Ci noi să cunoaÅŸtem înÅ£elegerile ÅŸi meÅŸteÅŸugirile lui ÅŸi să petrecem aceste cuvin­te totdeauna, cu pace, cu blândeÅ£e ÅŸi cu li­niÅŸte, suferind fiecare pe cei mulÅ£i, cu dragoste, cunoscând că o postire ca aceas­ta este plăcută ÅŸi bine primită la Dumnezeu. Iar dacă ne vor lipsi acestea, oriÅŸicâtă os­teneală vom face, ea va fi zadarnică ÅŸi ne alegem numai cu greaua pătimire a pos­tului.

De trebuinÅ£ă este, dar, să postim, pen­tru că postul veÅŸtejeÅŸte trupul, iar sufletul îl împuterniceÅŸte, îl înnoieÅŸte. Că pe cât omul nostru cel din afară slăbeÅŸte, pe atât cel dinlăuntru se înnoieÅŸte din zi în zi, pre­cum grăieÅŸte Apostolul. Åži uÅŸurinÅ£a cea de un ceas a necazului ne pregăteÅŸte nouă multă mulÅ£ime a slavei celei veÅŸnice în ce­ruri. Deci, socotind ÅŸi aducându-ne amin­te de răsplătirea cea viitoare, să răbdăm os­tenelile bunătăÅ£ii cu îndelungă răbdare, mulÅ£umind lui Dumnezeu Tatăl că ne-a învrednicit pe noi să avem parte cu sfinÅ£ii, întru lumină, ÅŸi ne-a izbăvit pe noi din stă­pânirea întunericului ÅŸi ne-a mutat întru împărăÅ£ia Sa.

Au nu ne împărtăÅŸim în toate zilele din preacuratul Său Trup ÅŸi Sânge? Åži ce alt­ceva ar fi mai dulce decât Sfânta ÎmpărtăÅŸire, care dăruieÅŸte viaÅ£a veÅŸnică celor ce se împărtăÅŸesc cu conÅŸtiinÅ£a cu­rată? Au nu vorbim în toate zilele ÅŸi nop­Å£ile împreună cu dumnezeiescul David ÅŸi cu ceilalÅ£i SfinÅ£i PărinÅ£i ÅŸi luminători ai sfintei noastre Biserici? Ce altă mângâie­re a sufletului mai mare decât aceasta este? Au nu ne-am despărÅ£it ÅŸi am ieÅŸit din pri­eteÅŸugul lumii celei mincinoase ÅŸi din ru­deniile noastre cele după trup, pentru Domnul? Ce altă viaÅ£ă iarăÅŸi ar fi mai fe­ricită sau mai înaltă decât aceasta, că vie­Å£uirea noastră este în ceruri, de unde aÅŸ­teptăm Mântuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care va schimba trupul smereni­ei noastre, spre a se face el asemenea cu Trupul măririi Lui, prin lucrarea care I-a supus Lui toate? Deci, fraÅ£ilor, să avem bu­curie ÅŸi veselie, defăimând ÅŸi călcând tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru că tot trupul este ca iarba ÅŸi toată slava omu­lui ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba ÅŸi floa­rea ei a căzut, iar lucrul bunătăÅ£ii rămâne în veac.

De pătimeÅŸte rău cineva dintre noi, să se roage, precum grăieÅŸte Scriptura. Dacă altul este voios, să cânte. Altul este ispitit de patima cea rea a păcatului, de vreme ce ÅŸi diavolul nu conteneÅŸte niciodată lupta cu noi, să rabde, auzind pe cela ce grăieÅŸ­te: «Fericit este acela care rabdă ispită, că, iscusit făcându-se, va lua cununa vie­Å£ii, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El».

Dacă pe acestea le cunoaÅŸteÅ£i, a zis Domnul, fericiÅ£i sunteÅ£i de le veÅ£i face. Acestuia slava în veci. Amin."

Sfântul Teodor Studitul, Proloage