Copilărește la Seleuș, Cermei și Mocirla, unde slujea tatăl său. Școala primară o începe la Cremei, continuă în satul Horia, iar mai apoi la Arad. Între anii1873 şi 1881 este elev al Liceului Teoretic din Arad, absolvind ca șef de promoție, cu aptitudini deosebite pentruistorie, literaturășifilozofie.

La1 octombrie1881se înscrie și urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie, cu bursă din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Arad, la Universitatea din Budapesta (1881-1882și1884‑1885) și la Universitatea din Viena (1882‑1884).

Primul post de profesor îl are la Caransebeş (1886-1889), apoi este transferat la Gimnaziul ortodox român din Braşov (1889‑1901). Se pensionează la 1 septembrie 1901, la cerere, pe motiv de boală şi se mută la Arad, la chemarea unchiului său Iosif Goldiș care ajunsese între timp episcop, unde ocupă funcţia de secretar consistorial în Episcopia Ortodoxă din Arad (1901‑1934, cu întreruperi) şi pe aceea de profesor şi director al Liceului de fete (1901‑1905). S‑a implicat în mişcarea culturală, deţinând mai multe funcţii: secretar al Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, secretarul Casinei române (1891‑1895), o societate cultural‑politică, iar între anii 1923 şi 1932 preşedinte al societăţii ASTRA.

A fost membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania și a reușit să schimbe atitudinea partidului față de politica austro‑ungară, devenind un adversar de temut mai târziu în parlamentul de la Budapesta, după ce a fostales în 1906 deputat. În cei patru ani (1906-1910) se alătură deputaţilor români, sârbi etc. ce pledează activ pentru recunoaşterea drepturilor politice şi democratice. Activitatea sa politică este întreruptă în 1910, după ce nu mai este ales ca membru în Parlamentul din Budapesta. Primește să conducă ziarul Românul în 1911, pe care îl folosește ca instrument pentru înfăptuirea Unirii.

Vasile Goldiș este cel care a conceput declarația prezentată la Budapesta, în care cere libertatea națiunii române. Pe 29 octombrie, la Arad, se înființează CNRC (Consiliul Național Român Central), având ca scop punerea în practică a măsurilor prevăzute în declarația de la 12 octombrie. La 18 noiembrie, Vasile Goldiș publică în ziarul Românul, abia reînființat după doi ani de suspendare, un nou manifest „Către popoarele lumii” în română și franceză, prin care prezintă dorința națiunii române din Transilvania de a se uni cu România. Toate culminează cu adunarea de la Alba‑Iulia de la 1 decembrie 1918, când în fața a 100.000 de români Vasile Goldiș citește Rezoluția Adunării de Unire din România. După unire este ales un Mare Sfat Național Român cu atribuții de parlament și un Consiliu Dirigent cu atribuții de guvern provizoriu în Transilvania, în care Vasile Goldiș ocupă postul de vice‑președinte.

După 1 Decembrie 1918, Vasile Goldiş va ocupa, pe rând, diferite funcţii: ministru al cultelor şi instrucţiunii publice în Consiliul Dirigent; vicepreşedinte al acestui guvern; vicepreşedinte al delegaţiei care la 12 decembrie 1918 a prezentat la Bucureşti regelui Ferdinand actul unirii adoptat la Alba‑Iulia la 1 decembrie; ministru în guvernul central (1918‑1919); deputat la Radna (1919); membru de onoare al Academiei Române; ministru al artelor şi cultelor (1926), preşedinte al „Astrei” (1923‑1932).

Întreaga biografie a lui Vasile Goldiş este marcată de fermitatea luptei sale pentru Unire. Personalitatea şi sufletul lui Vasile Goldiş s‑au format într‑o familie de preoţi, în biserică şi în şcoală, realitate de care nu s‑a despărțit niciodată, după cum se vede în aceste rânduri: „Sunt din neam de preoţi, după mamă, după tată. De mic copil am fost deprins cu mirosul de tămâie, iconostasul a picurat în sufletul meu primele impresii de artă, vâlvătaiele lumânărilor de galbenă ceară au fost cel dintâi joc al ochilor mei de mic copil. Tatăl meu nu călca pragul bisericii fără mine şi la toate praznicele eu purtam crucea în fruntea copilaşilorîmbrăcaţi în cămăşuţele albe împodobite una cu o cruce galbenă, alta cu o cruce albastră şi alta cu o cruce roşie. Mi se părea că biserica noastră este casa noastră cea de‑a doua şi ea a rămas până în ziua de astăzi partea cea mai bună a sufletului”¹. Vasile Goldiș mai susținea că instituţia Bisericii reprezintă una dintre cele mai însemnate din istoria popoarelor europene: „Biserica pătrunde direct în sufletele oamenilor, fiind ziditoare de caractere; Biserica a fost scutul apărător al neamului românesc, a cărui scăpare a constituit‑o, adesea, altarul şi a cărui mângâiere a fost şi va rămâne credinţa în Dumnezeu”². Viața fiindu‑i marcată de valorile creștine, Vasile Goldiș își dorea ca întreaga națiune să crească într‑un stat nou, dar nu fără moralitatea pe care se întemeiază Biserica sau în afara acesteia: „Credinţa în Dumnezeu şi morala creştină vor fi cei doi stâlpi pe care se va zidi România Mare”³.

Spre sfârșitul vieții sale, în 1932, cu sănătatea deja șubrezită, face tot posibilul să ajungă la Arad, unde se sărbătorea Marea Unire, şi vorbește în faţa celor 25 de mii de oameni strânşi în Piaţa Avram Iancu. S‑a stins din viaţă la 10 februarie 1934 în locuinţa sa din Arad, în vechiul palat al ziarului Românul, în multă modestie. I‑au fost organizate funeralii naţionale, iar ziua înmormântării a fost declarată zi de doliu naţional.

Vasile Goldiș rămâne una dintre perso-nalitățile marcante ale neamului nostru, un român devotat, credincios și fiu al Bisericii, profesor, ziarist, om politic de mare valoare și făuritor al Marii Uniri. Putem întrevedea în toată viața sa lucrarea lui Dumnezeu Care a lucrat prin el și prin alții, ca acest mare neam să fie de atunci înainte un stat independent, integru și unit, însă nu doar politic, ci și în cuget, în credință, în valori, în idealuri.

Pentru toată activitatea sa, Octavian Goga l‑a numit pe bună dreptate „Părinte al patriei”.

Bibliografie:

• Aurel Ardelean, „Activitatea culturală a lui Vasile Goldiş după Marea Unire”, în vol. Vasile Goldiş. Politică şi cultură, Arad, 1993, sub coordonarea prof. univ. dr. Vasile Popeangă
• Gheorghe Șora, Vasile Goldiş ‑ militant pentru desăvârşirea idealului naţional. Edit. Facla, Timişoara, 1980
• Iovan Marţian, Filosofia şi crezul politic ale lui Vasile Goldiş, Editura Dacia, Cluj‑Napoca, 2006
• Vasile Goldiş, „Disciplina şi solidaritatea partidului”, în vol. Politică şi cultură (1919–1934)
• Vasile Goldiş, „Legea învăţământului primar”, în Biserica şi şcoala, nr. 37‑49, anul XLVIII, 1924.