Această a patra Universitate de vară a avut loc la Sainte‑Croix, Monestier, în Dordogne. Au participat mai mult de optzeci de persoane, clerici și credincioși cazați acolo sau prin apropiere, la gazde. 

În acest an, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și Preasfințitul Părinte Marc au făcut o prezentare la începutul fiecărei zile, duminica încheind evenimentul prin Sfânta Liturghie Arhierească și hirotonia întru diacon a lui Francis Linglet, pentru parohia Sfântul Nectarie și Sfânta Foy din Monestier. Temele abordate au fost următoarele: 

• Sensul ascezei creștinilor ortodocși în contextul crizei economice actuale;
• Liturghia și trăirea lui Dumnezeu în sensul rugăciunii liturgice;
• Darurile Sfântului Duh în Biserică și în viețile noastre;  

Programul unei zile s‑a desfășurat astfel:

7:00 Sfânta Liturghie
9:00 Micul dejun
10:00 Atelier de memorizare a Evangheliei cu Hélène Séjournet
10:30 Conferințele episcopilor urmate de dialoguri cu publicul 
12:45 Prânz
15:00 Întâlnire cu episcopii noștri (ateliere în grupuri mici pentru a aprofunda prezentările de dimineață)
16:30 Pauză pentru gustare
17:00 Åžedința clericilor 
19:00 Vecernie
20:00 Cina

De asemenea, a avut loc și o întâlnire între episcopi și soțiile de preoți și de diaconi. 

Programul a fost așadar dens, într‑o atmosferă de comunitate și familie în care fiecare s‑a simțit liber. A fost un du‑te‑vino spontan. 

Martine Alépée și alte câteva persoane au organizat ateliere pentru copii și pregătirea unui spectacol. De altfel, copiii au memorizat cu mare ușurință pasaje din Evanghelie împreună cu Hélène. Adolescenții au apreciat dialogul cu părintele diacon Jean‑Marie Cuny (parohia din Besançon). 

Toate aceste activități au avut loc în acest loc minunat, Sainte‑Croix, primiți fiind de părintele Philippe și de soția dânsului, Elianthe și de credincioșii acestei comunități atât de generos implicați în organizare. 

Prezența și marea disponibilitate a episcopilor au marcat toate aceste momente. Temele abordate ne‑au îndreptat atenția în fiecare moment spre dialogul între Dumnezeu și om, având asceza ca fir conductor. În fiecare zi, prezentarea începea printr‑o istorisire spusă de Înaltpreasfințitul Iosif, deschizând astfel ochii sufletului nostru spre înțelegerea temei. 

În prima zi ne‑am putut recunoaște în personajul unei femei care n‑a știut să‑L vadă pe Hristos în persoanele care băteau la ușa sa, deși tocmai pe Hristos Îl aștepta în ziua aceea. Am identificat astfel asceza invizibilă care constă în a‑L recunoaște pe Hristos în aproapele nostru, asceza de a putea renunța la averea noastră, punându‑ne întrebarea dacă actuala criză nu e mai degrabă criza interioară a omului condiționat de avutul său – mare sau mic – repercutată în exterior. 

A doua zi, istorisirea a ilustrat cu mult umor puțina noastră disponibilitate în timpul Sfintei Liturghii și cât de mulți dintre noi ne confruntăm cu asta. Astfel, prin necesitatea de a ne pregăti prin rugăciune și prin post pentru acest dialog între Dumnezeu și om care este Sfânta Liturghie, a fost subliniată mai ales asceza reprezentată de paza gândurilor.  

Păcatul nu este nimic el prin el însuși, ci noi îi dăm toată puterea, nefăcând asceză – această asceză dinaintea Liturghiei și din timpul ei. Vorbind despre Liturghia la care Dumnezeu ni se dă nouă și în care noi I ne dăm lui Dumnezeu, unde totul este viu prin prezența lui Dumnezeu, prin Învierea lui Hristos, ni s‑a amintit în mod dumnezeiesc de importanța privegherii de fiecare clipă, de atenția permanentă la rugăciuni, de ascultarea predicii, în care Dumnezeu vorbește prin preot atunci când credincioșii ascultă și de importanța gesturilor pe care le facem. 

În a treia zi, din nou ne‑a marcat povestirea ce amintea de jertfa pe care‑o reprezintă înaintea lui Dumnezeu primirea denigrărilor sau a laudelor fără a reacționa; prin asceza ascultării de părintele duhovnic, postul și rugăciunea își găsesc locul în smerenie. Fără ascultare, postul nu este nimic, rugăciunea nu înseamnă nimic. Este valabil și pentru felul în care ne raportăm la părțile bune sau rele ale celorlalți ; când acceptăm ura cuiva împotriva noastră, acest lucru nu rămâne fără răsplată : el face să rodească darurile Sfântului Duh în parohiile și în viețile noastre. 

Acum nu fac decât să redau câteva fragmente din aceste învățăminte care mi‑au rămas în minte și nu pot reda amploarea celor care ne‑au fost transmite. Nu pot decât să‑i încurajez pe ceilalți să participe în viitor!

Îmi amintesc de o frază a Înaltpreasfințitului Iosif: „vorbim iar și iar despre Liturghie”, iar noi, noi ascultăm iar și iar și acest lucru face să prindă viață în noi cunoștințele noastre și credința noastră. 

Căldura cu care episcopii primesc cuvântul fiecăruia din noi ne fac să simțim unitatea. Iar pentru mine, care sunt de puțin timp în comunitatea ortodoxă, întâlnirile cu unii și alții, veniți din diferite părți, au lărgit puțin noțiunea mea de parohie și mi‑au dat o mai bună reprezentare a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Aurélie Sorriaux, parohia Louveciennes