Zis‑a odată avva Sisoe cu îndrăzneală: îndrăzneşte, iată treizeci de ani am de când nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. Ci aşa mă rog, zicând: Doamne, Iisuse, apără‑mă de limba mea! Şi până acum în fiecare zi cad printr‑însa și păcătuiesc.

 

Un frate l‑a întrebat pe avva Sisoe, zicând: mă văd pe mine că aducerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. I‑a zis lui bătrânul: nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta, împreună cu osteneala trupească, povăţuieşte la chipul smeritei cugetări.

 

A întrebat avva Iosif pe avva Sisoe, zicând: în câţi ani trebuie omul să‑şi taie patimile? I‑a zis lui bătrânul: anii voieşti să‑i ştii? Zis‑a avva Iosif: da! Deci a zis bătrânul: în orice ceas vine patima, îndată tai‑o.

 

Un frate l‑a întrebat pe avva Sisoe, zicând: de vom umbla pe cale şi va rătăci cel ce ne povăţuieşte este trebuinţă să‑i zicem ceva? I‑a răspuns bătrânul: nu. Deci a zis fratele: dar să‑l lăsăm să ne rătăcească? I‑a zis bătrânul: dar ce vrei, să iei toiag să‑l bați? Eu ştiu fraţi care umblau şi cel ce îi povăţuia a rătăcit noaptea; şi erau doisprezece şi toţi ştiau că se rătăcesc. Şi s‑a luptat fiecare să nu spună. Iar după ce s‑a făcut ziuă, pricepând cel ce‑i conducea că a rătăcit din cale, le‑a zis: iertaţi‑ mă, am rătăcit! Şi au zis toți: şi noi ştiam, dar am tăcut. Iar el auzind, s‑a minunat zicând că până la moarte se stăpânesc fraţii să nu grăiască şi L‑a slăvit pe Dumnezeu. Iar lungimea căii din care s‑au rătăcit era de douăsprezece mile.

 

Întrebat‑a unul din părinţi pe avva Sisoe, zicând: de voi şedea în pustie şi va veni vreun barbar vrând să mă omoare şi de voi putea asupra lui, omorî‑l‑voi pe el? Şi a zis bătrânul: nu, ci lasă‑l la Dumnezeu, căci orice fel de ispită va veni omului, omul să zică: pentru păcatele mele s‑a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla, să zică: din mila lui Dumnezeu este.

 

Nu ajunge să te ții departe de păcat, ci trebuie să‑i tai ramurile și mai ales să‑i smulgi rădăcinile, care sunt: relele înclinații și deprinderi, ispitele, patimile, poftele și dorințele care rămân înrădăcinate adânc în inimă chiar și după ce te îndepărtezi de păcat. Ca să‑ți smulgi din inimă rădăcinile tuturor acestor porniri, ispite și amintiri ale păcatului, trebuie să lupți, frate. Iar dacă nu vei scoate rădăcinile, există primejdia ca alte păcate să răsară și să odrăslească. (Sf. Nicodim Aghioritul)

 

Așa cum pruncul când se naște și caută cu multă râvnă hrana și laptele, iar atunci când este alăptat, dar n‑are poftă de mâncare, e semn că e bolnav și e în primejdie de moarte, tot așa și noi se cade să avem râvnă spre a ne alăpta cu Sfânta Împărtășanie, hrana cea duhovnicească, ca să ne facem vii, iar dacă nu vom face aceasta, vom fi în primejdie să murim de moarte sufletească. (Sf. Nicodim Aghioritul)