Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 3 Iunie 2020 Ora: 15:14

Proscomidia sau pregătirea Cinstitelor Daruri (II)

După pregătirea Agnețului din prima prescură (între cele cinci folosite la Proscomidie), preotul, luând‑o pe cea de‑a doua, taie din ea o părticică în formă de piramidă triunghiulară şi zice: „Întru cinstea și pomenirea Preabinecuvântatei, slăvitei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, pentru ale cărei rugăciuni primește, Doamne, jertfa aceasta întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri.”. Apoi o pune de‑a dreapta Sfântului Agneț, aproape de mijloc, și zice: „De față a stat împărăteasa, de‑a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată și preaînfrumusețată.” (Ps. 44, 11). 

Textele acestea ne trimit cu gândul la răspunsul dat de Mântuitorul Hristos fiilor lui Zevedeu, şi anume că a ședea de‑a dreapta și de‑a stânga Sa în Împărăția Cerurilor s‑a rânduit de către Tatăl pentru altcineva. De‑a dreapta avea să stea Născătoarea de Dumnezeu, care este mai presus decât toată făptura, iar de‑a stânga avea să fie Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, numit de Hristos „cel mai mare bărbat născut din femeie” (Mt. 11, 11; Lc. 7, 28). Acest lucru stă reprezentat și în icoana numită Deisis, icoană prezentă în majoritatea bisericilor ortodoxe.  

Din cea de‑a treia prescură preotul scoate nouă miride mai mici (tot de formă piramidal‑triunghiulară), în cinstea unor sfinți sau a unor cete de sfinți, pe care le așează în stânga Agnețului. Numărul miridelor s‑a stabilit destul de târziu (în secolele XVII‑XVIII) și este o paralelă a ierarhiei îngerești despre care au vorbit Sfântul Dionisie Areopagitul și alți sfinți.1  Miridele sunt închinate astfel: 1. Sfinților Îngeri;2 2. Proorocilor; 3. Sfinților Apostoli; 4. Sfinților Ierarhi; 5. Sfinților Mucenici și Mucenițe; 6. Sfinților Cuvioși și Cuvioase; 7. Sfinților taumaturgi; 8. Sfinților și drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana și Sfinților zilei; 9. Sfântului a cărui Liturghie se săvârșește. La fiecare „ceată de sfinți” sunt pomeniți nominal și câțiva sfinți reprezentativi. 

Pomenirea sfinților nu se face pentru că sfinții nu ar fi ajuns la deplina comuniune cu Hristos, ci pentru a cere mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu, încredințați fiind că „sfinții sunt profund uniți cu Hristos, într‑o unire nedespărțită și sfântă, care nu este din lumea aceasta”.3 „Cu cât noi îi pomenim mai mult, cu atât ei ne împacă mai mult cu Hristos și ne unesc cu El.”4  

Din cea de‑a patra prescură preotul scoate trei miride mai mari decât cele nouă miride ale sfinților (dar nu mai mari decât mirida Maicii Domnului) și le așează pe Disc, sub Agneț, pomenind la cea dintâi ierarhul locului și clerul, în general, la cea de‑a doua poporul binecredincios și autoritățile statului, iar la cea de‑a treia pomenind ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș. 

Apoi, din aceeași prescură (dar și din prescurile aduse ca jertfă de credincioși la Altar) se scot mici părticele pentru toți cei vii, gest însoțit în tradiția românească de o rugăciune cuprinzătoare5, la care se pot adăuga și diferite cereri speciale.6

În cele din urmă, din cea de‑a cincea prescură folosită la Proscomidie preotul scoate mici părticele pentru cei adormiți, spunând înainte o rugăciune pentru „toți creștinii din veac, adormiți întru dreapta credință”, amintind și diferitele împrejurări în care Domnul a îngăduit să plece din această lume. Această pomenire, strâns legată de rugăciunea „Spală, Doamne, păcatele celor ce s‑au pomenit aici, cu Cinstitul Tău Sânge, pentru rugăciunile sfinților Tăi”,din miezul Sfintei Liturghii – mai mult decât oricare altă slujbă (panahidă, parastas, Trisaghion etc.) –, este de mare folos pentru cei adormiți și are putere (unită cu milostenia) să schimbe starea sufletelor dincolo de moarte, până la Judecata Universală, pentru că Cel ce se jertfește și ne cuprinde în Jertfa Sa este „Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatele lumii”7.

La sfârșitul pomenirilor, reluând prescura prin care i‑a pomenit pe cei vii, preotul scoate o părticică și pentru sine, spunând: „Pomenește, Doamne, după mulțimea îndurărilor Tale, și a mea nevrednicie; iartă‑mi toată greșeala cea de voie și cea fără de voie.”.Arătând astfel că el însuși, care se roagă și mijlocește pentru vindecarea sufletească și trupească și pentru mântuirea credincioșilor, are la rându‑i nevoie de iertare și de vindecare.

(va urma) 

Note:


1. Inițial, pomenirea acestor sfinți se făcea în cadrul unei singure rugăciuni (foarte asemănătoare rugăciunii de la Litie) și scoțându‑se o singură miridă. În ea apăreau pomenite și Sfânta Cruce și Sfinții Îngeri.
2. Dacă „de‑a dreapta Împăratului stă Împărăteasa”, ar fi firesc ca în partea stângă cel dintâi să fie pomenit Sfântul Ioan Botezătorul. Însă, cum multe Liturghiere vechi cuprind și pomenirea Sfinților Îngeri la rugăciunea amintită, s‑a optat reintroducerea lor în ultima ediție a Liturghierului românesc și pomenirea lor la prima miridă. A se vedea lămuririle Ieromonahului Petru Pruteanu, în Liturghia Ortodoxă. Istorie și Actualitate, Editura Sophia, București, 2013, pp. 82‑87.
3. Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia Bisericească, III, 3, 9, după Jean‑Claude Larchet, Viața Liturgică, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 300.
4. Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfânta Liturghie, 84, după Jean‑Claude Larchet, Viața Liturgică, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 301.
5. „Primește, Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea păcatelor tuturor fraților întru Hristos și pentru tot sufletul  creștinesc cel necăjit și întristat, care are trebuință de mila și de ajutorul Tău; pentru apărarea țării noastre (sau a țărilor noastre, pentru cei ce sunt în Diaspora) și a celor ce viețuiesc în ea (în ele); pentru pacea și buna așezare a întregii lumi; pentru buna stare (statornicia) sfintelor lui Dumnezeu Biserici; pentru mântuirea și ajutorul celor care, cu osârdie și cu frică de Dumnezeu, se ostenesc și slujesc, părinți și frați ai noștri; pentru cei trimiși; pentru cei ce sunt în călătorie; pentru tămăduirea celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiți; pentru cei ce sunt în judecăți, în închisori, în prigoniri, în necazuri și în strâmtorări; pentru cei ce ne urăsc și pentru cei ce ne iubesc pe noi; pentru cei ce ne miluiesc și ne ajută nouă; pentru cei ce ne‑au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânșii; pentru frații noștri care sunt în slujbe și pentru toți cei ce slujesc și au slujit în sfânt lăcașul acesta.”
6. Pentru bolnavi, în caz de molimă, pentru izbăvirea de vrăjmași, în cazul diferitelor calamități, pentru dobândirea a ceva ce‑i este de folos creștinului etc.
7. Despre folosul pomenirii celor adormiți la Sfânta Liturghie vorbesc majoritatea Părinților Bisericii. Spre exemplu, Sfântul Grigorie Dialogul spune că după treizeci de Sfinte Liturghii sufletul unui condamnat la Iad poate fi scos de acolo prin mila lui Dumnezeu. (Din Sinaxar aflăm că Sfântul Grigorie prin rugăciune l‑a scos din iad pe Traian, cel mai strălucit împărat roman, dar persecutor al creștinilor și om crud, pentru că a condamnat‑o la moarte pe însăși fiica sa, Drosida, care îmbrățișase creștinismul.) De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur, în „Comentariul” său „la Epistola către Corinteni” (XLI, 4‑5), ne îndeamnă să ne rugăm pentru toți cei adormiți, spre a le aduce mângâiere, și să‑i pomenim la Sfânta Jertfă, chemându‑i ca mijlocitori pe Sfinți.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni