Arta și credința

Vorbind de artiști și de credincioși, un prieten semiolog, care nu era nici una, nici alta, știindu-mă sensibil la artă și căutător de Dumnezeu, mi-a zis într-o bună zi: „nu am cunoscut niciun artist adevărat care să nu aibă, în străfundurile sufletului său, credința; și nici un credincios adevărat care să nu își manifeste credința, într-un anume sens, «în chip artistic»; însă cel dintâi rămâne uneori închis între granițele căutării sale orgolioase, în timp ce al doilea poate cădea pradă unei rigidități temătoare și autosuficiente”.

Aspirația acestei prime ediții a Festivalului de artă al Mitropoliei, intitulat „De dragul frumosului”, care a avut loc între 1 și 5 iunie 2011 la Paris și în împrejurimi, cu binecuvântarea și la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, era aceea – credem noi – de a dezvălui și a pune în lumină înzestrările membrilor comunității, pe de o parte, și pe de altă parte de a deschide Biserica spre o întâlnire cu forțele vii care exprimă această căutare duhovnicească în câmpul artei, în aspirațiile ei cele mai înalte, în căutarea sa mistică a frumuseții văzute ca mijloc de mântuire, unire cu Creatorul prin creație.

Însuflețiți de același duh și de o tensiune expresivă care și-a găsit ecoul sincer într-un public participativ și empatic, artiștii, invitați să se exprime pe marginea temelor nunții și botezului, ne-au oferit cu generozitate propria lor viziune, descoperirile pe care le-au făcut, căutarea lor interioară, transmițându-ne o încărcătură emoțională deosebită.

Concertele de muzică clasică din primele două seri ale festivalului, desfășurate în Sala Bizantină a Ambasadei României la Paris, au dat tonul unei manifestări artistice de mare valoare și de un interes cultural de netăgăduit, prin sensibilitatea și extraordinara ținută a concertului de deschidere al lui Claude Delangle, Alexandre Souillart, Odile Catelin-Delangle; grația pianistei Charlotte Coulaud; eleganța și măiestria duoului Diana Cazaban și Johan Farjot.

Recitalul celebrului pianist, părintele Jean-Claude Pennetier, laureat al celor mai prestigioase concursuri din lume, a emoționat profund auditoriul prin caracterul său aproape intim și familiar, dar de o intensitate și o rigurozitate mișcătoare, bucurând astfel comunitatea pe care o slujește ca preot prin arta sa rafinată și de o calitate excepțională.

Bach și Haydn ar fi consacrat o bună parte din opera lor instrumentului domnului Sax dacă istoria le-ar fi permis să se bucure împreună cu noi auzindu-și muzica metamorfozată saxo-fonic cu multă măiestrie de către Ch. Grezes, M. Trillaud, E. Lopez și M. Delage (Cvartetul Morphing) vineri, în biserică luterană a Sfintei Treimi. De asemenea, nu i-am fi crezut nicicând în stare pe țăranii dunăreni ai lui Marin Sorescu să le transmită gazdelor franceze o asemenea bogăție de emoții, dacă n-am fi avut dovada vie reprezentată de rezonanța vocii și a inimii lui Stéphane Baroux, acompaniată – și acompaniind – sunetele proaspete ale acordeonului și limpezimea tușeului lui Bogdan Bitica și amplificată de talentul cu care clarinetul lui Rémi Delangle a știut să redea simțirea românească, talent datorită căruia l-am plasat, cu această ocazie – și prin forța lucrurilor – în descendența artistică a mamei sale, Odile Catelin-Delangle, prezentă și de această dată pentru a conferi pianului sonoritatea catifelată a clavecinului, a cărei lipsă l-ar fi făcut pe prietenul nostru Rameau să-și smulgă lavaliera...

Expoziția de artă, inaugurată între două concerte și gândită ca un „parcurs emoțional”, s-a ținut în elegantele saloane ale Palatului Béhague și la sediul Institutului Cultural Român și a adus în atenția vizitatorilor picturi și sculpturi contemporane exprimând sensibilități, stiluri, referințe, orizonturi diferite, însă unificate, poate, de faptul că vădeau intuiția personală a unei realități spirituale comune.

Matei Vișniec, unul dintre reprezentanții cei mai importanți ai dramaturgiei europene contemporane, a cărui operă face mereu dovada unei tensiuni ideale și a rezistenței culturale la manipularea ideologică, situându-se astfel în linia marilor nume ale artei dramatice a secolului XX, precum Pirandello, Ionesco sau Beckett, ne-a oferit, prin intermediul piesei Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care are o iubită la Frankfurt, un punct de vedere original, profund și poetic asupra uneia dintre temele festivalului, înfățișându-ne povestea de dragoste dintre un bărbat și o femeie și unirea lor tainică prin cununie. Teatrul a mai fost prezent și printr-un spectacol cuceritor și emoționant conceput și realizat de către Iulian Negulescu în criptele bisericii Saint-Sulpice după textul lui Khalil Gibran Iisus, Fiul Omului, care a pus în scenă întâlnirea personală cu Iisus a șaizeci și opt de personaje (interpretate de 33 de actori pe 3 scene diferite, dar simultane); acest spectacol a uimit și a mișcat publicul prin trimiterea la cunoașterea și prezența tainică a lui Hristos in fiecare dintre noi.

Alături de artiști, mai mulți teologi ortodocși și conferențiari au contribuit cu prezența și propria lor mărturie la succesul acestui eveniment. În cadrul festiv al grădinii sediului mitropolitan de la Limours, în care a fost amenajată o expoziție 

sugestivă de sculptură monumentală, a avut loc conferința părintelui Vasile Gavrilă, profesor la Facultatea de Teologie din București, care a venit special din România pentru a ne prezenta ultima sa carte despre taina cununiei, publicată special cu ocazia festivalului, atât în limba română, cât și în limba franceză. Profunzimea, pertinența, luciditatea perspectivei sale asupra sfintei taine a cununiei a fost exprimată într-un mod direct și plastic în cadrul conferinței prezidate de Înaltpreasfințitul Iosif și animată de către autor, precum și de părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, îngrijitorul ediției franceze. Scurt-metrajul lui Eugen Leahu, Mirul – Sângele trandafirului, a completat triada Tainelor inițierii creștine printr-o prezentare sugestivă a facerii Sfântului și Marelui Mir.

Catedrala mitropolitană a Sfinților Arhangheli a găzduit-o, pe parcursul unei conferințe de două ore, care însă ni s-au părut însă prea scurte, pe Maica Siluana; aceasta ne-a întărit prin grija ei și ne-a uimit prin concizia, simplitatea și umorul vădite în cuvintele sale. S-ar zice că în ceruri simfonia tăcută a îngerilor acompaniază murmurul iubirii lui Dumnezeu, pe care îl putem auzi aici, pe pământ, în Sfintele Taine ale Bisericii, grație filiației noastre divine. Åži s-ar mai zice că... Domnul îngăduie, din când în când, să se facă auzit zgomotul artistic și cultural al vreunui festival, pentru ca tăcerea care se așterne apoi să fie ascultată cu mai multă atenție, sau, mai degrabă, pentru ca acest zgomot să se umple de o armonioasă rezonanță dumnezeiască.

În același cadru, publicul cinefil s-a putut bucura de Nunta de piatră și Duhul aurului, două filme antologice în atât de expresivul alb-negru, pentru a căror vizionare în cadrul festivalului regizorul Dan Pița – realizator al filmelor, împreună cu Mircea Veroiu – și-a dat cu generozitate acordul, spectatorii având astfel ocazia să vadă, ilustrată pe celuloid, frumusețea unei epoci, a unei țări, a unei teme și a unui mod de a privi viața cărora le simțim atât de dureros lipsa.

Folclorul românesc a fost și el invitat la acest Festival, care a avut meritul să nu îl transforme în obiectul agreabil și inert al unei sărbători câmpenești, unde funcția sa ar fi fost fatalmente secundară și decorativă, ci a știut, dimpotrivă, să prezinte și să scoată în evidență conținutul religios și valorile cele mai profunde al căror depozitar este, permițându-le astfel celor prezenți să guste o fărâmă din imensul patrimoniu spiritual viu reprezentat de cultura populară. Expoziția etnografică și antropologică concepută și realizată de către Alexandra Marinescu-Sav și Constantin Cioc, care au beneficiat de sugestiile avizate ale doamnei Ileana Gaiță, muzeograf la Musée de l’Homme, este rezultatul de excepție al unei abordări care a îmbinat rigoarea științifică și căldura umană, armonizând intervențiile docte ale unor muzeografi și antropologi reputați, scurt-metrajele și filmele documentare cu „concretul spiritual” al fiecărui moment și ritual din cadrul nunții tradiționale românești. „Teologia țărănească” a lui Costion Nicolescu, cercetător etnolog și teolog la Muzeul Å¢ăranului Român din București, și-a ocupat în mod firesc locul alături de incantațiile magice ale Ioanei Andreesco, important antropolog și scriitor de limbă franceză, al treilea participant la această „conversație” fiind simbolismul costumului tradițional de nuntă, prezentat cu emoție de către Daniela Iancu, muzeograf la Muzeul Å¢ăranului Român din Craiova.

Autenticitatea etnografică și antropologică a nunții, pe care a căutat să o pună în lumină părintele Emilian Marinescu – consilier cultural al MOREOM – împreună cu preoteasa Alexandra, organizatorii acestui Festival, ne-a fost ilustrată duminică, 5 iunie, de către grupul de artiști populari venit special de la Bixad, din Å¢ara Oașului. Domnul profesor Iacob Pop, cunoscut pe mai multe continente pentru eforturile sale de a păstra puritatea culturii tradiționale, a reușit încă o dată să ne ofere bucuria de a împărtăși datinile românești – căci am avut cu toții sentimentul că participăm la o nuntă adevărată – și să ne facă inimile să tresalte în ritmul jocurilor și al muzicii interpretate cu drag și foc de către cei circa treizeci de săteni. Sperăm că profesionalismul și răbdarea cu care Eugen Leahu – ajutat de Alin Harfas – a surprins pe peliculă aceste momente – ca de altfel și celelalte manifestări ale festivalului – vor fi încununate de realizări video cu o valoare artistică și pedagogică comparabilă cu cea a evenimentelor la care am asistat.

Sub „bagheta” managerială și îndrumarea lui Gheorghe Cârciu „din Sărbători”, această ultimă zi a festivalului a devenit, asemenea celor precedente, o adevărată sărbătoare în a cărei reușită Domnul Åži-a arătat bunăvoința. Încă de dimineață, Dumnezeiasca Liturghie ne-a deschis inimile spre bucurie, purtați fiind de cântarea psalților de la biserica studenților din București – Sfântul Nicolae, paraclis universitar –, Teodor Gavrilă, Ioan Dima și Ioan Hangu. Am avut parte și de vreme potrivită, și de mâncare din belșug... Cele aproape două mii de persoane venite din întreaga Arhiepiscopie, și cu precădere din regiunea pariziană, au dat mărturie, prin prezența lor, despre importanța rădăcinilor din care ne tragem și mai ales despre o realitate al cărei înțeles ne scapă adesea: nevoia de a împărtăși credința, cultura și tradiția, de a le trăi cu toții împreună, ca un singur trup, ca membri ai aceleiași comunități.

Această primă ediție a Festivalului „De dragul frumosului” ne-a propus și a încurajat o viziune și un exercițiu al artei ca teren și practică adecvate prin excelență căutării spirituale a oamenilor, prin care artistul – asemenea Miresei lui Marc Chagall, a cărei prezență n-ar fi făcut notă discordantă în expoziția etnografică românească, siluetă imponderabilă plutind prin văzduh, trecând netulburată printr-o lume sumbră și populată de creaturi stranii, irezistibil atrasă de înălțimi și eliberată de povara greutății prin lucrarea harului – prin care artistul, așadar, și-ar oferi smerit, grație măiestriei și profunzimii sale spirituale, talantul de mare preț al „trăirii” frumosului și, odată cu acesta și prin el, nădejdea și credința în biruința vieții asupra morții.

Pr. Emilian Marinescu și Philippe Palini