De-abia ne-am întors din tabăra de vară AXIOS – 2008 și am vrea sa vă spunem cu mare bucurie că această tabără a fost intensă, bogată, aventuroasă și plină de viață!
La această ediție, care a durat 12 zile, au participat 41 de copii, majoritatea cunoscuți nouă, și 20 de animatori – veniți din Australia, Statele Unite, Anglia, România și Franța. Tabăra a avut loc la Păltiniș, în zona Sibiului, iar tema aleasă a fost Invitație în călătorie.
Anul acesta copiii au ales un singur atelier la care au participat în fiecare dimineață. Un grup a descoperit și a făcut cunoscute și celorlalte rețete culinare din întreaga lume, alt grup a cântat în diferite limbi, un altul a călătorit de la un continent la altul prin intermediul scrierii și al ilustrațiilor. Cei care au participat la atelierul de dans și-au descoperit înclinația pentru vals sau pentru muzica country, iar cei mai mici au învățat să facă prăjituri delicioase în cadrul atelierului de patiserie și superbe accesorii de modă în cadrul atelierului de artizanat. Åži cum muzica însăși este o manieră de a călători, cei mai mari au creat și decorat niște minunate cutii muzicale care se vor vinde în beneficiul asociației AXIOS.
Ucenicii animatori ne-au ajutat să realizăm activitățile de grup și au lucrat deopotrivă cu animatorii, perfecționându-și astfel cunoștințele prin observarea atentă a „profesorilor” lor, și reținând lucrurile relevante. Unii dintre ei au exprimat vădit dorința lor de a face o pregătire exhaustivă și recunoscută, pentru ca și ei să poată organiza tabere în România.
Toate aceste ateliere, ale căror obiectiv era deschiderea către alte culturi, dezvoltarea diferitelor aptitudini, a preferințelor și a îndemânării, au avut mare succes la copii. Dă mărturie pentru aceasta spectacolul cu care s-a încheiat tabăra, prin calitatea sa și prin implicarea copiilor, fie ca actori sau spectatori.
Acest rezultat a implicat o muncă susținută la toate nivelurile, cel tehnic bineînțeles, dar mai ales cel uman. Confruntările implicite unei astfel de activități, în care fiecare e el însuși până la capăt, au înlesnit comunicarea între noi, esențială în construirea legăturilor cu cei din jur. Sinceritatea acestor schimburi, valoarea anumitor discuții, prieteniile care s-au legat sau greutățile prin care am trecut împreună sunt momente de adevăr care transformă o astfel de tabără într-o adevărată comoară umană.
Unul dintre obiectivele primordiale ale acestei tabere era acela de a-i învăța pe copii să trăiască în armonie unii cu alții, de a le propune o altfel de relație, bazată pe încredere, respect și cinste. Fără îndoială că un astfel de obiectiv nu poate fi cuantificat, însă am observat mari schimbări în comportamentul lor și nădăjduim că am însămânțat premisele unei noi legături cu sine, cu ceilalți și cu întreaga lume, care se va îmbogăți de-a lungul anului.
Pentru a-i susține pe acești copii și adolescenți în viața de zi cu zi, există numeroase proiecte. În primul rând, lecțiile particulare – proiect care a demarat primăvara trecută și care aduce la Dumbrava, de mai multe ori pe lună, în jur de zece profesori voluntari, pentru a-i încuraja pe copii, pentru a explica și aprofunda nu numai temele, ci și interesul față de școală, importanța unei pregătiri pentru a avea acces la meseria pe care doresc să o practice. Prin intermediul acestor voluntari, asociația AXIOS este prezentă în viața copiilor, marcând astfel o legătură esențială între asociație și valorile ei cu copiii.
Coordonatorii AXIOS din România face demersurile necesare obținerii actelor de identitate pentru copiii care nu au în clipa de față nicio identitate socială. Suntem în continuare atenți la nevoile medicale ale copiilor, nevoi care le pot schimba viața, așa cum s-a întâmplat în cazul unei fetițe care avea nevoie de ochelari.
De asemenea, se conturează și proiectul de pregătire a personalului, întrucât un grup de „mame” (așa cum sunt numite femeile care lucrează în orfelinat) a petrecut împreună cu noi ultimele zile de tabără și au asistat la spectacolul final. Această experiență le-a făcut să fie mai motivate, dorindu-și ca, de acum înainte, să primească o pregătire adecvată.
În cele din urmă, nădăjduim să putem propune copiilor anul acesta activități extrașcolare artistice sau sportive, pentru a le permite să-și dezvolte sau să-și descopere înclinațiile și aptitudinile. Le dorim copiilor ca, prin intermediul acestor activități, să capete încredere în sine, să conștientizeze lucrurile pe care le pot face și să-și regăsească treptat demnitatea.
Această tabără ne-a îngăduit să identificăm cu mai multă precizie nevoile acestor copii; s-a născut astfel o adevărată echipă cu gândul de a răspunde acestor nevoi încă imense, în modul cel mai corect și demn cu putință. Din acest punct de vedere, putem spune că tabăra AXIOS – 2008 este o reușită umană și un minunat punct de plecare pentru anul ce vine.
Toate acestea s-au înfăptuit datorită vouă tuturor și sprijinului vostru generos care ne-a îngăduit să realizăm aceste proiecte. Dea Domnul să continue tot așa! Vă mulțumim din suflet tuturor!
Pe curând, Echipa AXIOS

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team