Primele mărturii despre citirea Evangheliei înainte de Liturghia Euharistică se gă­sesc la Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, care zice: „În ziua numită a soarelui [dumi­nica] se face strângerea la un loc a tuturor celor din orașe și din țarini și se citesc memoriile apostolilor și scrierile profeților până când se poate. După care, când cel care citește în­cetează, întâi stătătorul face prin cuvânt povățuirea și chemarea la imitarea acestor frumoase lucruri”².

Sub titulatura generică de memorii ale apostolilorerau cuprinse, cu siguranță, atât Epistolele Apostolilor, cât și Evangheliile. În plus, se presupune că – în mod logic – citirea din profeții Vechiului Testament s-ar fi făcut înainte de citirea scrierilor nou- testamentare. O astfel de ordine găsim într-un alt text mult mai amănunțit din se­colul al IV-lea, unde se menționează: „Stând în picioare în mijloc, pe un loc mai înalt, citețul să citească din cărțile lui Moise și Isus Navi, ale Judecătorilor și Regilor, ale Cronicilor și Întoarcerii [din exil], și pe lân­gă acestea și din cele ale lui Iov, Solomon și ale celor Doisprezece Profeți. Iar după ce se fac câte două citiri din acestea, un altul să psalmodieze imnele lui David, iar poporul să psalmodieze refrenul. După aceasta, să se citească Faptele noastre [ale Apostolilor] și Epistolele lui Pavel colaboratorul nostru,pe care le-a trimis Bisericilor sub călăuzirea Duhului Sfânt; după care un prezbiter sau un diacon să citească Evangheliile pe care vi le-am predat eu, Matei, și Ioan și pe care le- au primit și vi le-au lăsat colaboratorii lui Pavel, Luca și Marcu. Iar când se citește Evanghelia, toți prezbiterii și diaconii și tot poporul să stea în picioare cu multă liniște, căci scris este: Taci și ascultă Israele! [Dt. 27,9] și iarăși: Iar tu stai și ascultă [Dt. 5,31]. Si în continuare prezbiterii să îndem­ne [prin predici] poporul, fiecare pe rând, dar nu toți, iar ultimul dintre toți, episcopul, care seamănă cu un cârmaci/pilot"².

În textul citat găsim informații prețioase despre: cine citește, de unde și câte citiri din cărțile Vechiului Testament se făceau; intonarea prochimenului, Citi­rea din Faptele Apostolilor și din Episto­lele Sfântului Apostol Pavel (de această dată textul nu mai precizează numărul ci­tirilor, dar conjuncția „și” lasă de înțeles că s-ar fi făcut tot două citiri); despre ci­tirea Evangheliei și despre atitudinea pe care trebuie să o aibă prezbiterii, diaconii și tot poporul (să stea în picioare cu mul­tă liniște)și despre predică – aceasta, în mod firesc, ocupând acest loc.

În actuala rânduială s-au păstrat: citi­rea (citirile) din Faptele Apostolilor și Epistolele pauline și cele sobornicești (la Apostol), precedată de prochimen și ur­mată de imnul Aliluia (care în perioada catehumenatului era doar un refren la un psalm) și citirile din cele patru Evanghelii, renunțându-se la citirile vechi-testamentare. Au mai rămas însă ca mărturii ale ve­chii rânduieli liturghiile săvârșite în aju­nul marilor praznice, când găsim: Paremii (din scrierile vechi testamentare), Apostol și Evanghelie.

Este o certitudine faptul că Epistolele Apostolilor sunt cele mai vechi cărți ale Noului Testament și că ele au intrat în cultul dumnezeiesc mai înainte de Evanghelii, dar nu acesta este adevăratul motiv al ordinii actuale. Motivul principal îl găsim la Sfântul Nicolae Cabasila, care spune că „este po­trivit să se citească Apostolul înaintea Evangheliei, vrând să se arate astfel că manifestarea Domnului în lume s-a făcut treptat. Tot pentru acest motiv, lucrurile care amintesc arătarea Lui deplină sunt păstrate pentru partea de la urmă a slujbei”³.

Așadar, ordinea citirilor are scopul de a-l introduce în mod treptat în revelația dumneze­iască pe cel nebotezat, iar pe cel botezat să-l întărească în Adevăr. În cadrul Liturghiei Cuvântului omul se împărtă­șește în chip tainic de cuvintele lui Dumnezeu, care sunt „duh și viață”, dar și de harul lui Dum­nezeu, care lucrează în om în chip tainic, chiar și înainte de botez, cu toate că în mod nede­plin. Prin această părtășie la Adevăr (prin cuvânt și har dumnezeiesc) omul este che­mat să ajungă mai apoi mădu­lar viu al Bisericii,prin ajunge­rea la conștiința faptului că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și că Testamentul Său principal este acela de a ne iubi unii pe alții și de a ne împărtăși cu Tru­pul și Sângele Său (chemare care de altfel se împlinește în cea de-a doua parte a Liturghiei Ortodoxe, Liturghia Euharistică).

Note: