În inima Evangheliei stă dragostea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, care a culmi­nat cu moartea si Învierea Domnului. Propovăduind ceea ce au auzit de la Învăţătorul lor, unii Apostoli au asternut în scris o parte din învăţătura Domnului. Asa au apărut cele pa­tru Evanghelii, de la Matei, Marcu, Luca si Ioan, precum si epistolele care formează Noul Testament. Ceea ce nu s-a scris s-a transmis pe cale orală si face parte din Tradiţia Biseri­cii, care este mai cuprinzătoare decât Sfânta Scriptură. Căci asa cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „sunt si multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus si care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cu­prinde cărţile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25).

Astfel, în Sfânta Scriptură (Biblia) şi în Sfân­ta Tradiţie găsim toată învăţătura cu privire la voia lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Cine vrea să trăiască după voia lui Dumne­zeu şi să se mântuiască este dator să cunoas­că atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfânta Tradi­ţie. Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul Său pentru ca să-l citim mereu şi să ne hrănim cu El pentru că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Totuşi, nici Sfân­ta Scriptură, nici Sfânta Tradiţie nu pot fi în­ţelese după părerea fiecăruia, cum cred sec­tarii. Noi, credincioşii ortodocşi, credem că numai Biserica, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că este „stâlpul şi temelia adevă­rului” (I Timotei 3, 15), înţelege şi interpre­tează fără greşeală Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. De aceea, Biserica, prin slujitorii ei, are ca datorie permanentă propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi catehizarea sau educaţia credincioşilor, începând cu copiii şi cu tinerii.

Datoria noastră de Părinţi duhovniceşti nu ne îngăduie să-i uităm nici pe cei care nu vin la biserică. Pentru aceştia ne rugăm ca Dumnezeu să le aprindă în inimă dorul după Biserica Sa. „Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor. Doreşte şi se sfârşeşte su­fletul meu după curţile Domnului”, zice Psalmistul David (Psalm 83, 1-2). Încercăm de asemenea pe cât ne stă în putinţă să avem o legătură, cel puţin prin telefon, cu cât mai mulţi credincioşi de pe raza parohiilor noas­tre. În această privinţă, Dumneavoastră, care sunteţi ataşaţi de Biserică, puteţi să faceţi o misiune foarte mare, îndemnând pe toţi cei pe care-i cunoaşteţi să vină duminica la Sfânta Liturghie. Sfântul Apostol Iacob zice: „Cel ce a întors pe un păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul de moarte şi va aco­peri mulţime de păcate” (Iacob 5, 20).

Făgăduinţa Mântuitorului Iisus Hristos că va fi cu cei ce cred în El, în toate zilele, până la sfârşitul veacului, se împlineşte prin aceea că El ne ocroteşte, ne inspiră, ne lumi­nează şi ne ajută în tot ceea ce facem, dacă ne silim să trăim după voia Lui. Dacă trăim însă ca şi cei necredincioşi şi păcătuim fără să ne pocăim, Dumnezeu îşi retrage harul şi ocrotirea Sa de la noi. Prezenţa Mântu­itorului Hristos în viaţa noastră o simţim însă cu deosebire atunci când ne rugăm, mai ales în biserică, la Sfânta Liturghie, unde rugăciunea are cea mai mare putere. Dacă o boală sau un necaz ne încearcă, pri­mul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne rugăm, să strigăm din inimă, cu pocă­inţă, după ajutorul lui Dumnezeu. Şi să nu ne descurajăm dacă Dumnezeu nu ne împli­neşte rugăciunea imediat şi după voia noas­tră, ci să stăruim în rugăciune şi să ne îndreptăm viaţa după poruncile Sale.

Dumnezeu ne răsplăteşte fiecăruia după credinţa pe care o are şi după osteneala de a trăi după voia Lui. Lucrul cel mai impor­tant când ne rugăm este ca atenţia noastră să fie concentrată la rugăciune, pentru ca mintea să poată coborî în inimă şi să devină una cu inima. Numai atunci ne rugăm cu adevărat, când mintea se uneşte cu inima şi simte căldura harului care sălăşluieşte în inimă. De aceea rugăciunile şi slujbele Bisericii noastre sunt mistice, se adresează inimii pentru că inima este centrul vieţii omului unde se recapitulează ca intr-un focar toate puterile noastre psihice şi fizice şi unde sălăşluieşte harul Sfântului Duh de la Botezul nostru.

Şcoala Bisericii este şcoala rugăciunii. Numai cine se roagă cu adevărat il simte pe Dumnezeu apropiat, se simte una cu El! De nimic nu avem mai multă nevoie in viaţă ca de rugăciune. Să ne rugăm mult şi rugăciunea ne va invăţa totul!

Mă rog Mântuitorului Hristos inviat a treia zi să petreceţi Sfintele Sărbători cu pace şi cu bucurie, să vă binecuvânteze şi să vă dăruiască sănătate şi toate cele de folos pen­tru mântuire.

Hristos a inviat!

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

† Serafim,
Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului 2016)