Universitatea de vară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale

publicat in Universitatea de vară pe 12 Octombrie 2012, 07:42

(Joi, 23 august – Duminică, 26 august 2012)

Această a patra Universitate de vară a avut loc la Sainte‑Croix, Monestier, în Dordogne. Au participat mai mult de optzeci de persoane, clerici şi credincioşi cazaţi acolo sau prin apropiere, la gazde. 

În acest an, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif şi Preasfinţitul Părinte Marc au făcut o prezentare la începutul fiecărei zile, duminica încheind evenimentul prin Sfânta Liturghie Arhierească şi hirotonia întru diacon a lui Francis Linglet, pentru parohia Sfântul Nectarie şi Sfânta Foy din Monestier. Temele abordate au fost următoarele: 

• Sensul ascezei creştinilor ortodocşi în contextul crizei economice actuale;
• Liturghia şi trăirea lui Dumnezeu în sensul rugăciunii liturgice;
• Darurile Sfântului Duh în Biserică şi în vieţile noastre;  

Programul unei zile s‑a desfăşurat astfel:

7:00 Sfânta Liturghie
9:00 Micul dejun
10:00 Atelier de memorizare a Evangheliei cu Hélène Séjournet
10:30 Conferinţele episcopilor urmate de dialoguri cu publicul 
12:45 Prânz
15:00 Întâlnire cu episcopii noştri (ateliere în grupuri mici pentru a aprofunda prezentările de dimineaţă)
16:30 Pauză pentru gustare
17:00 Şedinţa clericilor 
19:00 Vecernie
20:00 Cina

De asemenea, a avut loc şi o întâlnire între episcopi şi soţiile de preoţi şi de diaconi. 

Programul a fost aşadar dens, într‑o atmosferă de comunitate şi familie în care fiecare s‑a simţit liber. A fost un du‑te‑vino spontan. 

Martine Alépée şi alte câteva persoane au organizat ateliere pentru copii şi pregătirea unui spectacol. De altfel, copiii au memorizat cu mare uşurinţă pasaje din Evanghelie împreună cu Hélène. Adolescenţii au apreciat dialogul cu părintele diacon Jean‑Marie Cuny (parohia din Besançon). 

Toate aceste activităţi au avut loc în acest loc minunat, Sainte‑Croix, primiţi fiind de părintele Philippe şi de soţia dânsului, Elianthe şi de credincioşii acestei comunităţi atât de generos implicaţi în organizare. 

Prezenţa şi marea disponibilitate a episcopilor au marcat toate aceste momente. Temele abordate ne‑au îndreptat atenţia în fiecare moment spre dialogul între Dumnezeu şi om, având asceza ca fir conductor. În fiecare zi, prezentarea începea printr‑o istorisire spusă de Înaltpreasfinţitul Iosif, deschizând astfel ochii sufletului nostru spre înţelegerea temei. 

În prima zi ne‑am putut recunoaşte în personajul unei femei care n‑a ştiut să‑L vadă pe Hristos în persoanele care băteau la uşa sa, deşi tocmai pe Hristos Îl aştepta în ziua aceea. Am identificat astfel asceza invizibilă care constă în a‑L recunoaşte pe Hristos în aproapele nostru, asceza de a putea renunţa la averea noastră, punându‑ne întrebarea dacă actuala criză nu e mai degrabă criza interioară a omului condiţionat de avutul său – mare sau mic – repercutată în exterior. 

A doua zi, istorisirea a ilustrat cu mult umor puţina noastră disponibilitate în timpul Sfintei Liturghii şi cât de mulţi dintre noi ne confruntăm cu asta. Astfel, prin necesitatea de a ne pregăti prin rugăciune şi prin post pentru acest dialog între Dumnezeu şi om care este Sfânta Liturghie, a fost subliniată mai ales asceza reprezentată de paza gândurilor.  

Păcatul nu este nimic el prin el însuşi, ci noi îi dăm toată puterea, nefăcând asceză – această asceză dinaintea Liturghiei şi din timpul ei. Vorbind despre Liturghia la care Dumnezeu ni se dă nouă şi în care noi I ne dăm lui Dumnezeu, unde totul este viu prin prezenţa lui Dumnezeu, prin Învierea lui Hristos, ni s‑a amintit în mod dumnezeiesc de importanţa privegherii de fiecare clipă, de atenţia permanentă la rugăciuni, de ascultarea predicii, în care Dumnezeu vorbeşte prin preot atunci când credincioşii ascultă şi de importanţa gesturilor pe care le facem. 

În a treia zi, din nou ne‑a marcat povestirea ce amintea de jertfa pe care‑o reprezintă înaintea lui Dumnezeu primirea denigrărilor sau a laudelor fără a reacţiona; prin asceza ascultării de părintele duhovnic, postul şi rugăciunea îşi găsesc locul în smerenie. Fără ascultare, postul nu este nimic, rugăciunea nu înseamnă nimic. Este valabil şi pentru felul în care ne raportăm la părţile bune sau rele ale celorlalţi ; când acceptăm ura cuiva împotriva noastră, acest lucru nu rămâne fără răsplată : el face să rodească darurile Sfântului Duh în parohiile şi în vieţile noastre. 

Acum nu fac decât să redau câteva fragmente din aceste învăţăminte care mi‑au rămas în minte şi nu pot reda amploarea celor care ne‑au fost transmite. Nu pot decât să‑i încurajez pe ceilalţi să participe în viitor!

Îmi amintesc de o frază a Înaltpreasfinţitului Iosif: „vorbim iar şi iar despre Liturghie”, iar noi, noi ascultăm iar şi iar şi acest lucru face să prindă viaţă în noi cunoştinţele noastre şi credinţa noastră. 

Căldura cu care episcopii primesc cuvântul fiecăruia din noi ne fac să simţim unitatea. Iar pentru mine, care sunt de puţin timp în comunitatea ortodoxă, întâlnirile cu unii şi alţii, veniţi din diferite părţi, au lărgit puţin noţiunea mea de parohie şi mi‑au dat o mai bună reprezentare a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Aurélie Sorriaux, parohia Louveciennes