este infinit în puterea Lui; Duhul Său umple toate abisurile. (...) Când stăm în faţa lui Dumnezeu într-o tăcere lipsită de orice imagine, într-o totală goliciune a întregii noastre fiinţe, atunci adâncurile făpturii noastre ne sunt dezvăluite şi nouă. O concentrare extremă – o reunire a tot ce se află înlăuntrul nostru şi constituie personalitatea noastră – ne permite să vedem că, după obârşia şi natura ei, fiinţa întregii omeniri este o singură făptură, constituie un singur Om. (...) În acest fel putem înţelege cuvântul lui Hristos: „Astfel încât toţi să fie una precum noi suntem una” (vezi Ioan 17, 20-23) (Părintele Sofronie – „Rugăciunea, experienţă a veşniciei”).

Organele unui trup viu şi sănătos lucrează în tăcere zi şi noapte, asigurând funcţiile vitale şi unitatea organismului. Este tăcerea vieţii. Un trup neînsufleţit conţine aceleaşi organe, dar tăcerea lor este opusul celei dintâi: ea este semnul că inima a încetat să bată şi să menţină legătura vie a organelor şi unitatea organismului, ceea ce duce la descompunerea... Citeste articolul

1 Decembrie 2008

Astăzi vouă S-a născut un Mântuitor (Luca 2, 11)

 « Pentru a veni în această lume, Dumnezeu a ales făptura plăpândă a unui copil. Tot aşa şi noi trebuie să ne regăsim inima de copil, adică să ne ştim slabi şi nevoiaşi, dar şi iubiţi de un Tată plin de blândeţe. Crăciunul poate fi acest moment privilegiat în care să renunţăm în sfârşit la mândrie, la voinţa de putere, la egoism şi la iluzia care ne face să credem că putem trăi fără dragostea Tatălui. La Crăciun putem fi precum fiul risipitor, care vede de departe pe tatăl său venindu-i în întâmpinare cu braţele întinse (…). Îmi  place, mai cu seamă în seara de Crăciun, să cuget asupra unui frumos aforism al unui înţelept musulman: „Despică inima omului şi vei găsi un soare!” ».  (Sora Emmanuelle – Convorbire – revista „Panorama”, decembrie 2007)

Crăciunul este sărbătoarea copiilor, adică sărbătoarea fiecăruia din noi, oricare ar fi vârsta noastră, căci suntem cu toţii, mici şi mari, copiii lui Dumnezeu. Figura luminoasă a surorii Emmanuelle (1908 - 2008), care s-a reîntors la Tatăl ceresc în octombrie trecut, a fost, şi va rămâne pentru totdeauna în amintirea celor care au văzut-o şi auzit-o, o mărturie vie a... Citeste articolul

1 Noiembrie 2008

Fericiți cei ce plâng, că aceia vor fi mângâiați (Matei 5, 4)

„Aşa cum nu există, după spusele doctorilor, nicio persoană perfect sănătoasă, am putea spune la fel, cunoscând bine omul, că nu există niciunul ferit de deznădejde, în care să nu sălăşluiască în adânc o îngrijorare, o nepotrivire, o teamă de un nu ştiu ce necunoscut sau pe care nici nu îndrăzneşte să-l cunoască ( …). În cugetul omului mocneşte un rău căruia, numai rareori, într-o străfulgerare, o teamă inexplicabilă îi dă la iveală prezenţa lăuntrică. Şi în orice caz, nimeni şi niciodată nu a trăit şi nu trăieşte în afara creştinismului fără a fi deznădăjduit, şi nici în creştinism nimeni, dacă nu este un adevărat creştin; căci întotdeauna, cu excepţia creştinului desăvârşit, un grăunte de deznădejde rămâne înlăuntrul lui” (Sören Kierkegaard – Tratatul deznădejdii).

Răul nelămurit şi incurabil înrădăcinat în om, evocat de filozoful danez, nu are la origine o cauză psihologică, adică un dezechilibru nervos legat de viaţa personală a individului – de aceea niciun fel de psihanaliză sau psihoterapie nu va putea să-l lecuiască – ci este o boală de natură spirituală şi o categorie ontologică specifică fiinţei omeneşti, care este „o... Citeste articolul

1 Octombrie 2008

Vulturul și cocoșul

„Atâta timp cât nu cunoaşte nimic mai înalt, omul se mulţumeşte cu puţinul pe care-l are. El seamănă cu un cocoş care vieţuieşte la ţară, într-o mică ogradă, vede câţiva oameni şi câteva animale, cunoaşte vreo zece găini; el este mulţumit cu viaţa lui, întrucât nu cunoaşte nimic mai mult. Dar vulturul care zboară în înaltul norilor, a cărui privire ageră cuprinde largi orizonturi (…), care se bucură de frumuseţea lumii şi cunoaşte numeroase ţări, fluvii şi mări (…), acest vultur nu ar fi fericit dacă l-am ţine în mica ogradă împreună cu cocoşul. (…) Tot aşa se întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Cel care nu a cunoscut harul Duhului Sfânt, seamănă cu acel cocoş care nu are habar de zborul vulturului în înaltul cerului”.    (Sfântul Siluan – „Scrieri”)

Unitatea lumii naturale cu cea spirituală se află la originea a numeroase parabole şi simboluri biblice care se referă la lumea naturală pentru a ne comunica adevăruri duhovniceşti, precum metafora Sfântului Siluan citată mai sus. Într-adevăr, aşa cum remarcă Mircea Eliade („Tratat de istorie a religiilor”), pentru omul religios „Natura nu este niciodată naturală”,... Citeste articolul

1 Septembrie 2008

Robia patimilor

”O vrabie legată de picior, dacă vrea să-şi ia zborul, este reţinută de această legătură. Tot aşa spiritul care nu are încă libertatea interioară, dacă încearcă să se avânte către cunoaşterea realităţilor cereşti, recade pe pământ, înlănţuit de puterea patimilor” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Cuvântul „patimă” prezintă în limba română o conotaţie negativă, în timp ce cuvântul „pasiune”, preluat din franceză, a căpătat o valoare pozitivă, deşi etimologia latină a celor doi termeni este aceeaşi: pati, a suferi sau a îndura o suferinţă; participiul trecut – passus – a slujit la formarea substantivului passio-nis, suferinţă.... Citeste articolul

1 Iulie 2008

Înțelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu (1 Corinteni 3, 19)

„Dumnezeu nu se dezvăluie sufletelui mândru. Cel mândru, chiar dacă ar studia toate cărţile, nu-L va cunoaşte niciodată pe Domnul. Căci mândria nu lasă loc într-însul pentru harul Duhului Sfânt, iar Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât prin Sfântul Duh” (Sfântul Siluan, Despre smerenie).

Trufia este o boală ucigătoare a sufletului care macină şi otrăveşte toate facultăţile omeneşti, intelectuale, afective şi spirituale: „Scară putredă e mândria, şi cine se urcă pe ea se va prăbuşi” (Sfântul Evagrie Ponticul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii). Mândria poate lua aparenţa tuturor virtuţilor creştine, şi chiar a smereniei, la acela care... Citeste articolul

1 Mai 2008

La ce serverște suferința?

« Crezi oare că putem urca la ceruri fără pătimiri, fără amărăciuni, fără lacrimi ? Fostul nostru stareţ, Părintele Iosif Isihastul, spunea mereu : « Toată viaţa mea n-a fost decât un martiriu ». Dar una este să auzi acest cuvânt şi altceva să-l trăieşti, să verşi lacrimi în fiecare zi, şi sânge noaptea, pentru tine însuţi sau pentru alte persoane iubite. (…) Cât de mult ne învaţă experienţa !!! De aceea, când auzi vorbindu-se de suferinţă, roagă-te pentru cel ce suferă : nu-i cere lui Dumnezeu să-l izbăvească de suferinţă ci să-i dea răbdare. Căci în suferinţă se află Dumnezeu. Mai întâi Răstignirea, apoi Învierea. » - Părintele Efrem din Katunakia (1912-1988).

Când o fiinţă omenească vine pe lume, nimeni nu poate şti dacă va avea o existenţă fericită, o sănătate bună sau o viaţă îndelungată. Dar putem fi siguri că oricare îi va fi soarta şi oricare ar fi naţionalitatea, sexul, averea şi situaţia socială a acelei persoane, ea va avea de înfruntat tot felul de încercări, dureri şi suferinţe pe tot parcursul vieţii. Momentele... Citeste articolul