Adaugat la: 13 Octombrie 2014 Ora: 15:14

A sasea ediție a Universității de vară Sainte Croix 2014

În perioada 28-31 august a avut loc la Centrul Sainte-Croix a șasea ediție a Universită­ții de vară a MOREOM, găzduită, ca în fiecare an, de către părintele Philippe și Elianthe Dautais. Organizarea a fost asigurată de Nell și Jack Muh, ajutați de un grup de vo­luntari entuziaști cărora le mulțumim. Mulți dintre participanți au ținut să dea mărturie despre prezența harului care s-a făcut simțit peste locuri și peste oameni. Ceea ce urmea­ză nu este o simplă relatare privind desfășurarea Universității, ci un buchet de astfel de mărturii, personale și subiective, despre felul în care a fost trăită experiența acestei întâlniri.

A sasea ediție a Universității de vară Sainte Croix 2014

SFÂRÅžIT DE VARÄ‚, SAINTE-CROIX

De șase ani încoace, întâlnirea de la Sainte-Croix încălzește sfârșitul fiecărei veri, așe­zând firul grijilor noastre pe făgașul unui nou început de an ortodox. Adunarea aceasta fi­ind obștească, sau frățească, sau „familială”, cum o numesc gazdele, fiecare are șansa să se facă tuturor toate, după chipul Apostolului. Se caută un sfat, o consolare sau o părtășie de gân­duri cu celălalt? E nevoie urgentă de doctor, de psiholog, de muzi­cian, de povestitor? „Aptitudinile, talentele, capacitățile", cum le-a numit Maica Siluana la conferin­ța de vineri, sunt multe, felurite și împărțite boierește. Pentru sfaturi foarte duhovnicești, ce-i drept, e un pic de coadă, dar, întru răbda­rea și râvna lui, nimeni nu rămâne nemângâiat...

În scurgerea fiecărei zile, clo­potul bisericii circumscrie, între Liturghie și Vecernie, ritmul viu al unei vieți de obște. Un alt clo­pot împarte, bătrân și răgușit, restul timpului după buna rânduială a unei „universități", hotărni­cind cu așezarea lui ceasurile împreună-participării. Repetarea zilnică a aceluiași ritual lasă, ine­vitabil, imprimate pe retină sau impregnate pe hârtia minții ima­gini și impresii pe care mă bucur de fiecare dată să le pot resuscita și adânci. Bunăoară, după prânz, în lumina tihnită a amiezii, regă­sesc, ca-ntr-un decor impresionist (în care transpare darul unei mâi­ni de Sus), nesfârșita preumblare în pâlcuri și grupuri pe alei, peste peluze, pe sub smochini. Apoi, în vreme ce toți se retrag agale spre sala de conferințe, frământarea de culori a ierbii care păstrează o clipă urma pașilor și umbra întunecată a sutanelor.

Afară, toate rămân în așteptare, la locul lor, într-o binecuvântată și neclintită statornicie: sora Noelle printre cărți, Anne-Cecile la biroul de primire, copi­ii   absorbiți în sala de iconografie sau pierduți prin tu­fișuri luxuriante; în fața bucătăriei, cu fruntea apleca­tă peste fructe și legume, amintind de pânzele cu țesători sau cu urzitoare de dantele, Evelyne, Martine, Christine, Alain și alții își urzesc dantelele de tarte, plăcinte și compoturi. Smochinii abia despuiați surâd în urmă cu-nțelegere, întinzându-și crengile ca să-și coacă în soare roade noi. Întregul micro­cosm se reculege în aerul de blândă nemiș­care. Totul e dar și dăruire.

Mai lungesc pasul, mai zăbovesc – mă-ndur cu greu să-mi las tabloul regăsit și tăcerea – de ce-aș lăsa-o? Înăuntru se discu­tă despre viața parohiilor noastre. Citesc pro­gramul și-mi pare atât de simplu: viața litur­gică, diversitatea, primirea străinilor, slujirea în biserică, locul frumosului, locul nostru, lo­cul copiilor... Îmi imaginez căscând o lungă, nesfârșită depănare de experiențe și zâmbesc zărind printre titluri: „Chivernisirea timpu­lui”; mă mișc cu nerăbdare, mă plimb între ateliere, mă opresc la cel al Danielei, care mă învață practic cum să nu pierd timpul (și cum să-l câștig !) – mă-ntreb la ce bun, ba chiar îmi zic: „ce pierdere de vreme!”, și, cu gândul la pacea de afară, mă grăbesc să-mi oftez for­mula Micului Prinț: „eu, dacă aș avea cinci­zeci și trei de minute de cheltuit, aș merge-ncetișor spre o fântână”.

În capul meu, clar, nu e rai. Nu în nepă­sare și-n tihna leneșă a minții. Încet-încet, ciulesc urechea, bănuind eu că fântâna asta la care vreau să ajung e mai adâncă decât știe funia minții mele. Încep, deci, să mă adân­cesc în întrebările și în greutățile nebănuite ale celorlalți, în experiențele lor vii și neaș­teptate, în căutarea lor proaspătă și sinceră de înțelegere. Până vine declicul. În ce fel? Ei, asta-i altă poveste, lungă cât întâlnirea noastră, pe care cei ce nu s-au întâmplat aco­lo o vor putea înțelege citind sau ascultând materialele pregătite de Mitropolie, la vre­me cuvenită.Voi spune doar că anul aces­ta Înaltul a provocat declicuri repetate, arătându-ne, de la înălțimea viziunii sale, că alegerea niciunui titlu din program nu e an­odină și că în spatele simplității lor se ascun­de un adânc de griji și de preocupări. Astfel, a dat sens și substanță seminarului Danielei, lămurindu-ne grav cât de urgent e să-nvățăm chivernisirea timpului și evocând sute­le de scrisori și de mailuri rămase nedeschise la Mitropolie sau pe preoții care se prăbușesc, trăgându-i și pe ai lor, câteodată, sub povara apăsărilor, neputând să zică „nu” sau neștiind să deosebească (în termenii se­minarului) între „urgent” și „important”. Åži-am simțit cum autosuficiența mea de pa­săre de curte se smerește tot mai tare sub ochiul scrutător al vulturului din înălțimi.

Din nou afară, înțeleg, din frânturile de vor­be purtate de liniștea serii, că experiența mea este, mai mult sau mai puțin, și a celorlalți: ah, nu știam ce greu vă este... mulțumesc... ce idee bună. nu-mi închipuiam. ne vom putea ruga și noi.

Cred că, de fapt, ăsta este rostul unei „uni­versități”: să-i învețe pe cei care n-au știut și n-au bănuit; pe oamenii aceștia care se bucu­ră, ciclic, să se roage, să vorbească și să tacă împreună, peste care vine harul întâlnirii și le deschide ochii până dincolo, făcându-i lao­laltă treji și veghetori, ca să guste tihna stator­niciei doar întru frământarea înnoirii.

Andreea Ionescu

MĂRTURIA LUI NELL DESPRE UNIVERSITATEA DE VARĂ

În această duminică de 14 septembrie, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, îmi găsesc inspirație pentru a oferi mărturia, în calitate de administrator al Centrului Sainte-Croix, experienței mele, la exact două săptămâni după terminarea Universității de vară.

Mărturia aceasta este pătrunsă de pre­dica pe care părintele Philippe a rostit-o în această dimineață în biserica noastră, în care ne-am regăsit, noi cei ce trăim, ne rugăm și muncim la „Centrul Sainte-Croix”. Părintele Philippe ne-a vorbit despre Cruce ca sim­bol al contradicțiilor dinlăuntrul nostru, dar și al dificultății cu care ne confruntăm, fără încetare, în a răspunde chemării lui Dumnezeu din noi și de a o exprima în chip viu și simțit în viețile noastre. Predica a fă­ cut referire și la necesitatea de a primi aceas­tă încercare a Crucii fără să fugim de ea, fără să o evităm, oricât de grea ar fi, ci, dimpo­trivă, să o primim cu bucurie, ca pe o minu­nată șansă de a crește, cu ajutorul lui Dumnezeu, în înțelegerea Voii Sale, pentru schimbarea noastră.

Cu riscul de a-i șoca pe unii, trebuie să mărturisesc că am trăit Universitatea de vară de anul acesta ca pe o încercare „răstignitoare”, în toată complexitatea cuvântului. La început, asaltată de contradicții teribile, prinsă între dorința mea sinceră de a primi cum se cuvine pe reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române – și bucuria de a-i primi, și dificultățile de or­din logistic, mă simțeam strivită de munci și pusă să îndeplinesc doar sarcini lumești! Din fericire, slavă Domnului!, mi-a venit gândul să merg la biserică și să-I încredințez lui Dumnezeu această povară pe care nu puteam s-o port singură... Åži atunci, în mijlocul tu­turor celor adunați în rugăciune, am primit multe daruri, în chipul mesajelor de iubire și de acceptare din partea aproapelui meu, desigur, diferit de mine, dar rugă­tor ca și mine și doritor să tră­iască în iubirea lui Hristos. Åži am simțit cum inima mea se des­chide și se liniștește, și cum per­spectiva mea asupra celor care mă înconjurau se schimbă. Åži cu cât viziunea mea asupra celor­lalți se schimba, cu atât și ceilalți își schimbau atitudinea față de mine. Făcându-se mai atenți, mai prevenitori, mulțumindu-mi/ne într-o mie și unul de feluri pen­tru primire și propunându-ne, mie și lui Jack, să povestim copiilor – permițându-ne astfel să ne exprimăm și partea noastră creativă, și aducându-mi, în cadrul schimburilor pe care le-am avut (de exemplu, în cadrul atelierului Marta si Maria,animat de părintele Claude Delangle), răspunsuri clare și oferite cu prie­tenie la întrebările mele personale.

Apoi am fost cu toții părtași Sfintei Liturghii de neuitat de duminică diminea­ța, care a șters orice tensiune, orice neînțe­legere, făcându-ne pe toți frați și surori în Hristos, dincolo de diferențele de educație și de cultură!

Da, pot spune astăzi, fără să mă trădez sau să trădez ceea ce am trăit cu ocazia acestei universități, că am trăit-o „ca pe o minunată șansă de a crește, cu ajutorul lui Dumnezeu, în înțelegerea Voii Sale, pentru schimbarea noastră”. Sunt recunoscătoare pentru diferen­țele dintre noi, pentru întâlnirea veritabilă cu celălalt, pentru Sainte-Croix. Abia aștept în­tâlnirea de anul viitor!

Nell Muh

 

GUSTAÅ¢I ÅžI VEDEÅ¢I CÄ‚ BUN ESTE DOMNUL! (PS. 33: 9) VENIÅ¢I LA BISERICÄ‚ IN FIECARE DUMINICÄ‚ ÅžI LA SAINTE-CROIX ÎN FIECARE VARÄ‚...

Gustați-L pe Domnul! Iată invitația pe care v-o adresez. Mi-a fost adresată și mie de mai multe ori. Câteodată am refuzat-o, din păcate, alteori am acceptat-o, slavă Domnului, pentru că de fiecare dată m-a umplut de har. Aș dori să împărtășesc cu dumneavoastră două din invitațiile pe care le-am acceptat.

Prima mi-a fost adresată de părintele meu duhovnic, părintele Răzvan, acum câți­va ani. La vremea aceea, nu mă prea duceam la biserică, eram într-un fel de rătăcire și, o spun cu rușine, rătăceam din comoditate. Mi-a luat câțiva ani ca să înțeleg că ispita nu se înfățișează ca un contract pe care-l sem­nezi cu sânge și care promite bogății și reu­șite nemaiauzite. Ar fi prea simplu și am re­fuza cu toții un astfel de contract, nu-i așa? Lucrurile sunt mult mai subtile. Ispita e cro­ită pe măsura fiecăruia și se poate înfățișa sub forma unui somn dulce duminica dimi­neața. Astfel, ne lăsăm ispitiți de micile gân­duri inofensive și, de altfel, legitime pentru cetățenii acestei lumi pline de griji și zilnice poticneli. Ne zicem în sinea noastră: „Åžtie Domnul, înțelege”... Åži așa ne anesteziem în doze mici, gând mic după gând mic. Iată-mă deci în fața părintelui meu, acum câțiva ani: „Părinte, nu-mi merge bine, nu știu de ce.

Nu cred totuși să fi făcut ceva foarte grav” Bineînțeles, când suntem anesteziați duhovnicește, nimic din ce facem nu ni se pare grav. „Normal că nu-ți merge bine”, mi-a răs­puns părintele. „Nu mai vii la biserică, nu mai simți harul. Trebuie să vii în fiecare du­minică să te umpli cu el!” M-a invitat să gust ce bun este Domnul. Åži a avut dreptate.

A doua invitație, mai recentă, am primit-o de la Andreea, buna mea prietenă și colegă. „Hai la Sainte Croix”, mi-a spus. „Păi, știi, e departe, e complicat, am fost deja trei săptă­mâni în vacanță...” Până la urmă am acceptat. Slavă Domnului! Mai auzisem vorbindu-se despre universitatea de vară și numai de bine, dar trebuie să fii acolo ca să înțelegi ce ne poate aduce. Așadar, îmi permit și eu să vă invit la universitatea de vară de anul viitor. Veniți să gustați tot harul pe care-l coboară Domnul cu prisosință peste oameni și peste locuri. Veniți să simțiți harul lui Dumnezeu în aerul de dimineață, când pășiți pe poteca spre biserică pentru a merge la liturghie și veți înțelege cuvintele din Acatistul de mul­țumire, slavă lui Dumnezeu pentru toate, și veți zice: „Slavă Å¢ie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineții, slavă Å¢ie, pentru surâsul deșteptării scăldate în lumină, slavă Å¢ie, pentru frumusețea zidirii mâinilor Tale”. Haideți și gustați harul care e în fiecare persoană, căci dacă ispita este croită după fieca­re și urcă precum șarpele ca să ne tragă în jos și să ne afunde, și harul e croit tot pe măsura fiecăruia și ah, cât e de dulce, pentru că el se pogoară de sus ca să ne urce și pe noi mai sus decât am îndrăznit vreodată să ne închipuim. Åži-atunci, transfigurați, începem să-l vedem, să-l percepem, să-l înțelegem. Eu l-am văzut în copiii care cântau Evanghelia cu Helene și am zis „Slavă Å¢ie, pentru bucuriile limpezi ale inimii”. L-am văzut pogorându-se dum­nezeiește în notele muzicale ale familiei Delangle și am zis „Tu ne descoperi pridvo­rul Împărăției ce va să fie în dulceața cântă­rilor, în minunatele acorduri ale sunetelor, în simțirea înaltă din glăsuirea lor, în strălu­cirea lucrării artistului”. L-am văzut pogorându-se în chipul cuvintelor preoților sau ale maicilor Siluana și Sofronia, cu care alinau suferințe proaspete sau îngropate, și am zis: „Cu TINE nimic nu e cu neputință de îndrep­tat. Tu ești cu totul DRAGOSTE”. Åži l-am văzut transformându-se în acea smerenie care depășește măreția deșartă visată de ambi­ția omenească, când l-am auzit pe părintele Marc-Antoine mulțumindu-le cu glas tre­murat celor care i se spovedesc. L-am văzut în simplitatea și bucuria sinceră cu care Înaltpreasfințitul Iosif s-a așezat la masa copiilor – îl invitaseră simplu și fără ceremonie: „vrei să mănânci cu noi?” – și a acceptat la fel de simplu și fără ceremonie. L-am văzut în răb­darea Preasfințitului Marc, care s-a oprit să binecuvânteze un copil, chiar dacă avea mul­te de făcut. Åži l-am mai văzut în toate Martele care s-au silit cu multa slujire la bucătărie pentru mesele noastre și care dimineața deveneau Marii la Liturghie.

Hristos a fost cu noi la Sainte-Croix în vara aceasta, „că unde sunt doi sau trei adu­nați întru numele Meu, acolo sunt și Eu, în mijlocul lor” (Mt. 18: 20); și-atunci am zis: „Slavă Å¢ie, cu evlavie sărutăm urmele pași­lor Tăi nevăzuți”.

Mara Urcan Bourel

A sasea ediție a Universității de vară Sainte Croix 2014

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni