În 1907 preia funcția de ministru de interne. La Congresul PNL din ianuarie 1909, I. I. (Ionel) C. Brătianu este ales președinte al partidului, funcție politică pe care o va deține pentru tot restul vieții. În 1927, când regele Ferdinand I a decedat, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai I. Pe data de 24 noiembrie, în același an, Ionel Brătianu încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. Astfel, la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare în condiții extrem de suspecte. Astfel se stinge conducătorul cel din umbră al statului.

MAREA UNIRE

Anul 1918 a fost marcat de plinirea unității naÅ£ionale a românilor. Pe 27 martie, apoi 15 noiembrie, Basarabia ÅŸi Bucovina ÅŸi‑au manifestat dorinÅ£a de „unire necondiÅ£ionată” cu Patria‑Mamă¹. Înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 încheie procesul de formare a statului naÅ£ional unitar, la care Ionel Brătianu avusese o contribuÅ£ie majoră. După Marea Unire, oamenilor politici le revenea răspunderea de a găsi mijloacele potrivite pentru a asigura dezvoltarea României ca stat european. Pe 14 decembrie, regele ÅŸi guvernul au întâmpinat la Gara de Nord delegaÅ£ia Marelui Sfat NaÅ£ional Român din Transilvania, care aducea RezoluÅ£ia Unirii de la Alba‑Iulia pentru a fi predată ÅŸefului statului. La banchetul organizat cu această ocazie, Ionel Brătianu a luat cuvântul: „De o mie de ani vă aÅŸteptăm ÅŸi aÅ£i venit ca să nu ne mai despărÅ£im niciodată. Sunt clipe în viaÅ£a unui neam de fericire atât de mare că răscumpără veacuri întregi de dureri. Bucuria noastră nu e bucuria unei singure generaÅ£ii, ea e sfânta cutremurare de fericire a întregului popor românesc, care de sute ÅŸi sute de ani a stat sub urgia soartei cele mai cumplite, fără a pierde credinÅ£a lui nestrămutată în această zi ce ne uneÅŸte ÅŸi care nu se putea să nu vie”².

Ionel Brătianu a fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării României în Primul Război Mondial, iar atunci când conducerea țării s‑a mutat în Moldova, a luat cele mai dificile decizii. A fost președintele delegației române la Conferința de Pace de la Versailles (1919). Tot el trebuia să explice semnarea păcii cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea), ceea ce a reușit cu succes datorită calităților sale diplomatice, chiar dacă mai târziu demisionează pentru că nu i s‑a permis României (la Versailles) să aibă un cuvânt hotărâtor și egal cu cel al marilor puteri, dar mai ales pentru faptul că pacea cu Germania și pacea de la Saint‑Germain cu Austria s‑au semnat fără voia și fără consultarea României, apoi că România trebuia să respecte un drept special³ care nu se aplica și celorlalte state aliate. Lui i se datorează lămurirea Păcii de la Buftea, dar și convingerea Aliaților privind revendicările teritoriale ale Regatului Român, chiar dacă acest lucru s‑a întâmplat după demisia sa. În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându‑și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923.

PERSONALITATEA LUI IONEL BRÄ‚TIANU

Ion I. C. Brătianu a fost una dintre cele mai mari personalități ale României. Mare om de stat, ce a stat în vârful vieții politice vreme de peste douăzeci de ani în una dintre cele mai dificile perioade pentru neamul românesc. Cei ce l‑au cunoscut recunoșteau că izvorul priceperii sale venea nu doar dintr‑o pregătire și muncă minuțioase, ci și dintr‑un dar pe care îl avea în acest domeniu. Era o fire comodă, aparent, de aceea foarte multe ședințe se făceau în sufrageria lui și nu la birou, așa cum s‑ar fi cuvenit. Citea foarte mult despre marile personalități istorice ale lumii, iar aceste cunoștințe l‑au ajutat să poată înțelege situațiile extrem de dificile prin care trecea poporul român, dar să le și poată chivernisi spre binele neamului, așa cum s‑a și întâmplat, de altfel. Despre el se spunea ca nu lua nicio hotărâre pripită, ci se frământa uneori chiar zile întregi, însă atunci când lua hotărârea, nimeni nu‑l putea întoarce din cale. Despre acest fapt mărturisește și I. G. Duca, spunând: „El nu se hotăra niciodată repede. Elaborarea hotărârilor sale era întotdeauna înceată, uneori chiar greoaie, fiindcă, înzestrat în cel mai înalt grad cu simÅ£ul contingenÅ£elor, din primul moment îi apăreau în minte toate repercusiunile probabile ÅŸi posibile ale unui act, aÅŸa încât, înainte de a se hotărî să facă acel act, examina, reexamina, contraexamina toate urmările lui ÅŸi nu trecea de la intenÅ£ie la fapt decât după ce, cântărind toate argumentele, favorabile ÅŸi nefavorabile, foloasele îi apăreau mai puternice, mai determinante decât neajunsurile”.

Personal, aprecia că nu există pentru oamenii politici din vremea sa îndatorire mai mare decât apărarea demnităÅ£ii poporului român. De aceea, Ion I. C. Brătianu se adresa astfel parlamentarilor, în decembrie 1919: „SunteÅ£i, domnilor, reprezentanÅ£ii unui popor care este mândru ÅŸi poate fi mândru de trecutul său, ÅŸi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeÅ£i rolul pe care el trebuie să‑l aibă în lume; fiÅ£i cât de modeÅŸti pentru persoana dumneavoastră, nu fiÅ£i modeÅŸti pentru poporul pe care îl reprezentaÅ£i”. Aceste cuvinte reprezintă un adevărat mesaj adresat de Ion I. C. Brătianu tuturor oamenilor politici români, din vremea sa ÅŸi din timpurile ce aveau să vină⁴.

Moare totuși pe neașteptate, mai ales că se afla încă pe culmile vieții politice, deținând atunci  funcÅ£ia de prim‑ministru al României ÅŸi preÅŸedinte al celui mai puternic partid politic din acele vremuri. Cea mai potrivită caracterizare ce i se poate atribui personalităÅ£ii lui Ion I. C. Brătianu este cea pe care i‑a făcut‑o ministrul FranÅ£ei la BucureÅŸti, contele de Saint‑Aulaire: „Excela în a câÅŸtiga fără să‑şi facă duÅŸmani. Viitorul apropiat mi‑a descoperit în el cele mai înalte calităÅ£i, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaÅ£iei sale, mult mai mare decât cei «trei mari»: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la Å£ări mici, oameni mari”⁵.

Pr. Mihail Damașcan

Bibliografie: