Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina cea preaînțeleaptă
25 Noiembrie1
Născută în Alexandria, capitala Egiptului şi metropolă a ştiinţelor şi artelor, Ecaterina era fiica unui nobil bogat şi cu multă trecere, pe nume Constus (sau Cestus). Pe lângă viţa sa nobilă, Domnul o înzestrase cu o frumuseţe nemaiîntâlnită, toţi cei care o vedeau fiind cuprinşi de admiraţie. Mai mult, îi dăruise şi o inteligenţă ieşită din comun. Tânăra a urmat şcolile celor mai buni dascăli şi ale celor mai de seamă filozofi. A învăţat a tâlcui până şi cele mai încâlcite raţionamente, precum şi sistemele filozofice ale lui Aristotel, Platon şi ale ucenicilor mai noi ai acestora. Era, de asemenea, iscusită în arta retoricii, cunoştea operele marilor poeţi, de la Homer până la Virgiliu, şi putea să discute pe orice temă în mai multe limbi pe care le deprinsese stând în preajma învăţaţilor şi a călătorilor care veneau să vieţuiască în acest oraş cosmopolit. Studiase toate ştiinţele naturii, dar mai ales medicina, şi nici un domeniu al înţelepciunii omeneşti nu rămânea necercetat de mintea sa ascuţită şi însetată de cunoaştere. La doar optsprezece ani ajunsese într-atât de învăţată, încât era admirată de cei mai încercaţi bătrâni. Reputaţia aceasta, viţa sa nobilă, frumuseţea şi bogăţia o făceau dorită de mulţi pretendenţi, care veneau să o ceară în căsătorie. Ecaterina, simţind însă tainic că fecioria e mai de preţ, refuza toate cererile şi le spusese părinţilor săi că avea să accepte ca mire doar un tânăr ce o putea egala ca nobleţe, bogăţie, frumuseţe şi înţelepciune.
Pe aceeasi tema
Mama ei, temându-se că nu avea să găsească un asemenea tânăr, a trimis-o pe fată să ceară sfat de la un sfânt pustnic creştin care vieţuia în afara oraşului. Acesta i-a spus Ecaterinei că el cunoştea un astfel de om şi că înţelepciunea acestuia era cu mult mai mare decât se putea crede, căci ea era obârşia tuturor celor văzute şi nevăzute. Omul acela nu a dobândit această înţelepciune, pentru că o are dintotdeauna. Şi nobleţea sa este mai mare decât se poate crede, căci are putere asupra întregului univers şi a creat lumea prin puterea Sa. Stăpânul lumii, Început al oricărei înţelepciuni şi al oricărei ştiinţe, este – i-a spus Bătrânul – cel mai frumos dintre fiii oamenilor, căci este Dumnezeu întrupat: Fiul şi Cuvântul veşnic al Tatălui, Care S-a făcut om pentru mântuirea noastră şi Care doreşte să Se unească cu orice suflet curat. Apoi pustnicul a slobozit-o, dăruindu-i o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu purtându-L în braţe pe Hristos prunc. În noaptea ce a urmat, Maica Domnului s-a arătat Ecaterinei, însă Hristos stătea cu spatele şi nu voia să o privească, spunând că este urâtă şi spurcată, căci se afla încă sub gheara morţii şi a păcatului. Tulburată peste măsură, Ecaterina s-a dus la pustnic, care a învăţat-o tainele credinţei şi a făcut-o să renască pentru viaţa cea veşnică prin baia Sfântului Botez. Maica Domnului i s-a arătat iarăşi, purtându-L în braţe pe Hristos, Care strălucea de bucurie. „Iat-o de acum strălucitoare şi frumoasă, bogată şi cu adevărat înţeleaptă – a spus Domnul; acum o primesc ca pe logodnica mea cea preacurată!” Pentru a-i pecetlui logodna cerească, Maica Domnului a pus un inel în degetul fetei, făcând-o să făgăduiască că nu avea să accepte nici un alt mire pe pământ.
Însă în acea vreme Împăratul Maximin Daia (305-311)2, urmând lui Diocleţian, voia să-i silească pe toţi supuşii săi să aducă jertfe idoleşti în semn de supunere faţă de el, iar cei ce nu primeau erau supuşi la chinuri şi daţi morţii. Cum astfel de ritualuri nelegiuite aveau loc şi în Alexandria, Ecaterina s-a înfăţişat dinaintea împăratului, în templu, i-a adus omagiul de suveran, însă a condamnat cu asprime închinarea la idoli. Uluit mai întâi de frumuseţea fără seamăn a tinerei fecioare şi de îndrăzneala acesteia, împăratul a ascultat raţionamentul său şi a fost cucerit de înţelepciunea de care dădea dovadă. Ecaterina i-a propus să înfrunte într-o discuţie publică pe înţelepţii şi retorii cei mai de seamă din imperiu. Suveranul a primit şi a trimis mesageri în tot imperiul pentru a-i aduna pe înţelepţi, pe filozofi, pe retori şi pe dialecticieni. Aceştia au venit în număr de cincizeci3 la Alexandria şi s-au înfăţişat dinaintea împăratului şi a mulţimii adunate în amfiteatru, având-o în faţa lor pe tânăra cea plăpândă, singură, luminată însă de harul Duhului Sfânt. Ecaterinei nu îi era deloc teamă de ei, căci i se arătase Sfântul Arhanghel Mihail pentru a o încredinţa că Domnul avea să vorbească prin gura sa, învingând înţelepciunea lumii acesteia prin Înţelepciunea cea de sus. Întărită astfel în hotărârea sa, Ecaterina a arătat care erau greşelile si contradicţiile oracolelor, ale poeţilor şi filozofilor. Tânăra a demonstrat că ei înşişi recunoscuseră că presupuşii zei ai păgânilor sunt demoni şi manifestări ale patimilor omeneşti. Pentru a-şi justifica argumentele, sfânta a făcut apel la prevestirile Sibilei şi ale lui Apollo, care anunţau în chip neclar Întruparea Domnului şi Patimile cele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu. Sfânta a demascat fabulele şi miturile, proclamând că lumea fusese creată din nimic de Unul Dumnezeu adevărat şi pururea veşnic şi că omul a fost eliberat din moarte prin întruparea Fiului cel Unul Născut al Tatălui. Reduşi la tăcere, retorii şi-au recunoscut greşeala şi au cerut sfintei să primească Sfântul Botez. Cuprins de mânie la vederea acestui eşec, împăratul a poruncit să fie arestaţi cei cincizeci de înţelepţi, apoi i-a condamnat să piară în foc în ziua de 17 noiembrie.
După ce a încercat, prin felurite linguşiri, să o convingă pe Ecaterina, suveranul a poruncit să fie pusă la cazne şi a aruncat-o în temniţă, aşteptând să fie fabricat un instrument de tortură înspăimântător, alcătuit din patru roţi pline de cuie şi legate împreună printr-un ax. De cum a fost gata, sfânta a fost legată de el; însă un înger a venit să o elibereze, iar carul morţii a prins a coborî la vale, ucigând numeroşi păgâni în calea sa. Văzând acestea, soţia împăratului a trecut şi ea la dreapta credinţă4 şi s-a dus s-o cerceteze pe sfânta muceniţă în închisoare, dimpreună cu generalul Porfirie – un prieten apropiat al suveranului – şi două sute de soldaţi, care au devenit la rândul lor ucenici ai lui Hristos. Sfânta Ecaterina i-a primit cu bucurie şi le-a prorocit că aveau să primească în curând cununa ce le este gătită vitejilor atleţi ai lui Hristos. Aflând împăratul despre trădarea apropiaţilor săi, s-a umplut de mânie şi, uitând de orice simţământ omenesc, a poruncit să fie chinuită în chip crud şi soţia sa, apoi a pus să i se taie capul în ziua de 23 noiembrie şi să fie daţi la moarte Porfirie şi soldaţii. În ziua de 25 noiembrie, Ecaterina a fost scoasă din temniţă şi adusă în faţa tribunalului, mai frumoasă decât atunci când fusese aruncată în închisoare şi strălucind întru totul de bucuria cea cerească, fiindcă vedea că se apropia ziua unirii sale cu Hristos. Sfânta a fost dusă în afara oraşului şi, după ce a înălţat Domnului o rugăciune de mulţumire pentru descoperirea comorii de mult preţ a înţelepciunii, i s-a tăiat capul.
Au venit atunci doi îngeri şi au purtat trupul ei din Alexandria pe Muntele Sinai. Acolo a fost desscoperit în veacul al VlII-lea de un pustnic care vieţuia în apropiere. Sfintele moaşte au fost strămutate la mănăstirea ce fusese întemeiată în veacul al VI-lea de Împăratul Iustinian5 şi se află acolo şi în zilele noastre; ele izvorăsc un miros ceresc şi înfăptuiesc nenumărate minuni.
Note:
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
Puterea iubirii
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team