Adaugat la: 1 Mai 2009 Ora: 15:14

Despre discernământ

« Virtutea cea mai mare este discernământul »  (Sf. Isaac Sirul - « Cuvântări ascetice »)

Despre discernământ

« Orice gând în care nu predomină pacea şi smerenia nu este conform lui Dumnezeu, ci este în mod vădit o aşa zisă bună inspiraţie venită de la duhurile rele. Căci Domnul nostru vine cu pace, iar tot ce vine de la Vrăjmaş este însoţit de tulburare şi agitaţie. (…) Trebuie să facem totul cu discernământ.
Să ne măsurăm propriile puteri, înseamnă discernământ şi pavăză pentru duh, care în acest fel nu va fi tulburat după aceea. Dimpotrivă, a face mai mult decât ne stă în putinţă, fie că e vorba de opere de binefacere sau de alt fel, este o dovadă că ne lipseşte discernământul, căci aceasta aduce mai apoi tulburare, lehamite şi hulire. (…) Omul care face mai mult decât îl ţin puterile, nu va rezista, iar Dumnezeu ne cere să facem după posibilităţile noastre » ( Sf. Varsanufie – « Corespondenţă »).

Existenţa unei fiinţe omeneşti, spre deosebire de cea a făpturilor necugetătoare, este rezultatul unui lung şir de decizii individuale, care nu sunt dictate de instinctele noastre naturale, ci depind de voinţa noastră proprie şi de judecata noastră personală. De aici decurge importanţa covârşitoare a discernământului şi a valorilor şi criteriilor la care ne referim când avem de luat o decizie hotărâtoare nu numai pentru existenţa noastră personală dar şi pentru cei apropiaţi nouă sau asupra cărora ne exersăm influenţa sau autoritatea.

Lipsa de discernământ poate avea consecinţe tot atât de grave şi ireversibile ca şi un diagnostic greşit, care, ducând la un tratament inadecvat sau chiar contraindicat, va înrăutăţi încă şi mai mult starea bolnavului. Aceasta se întâmplă atât de des încât expresia franceză « le remède est pire que le mal » (leacul e mai rău decât boala) a devenit un loc comun dintre cele mai uzuale. Toate revoluţiile şi ideologiile timpurilor moderne s-au aflat în acest caz, dând naştere dictaturilor şi sistemelor totalitare care au dus la catastrofele şi dezastrele planetare pe care le cunoaştem…

Diagnosticele greşite ale doctorilor noştri moderni – Marx, Nietzsche, Freud, Sartre şi atâţia alţi profeţi mincinoşi, care au modelat şi orientat – sau mai bine zis dezorientat – spiritul şi ideile omului de azi, se află la originea mentalităţii materialiste « globalizate » care a pus stăpânire pe omenire, precum o molimă mondială ce îşi extinde pe zi ce trece sfera de acţiune, infectând în acelaşi timp spiritul omenesc, raporturile sociale, educaţia, cultura şi mediul natural, aşa încât majoritatea celor contaminaţi de virusul materialist, nu numai că nu cunosc tratamentul potrivit, dar nici măcar nu ştiu că sunt bolnavi : « În afară de materialismul explicit şi doctrinal, există şi ceea ce putem numi un materialism în fapt, a cărui influenţă se întinde mult mai departe, căci o mulţime de oameni care nu se cred deloc materialişti se comportă însă în mod practic ca atare în toate împrejurările. (…) Aşa se face că, într-o astfel de lume, un om care se declară creştin nu va ezita să se comporte de fapt ca şi cum nu ar exista nicio altă realitate decât cea trupească, iar un preot care « face ştiinţă » nu va fi foarte diferit de un universitar materialist » (René Guénon – «  Domnia Cantităţii »).

Materialismul ambiant impregnează ideile, gândurile, comportamentele noastre, şi chiar practica religioasă, deseori formală, maşinală şi fără legătură reală cu restul existenţei noastre. Noi pretindem că credem în Dumnezeu, dar în viaţa de toate zilele, gândim şi acţionăm ca şi necredincioşii, avem aceleaşi dorinţe, aceleaşi preocupări, aceleaşi năzuinţe şi acelaşi mod de viaţă ca şi ei. Câţi dintre cei care se numesc creştini ar fi capabili să sacrifice pentru Hristos, nu viaţa, precum sfinţii mucenici din vechime, ci numai maşina, sau computerul, sau televizorul ?...

Discernământul duhovnicesc înseamnă a determina şi verifica în orice situaţie cine este adevăratul stăpân al inimii şi cugetului nostru, Dumnezeu sau Mamona, astfel încât să nu confundăm ceea ce aparţine Cezarului şi ceea ce aparţine lui Dumnezeu. Viziune spirituală de care depinde starea de sănătate a sufletului nostru, căci « dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa încât, dacă lumina dintru tine întuneric este, cu cât mai mare va fi întunericul!  » (Matei , 6/22-23).

Confuzia ideilor, a normelor şi a valorilor, care domneşte în lumea de astăzi, vine tocmai din faptul că luminile profeţilor mincinoşi ai vremurilor moderne erau întuneric şi au cufundat lumea în întuneric.

Dacă, aşa cum spune Sfântul Isaac Sirul, discernământul este cea mai mare virtute, atunci lipsa de discernământ duhovnicesc este cea mai mare rătăcire, din care decurg toate celelalte. Căci a da uitării sau a tăgădui natura spirituală şi dumnezeiască a omului, înseamnă a se osândi la moarte veşnică, altfel spus, la chinurile iadului – căci sufletul nu poate să moară – , precum slujitorul nevrednic care, neaducând niciun rod spiritual, va fi aruncat în « întunericul cel mai din afară : acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor » (Matei, 25/30).

De aceea profeţii mincinoşi şi ucenicii lor, care şi-au făcut un idol din materie şi din omul de carne, tăgăduind până şi existenţa Spiritului – aşa cum o face neurobiologul francez J –P. Changeux, care după ce citează afirmaţia lui J.S. Mill conform căreia « toate teoriile despre spirit trebuie să fie materialiste, sau insuficiente », ajunge la următoarea concluzie : « De acum înainte, la ce bun să mai vorbim de « Spirit » ? ( J.-P. Changeux – « L’homme neuronal » ) – se fac vinovaţi de un păcat de moarte, care nu va fi niciodată iertat: « Adevăr grăiesc vouă că toate păcatele ierta-se-vor fiilor oamenilor şi hulele câte vor rosti. Dar cine va huli asupra Duhului Sfânt nu are iertăciune în veac, ci de păcat veşnic va fi vinovat » (Marcu, 3/28-29).

Lipsa de discernământ spiritual este şi cauza căderii lui Adam. Rupând alianţa cu Duhul lui Dumnezeu, Adam şi femeia lui « au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele » (Fac. 3/7). Ochii făpturii de carne substituindu-se viziunii spirituale, privirea omului asupra lui însuşi devine exterioară şi profană, desprinsă de Duhul lui Dumnezeu, astfel încât putem spune că Adam este precursorul omului de şiinţă materialist care sudiază făptura omenească ca pe un obiect – de aici utilizarea abuzivă a termenului « obiectiv » devenit în zilele noastre sinonim cu adevărul suprem şi neîndoielnic.

Spre deosebire de ştiinţele moderne, care caută sursa adevărului în lumea vizibilă şi materială – considerată ca fiind singura reală, căci accesibilă simţurilor noastre trupeşti şi inteligenţei noastre mărginite - , cunoaşterea spirituală se întemeiază pe încredinţarea – milenară şi universală, împărtăşită de toate culturile tradiţionale fără excepţie – că « sacrul este realul prin excelenţă » şi că « nimic din ceea ce aparţine sferei profane nu ţine de Fiinţă » ( Mircea Eliade – « Sacrul şi profanul »).

Discernământul spiritual constă în faptul de a recunoaşte şi de a ne aminti în orice împrejurare dimensiunea sacră a omului, a Creaţiei, şi a existenţei noastre personale : « Nu ştiţi oare că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu sălăşluieşte întru voi ? (…) Nimeni pe sine să nu se înşele : Dacă cineva din voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu » ( I Cor. 3/16-19).

Trebuie să veghem în orice împrejurare să nu ne lăsăm stăpâniţi de omul de carne şi orbiţi de judecata noastră lumească, astfel încât să situăm toate evenimentele, acţiunile şi activităţile vieţii noastre de zi cu zi într-o perspectivă spirituală, singura dimensiune reală şi nemuritoare a fiinţei noastre, prezentă în orice moment şi în toate aspectele existenţei noastre, chiar şi cele care ni se par neînsemnate, căci « chiar şi micile lucruri pot să nu fie mici pentru cei care sunt mari » : « În tot ceea ce săvârşeşti şi în tot comportamentul tău, fie că trăieşti în ascultare sau că nu depinzi de nimeni, în lucrările tale exterioare ca şi în viaţa ta duhovnicească, să ai drept principiu şi regulă de a te întreba dacă ceea ce faci este în acord cu Dumnezeu. (…) Discernământul este un felinar în întuneric, o cale de întoarcere a celor rătăciţi, o luminâ pentru cei cu vederea slabă. Cel care îl dobândeşte îşi regăseşte sănătatea şi nimiceşte boala » ( Sf. Ioan Scărarul – « Scara – Treapta douăzeci şi şase. Despre discernământ »).

Viorel Ştefăneanu

 

Despre discernământ

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni