„Mergând învățați toate neamurile...”

publicat in Cuvântul mitropolitului Serafim pe 1 Aprilie 2017, 13:41

Cuvânt la Învierea Domnului

După ce a înviat din morți, Mân­tuitorul Iisus Hristos S-a ară­tat de mai multe ori ucenici­lor Săi, precum si altor frați (cf. I Corinteni 15, 6). Sfântul Evanghelist Matei relatează că Domnul S-a arătat ce­lor 11 ucenici în Galileea si le-a poruncit să meargă în toată lumea, să propovădu­iască Evanghelia la toate neamurile si să le boteze în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, asigurându-i că va fi cu ei în toate zilele până la sfârsitul veacului. Apostolii au ascultat de porunca Domnu­lui si s-au răspândit în toată lumea, propo­văduind Evanghelia, cuvânt care se tradu­ce în românește prin „Vestea cea bună"

 

În inima Evangheliei stă dragostea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, care a culmi­nat cu moartea si Învierea Domnului. Propovăduind ceea ce au auzit de la Învățătorul lor, unii Apostoli au asternut în scris o parte din învățătura Domnului. Asa au apărut cele pa­tru Evanghelii, de la Matei, Marcu, Luca si Ioan, precum si epistolele care formează Noul Testament. Ceea ce nu s-a scris s-a transmis pe cale orală si face parte din Tradiția Biseri­cii, care este mai cuprinzătoare decât Sfânta Scriptură. Căci asa cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „sunt si multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus si care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cu­prinde cărțile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25).

Astfel, în Sfânta Scriptură (Biblia) și în Sfân­ta Tradiție găsim toată învățătura cu privire la voia lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Cine vrea să trăiască după voia lui Dumne­zeu și să se mântuiască este dator să cunoas­că atât Sfânta Scriptură, cât și Sfânta Tradi­ție. Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul Său pentru ca să-l citim mereu și să ne hrănim cu El pentru că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Totuși, nici Sfân­ta Scriptură, nici Sfânta Tradiție nu pot fi în­țelese după părerea fiecăruia, cum cred sec­tarii. Noi, credincioșii ortodocși, credem că numai Biserica, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că este „stâlpul și temelia adevă­rului” (I Timotei 3, 15), înțelege și interpre­tează fără greșeală Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. De aceea, Biserica, prin slujitorii ei, are ca datorie permanentă propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu și catehizarea sau educația credincioșilor, începând cu copiii și cu tinerii.

Datoria noastră de Părinți duhovnicești nu ne îngăduie să-i uităm nici pe cei care nu vin la biserică. Pentru aceștia ne rugăm ca Dumnezeu să le aprindă în inimă dorul după Biserica Sa. „Cât de iubite sunt locașurile Tale, Doamne al puterilor. Dorește și se sfârșește su­fletul meu după curțile Domnului”, zice Psalmistul David (Psalm 83, 1-2). Încercăm de asemenea pe cât ne stă în putință să avem o legătură, cel puțin prin telefon, cu cât mai mulți credincioși de pe raza parohiilor noas­tre. În această privință, Dumneavoastră, care sunteți atașați de Biserică, puteți să faceți o misiune foarte mare, îndemnând pe toți cei pe care-i cunoașteți să vină duminica la Sfânta Liturghie. Sfântul Apostol Iacob zice: „Cel ce a întors pe un păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul de moarte și va aco­peri mulțime de păcate” (Iacob 5, 20).

Făgăduința Mântuitorului Iisus Hristos că va fi cu cei ce cred în El, în toate zilele, până la sfârșitul veacului, se împlinește prin aceea că El ne ocrotește, ne inspiră, ne lumi­nează și ne ajută în tot ceea ce facem, dacă ne silim să trăim după voia Lui. Dacă trăim însă ca și cei necredincioși și păcătuim fără să ne pocăim, Dumnezeu își retrage harul și ocrotirea Sa de la noi. Prezența Mântu­itorului Hristos în viața noastră o simțim însă cu deosebire atunci când ne rugăm, mai ales în biserică, la Sfânta Liturghie, unde rugăciunea are cea mai mare putere. Dacă o boală sau un necaz ne încearcă, pri­mul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne rugăm, să strigăm din inimă, cu pocă­ință, după ajutorul lui Dumnezeu. Åži să nu ne descurajăm dacă Dumnezeu nu ne împli­nește rugăciunea imediat și după voia noas­tră, ci să stăruim în rugăciune și să ne îndreptăm viața după poruncile Sale.

Dumnezeu ne răsplătește fiecăruia după credința pe care o are și după osteneala de a trăi după voia Lui. Lucrul cel mai impor­tant când ne rugăm este ca atenția noastră să fie concentrată la rugăciune, pentru ca mintea să poată coborî în inimă și să devină una cu inima. Numai atunci ne rugăm cu adevărat, când mintea se unește cu inima și simte căldura harului care sălășluiește în inimă. De aceea rugăciunile și slujbele Bisericii noastre sunt mistice, se adresează inimii pentru că inima este centrul vieții omului unde se recapitulează ca intr-un focar toate puterile noastre psihice și fizice și unde sălășluiește harul Sfântului Duh de la Botezul nostru.

Åžcoala Bisericii este școala rugăciunii. Numai cine se roagă cu adevărat il simte pe Dumnezeu apropiat, se simte una cu El! De nimic nu avem mai multă nevoie in viață ca de rugăciune. Să ne rugăm mult și rugăciunea ne va invăța totul!

Mă rog Mântuitorului Hristos inviat a treia zi să petreceți Sfintele Sărbători cu pace și cu bucurie, să vă binecuvânteze și să vă dăruiască sănătate și toate cele de folos pen­tru mântuire.

Hristos a inviat!

Al vostru de tot binele voitor și rugător către Domnul,

† Serafim,
Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului 2016)