CREDINŢA TA TE‑A MÂNTUIT (Marcu 10, 52) (I)
20 Iulie 2011

CREDINŢA TA TE‑A MÂNTUIT (Marcu 10, 52) (I)

A crede în Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că binele adeverit de cugetul nostru, pe care îl căutăm în viaţă, dar care nu ne este dat nici de făptura noastră lumească, nici de raţiune, că acest bine există totuşi, chiar şi în afara făpturii şi raţiunii noastre, că el există în sine. Fără această credinţă, ar trebui să admitem că binele nu este decât o senzaţie amăgitoare sau o noţiune arbitrară a raţiunii omeneşti, cu alte cuvinte, că el nu există în mod real. (…) Trebuie să credem că binele există în el însuşi, că el este adevărul real, trebuie să credem în Dumnezeu. Vladimir Soloviov Fundamentele vieţii duhovniceşti, Ed. Casterman   

Credinţa este facultatea cea mai înaltă a omului, infinit superioară raţiunii, inteligenţei omeneşti şi facultăţilor noastre naturale – „calea pe care merge credinţa se află deasupra naturii” (Sf. Isaac Sirul) –, deoarece numai credinţa poate să ne pună în legătură cu Binele absolut pe care îl numim Dumnezeu, fără de care omul este incapabil să facă binele,... Citeste articolul

MOARTE, UNDE ESTE BIRUINŢA TA?  (I Cor. 15, 55) (II)
1 Iunie 2011

MOARTE, UNDE ESTE BIRUINŢA TA? (I Cor. 15, 55) (II)

„Nu‑l vezi pe dumnezeiescul Iisus deschizând mormântul? El este Prinţul care deschide temniţa bieţilor prizonieri. Trupurile moarte care sunt închise înlăuntru vor auzi într‑o zi cuvântul lui, şi vor învia precum Lazăr; vor învia chiar mai bine decât Lazăr, căci învierea lor va fi fără de moarte, iar moartea, spune Sfântul Duh, va fi aruncată în genune, şi nu se va mai arăta nicicând: Et mors ultra non erit (Moartea nu va mai fi) (Apoc. 21, 4).  Aşa încât de ce te înspăimânţi, suflet creştin, în apropierea morţii? Sau poate văzând prăbuşirea casei tale, te temi că vei rămâne fără adăpost? Ascultă dar pe preasfântul Apostol: Noi ştim, spune el (...), ştim cu siguranţă şi cu deplină certitudine, că dacă această casă de pământ şi noroi, în care locuim, este distrusă, o altă casă ne este pregătită în ceruri (2 Cor. 5, 1)” Bossuet – „Predică despre moarte”

Dostoievski (citat în prima parte a acestui articol) a văzut  cu claritate că materialismul este o doctrină a morţii. Într‑adevăr, materia sub toate formele ei, însufleţite sau nu, este sortită în mod inevitabil deteriorării şi dezagregării – lege universală pe care oamenii de ştiinţă o numesc legea entropiei, şi care nu cunoaşte nicio excepţie. Prin urmare, a afirma... Citeste articolul

În Duminica a cincea după Paşti, Sfântul Ioan Evanghelistul istoriseş­te convorbirea Mântuitorului cu fe­meia samarineancă la fântâna lui Iacov (In 4, 5-42). Deşi, în aparenţă, un dialog simplu, el exprimă însă un moment însemnat din activitatea mesianică a Mântui­torului. Acest motiv l-a condus pe Iisus până la fântâna lui... Citeste articolul

15 Aprilie 2011

MOARTE, UNDE ESTE BIRUINŢA TA? (I COR. 15, 55), partea I-a

„Am spus de multe ori: „Să mori şi să înviezi în fiecare zi! Dacă nu ştii să mori, să n-ai nădejde de înviere! Nu se poate fără cruce (...). Marea greșeală a oa­menilor în lume este că nu suportă suferinţa şi nu înţeleg că este singura acţiu­ne, singura preocupare, singura trăire împotriva a tot ce este rău, sub patrona­rea diavolului. Cine fuge de prigoană, fuge de Dumnezeu, spune Sfântul Teodor Studitul. (...) Pentru că în ce fel aştepţi Învierea dacă fugi de Cruce?”  (Arhimandritul Arsenie Papacioc, VEŞNICIA ASCUNSĂ ÎNTR-O CLIPĂ, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008) 

Învierea lui Hristos este adevărul fundamental al credinţei creştine, iar pro­pria noastră înviere este scopul însuşi al vieţii creştine. Căci „dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică, este credinţa voastră. Sunteţi şi acum în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt... Citeste articolul

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(II)
1 Martie 2011

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(II)

   „Viața de azi, cu necontenita ei alergătură, este un iad. Oamenii se grăbesc mereu, aleargă. În ceasul acesta trebuie să se afle aici, în celălalt acolo, în celălalt mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, e nevoie să îşi noteze. Cu atâta alergătură, tot e bine că îşi mai aduc aminte cum îi cheamă... Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni! (...) O astfel de viață plină de nelinişte şi alergătură nu înseamnă fericirea - e iad! (...) Pentru nimic în lume să nu aveţi nelinişte. Neliniştea este a dia­volului.” (PAISIE AGHIORITUL „Cuvinte (I)”, Muntele Athos, 2000) 

   Unitatea şi ordinea Creaţiei, altfel spus Cosmosul - etimologia greacă a acestui cuvânt exprimă ideea de ordine şi de lume organizată -, au la temelie pacea şi armonia între toate elementele care alcătuiesc universul. Antichitatea greco-latină recunoştea deja pacea şi buna înţelegere a elementelor ca fiind principiul fundamental al universului: după ce a separat elementele... Citeste articolul

1 Decembrie 2010

RUGACIUNEA INIMII

  „Poporul acesta se apropie de mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar ini­ma lui este departe de mine.” Isaia 29, 13; Matei 15, 8) „Cugetul nostru trebuie să ia aminte la ceea ce se petrece în inimă. ” (Sf. Siluan) „Râvnind la mântuire, trebuie să ne în­dreptăm toată atenţia către starea ini­mii (...) Intrarea în... Citeste articolul

1 Decembrie 2010

DUMNIEZAU DRĂGUTU

„Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri [...] şi S-a facut om.” 

Am câteodată sentimentul că la Crăciun mulţi dintre noi pierdem şansa de a în­ţelege ce se întâmplă. Auzim un lucru oarecum ciudat, că Dumnezeu se naşte dar, prinşi de febra pregătirilor de săr­bători, ridicăm din umeri şi, în cel mai bun caz, spunem ceva de genul „Dumnezeu poa­te face tot ce vrea, deci nu-i de mirare că se arată pe pământ ca şi... Citeste articolul

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(I)
1 Decembrie 2010

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(I)

„Pace şi bucurie tuturor de la Domnul! Pa­cea şi bucuria sunt cu adevărat bogăţiile noastre cele mai mari, în această lume şi în cealaltă. Cu toţii râvnim la ele. Putem poseda multe lucruri pe acest pământ, tot ceea ce dorim dar dacă nu avem pacea, toate aces­tea nu slujesc la nimic. Iar pacea provine de la Izvorul vieţii, de la Domnul. Adresându-se ucenicilor Săi care ferecaseră uşile de teama Evreilor, Mântuitorul le-a spus înainte de toate:„Pace vouă!”(...) Dom­nul ne dăruieşte pacea Sa dacă ne schimbăm felul de a gândi şi ne întoarcem faţa către Binele absolut care este Domnul Dumne­zeu. (...) Această pace produce un sentiment de stare bună, de bucurie şi de mângâiere nu numai în noi înşine dar şi asupra tutu­ror celor cărora le transmitem gânduri pli­ne de pace, de blândeţe, de dragoste şi bunătate.” (STARETUL TADEI, Pace şi bucurie întru Duhul Sfânt) 

   Omul lumii moderne nu cunoaşte niciodată pacea. De dimineaţă până seara, cuge­tul lui este covârşit de un torent neîntrerupt de gânduri, griji, temeri şi închipuiri diver­se care se înmulţesc de la sine ca şi organismele vii. Toate bunurile pământeşti pe care le posedăm pun stăpânire la rândul lor pe cugetul nostru şi devin o sursă... Citeste articolul

NU JUDECAŢI, CA SĂ NU FIŢI JUDECAŢI (Matei 7,1) (II)
1 Noiembrie 2010

NU JUDECAŢI, CA SĂ NU FIŢI JUDECAŢI (Matei 7,1) (II)

„Osândeşte lucrul rău dar pe cel care îl face nu-l osândi. Dacă îl osândeşti pe aproapele, învaţă Cuviosul Antioh, împreună cu el şi tu eşti osândit pentru acelaşi lucru. (...) Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să ne străduim în tot chipul a nu-i osândi pe alţii. Prin neosândire şi prin tăcere se păstrează pacea sufletească: atunci când omul petrece într-o asemenea aşezare, primeşte descoperiri dumnezeieşti.” (Sf. Serafim de Sarov, Rânduieli de viaţă creştină)

Sufletul tulburat şi întunecat de patimile omeneşti – mânie, revoltă, trufie, lăcomie, invidie, ură – nu mai este capabil să primească lumina Duhului Sfânt, precum un om adormit care crede în cele văzute în vis, şi nu mai poate percepe lumina zilei. Tot ceea ce vedem şi simţim în vis, bun sau rău, plăcut sau neplăcut, încântător sau... Citeste articolul

Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7,1)
1 Octombrie 2010

Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7,1)

18. A-i judeca pe ceilalţi, înseamnă a uzurpa fără ruşine o prerogativă dumnezeiască; a-i condamna, aduce pierzania propriului nostru suflet. 19. Aşa cum trufia poate, în lipsa oricărei alte de patimi, să-l piardă pe cel stăpînit de ea, tot aşa faptul de a-i judeca pe ceilalţi poate, el singur, să ne piardă cu desăvîrşire, dat fiind că fariseul a fost osândit pentru aceasta (cf. Lc. 18, 14). 20. Un bun viticultor mănâncă numai strugurii copţi şi nu-i culege pe cei verzi, un om voitor de bine şi chibzuit va însemna cu grijă toate virtuţile pe care le va vedea la ceilalţi; dar cel smintit cercetează greşelile şi defectele. Despre acesta din urmă a fost spus: Ei au cercetat nelegiuirea şi şi-au irosit puterile întru această cercetare (Ps. 63,7). 21. Chiar dacă ai vedea cu proprii tăi ochi, nu osândi, căci deseori chiar şi ei s-au înşelat. (Sf. Ioan Scărarul – Scara – Treapta a zecea: Despre clevetire)

A-i judeca pe ceilalţi ni se pare atât de firesc, de normal şi de necesar, încât o facem de-a lungul întregii zile, fără să ne mai dăm seama şi fără să resimţim nici cea mai mică mustrare de cuget, într-atât suntem de încredinţaţi că acesta este dreptul nostru legitim. Sistemul educativ şi cultura societăţilor moderne, întemeiate, pe de o parte, pe... Citeste articolul

Ispita cunoașterii (II)
1 Iulie 2010

Ispita cunoașterii (II)

« Între toate patimile spiritului omenesc, una din cele mai aprige este dorinţa de a cunoaşte ; iar această curiozitate îl face să-şi istovească forţele pentru a găsi fie vreo noutate tăinuită în ordinea naturii, fie vreo dibăcie încă neştiută în artele tehnice, fie vreo iscusinţă deosebită în conducerea afacerilor. Dar prin această nestăvilită dorinţă de a ne îmbogăţi înţelegerea cu noi cunoştinţe, suntem aidoma acelora care scruteză depărtările, fără să remarce lucrurile dimprejurul lor : vreau să spun că mintea noastră, încercând să cuprindă cu mari strădanii lucruri foarte îndepărtate, şi parcurgând, ca să spunem aşa, cerul şi pământul, trece cu vederea lucrurile care îi sunt cele mai apropiate, astfel încât ne irosim întreaga viaţă neştiutori de ceea ce ne este de trebuinţă, şi nu numai de ceea ce ne este de trebuinţă, dar şi de ceea ce suntem » (Bossuet – « Predică despre moarte »).

Ştiinţa ne orientează cugetul către lucrurile din afară, care prin mulţimea lor infinită şi diversitate lor inepuizabilă, ne atrag precum un miraj tot mai departe de fiinţa noastră reală : « Suntem plini de lucruri care ne aruncă în afară » (Pascal). Un om pierdut în mijlocul deşertului care şi-ar petrece puţinul timp pe care îl mai are de trăit studiind... Citeste articolul

Ispita cunoașterii
1 Mai 2010

Ispita cunoașterii

„Dacă Domnul nu a îngăduit să cunoaştem tainele a numeroase lucruri din această lume, este pentru că nu ne era de trebuinţă.” (Sf. Siluan - Scrieri).

„Galileo, care deţinea un adevăr ştiinţific important, s-a lepădat de el cu uşurinţă când acesta i-a pus viaţa în primejdie. Într-un anume sens, a făcut bine. Care din cei doi, pământul sau soarele, se învârte în jurul celuilalt, nu prezintă niciun interes. La drept vorbind, este o chestiune complet inutilă. În schimb, constat că mulţi oameni mor pentru... Citeste articolul

Facă-se voia Ta (II)
1 Aprilie 2010

Facă-se voia Ta (II)

Cum putem şti dacă trăim conform voinţei lui Dumnezeu? Iată un indiciu: dacă lipsa vreunui lucru te întristează, aceasta înseamnă că nu te-ai încredinţat cu totul voinţei lui Dumnezeu, având poate, în acelaşi timp, impresia că trăieşti conform voinţei lui. Cel care trăieşte după voinţa lui Dumnezeu nu-şi face griji pentru nimic. Iar dacă are nevoie de ceva, el se încredinţează lui Dumnezeu şi pe sine şi pe acel lucru; şi dacă nu poate obţine ceea ce îi face trebuinţă, el rămâne netulburat, ca şi cum l-ar avea.

Omul care s-a încredinţat voinţei lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Şi orice i s-ar întâmpla, el îşi spune: „Aşa este pe placul lui Dumnezeu”. Dacă este bolnav, el gândeşte: „Este un semn că această boală îmi este necesară, fără de care Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o. […] Cea mai bună lucrare... Citeste articolul

1 Martie 2010

Facă-se voia Ta

„Dat fiind că Dumnezeu este în permanenţă prezent, pentru ce ne îngrijorăm? Noi vieţuim şi ne mişcăm în El (Fapte 17, 28). Suntem purtaţi în braţele Sale, îl respirăm pe Dumnezeu, suntem înconjuraţi de Dumnezeu; îl atingem pe Dumnezeu, ne hrănim cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie. Oriunde ne-am duce, oriîncotro am privi, pretutideni se află Dumnezeu, în Ceruri şi pre pământ, în genuni, în copaci, în pietre, în cugetul tău, în inima ta. (…) Suntem purtaţi în sânul Lui. Aşadar, să strigi fără încetare „Dumnezeul meu, este acest lucru pe placul Tău? Dumnezeul meu, aceasta e voia Ta?” Şi fără încetare, zi şi noapte, vorbeşte cu Dumnezeu, cu toată simplitatea, aşa cum un copil vorbeşte tatălui său”. - Iosif Isihastul (1898-1959), „Scrisori duhovniceşti”, Ed. L’Age d’Homme

Un singur lucru ne desparte de Dumnezeu şi o singură cauză a pricinuit căderea lui Adam şi a fiecăruia din noi: încălcarea voinţei lui Dumnezeu. Această neascultare este sursa unică a tuturor păcatelor omeneşti. Ea este şi sursa unică a răului, căci voinţa lui Dumnezeu este Binele absolut; sursa unică a minciunii, căci voinţa lui Dumnezeu este Adevărul absolut; sursa unică a tuturor... Citeste articolul

Adevărul lui Dumnezeu și minciuna lumii (II)
1 Ianuarie 2010

Adevărul lui Dumnezeu și minciuna lumii (II)

„Hristos grăieşte astfel : un singur lucru este de trebuinţă (Luca 10, 42). Care este acela? Veşnica mântuire. Tot ce este în lume trece, cum trece însăşi lumea. La moarte părăsim lumea şi tot ce este în lume: cinstire, slavă, bogăţie, plăceri, prieteni, fraţi, părinţi, copii, meserie. Doar cu sufletele trecem de aici fie la viaţa veşnică, fie la chinul veşnic. Când aflăm mântuirea sufletului, dobândim ceva mai de preţ decât lumea întreagă. Dimpotrivă, ce folos ai dacă vei dobândi toate comorile lumii, dacă vei pierde mântuirea sufletului ? Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul şi-l va pierde ? – spune Mântuitorul lumii (Mt. 16, 26).” (Sfântul Tihon din Zadonsk – „Despre îndatoririle creştinului faţă de sine însuşi”).

Naşterea pruncului Iisus restabileşte alianţa omului cu Dumnezeu şi unitatea între cer şi pământ. Steaua de la Betleem ne arată calea mântuirii, a adevărului şi a vieţii, într-o lume căzută sub puterea minciunii şi a morţii. Hristos cel fără de păcat a venit în lumea robită păcatului pentru a vindeca ochii noştri orbi şi a aduce dovada, prin patimile şi răstignirea Lui... Citeste articolul

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni