Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
În 1865, pe data de 1 aprilie, se naște Ștefan Cicio‑Pop, în satul Șigău, județul Someș. Rămas orfan de mic copil, a fost adoptat și crescut de către un unchi al său, Vasile Pop, din Gherla. Școala primară a făcut‑o la Dej, iar Liceul în Sibiu. A studiat științele juridice la Universitățile din Budapesta și Viena, unde, în 1891, a obținut doctoratul în drept, pentru ca mai apoi să practice avocatura la Arad, unde se și stabilește. S‑a căsătorit cu Eugenia Macavei și a avut cinci copii: Ana, Vasile, Zoe Maria Sofia, Alexandru Eugen Tiberiu și Liviu.
La Arad intră în Partidul Național Român, unde se numără printre avocații care i‑au apărat pe românii inculpați de autoritățile Austro‑Ungare în nedreptul proces al memorandiștilor1 de la Cluj. În anul 1894 este chemat la Haga, la Congresul Uniunii Interparlamentare, unde primește mandatul liderilor români întemnițați.
La 30 de ani este ales deputat‑reprezentant al națiunii române în Dieta maghiară, iar la 40 de ani este ales deputat de Șiria pentru Parlamentul de la Budapesta. La vârsta de 41 de ani (1906) este condamnat la trei luni de detenție pentru articole naționaliste ce iritau politica austro‑ungară.
Consiliul Național Român Central s‑a creat în 1918 la Budapesta, fiind alcătuit din reprezentanți ai Partidului Național Român și reprezentanți ai mișcării social‑democrate din Transilvania. Consiliul avea în componență șase membri naționali, printre care se afla Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Ștefan Cicio‑Pop, Alexandru Vaida‑Voievod și șase socialiști.
„Consiliul Național Român Central își începe activitatea la Arad, la 2 noiembrie 1918, în locuința lui Ștefan Cicio‑Pop, care este numit președintele consiliului, și timp de o lună și‑a asumat guvernarea teritoriilor locuite de români, pregătind și supraveghind organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba‑Iulia.”2
MAREA UNIRE
La 18 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central redactează, prin Vasile Goldiș, manifestul Către popoarele lumii, semnat în numele Marelui Sfat al Națiunii Române de Ștefan Cicio‑Pop, manifest care făcea cunoscut refuzul autorităților maghiare de a ține seama de drepturile populației românești. La 20 noiembrie, acest Consiliu decide convocarea MariiAdunări Naționale la Alba‑Iulia, în vederea Unirii cu Regatul României. În discuție au mai fost luate orașele Blaj și Sibiu, dar s‑a optat pentru Alba Iulia, datorită faptei lui Mihai Viteazul de la 1600 și a supliciului conducătorilor Revoluției de la 1784 în cetatea orașului, Alba Iulia fiind numită, în Actul Convocării, cetatea istorică a neamului nostru.
„La 1 decembrie 1918, toți cei 1.228 de delegați oficiali – în frunte cu marii patrioți Ștefan Cicio‑Pop(în calitatea sa de președinte al Consiliului Național Român Central și vicepreședinte al Marii Adunări), George Pop de Băsești, Vasile Goldiș, episcopul Miron Cristea și alții – au adoptat istorica Declarație, prin care se decreta „unirea românilor și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Actul adoptat de delegații oficiali a fost aprobat apoi prin glasul celor o sută de mii de participanți, un adevărat referendum popular, necunoscut până atunci în istorie. Ștefan Cicio‑Pop a fost ales de Marea Adunare de la Alba Iulia ca membru al Marelui Sfat Național al Românilor din Transilvania, iar în ziua următoare a fost ales membru al Consiliului Dirigent, ocupând funcția de vicepreședinte al lui Iuliu Maniu”.3
În primele guverne de după Marea Unire este numit ministru de stat pentru Transilvania. Pe 10 ianuarie 1920, Ștefan Cicio‑Pop este ales președinte al Consiliului de Miniștri, după plecarea prim‑ministrului Alexandru Vaida‑Voievod. După istorica fuziune din 1926 a Partidului Naţional Român din Transilvania, prezidat de Iuliu Maniu, cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, prezidat de Ion Mihalache, Ștefan Cicio‑Pop devine vicepreşedinte, fiind un membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc. Din poziţia aceasta, Cicio‑Pop este ales de două ori în funcţia de Preşedinte al Adunării Deputaţilor, cele două mandate desfăşurându‑se între 23 decembrie 1928 şi 30 aprilie 1931, respectiv între10 august 1932 şi 18 noiembrie 1933.
În urma unei grele şi lungi suferinţe, acesta se stinge la 16 februarie 1934, fiind înmormântat la Arad, în cimitirul Eternitatea. Înmormântarea a fost o adevărată manifestare pe plan naţional, aducându‑i la Arad pe cei mai de seamă oameni politici ai vremii.
La scurtă vreme după adormirea sa, revista Renașterea amintea cine a fost Ștefan Cicio‑Pop pentru toți românii:
„N’a trecut nici o săptămână dela moartea neuitatului patriot Vasile Goldiş, şi iată că dispare şi Ştefan Cicio‑Pop. O pierdere tot aşa de grea pentru neam şi Ţară, căci defunctul îşi împletise viaţa cu suferinţele de ieri şi cu bucuriile de azi ale naţiunei române. Luptător neînfricat în Parlamentul de la Budapesta, apărător dârz al drepturilor noastre naţionale, pregătitor al adunării istorice de la Alba‑Iulia, sunt titluri ce vor rămânea legate pe veci de numele lui. România Mare a ştiut cinsti pe acest ziditor al ei, oferindu‑i demnităţile cele mai înalte, pe cari defunctul le‑a purtat cu vrednicie şi înţelepciune. Parlamentul, al cărui preşedinte fusese în două rânduri, i‑a adus omagii binemeritate, relevând lupta aprigă şi neobosită, dusă peste patru decenii, în slujba neamului.”4
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team