Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 13 Aprilie 2012 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (aprilie 2012)

Departe de a propovădui un stil de viaţă retras şi crispat, o grijă egoistă de mântuirea personală, Iisus a arătat în mod clar că nimeni nu‑şi poate găsi fericirea şi mântuirea neglijându‑l pe aproapele său. După propriile‑I cuvinte, Iisus nu doreşte să fie căutat în înălţimile celeste, de dincolo. El însuşi se face aproapele în cel care suferă nefericirea. De acum omul nu mai poate să aleagă el însuşi cine trebuie să fie aproapele său şi cine este cel pe care să nu‑l considere ca aproape al său. De când Iisus s‑a făcut aproapele nostru în locatarul de la primul etaj şi în vecinul din faţă, El nu mai poate să fie căutat şi găsit în afara aproapelui.

Tocmai pentru aceasta orientarea spre cele de dincolo şi grija de aproapele nu pot să fie folosite una contra alteia. Cum Iisus s‑a solidarizat cu ceilalţi oameni – mai ales cu cei nedreptăţiţi, săraci, bolnavi şi izolaţi –, omul nu poate avea decât o singură concepţie de viaţă: să‑l vadă cu toată seriozitatea pe Iisus însuşi în aproapele.

În lumea tehnicii şi a calculatoarelor, omul este cel căutat. Înainte de a primi un cadou, semenul nostru are nevoie mai întâi de inima noastră, de semnele prieteniei şi simpatiei noastre. Când cineva oferă fără dragoste pâine unui flămând, în cele din urmă nu s‑a întâmplat nimic între cele două persoane; dimpotrivă, bariera mândriei şi distanţa n‑au făcut decât să crească.

Astăzi se vorbeşte şi se scrie mult (prea mult!) despre grija şi responsabilitatea faţă de aproapele. Şi cu toate acestea niciodată, se pare, n‑am avut atâţia izolaţi, neînţeleşi, necunoscuţi, respinşi şi uitaţi. Nu este greu a trăi şi a munci cu oameni simpatici şi a găsi în ei pe Iisus. Dar a recunoaşte pe Domnul în nişte oameni antipatici, a ne asuma grija de mântuirea lor pare o exigenţă excesivă a credinţei.

Să nu fi pătruns încă mesajul lui Iisus în Europa, în care noi trăim deja o epocă post‑creştină? Este întrebarea pe care oricine şi‑o pune când citeşte în scrisoarea unui tată de familie: „Singura fiinţă care mă aşteaptă când revin de la muncă este câinele meu. Familia mea nu‑mi dă nici o atenţie?”.

Alfred Lœpple, Aproapele

 

Mi‑am petrecut viaţa în lucruri bune şi în păcate şi timp de şaizeci de ani am cunoscut ce putere are obişnuinţa. Şi sufletul şi mintea pot dobândi obişnuinţe. Omul face ceea ce este obişnuit să facă. Dacă e obişnuit cu păcatul, va fi necontenit atras de păcat, iar demonii îl vor împinge spre el; dar dacă s‑a obişnuit cu cele bune, Dumnezeu îl va ajuta cu harul Său.

Tot aşa, dacă te obişnuieşti să te rogi neîncetat, să iubeşti pe aproapele şi să plângi în rugăciune pentru întreaga lume, atunci sufletul va fi atras spre rugăciune, lacrimi şi iubire. Şi dacă te obişnuieşti să dai milostenie, să fii totdeauna deschis faţă de părintele duhovnicesc la spovedanie, atunci vei lucra totdeauna aşa şi îţi vei găsi odihna în Dumnezeu.

Sf. Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Cineva care nu este bun cu toţi nu‑i bun. În Pateric este o zicere a Sfântului Macarie: „Cu un cuvânt bun şi pe cel rău îl faci bun, iar cu un cuvânt rău şi pe cel bun îl faci rău”. Bineînţeles, este vorba de o răutate relativă şi de o bunătate relativă, oscilantă şi fluctuantă. Noi trebuie să fim totdeauna buni. Cine e şi rău nu se aseamănă cu Domnul Hristos, pentru că Domnul Hristos este totdeauna bun...

El a fost foarte îngăduitor. Gândiţi‑vă la femeia aceea care era acuzată pe drept că a făcut adulter şi pe care au adus‑o oamenii ca Domnul Hristos s‑o condamne. Domnul Hristos a zis: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei” (Ioan 8, 7). Şi n‑a mai lovit‑o nimeni! De ce? Pentru că toţi erau în păcat! Toţi erau vinovaţi, vinovaţi nearătaţi, vinovaţi neştiuţi de oameni, dar ştiuţi de conştiinţa lor. Domnul Hristos, după ce s‑au retras toţi pârâşii, a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te‑a osândit nici unul?” „Nici unul, Doamne.” Şi atunci Domnul Hristos a încheiat: „Nu te osândesc nici Eu”. Aşa face bunătatea! Aşa face Domnul Hristos! Aşa face purtătorul de Hristos! Nu condamnă, nu asupreşte, nu defaimă, ci acoperă, învăluie...

Dacă ne silim să fim aşa, sigur că suntem odihnitori de oameni, sigur că suntem înmulţitori de bucurie („Toate le‑ai umplut de bucurie, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea”), suntem purtători de bunătate, suntem purtători de smerenie, de blândeţe, de îngăduinţă, de înţelegere. Să fim oameni buni, înţelegători, şi atunci Hristos este în mijlocul nostru.

Pr. Teofil Părăian, Din vistieria inimii mele,
Mănăstirea Brâncoveanu, 5 septembrie 1997

 

cineva mă caută prin viaţa mea,
mă aşteaptă la colţul fiecărui gând
pe calea cuvintelor în casa fiecărei fapte
iertând şi vindecând totul neîncetat
altminteri viaţa mea s‑ar opri
inima n‑ar mai bate…
cineva umblă prin viaţa mea,
delicat şi smerit ca însăşi suflarea
aşteptând să‑L simt să‑L aud să‑L văd
să mă întorc o clipă cu toate simţurile înlăuntru
ca un orb gustând cu venele sângele 
din mine
să descopăr că are gust de lacrimi
iar cu ochii gustându‑mi lacrimile
să simt gustul lor de Sânge
apoi fărâmă cu fărâmă adunând rămăşiţele cinei
ce neîncetat o frâng bătăile inimii
să aflu
gustul de dragoste al Vieţii
care încă mă caută 
prin viaţa mea…

pustnici sunt cei care
se retrag în adâncul inimii lor
până unde
se aude doar plânsul fără sunet
al minţii...
în liniştea de acolo
oprindu‑se
intră
în altă
Inimă....
 

Marius Iordăchioaia, Jurnal de tresăriri

Daniel Chira, Londra
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni