Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
„Am reînceput o viaţă bisericească nouă, continuăm cu mai multă râvnă, cu mai multă dragoste şi cu sentimente pline de avânt pentru slujba Domnului Hristos şi pentru înălţarea şi susţinerea neamului!"
Mitropolitul Tit Simedrea
FORMAREA INTELECTUALĂ
Teodor Simedrea, viitorul arhiereu Tit, vede lumina zilei la 4 septembrie 1886 în comuna Naipu, din fostul judeţ Vlaşca (astăzi Giurgiu). După absolvirea claselor primare îşi face intrarea în învăţământul teologic, numărându-se printre candidaţii admişi la Seminarul „Nifon Mitropolitul”, ca mai apoi să-l aflăm absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În ceea ce priveşte studiul, tânărul Teodor nu se va opri numai la Facultatea de Teologie, ci va absolvi mai târziu şi Facultatea de Drept din Iaşi.
PRIMII ANI ÎN PREOŢIE, LUCRAREA ALĂTURI DE MITROPOLITUL PRIMAT MIRON CRISTEA
La 19 septembrie 1907, tânărul Teodor Simedrea a fost hirotonit preot (căsătorit fiind, va avea o fiică, Venera) pe seama parohiei Prunaru (judeţul Teleorman), fiind mutat apoi la parohia Blăjesti (judeţul Vlaşca) si parohia Movila-Periş (judeţul Ilfov).1
În timpul Primului Război Mondial îl vom întâlni pe preotul Teodor pe front, unde s-a înrolat ca voluntar în armata română, având misiunea de preot militar (perioada 12 octombrie 1916 - 1 octombrie 1920). După terminarea războiului, în anul 1921, preotul Teodor Simedrea este numit slujitor la biserica Sfântul Nicolae Tabacu din Bucureşti. Cunoscându-i vrednicia, mitropolitul primat Miron Cristea îl va trimite, în anul şcolar 1922-1923, la Facultăţile de Teologie din Montpellier şi Paris, pentru completarea studiilor.
La întoarcerea în ţară va fi numit, de către acelaşi Miron Cristea, director al Cancelariei Sfântului Sinod si slujitor la Catedrala Mitropolitană, funcţii pe care le va împlini cu toată constiinciozitatea, în perioada 1923 - 1925. Datorită faptului că de mai bine de zece ani rămăsese văduv, la 24 aprilie 1924 a fost tuns în monahism la mănăstirea Cernica cu numele Tit, această tundere fiind o dorinţă a sa. Între timp a fost numit în postul de redactor al publicaţiei Apostolul, curierul Arhiepiscopiei Bucurestilor, ascultare ce se va adăuga de fapt la cele ce le avea deja: preot slujitor la Catedrala Mitropolitană si director al cancelariei Sfântului Sinod.
ARHIEREU VICAR, EPISCOP ŞI MITROPOLIT
În sesiunea de toamnă a anului 1925, Sfântul Sinod al nou înfiinţatei Patriarhii îl alege pe arhimandritul Tit Simedrea, datorită meritelor sale, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor cu titlul de Târgovişteanul. A fost hirotonit arhiereu la sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 1926, fiind primul vicar al Patriarhului Miron după ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie.
Anul 1926 îi aduce noului arhiereu şi numirea, din partea Sfântului Sinod, în funcţia de director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, răspunzând inclusiv de avizarea cărţilor de cult şi a celor teologice ce aveau să apară, cum şi numirea ca director, dar şi profesor al Academiei de Muzică Religioasă din Bucureşti şi secretar de redacţie la Revista Biserica Ortodoxă Română. În această perioadă episcopul vicar Tit Simedrea a fost ales preşedinte al mai multor asociaţii misionare din epocă. Fiind un bun cunoscător al mai multor limbi stăine (stăpânea greaca, latina, rusa, engleza, franceza, germana, dar şi slavona), episcopul Tit a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la mai multe întâlniri panortodoxe şi ecumenice: Lausanne (1927), Constantinopol si Sofia (1928), Muntele Athos (1930), Oxford (1937).
Vrednicul de pomenire arhimandrit Benedict Ghius mărturisea că un merit deosebit al Presfinţitului Tit Simedrea, în urma vizitelor de la Constantinopol si Sofia, a fost soluţionarea „schismei bulgare”, schismă produsă când Antim I al Vidinului a proclamat în 1872 autocefalia Bisericii Bulgare fără acordul Patriarhiei Ecumenice, care a declarat-o schismatică. Importanţa medierii delegatului patriarhal avea să fie menţionată si de teologul bulgar Stefan Zankow într-o scrisoare din 7 august 1928, adresată Patriarhului Miron Cristea.2
În luna decembrie a anului 1935, Preasfinţitul Visarion Puiu a fost ales mitropolit al Bucovinei, si astfel arhiereul Vicar Tit va fi ales ca nou conducător spiritual al Episcopiei Hotinului, cu sediul la Bălţi, unde va continua activitatea misionară, culturală si de construire a lăcaselor de cult. Încă înainte de alegeri, marele istoric si om politic Nicolae Iorga, recunoscându-i valoarea culturală si pastorală, i-a făcut o frumoasă prezentare. Valoarea episcopului Tit Simedrea era recunoscută în epocă de toţi marii oameni de cultură ai ţării. Astfel, mulţi intelectuali ai timpului, din toate domeniile culturii si stiinţei, au legat cu el o sinceră si lungă prietenie, putând fi pomeniţi aici Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, Mircea Eliade, părintele academician Nicolae M. Popescu etc., pentru mulţi dintre ei fiind considerat ca un adevărat duhovnic de taină.
Perioada 1935-1940 s-a dovedit pentru Episcopia Hotinului o perioadă înfloritoare, episcopul Tit continuând munca predecesorului său si contribuind la dezvoltarea învăţământului din eparhie prin îndemnul lansat de către preoţi de a susţine ora de religie în şcolile primare. Una dintre realizările episcopului Tit pe tărâm didactic a fost înfiinţarea la Bălţi a unui liceu-seminar, care avea să pregătească viitori preoţi ai eparhiei. Au fost, de asemenea, editate Foi duminicale, Buletinul Oficialal Episcopiei Hotinului, dar si cărţi ziditoare de suflet, toate acestea adăugându-se la revista eparhială Însemnări creştine.
În anul 1940, episcopul Tit al Hotinului va urma în scaun aceluiaşi Visarion Puiu, ca Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei, în urma retragerii acestuia din funcţie. La 13 iunie 1940 a fost convocat Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii unui alt arhiereu titular. 103 din 156 de membri şi-au exprimat votul pentru Episcopul Tit Simedrea al Hotinului. Sfântul Sinod convocat în aceeaşi zi a validat alegerea şi a hotărât să fie înaintate formele legale în vederea confirmării şi investirii în funcţie a Preasfinţitului Tit Simedrea ca Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei.3
Dar episcopul Tit nu poate fi investit în funcţia de mitropolit din pricina faptului că la 28 iunie 1940 trupele sovietice au ocupat Basarabia şi Bucovina de nord şi ţinutul Herţa, imediat începând evacuările administraţiei civile şi militare. Pe toată perioada ocupaţiei sovietice, reşedinţa mitropolitană a fost mutată la Suceava.
Numai la 13 martie 1941 a putut fi investit în funcţia de mitropolit al Bucovinei, ca după 25 iulie 1941 (eliberarea provinciei de nord) mitropolitul Tit să poată lua în primire reşedinţa mitropolitană de la Cernăuţi.
În perioada 1941-1943, prin grija noului mitropolit au fost refăcute toate bisericile avariate, catedrala mitropolitană, dar şi clădirile mitropolitane, care au avut de suferit datorită războiului.
A organizat, la fel ca şi la Bucureşti şi Bălţi, conferinţe generale preoţeşti, dar a întreprins şi nenumărate vizite canonice, în- grijindu-se de starea duhovnicească a păstoriţilor săi
Prin săptămânile de retragere iniţiate la Bucureşti şi continuate la Cernăuţi, prin săptămâna de priveghere din august 1943, mitropolitul Tit a devenit unul dintre iniţiatorii mişcării isihaste de revigorare şi rezistenţă spirituală, Rugul Aprins, cunoscută ca Mişcarea de la Mănăstirea Antim (Bucureşti).
MOMENTUL CERNĂUŢI ŞI BAZELE MIŞCĂRII RUGUL APRINS
Mitropolitul Tit Simedrea, un vizionar, a înţeles că rezistenţa românească în faţa puterii sovietice, care instala „socialismul cu faţă umană”, se putea realiza numai la nivelul rugăciunii interioare, numai la nivelul inimii, astfel că în perioada 1-7 august a anului 1943 a organizat la Cernăuţi un simpozion intitulat în mod cât se poate de sugestiv „Şapte zile de priveghere”4. Cel care ne oferă amănunte legate de participanţii la programul simpozionului, dar şi titlurile conferinţelor este mitropolitul Antonie Plămădeală5. Ca participanţi (conferenţiari), Mitropolitul Tit a invitat unele dintre cele mai luminate minţi ale timpului: Pr. Nicolae M. Popescu, membru al Academiei Române, profesor universitar de Istoria Bisericii, Alexandru Elian, profesor universitar de Bizantinologie, membru al Academiei Române, Alexandru Mironescu, profesor universitar de Chimie Organică, Anton Dumitru, matematician, profesor universitar de Logică, Paul Sterian, economist, secretar general în Ministerul de Finanţe, filosoful Constantin Noica, jurnalistul Petru Manoliu, arhimandritul Benedict Ghiuş şi, nu în cele din urmă, marele om de cultură Alexandru Teodorescu, cunoscut publicului larg mai degrabă ca ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarău.
Din numele celor invitaţi la Simpozion, observăm că mitropolitul Tit Simedrea, vizionar aşa cum am afirmat mai sus, dar şi datorită schimbărilor sociale care se întrevedeau în ţară şi în Europa, a avut ideea înfiinţării unui grup de dialog teologico-cultural, format din monahi şi intelectuali. Mitropolitul Tit ştia, sau mai degrabă înţelegea, că monahismul ortodox putea constitui un serios obstacol în calea implementării şi consolidării socialismului „multilateral dezvoltat” în ţara noastră. Evident, această rezistenţă în faţa comunismului avea nevoie şi de intelectualitatea ţării, iar ceea ce a reuşit să înfăptuiască ierarhul de la Cernăuţi, chiar dacă numai pentru câteva zile, a dovedit tuturor că e posibilă această conlucrare între intelectualitate şi monahism, între oamenii de cultură şi reprezentanţii clerului, în vederea rezistenţei la „fericirea impusă cu forţa”, vorba filozofului Petre Tuţea!
Ceea ce în mic a fost realizat la Cernăuţi va lua un veritabil avânt mai târziu şi se va dezvolta la Mănăstirea Antim din Bucureşti, prin mişcarea cultural-spirituală „Rugul Aprins”, întâlnirea unică dintre intelectualitate şi cler petrecută în preajma anilor ’50. „Grupul de la Antim” a fost ultimul episod de sobornicitate reală a Bisericii noastre în anii dictaturii comuniste. Mari intelectuali şi mari călugări au comunicat şi „cuminecat” acolo într-o neverosimilă libertate lăuntrică, până când autorităţile au hotărât să definească spiritul în termeni de penalitate, după cum scria Andre Scrima6.
Evident că puterea comunistă nou instalată în România nu avea să-l uite pe cel care era făţiş împotriva celor fără de Dumnezeu. Pierzându-şi scaunul mitropolitan în urma reocupării Basarabiei, Bucovinei de nord şi ţinutului Herţa de către armata bolşevică (în martie 1944), mitropolitul Tit Simedrea s-a retras din această înaltă funcţie la 31 ianuarie 1945, stabilindu-se la schitul Darvari din Bucureşti, iar în ultimii ani din viaţă la mănăstirea Cernica, fiind urmărit permanent de Securitatea Comunistă.
SALVATOR AL EVREILOR LA BĂLŢI ŞI CERNĂUŢI
Mitropolitul Tit Simedrea s-a opus în faţa autorităţilor de stat în problema deportării evreilor. Există mărturii documentare în această privinţă. Astfel, rabinul-sef din vremea respectivă, Alexandru Şafran, scria în memoriile sale, publicate la editura Hasefer, că a fost primit în audienţă de mitropolitul Tit Simedrea şi că acesta a mărturisit (spre marea surprindere a lui Şafran), că ceea ce a văzut îl tulbură încă. Rabinul i-a cerut în mod imperativ să-şi comunice impresiile mareşalului (Ion Antonescu) şi să-i ceară să oprească deportările. El a făcut-o şi a făcut-o cu folos, deoarece convoaiele ce plecau din Cernăuţi au fost oprite. Aceasta este mărturia lui Şafran!
Această întâlnire între mitropolitul Tit Simedrea şi rabinul-şef dr. Alexandru Şafran este confirmată şi de un document întocmit de securitatea comunistă, care-l pusese pe mitropolit sub o atentă urmărire. În document se afirmă despre Tit Simedrea că vorbea cu scârbă despe regimul legionar şi că nu era nici pe departe un adept al mareşalului Ion Antonescu.
Un alt document de la C.N.S.A.S., care datează din anul 1940, vorbeşte în mod elocvent despre atitudinea mitropolitului faţă de evrei. Despre ce este vorba? Episcopul de Hotin, Tit Simedrea, a organizat un eveniment la Bălţi, eveniment la care a invitat să participe grupul marilor industriaşi evrei. Apoi, într-o notă din 18 octombrie 1941 a SSI, se spune că mitropolitul Tit Simedrea a primit în audienţă pe rabinul-şefAlexandru Şafran, pe care l-a asigurat de intervenţia sa în ceea ce priveşte încetarea deportării evreilor. Şi mitropolitul s-a ţinut de cuvânt!
În urmă cu câţiva ani a fost găsit, în arhiva şefului Comunităţii Evreieşti din anii ’40, Wilhelm Fildermann, un document care atestă atitudinea favorabilă a mitropolitului Tit Simedrea faţă de salvarea de la deportare a evreilor.
Şi apoi, nu în ultimul rând, trebuie menţionată familia evreului Marcel Şlacman (Meir Shai, după plecarea în Israel) ascunsă în subsolul Mitropoliei de către pictorul Gheorghe Rusu, cu ştirea, acordul şi binecuvântarea chiriarhului. Realitatea evenimentului este susţinută în zilele noastre chiar de Meir Shai, evreu octogenar născut în România, care în 1941 (la vârsta de 11 ani), împreună cu părinţii şi fraţii săi, a fost salvat de la deportare în lagărele din Transnistria de mitropolitul Tit Simedrea, prin intermediul pictorului de biserici Gheorghe Rusu.
Autoritatea Martirilor Holocaustului, „Yad Vashem”, cea care i-a oferit lui Gheorghe Rusu titlul de „drept între popoare”, a ridicat o problemă: oare mitropolitul ştia că în subsolul Mitropoliei se afla ascunsă o familie de evrei? Sau: va fi fost nevoie de aprobarea mitropolitului pentru ascunderea evreilor? Logica ascultării în Biserică, dar şi logica bunului-simţ, ne conduc la un singur rezultat. Evident că Gheorghe Rusu nu putea acţiona în numele său propriu, fără a ţine cont de chiriarhul locului. Apoi, subsolul era al Mitropoliei, adică al mitropolitului (acolo fiind casa lui!), iar răspunzător în faţa autorităţilor, în cazul în care cei ascunşi ar fi fost descoperiţi, era în mod automat chiriarhul şi nu Gheorghe Rusu, un lucrător în cadrul Mitropoliei care după orele de program pleca acasă (pictorul Rusu avea propria casă şi nu locuia la Mitropolie!).7
RETRAGEREA, ULTIMII ANI SI SFÂRSITUL UNUI MARE MITROPOLIT
Stabilit la Schitul Darvari după ce a pierdut scaunul de mitropolit, Tit Simedrea a continuat să fie membru al Comitetului de administrare şi editură al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Iustinian Marina avea foarte mare încredere în el, folosindu-l permanent la slujbele de târnosire de biserici, la hirotonirea candidaţilor la preoţie, dar şi în activitatea cultural-duhovnicească din cadrul Administraţiei Patriarhale. Astfel, ca Preşedinte al Comisiei de Achiziţii, mitropolitul Tit s-a ocupat de organizarea Bibliotecii Sfântului Sinod, a coordonat activitatea Atelierelor Institutului Biblic, a contribuit la diortosirea cărţilor de cult, a scris numeroase studii, având o contribuţie majoră în domeniul spiritualităţii şi culturii române vechi. A întreţinut permanent legătura cu marile personalităţi ale culturii române, multora fiindu-le chiar duhovnic.
În ziua de 9 decembrie 1971, în chilia sa de la Cernica, mitropolitul Tit Simedrea îşi dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu vrednicie întreaga viaţă. Slujba de prohodire a fost săvârşită de un sobor de opt arhierei şi numeroşi preoţi, în frunte cu ucenicul şi admiratorul său, mitropolitul Firmilian Marin. La căpătâiul ultimului mitropolit al Bucovinei României Mari a fost aşezată o cruce simplă, sculptată în piatră de Albeşti. Trupul ostenit de multele încercări prin care a trecut (războaie, ocupaţii, deportări, sărăcie şi, în cele din urmă, permanenta supraveghere din partea securităţii comuniste) odihneşte în mormântul de la Cernica, aşteptând cea de a doua venire a Domnului Hristos!
Note:
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team