Adaugat la: 7 Noiembrie 2017 Ora: 15:14

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina cea preaînțeleaptă

25 Noiembrie1

Născută în Alexandria, capitala Egiptului și metropolă a științelor și artelor, Ecaterina era fiica unui nobil bogat și cu multă trecere, pe nume Constus (sau Cestus). Pe lângă vița sa nobilă, Domnul o înzestrase cu o frumusețe nemaiîntâlnită, toți cei care o vedeau fiind cuprinși de admirație. Mai mult, îi dăruise și o inteligență ieșită din comun. Tânăra a urmat școlile celor mai buni dascăli și ale celor mai de seamă filozofi. A învățat a tâlcui până și cele mai încâlcite raționamente, precum și sistemele filozofice ale lui Aristotel, Platon și ale ucenicilor mai noi ai aces­tora. Era, de asemenea, iscusită în arta retoricii, cunoștea operele marilor poeți, de la Homer până la Virgiliu, și putea să discute pe orice temă în mai multe limbi pe care le deprinsese stând în preajma învățaților și a călătorilor care veneau să viețuiască în acest oraș cosmopolit. Studiase toate științele naturii, dar mai ales medicina, și nici un do­meniu al înțelepciunii omenești nu rămânea necercetat de mintea sa ascuțită și înse­tată de cunoaștere. La doar optsprezece ani ajunsese într-atât de învățată, încât era ad­mirată de cei mai încercați bătrâni. Reputația aceasta, vița sa nobilă, frumusețea și bogăția o făceau dorită de mulți pretendenți, care veneau să o ceară în căsătorie. Ecaterina, simțind însă tainic că fecioria e mai de preț, refuza toate cererile și le spusese părinților săi că avea să accepte ca mire doar un tânăr ce o putea egala ca noblețe, bo­găție, frumusețe și înțelepciune.

Mama ei, temându-se că nu avea să gă­sească un asemenea tânăr, a trimis-o pe fată să ceară sfat de la un sfânt pustnic creștin care viețuia în afara orașului. Acesta i-a spus Ecaterinei că el cunoștea un astfel de om și că înțelepciunea acestuia era cu mult mai mare decât se putea crede, căci ea era obâr­șia tuturor celor văzute și nevăzute. Omul acela nu a dobândit această înțelepciune, pentru că o are dintotdeauna. Åži noblețea sa este mai mare decât se poate crede, căci are putere asupra întregului univers și a cre­at lumea prin puterea Sa. Stăpânul lumii, Început al oricărei înțelepciuni și al orică­rei științe, este – i-a spus Bătrânul – cel mai frumos dintre fiii oamenilor, căci este Dumnezeu întrupat: Fiul și Cuvântul veș­nic al Tatălui, Care S-a făcut om pentru mântuirea noastră și Care dorește să Se unească cu orice suflet curat. Apoi pustni­cul a slobozit-o, dăruindu-i o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu purtându-L în brațe pe Hristos prunc. În noap­tea ce a urmat, Maica Domnului s-a arătat Ecaterinei, însă Hristos stătea cu spatele și nu voia să o privească, spunând că este urâ­tă și spurcată, căci se afla încă sub gheara morții și a păcatului. Tulburată peste mă­sură, Ecaterina s-a dus la pustnic, care a în­vățat-o tainele credinței și a făcut-o să re­nască pentru viața cea veșnică prin baia Sfântului Botez. Maica Domnului i s-a ară­tat iarăși, purtându-L în brațe pe Hristos, Care strălucea de bucurie. „Iat-o de acum strălucitoare și frumoasă, bogată și cu ade­vărat înțeleaptă – a spus Domnul; acum o primesc ca pe logodnica mea cea preacu­rată!” Pentru a-i pecetlui logodna cereas­că, Maica Domnului a pus un inel în dege­tul fetei, făcând-o să făgăduiască că nu avea să accepte nici un alt mire pe pământ.

Însă în acea vreme Împăratul Maximin Daia (305-311)2, urmând lui Dioclețian, voia să-i silească pe toți supușii săi să aducă jertfe idolești în semn de supunere față de el, iar cei ce nu primeau erau supuși la chi­nuri și dați morții. Cum astfel de ritualuri nelegiuite aveau loc și în Alexandria, Ecaterina s-a înfățișat dinaintea împăratu­lui, în templu, i-a adus omagiul de suveran, însă a condamnat cu asprime închinarea la idoli. Uluit mai întâi de frumusețea fără sea­măn a tinerei fecioare și de îndrăzneala aces­teia, împăratul a ascultat raționamentul său și a fost cucerit de înțelepciunea de care dă­dea dovadă. Ecaterina i-a propus să înfrun­te într-o discuție publică pe înțelepții și re­torii cei mai de seamă din imperiu. Suveranul a primit și a trimis mesageri în tot imperiul pentru a-i aduna pe înțelepți, pe filozofi, pe retori și pe dialecticieni. Aceștia au venit în număr de cincizeci3 la Alexandria și s-au în­fățișat dinaintea împăratului și a mulțimii adunate în amfiteatru, având-o în fața lor pe tânăra cea plăpândă, singură, luminată însă de harul Duhului Sfânt. Ecaterinei nu îi era deloc teamă de ei, căci i se arătase Sfântul Arhanghel Mihail pentru a o încredința că Domnul avea să vorbească prin gura sa, în­vingând înțelepciunea lumii acesteia prin Înțelepciunea cea de sus. Întărită astfel în hotărârea sa, Ecaterina a arătat care erau gre­șelile si contradicțiile oracolelor, ale poeți­lor și filozofilor. Tânăra a demonstrat că ei înșiși recunoscuseră că presupușii zei ai pă­gânilor sunt demoni și manifestări ale pati­milor omenești. Pentru a-și justifica argu­mentele, sfânta a făcut apel la prevestirile Sibilei și ale lui Apollo, care anunțau în chip neclar Întruparea Domnului și Patimile cele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu. Sfânta a demascat fabulele și miturile, proclamând că lumea fusese creată din nimic de Unul Dumnezeu adevărat și pururea veșnic și că omul a fost eliberat din moarte prin întru­parea Fiului cel Unul Născut al Tatălui. Reduși la tăcere, retorii și-au recunoscut gre­șeala și au cerut sfintei să primească Sfântul Botez. Cuprins de mânie la vederea acestui eșec, împăratul a poruncit să fie arestați cei cincizeci de înțelepți, apoi i-a condamnat să piară în foc în ziua de 17 noiembrie.

După ce a încercat, prin felurite lingu­șiri, să o convingă pe Ecaterina, suveranul a poruncit să fie pusă la cazne și a aruncat-o în temniță, așteptând să fie fabricat un in­strument de tortură înspăimântător, alcă­tuit din patru roți pline de cuie și legate îm­preună printr-un ax. De cum a fost gata, sfânta a fost legată de el; însă un înger a ve­nit să o elibereze, iar carul morții a prins a coborî la vale, ucigând numeroși păgâni în calea sa. Văzând acestea, soția împăratului a trecut și ea la dreapta credință4 și s-a dus s-o cerceteze pe sfânta muceniță în închi­soare, dimpreună cu generalul Porfirie – un prieten apropiat al suveranului – și două sute de soldați, care au devenit la rândul lor ucenici ai lui Hristos. Sfânta Ecaterina i-a primit cu bucurie și le-a prorocit că aveau să primească în curând cununa ce le este gătită vitejilor atleți ai lui Hristos. Aflând împăratul despre trădarea apropiaților săi, s-a umplut de mânie și, uitând de orice sim­țământ omenesc, a poruncit să fie chinui­tă în chip crud și soția sa, apoi a pus să i se taie capul în ziua de 23 noiembrie și să fie dați la moarte Porfirie și soldații. În ziua de 25 noiembrie, Ecaterina a fost scoasă din temniță și adusă în fața tribunalului, mai frumoasă decât atunci când fusese arunca­tă în închisoare și strălucind întru totul de bucuria cea cerească, fiindcă vedea că se apropia ziua unirii sale cu Hristos. Sfânta a fost dusă în afara orașului și, după ce a înălțat Domnului o rugăciune de mulțumi­re pentru descoperirea comorii de mult preț a înțelepciunii, i s-a tăiat capul.

Au venit atunci doi îngeri și au purtat trupul ei din Alexandria pe Muntele Sinai. Acolo a fost desscoperit în veacul al VlII-lea de un pustnic care viețuia în apro­piere. Sfintele moaște au fost strămutate la mănăstirea ce fusese întemeiată în vea­cul al VI-lea de Împăratul Iustinian5 și se află acolo și în zilele noastre; ele izvorăsc un miros ceresc și înfăptuiesc nenumăra­te minuni.

Note:

1. În această zi este Odovania praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică. Până în veacul al XVI-lea, pomenirea Sfintei Ecaterina era prăznuită pe data de 24 noiembrie, cum se face în continuare în Biserica Rusă. Conform unei note a lui Bartolomeu de Cutlumuș din Minei,se pare că Părinții din Sinai au mutat prăznuirea sa pe 25, pentru a arăta cât de importantă este. Unii istorici au emis ipote­za că ViațaSfintei Ecaterina a fost influențată de episodul uciderii filozoafei Hypatia de către plebea din Alexandria în martie 414 (cf. Socrate, Ist. bis.VII, 15). Alții au asemănat-o cu Doroteea, creș­tină de seamă din Alexandria, care, refuzând avansurile lui Maximin Daia, a fost trimisă în exil de că­tre acesta după ce i s-au luat toate bunurile, însă nu a fost supusă la chinuri (cf. Eusebiu, Ist. bis. VIII, 14). În orice caz, se pare că sfânta a primit numele de Ecaterina, a cărui rădăcină înseamnă „purita­te”, după trecerea ei la creștinism sau în urma unor minuni pe care le-a înfăptuit.
2. După alte variante ale Viețiiei, ar fi vorba de Maxențiu.
3. După varianta veche a Viețiiei. Sfântul Simeon Metafrastul și sinaxarele vorbesc de 150 de retori.
4. Unele sinaxare o numesc Vasilissa, poate din pricina confuziei cu substantivul comun care înseamnă „regină”, „împărăteasă”.
5. Mănăstirea a primit definitiv numele Sfintei Eca­terina abia în secolul al XlV-lea (cf. 30 martie).
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni