Alexandru Vaida‑Voevod a colaborat cu Aurel C. Popovici la elaborarea, în 1891, a Replicii junimii academice române către studenții maghiari, drept răspuns la Memoriul studenților maghiari de la universitățile din Budapesta și Cluj. Prin acest document, bazat pe legile și datele statistice oficiale ale statului maghiar, erau evocate autonomia națională, federalismul și separarea românilor și a ungurilor, din punct de vedere politic, astfel încât fiecare să aibă propriul teritoriu național în cadrul Imperiului Habsburgic. 

În 1893 a luat parte la Sibiu la Conferința Națională a Partidului Național Român, partid de care și‑a legat destinul. La Conferința de la Sibiu, președinte al partidului a fost ales dr. Ioan Rațiu și s‑a hotărât elaborarea unui Memorandum al românilor, adresat împăratului de la Viena. Memorandumul a fost redactat pentru a susține revendicările românilor din imperiu și pentru a denunța politica de asuprire națională și intoleranța practicată de guvernul de la Budapesta. Alexandru Vaida‑Voevod a asistat la elaborarea proiectului de către Iuliu Coroianu, în casa bunicului său, Alexandru Bohățel. Împăratul Franz Joseph a refuzat să acorde audiență delegației, iar semnatarii și conducătorii acțiunii (printre care și Alexandru) au fost trimiși în judecată.

În anul 1910 a avut loc un impact dramatic în cariera sa politică și profesională, atunci când a fost înscris pe liste în trei circumscripții electorale, reușind să ajungă deputat în parlamentul de la Budapesta împreună cu alți patru membri ai Partidului Național Român și alături de trei slovaci. Este primit în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, fapt ce îl determină să se implice din ce în ce mai profund în politica promovată de acesta. După asasinarea arhiducelui moștenitor, Vaida‑Voevod declară că nu mai există nicio speranță pentru Austria mare.

Contribuția sa la Marea Unire

La 12 octombrie 1918, Vaida‑Voevod concepe celebra declarație de la Oradea, având la bază cele paisprezece principii ale președintelui Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson. Declaraţia de la Oradea pretindea dreptul națiunii române din Austro‑Ungaria de a‑și alege așezarea ei ca națiune de sine stătătoare. Această rezoluție a fost citită câteva zile mai târziu de însuși Vaida‑Voevod în parlamentul de la Budapesta, fapt care a stârnit revoltă în sală, ceea ce i‑a pus chiar viața în pericol.

La 1 decembrie 1918, Vaida‑Voevod a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia, unde a fost votată unirea Transilvaniei cu România. În urma acestui eveniment, Vaida‑Voevod a devenit membru al consiliului dirigent pentru a pregăti unificarea administrativă cu vechiul regat. El a fost unul dintre cei patru delegați care au dus actul unirii la București, alături de episcopul ortodox Miron Cristea, de episcopul unit Iuliu Hossu și de Vasile Goldiș. A fost numit ministru de stat pentru Transilvania în primul guvern al României Mari. La 1 decembrie 1919, noul guvern este alcătuit sub conducerea lui Alexandru Vaida‑Voevod, vicepreședinte al Partidului Național Român.

La 29 decembrie 1918, Parlamentul ratifică legile prin care se consfințea Marea Unire. La 10 ianuarie 1920, primul ministru pleacă la Paris, la Conferința de Pace, unde continuă lupta pentru recunoașterea unirii. Va continua să se implice în politică în perioada interbelică, fiind ministru de interne în primul guvern condus de Iuliu Maniu. Își reia funcția de prim‑ministru al României în timpul crizei economice. Carierea sa politică se încheie în anul 1940, într‑un moment dramatic al istoriei României, an în care a făcut parte din consiliul de coroană convocat de către regele Carol al II‑lea, în noaptea de 19‑20 august, prin care România Mare ceda Ungariei Ardealul de Nord.

Ultima perioadă a vieții sale a fost tristă. Trăiește în lipsuri, apucă schimbarea pro‑sovietică în România, este arestat apoi lăsat în arest la domiciliu în Sibiu, unde își găsește sfârșitul suferind de un cancer avansat. Se stinge din viață la 19 martie 1950 și este îngropat în subsolul catedralei catolice din Sibiu.

Iuliu Maniu spune despre Alexandru Vaida‑Voevod: „...Multe se vor scrie despre el. Din perspectiva istorică a oamenilor şi faptelor se va cerne prin sita vremii calomnia şi răutatea şi va rămâne la suprafaţă adevărul. Se va constata de acord cu noi contemporanii nobleţea sufletului său, caracterul său antic, îmbrăcat uneori într‑un umor sănătos, fascinator în conversaţie, care adesea dă lovituri dureroase, destinate adversarilor săi. Se va spune că a întruchipat porunca veche pentru toţi conducătorii militari şi politici de a fi „strajnici în luptă, mărinimoşi în pace”. Se va constata cultura sa deosebită, cu cunoştinţe excepţional de multilaterale, câştigate prin lectură enormă, îngăduită de nopţile nedormite. Toate acestea sunt însă abia cadre şi detalii, care pot face interesant un om care a ştiut să se facă prin personalitatea sa văzut şi simţit. Se va spune că a fost un animator al maselor cum puţini s‑au născut în Ardeal şi Banat. Dar praful vremii va acoperi capul de o rară regularitate, cu frunte lată şi plete bogate, aşezat pe un trunchi puternic, de înălţime exact cât trebuie, cât să mulţumească fantezia mulţimii. Se vor pierde şi gesturile sugestive ale animatorului care, ca şi actorul, se stinge deodată cu dispariţia fizicului său, de care este în funcţie. Peste toate acestea se va examina şi stabili esenţialul: ce a vrut? ce a făcut? şi ce loc a ocupat el în evoluţia politică a neamului românesc? Şi va trebui să constate cu noi împreună, care îi cunoaştem şi ultima celulă din creier şi cel mai intim colţ al inimii sale şi care suntem martorii prodigioasei sale activităţi politice, că a vrut şi a lucrat consecvent şi necontenit pentru realizarea unităţii naţionale şi perfecţionarea socială a poporului românesc”. (Iuliu Maniu, la aniversarea de 60 de ani a lui Vaida Voevod, în Chemarea tinerimii române, an. VII, nr. 9, Cluj, 28 Februarie, 1932.)

Bibliografie:

• Neagoe, Stelian, Oameni politici români. Editura Machiavelli, București, 2007.
• Maior, Liviu, Un părinte fondator al României Mari: Alexandru Vaida‑Voevod, Fundația Transilvania  Leaders, 2018.