Că celor neputincioși cuviincios lucru este câte puțin a intra în lucrările pocăinței.

Un frate, căzând în ispită, adică în păcat, de necaz și‑a pierdut canonul călugăresc; şi, vrând a pune început, era oprit de mâhnirea sa; şi zicea întru sine: „Când oare mă voi afla pe mine precum eram odată?”. Şi, împuți-nându‑se [la suflet], nu putea să înceapă lucrul călugăresc. Şi venind către un stareț, i‑a povestit lui cele despre sine. Şi auzind starețul necazul lui, i‑a povestit lui o pildă ca aceasta, zicând: „Un om avea o țarină, iar din lenevirea lui, aceasta s‑a înțelenit şi s‑a umplut de pălămidă şi de rădăcini; dar mai pe urmă i s‑a părut că ar trebui să o curețe pe dânsa. Şi a zis fiului său: «Mergi de curăță țarina». Şi, ducându‑se fiul să o curețe, văzând mulțimea mărăcinilor, s‑a împuținat, zicând întru sine: «Când dar voi smulge toate acestea şi voi curăța cele de aici?». Şi, culcându‑se, a adormit. Iar deșteptându‑se şi iarăși privind la mulțimea mărăcinilor şi lenevindu‑se, a rămas zăcând. Şi așa, uneori dormind, alteori întorcându‑se ici şi colo, ca o ușă pe țâțânile ei, căci, precum zice Scriptura, precum ușa se întoarce la țâțână, tot așa şi leneșul la patul lui; ascunzând leneșul mâna în sânul lui, nu poate să o ducă la gură (Pilde 26, 14‑15), şi așa, nu puține zile a cheltuit degeaba. Iar după toate acestea, a venit şi tatăl lui ca să vadă ce a făcut, şi 1‑a aflat pe dânsul că nimic n‑a lucrat, şi i‑a zis lui: «De ce n‑ai lucrat nimic până acum?». Iar el a zis: «Taică, cum am venit să lucrez, văzând mulțimea pălămidelor şi a mărăcinilor, m‑am cuprins de scârbă, şi, de necaz, m‑am culcat şi am adormit, şi pentru aceasta n‑am lucrat nimic». Şi i‑a zis tatăl lui: «Fiule, deopotrivă cu latul așternutului tău fă în fiecare zi, şi așa sporește lucrul tău şi nu te împuțina». Iar tânărul a făcut așa. Şi în puțină vreme a curățit țarina. Deci așa şi tu, frate, câte puțin lucrează, şi nu te împuțina, şi Dumnezeu cu harul Lui iarăși te va așeza întru rânduiala ta cea din început”. Şi, auzind fratele şi șezând cu răbdare, făcea precum l‑a învățat starețul, şi cu harul lui Dumnezeu a aflat odihnă.

Avem în față un cuvânt ziditor de suflet și foarte de folos, care, cu toate că a fost scris „demult”, își găsește aplicabilitate și în ziua de azi. Astfel că se poate împărți în câteva etape:

1. Căderea în ispită: după cum spunea Avva Antonie în Pateric – „Alungă, Doamne, ispitele și nu se va mântui nimeni” –, ispita sau încercarea sunt un lucru necesar în creșterea duhovnicească, spirituală, emoțională, ș.a.m.d. Aurul se lămurește prin foc, o corabie își câștigă valoarea când e pe mare și înfruntă furtuni, vânturi puternice și ape agitate, nu când stă în port.
2. Pierderea nevoinței duhovnicești: pierderea care... nu e pierdere. Putem face asemănarea cu citirea unui rând scris pe o foaie și, când se adaugă mai multe rânduri, rândul inițial nu se pierde, ci se înconjoară de alte rânduri, ceea ce ne arată că trebuie doar să ne concentrăm asupra lui.
3. Împuținarea sufletului: deznădejdea, lupta cu sine, lupta interioară. Una dintre cele mai aprige lupte pe care o poate avea cineva este cu el însuși, cu propria‑i minte, cu așa‑zișii „demoni interiori”, şi nu ceea ce ne poate afecta în aspectele exterioare, de suprafaţă, ale vieţii.
4. Neputința de a începe lucrul călugăresc: pe principiul „peștele de la cap se strică”, uneori blocajele interioare, blocajele mentale, emoționale, spirituale duc la un blocaj mai mare, și anume acela de a nu ne pune în acțiune atunci când nu mai suntem „în duh”, când nu mai suntem în armonie, când mintea și inima nu mai conlucrează – iar această lipsă de armonie duce la o paralizie, la „neputința de a începe lucrul călugăresc”, în cazul de față.
5. „Venirea în sine”: comunicarea, spovedania, cererea ajutorului sunt lucrurile care s‑au dovedit a fi cel mai de folos în cele mai multe situații care privesc dizarmonia interioară. Comunicarea – descărcarea bagajului, a încărcăturii emoționale cu care avem de‑a face atunci când suntem blocați, fie prin spovedanie, fie prin cercetare duhovnicească, fie doar împărtășirea situației cuiva apropiat, de încredere – ajută la eliberare, la calibrarea situației, la detașarea de care avem nevoie în situațiile tensionate. Unul dintre cele mai importante gânduri în acest fel de situații delicate e să fim încredințați că nu suntem singuri, că nu trebuie să purtăm totul singuri și că mereu o să găsim ajutor, atâta vreme cât suntem dispuși să îl căutăm și să‑l acceptăm.
6. Pilda (mesajul) este de cele mai multe ori modul în care, prin analogii sau referințe, putem să transmitem ceva, putem să ajungem la o concluzie, putem să primim un alt punct de vedere, putem să conștientizăm, pentru că în urma unui blocaj, în urma împuținării sufletului, uneori e greu să vedem ceea ce avem înainte, e greu să ieșim din stadiul de victimă și să ne punem în starea de acțiune, ba chiar mai mult, suntem și mai tentați să așteptăm ca să se facă dintr‑odată procesul de restaurare, procesul de curățire sau de îmbogățire a sufletului pentru săvârșirea lucrului călugăresc. Or, după cum știm, orice proces de restaurare, orice tratament, fie el trupesc sau duhovnicesc, are nevoie de timp și răbdare, pas cu pas, măsură cu măsură, ca Dumnezeu, prin harul Său, să ne așeze în rânduială.