Cuvânt de folos despre desăvârșire ca țintă a strădaniei duhovnicești și despre darul deosebirii la Sfântul Ioan Casian

Ostașul nu se gândește la primejdiile războiului, nici la necazurile petrecerii printre străini, având drept scop înaintarea sa în treapta ostășească și ca țintă ultimă câștigul de pe urma dregătoriei sale. Așadar și cinul nostru are un țel și o țintă ultimă a lui, pentru care răbdăm de bună voie toată osteneala și truda. De aceea postul nu ne ostenește, nevoința privegherii ne înveselește, citirea și meditarea Scripturilor o facem cu dragă inimă, truda lucrului, ascultarea, lepădarea de toate lucrurile pământești, petrecerea în această pustie, toate cu dragoste le săvârșim. Dar voi, care v-ați nesocotit patria, neamul și toată lumea și v-ați înstrăinat de ele, venind la noi, oameni de rând ce suntem și proști, spuneți-mi, care este țelul vostru? Åži ce țintă ultimă ați avut când ați făcut aceasta?”. Iar noi, răspunzând, am zis: „Pentru Împărăția Cerurilor.”. Auzind aceasta, Avva Moise a zis: „Bine ați răspuns în ce privește ținta ultimă, dar care e scopul, de la care nicicum abătându-ne, putem să ajungem la Împărăția Cerurilor? La lucrul acesta nu ați răspuns.”. Iar când am mărturisit că nu știm, ne-a zis bătrânul: „Å¢inta ultimă a făgăduinței noastre este, cum ați zis, Împărăția lui Dumnezeu, iar scopul, fără de care cu neputință este a ajunge la sfârșitul acela, e curăția inimii. Deci, spre acest scop trebuie să fie îndreptată mintea noastră, întotdeauna, iar când s-ar întâmpla să se abată inima noastră puțin din calea cea dreaptă, îndată să o întoarcem, îndreptând-o spre scopul urmărit ca după rigla zidarului. Aceasta știind-o, și sfântul Apostolul Pavel spune: „Cele dinapoi uitându-le și spre cele dinainte întinzându-mă, la țintă alerg, la răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu.”¹. Drept aceea, pentru acest scop le facem noi pe toate și pe toate le nesocotim: și patria și neamul și averile și toată lumea, ca să dobândim curăția inimii. Iar de vom uita de țelul acesta, vom fi nevoiți, ca unii ce umblăm prin întuneric și călătorim alăturea de calea cea dreaptă, să ne poticnim de multe și să rătăcim. Căci multora li se întâmplă așa, că nesocotind la începutul lepădării de lume avuția, banii și toată lumea, mai pe urmă se aprind de mânie și ură pentru o carte, o sapă, un condei sau un ac. N-ar pătimi aceasta, dacă și-ar aminti de scopul pentru care au nesocotit ei toate lucrurile și lumea însăși. Căci pentru dragostea aproapelui disprețuim bogăția, ca nu cumva, sfădindu-ne pentru ea și sporindu-ne aplecarea spre mânie, să cădem din dragoste. Când, așadar, pentru lucruri de nimica arătăm aceeași mânie împotriva fratelui, am căzut țelului nostru și nu avem niciun folos de la lepădarea de lume. Åžtiind asta, fericitul Apostol a zis: „De‑aș da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, de niciun folos nu-mi este.”². De aici învățăm că desăvârșirea nu vine o dată cu lepădarea de avere și de lucruri, ci după dobândirea dragostei, ale cărei însușiri același Apostol le descrie: „Dragostea nu pismuește, nu se mânie, nu se îngâmfă, nu se întărâtă, nu gândește răul.”³. Toate acestea împreună alcătuiesc curăția inimii. Pentru aceasta se cade să facem totul: să disprețuim banii, să stăruim în post și priveghere cu bucurie și în citiri de psalmi să petrecem. Iar de vom fi vreodată împiedicați de la lucrurile acestea de vreo pricină binecuvântată, să nu o dăm uitării. Căci nu este așa de mare folosul de pe urma postului pe cât ar fi de mare paguba de pe urma mâniei; nici folosul din citire cât vătămarea din disprețuirea și întristarea fratelui. Posturile, privegherile, citirea Scripturilor, lepădarea de avere și lepădarea de toată lumea nu sunt desăvârșirea însăși, ci, precum s-a zis, sunt uneltele desăvârșirii. Căci nu într-acestea stă desăvârșirea, ci cu acestea se câștigă. Deci, în zadar ne lăudăm cu postul, cu privegheerea, cu sărăcia și cu cititul Scripturilor dacă n-am dobândit dragoste către Dumnezeu și către aproapele. Căci cel ce a dobândit dragostea Îl are pe Dumnezeu în sine și mintea lui de-a-pururi este la Dumnezeu.”.

Note: