În acest timp, poporul ortodox din Balcani, mai ales pe teritoriul monarhiei austro-ungare, suferea de propaganda uniată, prin care romano-catolicii se sileau să aducă, cu sau fără voie, pe ortodocşi la a-şi lepăda credinţa strămoşească şi a se supune papei de la Roma. Această presiune s-a făcut simţită mai ales sub domnia împărătesei Maria-Tereza (1741-1780) în Banat şi în Transilvania. Înainte de aceasta, calviniştii făcuseră deja propagandă, însoţită de violenţă, dar Sârbii şi Românii ortodocşi rămăseseră tari în credinţa lor. Patriarhul sârb Arsenie al IV-lea (1726-1748), aflând de viaţa exemplară a sfântului Visarion, şi văzând vrednicia sa de predicator şi mărturisitor al adevăratei credinţe, l-a trimis în jurul anului 1742, în Banat şi în Transilvania, pentru a susţine populaţiile acestor ţinuturi, oprimate de violenţa uniată, şi unde anumiţi ortodocşi sub diferitele presiuni ale autorităţilor politice şi ecleziastice, începuseră să accepte „unirea”. Sfântul Visarion considera această lucrare pe care o avea de înfăptuit ca pe o misiune încredinţată de Dumnezeu, astfel că a apărat cu râvnă credinţa şi pe credincioşi în aceste ţinuturi ameninţate. Mergea din sat în sat, îndemnând poporul să rămână statornic în credinţa strămoşească. Credincioşii vedeau puterea şi harul dumnezeiesc în aceste predici, astfel încât sfântul Visarion era adesea aşteptat de o mare mulţime adunată în alai, cu lumânări şi cădelniţe, în sunet de clopote.

Faima noului apostol a ajuns curând la auzul Habsburgilor care l-au arestat. După ce a fost torturat, a fost mutat în diferite închisori. În ultima dintre ele, la Kufstein, în munţii Tyrolului, sfântul mărturisitor şi-a dat sufletul, ostenit de suferinţele şi greutăţile pe care le îndurase pentru Hristos. Cinstit de poporul ortodox încă de când era în viaţă, sfântul Visarion a fost de îndată cinstit ca mucenic².

În ceea ce priveşte pe sfântul Sofronie, acesta era de fel din Chioara, în apropiere de Alba Iulia, în Transilvania, şi se numea Stan atunci când trăia în lume. Devenit călugăr în Valahia sub numele de Sofronie, s-a întors în ţinutul său natal şi a întemeiat un mic schit, în jurul anului 1756. Numeroşi ortodocşi nu au întârziat a-l vizita. Sofronie îi susţinea în credinţă, şi îi încuraja să nu se supună propagandei uniate. Din acest motiv, romano-catolicii au distrus schitul şi au silit pe Sofronie să plece.

De nouă ori, sfântul Sofronie a fost arestat şi supus chinurilor, dar harul dumnezeiesc l-a apărat. A găsit în aceste încercări forţe noi pentru a predica poporului credinţa în tradiţiile sfinţilor Părinţi, şi a organizat adunări de clerici şi mireni, printre care cea mai renumită a fost cea care s-a ţinut în 1761 la Alba Iulia. În cursul acestei întâlniri, ortodocşii au cerut autorităţilor austriece să nu-i împiedice a avea propriii lor episcopi, şi au obţinut câştig de cauză. Apoi, sfântul Sofronie s-a retras la mănăstirea Curtea-de-Argeş, unde a adormit cu pace.

În ceea ce priveşte pe mucenicul Oprea Miclăuş, ştim că s-a născut la Săliştea, în apropiere de Sibiu. Era ţăran, căsătorit şi tată de familie. Văzând prigoana pe care o sufereau ortodocşii şi fuga multora dintre ei către Valahia, s-a ridicat pentru apărarea credinţei şi a mijlocit pe lângă putere pentru orfanii ortodocşi, care sufereau multe răutăţi. În 1748, s-a dus chiar la Viena pentru a cere libertatea religioasă pentru credincioşii din Arad. Atunci a fost arestat şi osândit la muncă silnică pe viaţă în temniţa de la Kufstein, în munții tirolezi. Aici şi-a sfârşit viaţa şi luptele, primind de la Hristos cununa muceniciei³.

Pomenirea sfinţilor preoţi şi mărturisitori MOISE MĂCINIC din SIBIU şi IOAN din GALEŞ⁴.

Sfântul Moise Măcinic fusese hirotonit preot la Bucureşti, de către mitropolitul Ungro-Vlahiei, Neofit, în 1746. S-a opus cu vitejie propagandei uniaţilor, şi pentru aceasta a fost arestat şi întemniţat la Sibiu timp de şaptesprezece luni. Eliberat cu condiţia de a nu mai sluji ca preot, a trăit un timp ca un simplu sătean, dar s-a opus încercărilor preotului uniat din acel loc de a atrage pe concetăţenii săi la falsa unire. În 1752, credincioşii l-au trimis în misiune la Viena, împreună cu sfântul Opraa Miclăuş (cf. notiţa precedentă), pentru a prezenta împărătesei Maria-Tereza o cerere de dreptate şi apărare a Bisericii Ortodoxe din partea de sud a Transilvaniei. Dar drept orice răspuns, împărăteasa a poruncit să fie aruncat în temniţă, fără judecată, în fortăreaţa de la Kufstein. În anii următori, reprezentanţi ai clerului şi ai poporului din Transilvania au cerut în repetate rânduri eliberarea sfinţilor mărturisitori, dar fără nici un rezultat. La 24 iulie 1784, soţia lui Moise, Stana, a trimis o jalbă împăratului Iosif al II-lea, cerând eliberarea soţului ei, deţinut de treizeci şi doi de ani. Direcţia închisorilor austriece a răspuns că nu cunoştea existenţa unui deţinut cu acest nume, ceea ce lasă să se presupună că cei doi sfinţi şi-au sfârşit zilele în temniţele de la Kufstein, păstrând întreagă credinţa lor ortodoxă şi ducând la cer cununa de slavă a mucenicilor.

Sfântul Ioan din Galeş fusese hirotonit la Bucureşti (sau la Râmnic), din cauza lipsei unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat şi el printre vitejii mărturisitori ai credinţei ortodoxe împotriva uniatismului. Într-o zi, oamenii stăpânirii au dat buzna în toiul nopţii în casa sa din satul Galeş, pentru a-l aresta. Cum Părintele Ioan nu era acolo, au legat-o pe soţia sa şi au început să o pună la cazne. Vecinii, atraşi de ţipetele ei, au sosit în fugă; unul dintre ei a fost ucis de un foc de pistol. În 1752, Părintele Ioan şi alţi credincioşi s-au dus în Banat, unde au înmânat sfinţilor mărturisitori Moise Măcinic şi Oprea un raport al creştinilor din partea de apus a Transilvaniei asupra răutăţilor uniaţilor, care era menit să susţină misiunea acestora la curtea de la Viena. La întoarcerea sa, Ioan şi-a reluat lupta fără preget pentru păstrarea tradiţiilor ortodoxe.

În mai 1756, a fost arestat şi dus la Sibiu, în lanţuri. Osândit la temniţă pe viaţă din porunca împărătesei Maria-Tereza, a fost întemniţat la Deva, iar după un an a fost transferat la Graz, în Austria. În 1776, nişte negustori din Braşov, care se găseau cu treburi la Graz, au cercetat pe părintele Ioan în temniţă, iar acesta le-a spus cu aceeaşi tărie ca şi cu douăzeci de ani în urmă: „Mai bine să mor în temniţă, decât să mă lepăd de credinţa mea biruitoare!” Apoi a fost transferat în fortăreaţa de la Kufstein, unde şi-a sfârşit zilele în suferinţe de nespus, ca şi alţi mărturisitori ai credinţei ortodoxe din Transilvania (după 1780).

Sinaxarul Părintelui Macarie Simonopetritul, Luna Octombrie