Zis‑a odată avva Sisoe cu îndrăzneală: îndrăzneÅŸte, iată treizeci de ani am de când nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. Ci aÅŸa mă rog, zicând: Doamne, Iisuse, apără‑mă de limba mea! Åži până acum în fiecare zi cad printr‑însa și păcătuiesc.
Un frate l‑a întrebat pe avva Sisoe, zicând: mă văd pe mine că aducerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. I‑a zis lui bătrânul: nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta, împreună cu osteneala trupească, povăÅ£uieÅŸte la chipul smeritei cugetări.
A întrebat avva Iosif pe avva Sisoe, zicând: în câÅ£i ani trebuie omul să‑şi taie patimile? I‑a zis lui bătrânul: anii voieÅŸti să‑i ÅŸtii? Zis‑a avva Iosif: da! Deci a zis bătrânul: în orice ceas vine patima, îndată tai‑o.
Un frate l‑a întrebat pe avva Sisoe, zicând: de vom umbla pe cale ÅŸi va rătăci cel ce ne povăÅ£uieÅŸte este trebuinÅ£ă să‑i zicem ceva? I‑a răspuns bătrânul: nu. Deci a zis fratele: dar să‑l lăsăm să ne rătăcească? I‑a zis bătrânul: dar ce vrei, să iei toiag să‑l bați? Eu ÅŸtiu fraÅ£i care umblau ÅŸi cel ce îi povăÅ£uia a rătăcit noaptea; ÅŸi erau doisprezece ÅŸi toÅ£i ÅŸtiau că se rătăcesc. Åži s‑a luptat fiecare să nu spună. Iar după ce s‑a făcut ziuă, pricepând cel ce‑i conducea că a rătăcit din cale, le‑a zis: iertaÅ£i‑ mă, am rătăcit! Åži au zis toți: ÅŸi noi ÅŸtiam, dar am tăcut. Iar el auzind, s‑a minunat zicând că până la moarte se stăpânesc fraÅ£ii să nu grăiască ÅŸi L‑a slăvit pe Dumnezeu. Iar lungimea căii din care s‑au rătăcit era de douăsprezece mile.
Întrebat‑a unul din părinÅ£i pe avva Sisoe, zicând: de voi ÅŸedea în pustie ÅŸi va veni vreun barbar vrând să mă omoare ÅŸi de voi putea asupra lui, omorî‑l‑voi pe el? Åži a zis bătrânul: nu, ci lasă‑l la Dumnezeu, căci orice fel de ispită va veni omului, omul să zică: pentru păcatele mele s‑a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla, să zică: din mila lui Dumnezeu este.
Nu ajunge să te ții departe de păcat, ci trebuie să‑i tai ramurile și mai ales să‑i smulgi rădăcinile, care sunt: relele înclinații și deprinderi, ispitele, patimile, poftele și dorințele care rămân înrădăcinate adânc în inimă chiar și după ce te îndepărtezi de păcat. Ca să‑ți smulgi din inimă rădăcinile tuturor acestor porniri, ispite și amintiri ale păcatului, trebuie să lupți, frate. Iar dacă nu vei scoate rădăcinile, există primejdia ca alte păcate să răsară și să odrăslească. (Sf. Nicodim Aghioritul)
Așa cum pruncul când se naște și caută cu multă râvnă hrana și laptele, iar atunci când este alăptat, dar n‑are poftă de mâncare, e semn că e bolnav și e în primejdie de moarte, tot așa și noi se cade să avem râvnă spre a ne alăpta cu Sfânta Împărtășanie, hrana cea duhovnicească, ca să ne facem vii, iar dacă nu vom face aceasta, vom fi în primejdie să murim de moarte sufletească. (Sf. Nicodim Aghioritul)
