« Orice gând în care nu predomină pacea ÅŸi smerenia nu este conform lui Dumnezeu, ci este în mod vădit o aÅŸa zisă bună inspiraÅ£ie venită de la duhurile rele. Căci Domnul nostru vine cu pace, iar tot ce vine de la VrăjmaÅŸ este însoÅ£it de tulburare ÅŸi agitaÅ£ie. (…) Trebuie să facem totul cu discernământ.
Să ne măsurăm propriile puteri, înseamnă discernământ ÅŸi pavăză pentru duh, care în acest fel nu va fi tulburat după aceea. Dimpotrivă, a face mai mult decât ne stă în putinÅ£ă, fie că e vorba de opere de binefacere sau de alt fel, este o dovadă că ne lipseÅŸte discernământul, căci aceasta aduce mai apoi tulburare, lehamite ÅŸi hulire. (…) Omul care face mai mult decât îl Å£in puterile, nu va rezista, iar Dumnezeu ne cere să facem după posibilităÅ£ile noastre » ( Sf. Varsanufie – « CorespondenÅ£ă »).

ExistenÅ£a unei fiinÅ£e omeneÅŸti, spre deosebire de cea a făpturilor necugetătoare, este rezultatul unui lung ÅŸir de decizii individuale, care nu sunt dictate de instinctele noastre naturale, ci depind de voinÅ£a noastră proprie ÅŸi de judecata noastră personală. De aici decurge importanÅ£a covârÅŸitoare a discernământului ÅŸi a valorilor ÅŸi criteriilor la care ne referim când avem de luat o decizie hotărâtoare nu numai pentru existenÅ£a noastră personală dar ÅŸi pentru cei apropiaÅ£i nouă sau asupra cărora ne exersăm influenÅ£a sau autoritatea.

Lipsa de discernământ poate avea consecinÅ£e tot atât de grave ÅŸi ireversibile ca ÅŸi un diagnostic greÅŸit, care, ducând la un tratament inadecvat sau chiar contraindicat, va înrăutăÅ£i încă ÅŸi mai mult starea bolnavului. Aceasta se întâmplă atât de des încât expresia franceză « le remède est pire que le mal » (leacul e mai rău decât boala) a devenit un loc comun dintre cele mai uzuale. Toate revoluÅ£iile ÅŸi ideologiile timpurilor moderne s-au aflat în acest caz, dând naÅŸtere dictaturilor ÅŸi sistemelor totalitare care au dus la catastrofele ÅŸi dezastrele planetare pe care le cunoaÅŸtem…

Diagnosticele greÅŸite ale doctorilor noÅŸtri moderni – Marx, Nietzsche, Freud, Sartre ÅŸi atâÅ£ia alÅ£i profeÅ£i mincinoÅŸi, care au modelat ÅŸi orientat – sau mai bine zis dezorientat – spiritul ÅŸi ideile omului de azi, se află la originea mentalităÅ£ii materialiste « globalizate » care a pus stăpânire pe omenire, precum o molimă mondială ce îÅŸi extinde pe zi ce trece sfera de acÅ£iune, infectând în acelaÅŸi timp spiritul omenesc, raporturile sociale, educaÅ£ia, cultura ÅŸi mediul natural, aÅŸa încât majoritatea celor contaminaÅ£i de virusul materialist, nu numai că nu cunosc tratamentul potrivit, dar nici măcar nu ÅŸtiu că sunt bolnavi : « În afară de materialismul explicit ÅŸi doctrinal, există ÅŸi ceea ce putem numi un materialism în fapt, a cărui influenÅ£ă se întinde mult mai departe, căci o mulÅ£ime de oameni care nu se cred deloc materialiÅŸti se comportă însă în mod practic ca atare în toate împrejurările. (…) AÅŸa se face că, într-o astfel de lume, un om care se declară creÅŸtin nu va ezita să se comporte de fapt ca ÅŸi cum nu ar exista nicio altă realitate decât cea trupească, iar un preot care « face ÅŸtiinÅ£ă » nu va fi foarte diferit de un universitar materialist » (René Guénon – «  Domnia CantităÅ£ii »).

Materialismul ambiant impregnează ideile, gândurile, comportamentele noastre, ÅŸi chiar practica religioasă, deseori formală, maÅŸinală ÅŸi fără legătură reală cu restul existenÅ£ei noastre. Noi pretindem că credem în Dumnezeu, dar în viaÅ£a de toate zilele, gândim ÅŸi acÅ£ionăm ca ÅŸi necredincioÅŸii, avem aceleaÅŸi dorinÅ£e, aceleaÅŸi preocupări, aceleaÅŸi năzuinÅ£e ÅŸi acelaÅŸi mod de viaÅ£ă ca ÅŸi ei. CâÅ£i dintre cei care se numesc creÅŸtini ar fi capabili să sacrifice pentru Hristos, nu viaÅ£a, precum sfinÅ£ii mucenici din vechime, ci numai maÅŸina, sau computerul, sau televizorul ?...

Discernământul duhovnicesc înseamnă a determina ÅŸi verifica în orice situaÅ£ie cine este adevăratul stăpân al inimii ÅŸi cugetului nostru, Dumnezeu sau Mamona, astfel încât să nu confundăm ceea ce aparÅ£ine Cezarului ÅŸi ceea ce aparÅ£ine lui Dumnezeu. Viziune spirituală de care depinde starea de sănătate a sufletului nostru, căci « dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. AÅŸa încât, dacă lumina dintru tine întuneric este, cu cât mai mare va fi întunericul!  » (Matei , 6/22-23).

Confuzia ideilor, a normelor ÅŸi a valorilor, care domneÅŸte în lumea de astăzi, vine tocmai din faptul că luminile profeÅ£ilor mincinoÅŸi ai vremurilor moderne erau întuneric ÅŸi au cufundat lumea în întuneric.

Dacă, aÅŸa cum spune Sfântul Isaac Sirul, discernământul este cea mai mare virtute, atunci lipsa de discernământ duhovnicesc este cea mai mare rătăcire, din care decurg toate celelalte. Căci a da uitării sau a tăgădui natura spirituală ÅŸi dumnezeiască a omului, înseamnă a se osândi la moarte veÅŸnică, altfel spus, la chinurile iadului – căci sufletul nu poate să moară – , precum slujitorul nevrednic care, neaducând niciun rod spiritual, va fi aruncat în « întunericul cel mai din afară : acolo va fi plângerea ÅŸi scrâÅŸnirea dinÅ£ilor » (Matei, 25/30).

De aceea profeÅ£ii mincinoÅŸi ÅŸi ucenicii lor, care ÅŸi-au făcut un idol din materie ÅŸi din omul de carne, tăgăduind până ÅŸi existenÅ£a Spiritului – aÅŸa cum o face neurobiologul francez J –P. Changeux, care după ce citează afirmaÅ£ia lui J.S. Mill conform căreia « toate teoriile despre spirit trebuie să fie materialiste, sau insuficiente », ajunge la următoarea concluzie : « De acum înainte, la ce bun să mai vorbim de « Spirit » ? ( J.-P. Changeux – « L’homme neuronal » ) – se fac vinovaÅ£i de un păcat de moarte, care nu va fi niciodată iertat: « Adevăr grăiesc vouă că toate păcatele ierta-se-vor fiilor oamenilor ÅŸi hulele câte vor rosti. Dar cine va huli asupra Duhului Sfânt nu are iertăciune în veac, ci de păcat veÅŸnic va fi vinovat » (Marcu, 3/28-29).

Lipsa de discernământ spiritual este ÅŸi cauza căderii lui Adam. Rupând alianÅ£a cu Duhul lui Dumnezeu, Adam ÅŸi femeia lui « au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin ÅŸi ÅŸi-au făcut ÅŸorÅ£uri din ele » (Fac. 3/7). Ochii făpturii de carne substituindu-se viziunii spirituale, privirea omului asupra lui însuÅŸi devine exterioară ÅŸi profană, desprinsă de Duhul lui Dumnezeu, astfel încât putem spune că Adam este precursorul omului de ÅŸiinÅ£ă materialist care sudiază făptura omenească ca pe un obiect – de aici utilizarea abuzivă a termenului « obiectiv » devenit în zilele noastre sinonim cu adevărul suprem ÅŸi neîndoielnic.

Spre deosebire de ÅŸtiinÅ£ele moderne, care caută sursa adevărului în lumea vizibilă ÅŸi materială – considerată ca fiind singura reală, căci accesibilă simÅ£urilor noastre trupeÅŸti ÅŸi inteligenÅ£ei noastre mărginite - , cunoaÅŸterea spirituală se întemeiază pe încredinÅ£area – milenară ÅŸi universală, împărtăÅŸită de toate culturile tradiÅ£ionale fără excepÅ£ie – că « sacrul este realul prin excelenÅ£ă » ÅŸi că « nimic din ceea ce aparÅ£ine sferei profane nu Å£ine de FiinÅ£ă » ( Mircea Eliade – « Sacrul ÅŸi profanul »).

Discernământul spiritual constă în faptul de a recunoaÅŸte ÅŸi de a ne aminti în orice împrejurare dimensiunea sacră a omului, a CreaÅ£iei, ÅŸi a existenÅ£ei noastre personale : « Nu ÅŸtiÅ£i oare că voi sunteÅ£i templul lui Dumnezeu ÅŸi că Duhul lui Dumnezeu sălăÅŸluieÅŸte întru voi ? (…) Nimeni pe sine să nu se înÅŸele : Dacă cineva din voi se crede înÅ£elept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înÅ£elept. Căci înÅ£elepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu » ( I Cor. 3/16-19).

Trebuie să veghem în orice împrejurare să nu ne lăsăm stăpâniÅ£i de omul de carne ÅŸi orbiÅ£i de judecata noastră lumească, astfel încât să situăm toate evenimentele, acÅ£iunile ÅŸi activităÅ£ile vieÅ£ii noastre de zi cu zi într-o perspectivă spirituală, singura dimensiune reală ÅŸi nemuritoare a fiinÅ£ei noastre, prezentă în orice moment ÅŸi în toate aspectele existenÅ£ei noastre, chiar ÅŸi cele care ni se par neînsemnate, căci « chiar ÅŸi micile lucruri pot să nu fie mici pentru cei care sunt mari » : « În tot ceea ce săvârÅŸeÅŸti ÅŸi în tot comportamentul tău, fie că trăieÅŸti în ascultare sau că nu depinzi de nimeni, în lucrările tale exterioare ca ÅŸi în viaÅ£a ta duhovnicească, să ai drept principiu ÅŸi regulă de a te întreba dacă ceea ce faci este în acord cu Dumnezeu. (…) Discernământul este un felinar în întuneric, o cale de întoarcere a celor rătăciÅ£i, o luminâ pentru cei cu vederea slabă. Cel care îl dobândeÅŸte îÅŸi regăseÅŸte sănătatea ÅŸi nimiceÅŸte boala » ( Sf. Ioan Scărarul – « Scara – Treapta douăzeci ÅŸi ÅŸase. Despre discernământ »).

Viorel Åžtefăneanu