10 Ianuarie 2023

„Scara care duce la împărăție se află în sufletul tău.” (Sf. Isaac Sirul, Cuvântări Ascetice)

În inima noastră există adâncuri de nepătruns. (…) Ea nu este decât un mic recipient; dar putem vedea înlăuntrul ei balauri, lei, făpturi veninoase și avuțiile răului. Putem vedea drumuri abrupte, cu gropi și prăpăstii amețitoare. Dar Dumnezeu este și El prezent. Se află acolo și îngerii și viața și Împărăția, se află și lumina, apostolii, cetățile cerești și comorile dăruite de Dumnezeu: toate se află acolo.”  Sf. Macarie, Cuvântarea 38, pentru Crăciun

Spre deosebire de animale, înzestrate cu un suflet colectiv care corespunde înfățișării lor exterioare – o pisică are un suflet de pisică, un lup un suflet de lup etc. –, făptura  omenească este o ființă dublă: anatomia ei este înrudită cu a animalelor, dar fiecare suflet omenesc este unic, dotat cu o voință proprie și cu puterea de a alege în mod liber natura... Citeste articolul

12 Septembrie 2020

Ferice de cel ce rabdă ispita (Epistola lui Iacov 1, 12)

„Când vei afla în drumul tău o pace desăvârșită, atunci să‑ți fie teamă. Căci ești departe de calea dreaptă pe care au mers picioarele dureroase ale sfinților. Atâta timp cât înaintezi pe calea care duce la cetatea Împărăției, atâta timp cât te apropii de cetatea lui Dumnezeu, să ai în fața ta acest semn: puterea ispitelor îți este potrivnică. Cu cât te apropii și înaintezi, cu atât se stârnesc și se înmulțesc ispitele. (...) Prin aceste ispite omul îşi descoperă slăbiciunea și însingurarea sufletului și inima sa moartă, și astfel el dobândește smerenia. O asemenea încercare reîndreaptă dorința omului către Creatorul său. (...) Intră pe tărâmul smereniei și vei vedea că el te va slobozi din puterea răului. Pe măsura smereniei tale îți va fi dată răbdarea în fața nenorocilor.” Sf. Isaac Sirul, Cuvântări ascetice

După căderea în păcat a lui Adam și a femeii lui, sufletul omenesc s‑a îndepărtat de Dumnezeu, devenind tot atât de vulnerabil la virusul ispitei ca și un organism lipsit de anticorpi. Ispita face parte din natura însăși a urmașilor lui Adam, şi e atât de înrădăcinată în existența noastră pământească, încât de multe ori prezența ei trece... Citeste articolul

14 Iulie 2020

Nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 2, 11)

Cuvântul lui Dumnezeu nu voiește să ne dezvăluie totul cu limpezime, dar nici să ne părăsească  în întuneric, ci face cum este bine. E o mare binefacere”, spune Ioan Gură de Aur, „faptul că unele pasaje ale Sfintei Scripturi sunt clare și altele obscure. Prin unele dobândim credința și râvna, în vreme ce o totală neînțelegere ne-ar putea face să cădem în necredință și nepăsare. Prin celelalte ne  învățăm să  căutăm și să trudim, ne lepădăm de deznădejde și aflăm smerenia, căci nu putem înțelege totul prin noi înșine. Sf. Petru Damaschin, Filocalia

Patima științei este adânc înrădăcinată în duhul omenesc încă de când Adam a mâncat din fructul cunoașterii binelui și a răului voind să egaleze înțelepciunea atotștiutoare a lui Dumnezeu. Orice lucru din această lume constituie un domeniu de cercetare pentru o știință anume, de la particulele microscopice invisibile cu ochiul liber, până la astre și... Citeste articolul

15 Iunie 2020

Vă dau pacea Mea (Ioan. 14, 27)

Nimeni nu are inteligență dacă nu are smerenie. Cel care nu are smerenie nu înțelege nimic. Și nimeni nu este smerit dacă nu are pace. [...] Oricare ar fi căile pe care merg oamenii în lume, oamenii nu vor afla pacea atâta timp cât nu s‑au apropiat de nădejdea în Dumnezeu. Inima nu are pace, departe de necazuri și piedici, atâta timp cât nu a dobândit nădejdea. Dar, după ce a găsit‑o, pacea îl liniștește și îl umple pe om de bucurie. Așa a grăit gura cea preaiubită, gura plină de sfințenie: Veniți la mine, toți cei trudiți și împovărați, și eu vă voi da odihnă, după cum zice Matei (11, 28). Aproprie‑te, spune El, nădăjduiește în mine și te vei odihni de toată lucrarea și de toată teama. Sf. Isaac Sirul, Cuvântări ascetice

Sfântul Isaac Sirul ne poartă să înțe-legem că smerenia, pacea și nădejdea formează o unitate inseparabilă, care constituie adevărata cunoaștere. Într‑adevăr, nu putem cunoaște nimic dacă nu avem smerenie, căci omul mândru nu se vede decât pe sine însuși și nu poate cunoaște decât iluziile pe care și le face asupra valorii sale personale. Această credință... Citeste articolul

11 Mai 2020

În ziua strâmtorării eu caut pe Domnul (Ps. 77, 3)

Dacă tu crezi că pronia lui Dumnezeu te păzește, de ce să te tulburi și să te îngrijești de lucrurile trecătoare și de nevoile cărnii? Dar dacă nu crezi că pronia lui Dumnezeu te păzește, și din această cauză te preocupi în afara Lui de nevoile tale, ești cel mai nefericit dintre toți oamenii. Căci atunci de ce trăiești? Sau de ce vei mai trăi? Pune‑ți toată grija în Domnul și El te va hrăni; şi nicio primejdie nu te va mai înspăimânta. Sf. Isaac Sirul, Cuvântări duhovnicești

Toată existența noastră în această lume este alcătuită dintr‑o înșiruire de evenimente și de fenomene pe care le putem explica prin diverse cauze naturale, istorice, socio‑economice, biologice, fizice etc. Dar nicio astfel de cauză, provenind din lumea exterioară și putând fi cunoscută pe cale rațională, științifică, nu răspunde la fundamentalul „pentru ce?” al omului,... Citeste articolul

12 Aprilie 2020

Hristos a înviat și nu mai există morți în morminte (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilie pentru sfânta și marea zi de Paște”)

Nimeni nu-și  poate imagina fără a se înfiora momentul morții și ultima răsuflare. Câtă durere pentru părinții care-și văd copiii murind, când îi văd întinși fără viață sub ochii lor! Dar, frații mei, nu vă temeți și nu suferiți peste măsură. Prin moartea sa, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, a biruit moartea noastră, și prin învierea lui a întemeiat învierea noastră. (…) Așa încât, sărbătorind învierea lui Hristos și propria noastră înviere dintre cei morți, să învățăm să murim față de păcat, să înviem duhovnicește dintre lucrările moarte, să ne îmbogățim cu virtuți, să nu-i plângem neîncetat pe cei dispăruți. Să învățăm să privim moartea fără teamă, ca pe o hotărâre a Tatălui nostru din ceruri, care, prin învierea lui Hristos din morți, nu mai are nimic înspăimântător. Sf. Ioan din Cronstadt, Viața mea întru Hristos

Existența noastră pământească este un fenomen dinamic, înscris în timp, deci supus unei schimbări neîncetate, în care fiecare moment prezent trebuie să moară pentru a ceda locul momentului următor, care va muri la rândul lui pentru a fi înlocuit de un nou moment, și așa mai departe, la nesfârșit… Noul născut trebuie să moară vieții sale intra-uterine... Citeste articolul

14 Martie 2020

Oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată (Ioan 11, 26)

Înlăuntrul meu stăpânea gândul că dacă eu mor, adică mă întorc întru Nimic, înseamnă că toți ceilalți mor și, prin urmare, că toate sunt deșertăciune sau, altfel spus, că viața nu ni s‑a dat. Răspunsul la această problemă era pentru mine mai însemnat decât toate evenimentele mondiale, căci, împreună cu moartea mea, în mine moare întreaga lume, ba mai mult: Însuși Făcătorul lumii moare în mine. Dacă eu mă duc întru Nimic, înseamnă că totul este Nimic, că moartea mea este sfârșitul îndeobște al întregii existențe. Sf. Sofronie, Taina vieții creștine

Istorisind parcursul străbătut în tinerețe pentru a‑și regăsi credința, sfântul Sofronie pune în lumină problema fundamentală a existenței omenești: „Veșnic este oare omul, sau noi toți ne întoarcem iarăși în întunericul neființei?” (Sf. Sofronie, op. cit.). Dacă îl excludem pe Dumnezeu din viața noastră, așa cum o face mentalitatea... Citeste articolul

10 Ianuarie 2020

Eu sunt lumina lumii (Ioan 8, 12)

Dumnezeu este lumină, o lumină infinită, de necuprins cu mintea. În El sălășluiește lumina, unică în unitatea naturii divine și indivizibilă în Persoanele divine. Tatăl este lumină, Fiul este lumină, Sfântul Duh este lumină, cele Trei Persoane sunt o singură lumină, simplă, armonioasă, în afară de timp, veșnică și preaslăvită. Tot ce vine de la Dumnezeu este lumină, fiind născut din lumină. Viața însăși este lumină, o lumină fără sfârșit. Dragostea, pacea, adevărul, Împărăția cerurilor sunt lumină. (…) Iisus Hristos, Mântuitor și Rege al lumii, este lumină.  Starețul Tadei, „Pace și bucurie întru Duhul Sfânt”

Simbolismul luminii și al întunericului ocupă un loc central în toate culturile religioase ale lumii, creștine sau nu, pentru că acest simbolism corespunde unei realități în același timp exterioare și lăuntrice, pe care ființa umană o cunoaște de‑a lungul întregii sale existențe pământești. Alternanța luminii soarelui și a întunericului nopții nu este numai un... Citeste articolul

13 Decembrie 2019

Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 1, 35)

Oare nu pentru noi Dumnezeu, Cuvântul veșnic al Tatălui cel veșnic, primind nașterea, a locuit în sânul neprihănit al Fecioarei și s-a făcut carne cu adevărat? (…) El, care este nefăcut, și nu numai aceasta, dar chiar făcător și făuritor al întregii Creații, n-a acceptat oare să se manifeste printre cei făcuți pentru a ne face părtași firii lui nefăcute (cf. 2 Petru 1, 4)? El, care este imaterial și necorporal, nu a găsit oare de cuviință să devină trup și carne pentru a ne ridica deasupra acestor trupuri și cărni stricăcioase, îmbrăcându-ne trupurile cu nestricăciune și dăruind cărnii noastre nemurirea? Sf. Sofronie al Ierusalimului, Predică despre nașterea Mântuitorului nostru

Nașterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ în trupul unui copilaș este un eveniment istoric adeverit de martori oculari și de autorii Evangheliilor, dar, în același timp, şi o taină care depășește puterea de înțelegere a minții omenești: „Dumnezeu devine copil și este purtat în brațele unei mame. El, care hrănește toată suflarea, este acum hrănit de Creația lui.”... Citeste articolul

10 Noiembrie 2019

Hula împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată (Matei 12, 31)

De unde am învățat noi despre Dumnezeu, de unde am învățat despre întreaga lume, de unde am învățat despre noi înșine lucruri adevărate și neîndoielnice? Cine ne‑a învățat toate acestea, dacă nu Duhul Sfânt? Prin învățătura lui am cunoscut că Dumnezeu este Cel ce este cu adevărat. Cel ce este întotdeauna. Cel ce este statornic și neschimbător, căci El nu a luat ființă din neant și nu se duce în neant.   (...) Inteligența supremă, binele cel mai înalt, natura mai mult decât vie și mai mult decât divină, care nu admite absolut nicio contradicție, nu poartă nicidecum în ea bunătatea ca pe o însușire, ci ca pe însăși esența ei. De aceea tot ce putem concepe ca fiind bun se află în ea. (...) Viața este de asemenea în ea sau, mai bine zis, ea însăși este viața. Sf. Grigorie Palama, „Filocalia”, 150 de capete

Inteligența este prezentă pretutindeni în natură și în univers sub o infinitate de forme.  Toate fenomenele fizice, chimice, biologice, astronomice etc. sunt determinate de legi atât de precise, încât pot fi de multe ori exprimate prin formule matematice. Vedem aici dovada incontestabilă a unei inteligențe active și atotștiutoare, integrată în toate formele de existență... Citeste articolul

10 Octombrie 2019

Înțelepciunea care vine de sus

Calea lui Hristos și prezența lui în lume răstoarnă criteriile și valorile omenești, de aceea Scriptura pare străină lumii. Domnul însuși zice: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi (Ioan, 9, 39). Lumina pe care Hristos a adus-o în lume este de așa natură încât cei ce cred că văd și sunt înțelepți cu de la sine putere rămân pe veci orbi, iar cei ce nu văd și înțeleg că sunt orbi, aceia văd cu adevărat. Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii

Necredincioșii spun adesea: „Nu cred decât ce văd.” Orbirea lor se aseamănă cu a unui analfabet care vede cât se poate de bine literele tipărite pe paginile unei cărți, dar este incapabil să descifreze sensul lor, care este nevăzut. Orbirea lui nu vine de la ochi, ci de la duhul lui. Tot așa, cei care vor să cunoască adevărul cercetând lumea vizibilă și omul trupesc sunt orbi... Citeste articolul

10 Septembrie 2019

În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri

„Pe toate căile vieții noastre sunt răspândite la tot pasul cruci cât se poate de complicate și felurite, care se întâlnesc aproape la orice pas: necazuri, nevoi, nenorociri, boli, pierderi ale celor apropiați, nereușite la serviciu, lipsuri și pagube de tot felul, neplăceri în familie (…), soarta pământească a fiecăruia este mai mult sau mai puțin grea. (…) Îți este greu, dar treci prin asta întâmplător? Există Domnul, care te privește și poartă grijă de tine părintește. El ți‑a trimis necazul. (…) Deci ia seama și poate că vei vedea planurile cele bune pe care le are Dumnezeu cu tine în necazul ce te‑a ajuns. (…) Iar dacă nu vei vedea ce anume vrea să‑ți dăruiască Dumnezeu prin necazul tău, dă imbold în inima ta, fără a mai analiza, credinței de ordin general că toate sunt de la Dumnezeu și că tot ce vine de la El este spre binele nostru.” Sf. Teofan Zăvorâtul, „Răspunsuri la întrebările intelectualilor”, vol. 2 

Suferința îl însoțește pe om de‑a lungul întregii sale vieți, fie că e credincios, necredincios, vinovat sau nevinovat, tânăr sau bătrân, bogat sau sărac: „Nu izbăvesc de aceste cruci nici rangul, nici bogăția, nici puterea și nici o mărire pământească. Ele s‑au întrepătruns cu viața pământească din clipa când s‑a închis raiul... Citeste articolul

11 Iulie 2019

Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine (Apoc 1, 8)

Nu trebuie să se îndoiască creștinul că Dumnezeul nostru este fără început, fără sfârșit, și de aceea e veșnic și pururea fiitor. Numai El trăiește cu adevărat, nu poate să nu existe, esența și ființa Sa sunt viața însăși. (…) Viața și existența noastră depind de El ca de viața pururi existentă și ca de Izvorul vieții. El nu poate să nu fie: noi putem să fim sau să nu fim. Viața și existența noastră provin de la El, ca umbra de la copac. (…) Învață de aici că a fi nedespărțit de El înseamnă a avea viață veșnică, iar a te despărți de El înseamnă moarte veșincă. Sf. Tihon din Zadonsk, „Scrisori din chilie” 

Viața modernă tinde să acapareze cu totul cugetul, voința și sufletul omului de astăzi, așa încât acesta a devenit incapabil să conceapă o altă formă de viață decât existența sa lumească. Viața muritoare devine astfel un idol care ocupă în întregime cugetul și inima omului. Chiar dacă omul pretinde că crede în Dumnezeu și în viața veșnică, aceste noțiuni... Citeste articolul

13 Iunie 2019

Du mă pe calea veșniciei

Vremea este chipul ființei schimbătoare. În fiece schimbare se află un element al suferinței și chiar al morții. Noi, cei ce aparținem în același timp – mai bine zis în paralel – de două lumi, de cea de sus și de cea de jos, suntem oarecum împărțiți de‑a lungul întregii noastre vieți pământești. Tânjim după viața veșnică, având înaintea noastră chipul ființării dumnezeiești, neschimbată în desăvârșirea sa, iar în același timp ne afundăm în grija celor pământești, ne fiind în putere de a defăima cerințele acestei vieți. „Aștept învierea morților”. Numai ea, cea așteptată veșnică viață, este adevărata viață. Arhimandritul Sofronie, Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu. Scrisori de la muntele Athos

Căderea lui Adam, care a pierdut veșnicia lui Dumnezeu, este o cădere în timp, în modul de existență al lumii pieritoare, în care totul trece, totul este schimbător, totul este supus stricăciunii și morții. Timpul este contrariul veșniciei și al Creației, căci el distruge tot ce a fost, este și va fi. Fiecare minut care trece ne răpește o fărâmă de viață și fiecare minut care... Citeste articolul

10 Mai 2019

Când sunt slab, atunci sunt tare (2 Cor. 12, 10)

Tu spui: „viața mea este plină de suferințe”.  Dar eu îți răspund, sau mai curând Domnul Însuși îți spune: „smerește‑te, și vei vedea că încercările tale se vor preschimba în odihnă”. (...) Sufletul omului smerit este ca și marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură o clipă suprafața apei, apoi se cufundă în adâncuri. Tot așa sunt absorbite şi suferințele în inima omului smerit, căci puterea Domnului este cu el. Sfântul Siluan, „Despre smerenie”. Scrieri  

Adevărurile creștine sunt în totală opoziție cu adevărurile acestei lumi. Duhul lumesc susţine sus şi tare: „Fericiți cei puternici, cei învățați, cei biruitori, cei bogați, cei ce se veselesc, cei iubitori de plăceri și desfătări trupești”; în timp ce Hristos ne învață exact contrariul: „Fericiți cei săraci cu duhul, cei care plâng, cei care sunt... Citeste articolul

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni