„Am reînceput o viață bisericească nouă, continuăm cu mai multă râvnă, cu mai multă dragoste și cu sentimente pline de avânt pentru slujba Domnului Hristos și pentru înălțarea și susținerea neamului!"
Mitropolitul Tit Simedrea
FORMAREA INTELECTUALÄ‚
Teodor Simedrea, viitorul arhiereu Tit, vede lumina zilei la 4 septembrie 1886 în comuna Naipu, din fostul județ Vlașca (astăzi Giurgiu). După absolvirea claselor primare își face intrarea în învățământul teologic, numărându-se printre candidații admiși la Seminarul „Nifon Mitropolitul”, ca mai apoi să-l aflăm absolvent al Facultății de Teologie din București. În ceea ce privește studiul, tânărul Teodor nu se va opri numai la Facultatea de Teologie, ci va absolvi mai târziu și Facultatea de Drept din Iași.
PRIMII ANI ÎN PREOÅ¢IE, LUCRAREA ALÄ‚TURI DE MITROPOLITUL PRIMAT MIRON CRISTEA
La 19 septembrie 1907, tânărul Teodor Simedrea a fost hirotonit preot (căsătorit fiind, va avea o fiică, Venera) pe seama parohiei Prunaru (județul Teleorman), fiind mutat apoi la parohia Blăjesti (județul Vlașca) si parohia Movila-Periș (județul Ilfov).1
În timpul Primului Război Mondial îl vom întâlni pe preotul Teodor pe front, unde s-a înrolat ca voluntar în armata română, având misiunea de preot militar (perioada 12 octombrie 1916 - 1 octombrie 1920). După terminarea războiului, în anul 1921, preotul Teodor Simedrea este numit slujitor la biserica Sfântul Nicolae Tabacu din București. Cunoscându-i vrednicia, mitropolitul primat Miron Cristea îl va trimite, în anul școlar 1922-1923, la Facultățile de Teologie din Montpellier și Paris, pentru completarea studiilor.
La întoarcerea în țară va fi numit, de către același Miron Cristea, director al Cancelariei Sfântului Sinod si slujitor la Catedrala Mitropolitană, funcții pe care le va împlini cu toată constiinciozitatea, în perioada 1923 - 1925. Datorită faptului că de mai bine de zece ani rămăsese văduv, la 24 aprilie 1924 a fost tuns în monahism la mănăstirea Cernica cu numele Tit, această tundere fiind o dorință a sa. Între timp a fost numit în postul de redactor al publicației Apostolul, curierul Arhiepiscopiei Bucurestilor, ascultare ce se va adăuga de fapt la cele ce le avea deja: preot slujitor la Catedrala Mitropolitană si director al cancelariei Sfântului Sinod.
ARHIEREU VICAR, EPISCOP ÅžI MITROPOLIT
În sesiunea de toamnă a anului 1925, Sfântul Sinod al nou înființatei Patriarhii îl alege pe arhimandritul Tit Simedrea, datorită meritelor sale, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor cu titlul de Târgovișteanul. A fost hirotonit arhiereu la sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 1926, fiind primul vicar al Patriarhului Miron după ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie.
Anul 1926 îi aduce noului arhiereu și numirea, din partea Sfântului Sinod, în funcția de director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, răspunzând inclusiv de avizarea cărților de cult și a celor teologice ce aveau să apară, cum și numirea ca director, dar și profesor al Academiei de Muzică Religioasă din București și secretar de redacție la Revista Biserica Ortodoxă Română. În această perioadă episcopul vicar Tit Simedrea a fost ales președinte al mai multor asociații misionare din epocă. Fiind un bun cunoscător al mai multor limbi stăine (stăpânea greaca, latina, rusa, engleza, franceza, germana, dar și slavona), episcopul Tit a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la mai multe întâlniri panortodoxe și ecumenice: Lausanne (1927), Constantinopol si Sofia (1928), Muntele Athos (1930), Oxford (1937).
Vrednicul de pomenire arhimandrit Benedict Ghius mărturisea că un merit deosebit al Presfințitului Tit Simedrea, în urma vizitelor de la Constantinopol si Sofia, a fost soluționarea „schismei bulgare”, schismă produsă când Antim I al Vidinului a proclamat în 1872 autocefalia Bisericii Bulgare fără acordul Patriarhiei Ecumenice, care a declarat-o schismatică. Importanța medierii delegatului patriarhal avea să fie menționată si de teologul bulgar Stefan Zankow într-o scrisoare din 7 august 1928, adresată Patriarhului Miron Cristea.2
În luna decembrie a anului 1935, Preasfințitul Visarion Puiu a fost ales mitropolit al Bucovinei, si astfel arhiereul Vicar Tit va fi ales ca nou conducător spiritual al Episcopiei Hotinului, cu sediul la Bălți, unde va continua activitatea misionară, culturală si de construire a lăcaselor de cult. Încă înainte de alegeri, marele istoric si om politic Nicolae Iorga, recunoscându-i valoarea culturală si pastorală, i-a făcut o frumoasă prezentare. Valoarea episcopului Tit Simedrea era recunoscută în epocă de toți marii oameni de cultură ai țării. Astfel, mulți intelectuali ai timpului, din toate domeniile culturii si stiinței, au legat cu el o sinceră si lungă prietenie, putând fi pomeniți aici Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, Mircea Eliade, părintele academician Nicolae M. Popescu etc., pentru mulți dintre ei fiind considerat ca un adevărat duhovnic de taină.
Perioada 1935-1940 s-a dovedit pentru Episcopia Hotinului o perioadă înfloritoare, episcopul Tit continuând munca predecesorului său si contribuind la dezvoltarea învățământului din eparhie prin îndemnul lansat de către preoți de a susține ora de religie în școlile primare. Una dintre realizările episcopului Tit pe tărâm didactic a fost înființarea la Bălți a unui liceu-seminar, care avea să pregătească viitori preoți ai eparhiei. Au fost, de asemenea, editate Foi duminicale, Buletinul Oficialal Episcopiei Hotinului, dar si cărți ziditoare de suflet, toate acestea adăugându-se la revista eparhială Însemnări creștine.
În anul 1940, episcopul Tit al Hotinului va urma în scaun aceluiași Visarion Puiu, ca Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei, în urma retragerii acestuia din funcție. La 13 iunie 1940 a fost convocat Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii unui alt arhiereu titular. 103 din 156 de membri și-au exprimat votul pentru Episcopul Tit Simedrea al Hotinului. Sfântul Sinod convocat în aceeași zi a validat alegerea și a hotărât să fie înaintate formele legale în vederea confirmării și investirii în funcție a Preasfințitului Tit Simedrea ca Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei.3
Dar episcopul Tit nu poate fi investit în funcția de mitropolit din pricina faptului că la 28 iunie 1940 trupele sovietice au ocupat Basarabia și Bucovina de nord și ținutul Herța, imediat începând evacuările administrației civile și militare. Pe toată perioada ocupației sovietice, reședința mitropolitană a fost mutată la Suceava.
Numai la 13 martie 1941 a putut fi investit în funcția de mitropolit al Bucovinei, ca după 25 iulie 1941 (eliberarea provinciei de nord) mitropolitul Tit să poată lua în primire reședința mitropolitană de la Cernăuți.
În perioada 1941-1943, prin grija noului mitropolit au fost refăcute toate bisericile avariate, catedrala mitropolitană, dar și clădirile mitropolitane, care au avut de suferit datorită războiului.
A organizat, la fel ca și la București și Bălți, conferințe generale preoțești, dar a întreprins și nenumărate vizite canonice, în- grijindu-se de starea duhovnicească a păstoriților săi
Prin săptămânile de retragere inițiate la București și continuate la Cernăuți, prin săptămâna de priveghere din august 1943, mitropolitul Tit a devenit unul dintre inițiatorii mișcării isihaste de revigorare și rezistență spirituală, Rugul Aprins, cunoscută ca Mișcarea de la Mănăstirea Antim (București).
MOMENTUL CERNĂUŢI ŞI BAZELE MIŞCĂRII RUGUL APRINS
Mitropolitul Tit Simedrea, un vizionar, a înțeles că rezistența românească în fața puterii sovietice, care instala „socialismul cu față umană”, se putea realiza numai la nivelul rugăciunii interioare, numai la nivelul inimii, astfel că în perioada 1-7 august a anului 1943 a organizat la Cernăuți un simpozion intitulat în mod cât se poate de sugestiv „Åžapte zile de priveghere”4. Cel care ne oferă amănunte legate de participanții la programul simpozionului, dar și titlurile conferințelor este mitropolitul Antonie Plămădeală5. Ca participanți (conferențiari), Mitropolitul Tit a invitat unele dintre cele mai luminate minți ale timpului: Pr. Nicolae M. Popescu, membru al Academiei Române, profesor universitar de Istoria Bisericii, Alexandru Elian, profesor universitar de Bizantinologie, membru al Academiei Române, Alexandru Mironescu, profesor universitar de Chimie Organică, Anton Dumitru, matematician, profesor universitar de Logică, Paul Sterian, economist, secretar general în Ministerul de Finanțe, filosoful Constantin Noica, jurnalistul Petru Manoliu, arhimandritul Benedict Ghiuș și, nu în cele din urmă, marele om de cultură Alexandru Teodorescu, cunoscut publicului larg mai degrabă ca ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarău.
Din numele celor invitați la Simpozion, observăm că mitropolitul Tit Simedrea, vizionar așa cum am afirmat mai sus, dar și datorită schimbărilor sociale care se întrevedeau în țară și în Europa, a avut ideea înființării unui grup de dialog teologico-cultural, format din monahi și intelectuali. Mitropolitul Tit știa, sau mai degrabă înțelegea, că monahismul ortodox putea constitui un serios obstacol în calea implementării și consolidării socialismului „multilateral dezvoltat” în țara noastră. Evident, această rezistență în fața comunismului avea nevoie și de intelectualitatea țării, iar ceea ce a reușit să înfăptuiască ierarhul de la Cernăuți, chiar dacă numai pentru câteva zile, a dovedit tuturor că e posibilă această conlucrare între intelectualitate și monahism, între oamenii de cultură și reprezentanții clerului, în vederea rezistenței la „fericirea impusă cu forța”, vorba filozofului Petre Tuțea!
Ceea ce în mic a fost realizat la Cernăuți va lua un veritabil avânt mai târziu și se va dezvolta la Mănăstirea Antim din București, prin mișcarea cultural-spirituală „Rugul Aprins”, întâlnirea unică dintre intelectualitate și cler petrecută în preajma anilor ’50. „Grupul de la Antim” a fost ultimul episod de sobornicitate reală a Bisericii noastre în anii dictaturii comuniste. Mari intelectuali și mari călugări au comunicat și „cuminecat” acolo într-o neverosimilă libertate lăuntrică, până când autoritățile au hotărât să definească spiritul în termeni de penalitate, după cum scria Andre Scrima6.
Evident că puterea comunistă nou instalată în România nu avea să-l uite pe cel care era fățiș împotriva celor fără de Dumnezeu. Pierzându-și scaunul mitropolitan în urma reocupării Basarabiei, Bucovinei de nord și ținutului Herța de către armata bolșevică (în martie 1944), mitropolitul Tit Simedrea s-a retras din această înaltă funcție la 31 ianuarie 1945, stabilindu-se la schitul Darvari din București, iar în ultimii ani din viață la mănăstirea Cernica, fiind urmărit permanent de Securitatea Comunistă.
SALVATOR AL EVREILOR LA BĂLŢI ŞI CERNĂUŢI
Mitropolitul Tit Simedrea s-a opus în fața autorităților de stat în problema deportării evreilor. Există mărturii documentare în această privință. Astfel, rabinul-sef din vremea respectivă, Alexandru Åžafran, scria în memoriile sale, publicate la editura Hasefer, că a fost primit în audiență de mitropolitul Tit Simedrea și că acesta a mărturisit (spre marea surprindere a lui Åžafran), că ceea ce a văzut îl tulbură încă. Rabinul i-a cerut în mod imperativ să-și comunice impresiile mareșalului (Ion Antonescu) și să-i ceară să oprească deportările. El a făcut-o și a făcut-o cu folos, deoarece convoaiele ce plecau din Cernăuți au fost oprite. Aceasta este mărturia lui Åžafran!
Această întâlnire între mitropolitul Tit Simedrea și rabinul-șef dr. Alexandru Åžafran este confirmată și de un document întocmit de securitatea comunistă, care-l pusese pe mitropolit sub o atentă urmărire. În document se afirmă despre Tit Simedrea că vorbea cu scârbă despe regimul legionar și că nu era nici pe departe un adept al mareșalului Ion Antonescu.
Un alt document de la C.N.S.A.S., care datează din anul 1940, vorbește în mod elocvent despre atitudinea mitropolitului față de evrei. Despre ce este vorba? Episcopul de Hotin, Tit Simedrea, a organizat un eveniment la Bălți, eveniment la care a invitat să participe grupul marilor industriași evrei. Apoi, într-o notă din 18 octombrie 1941 a SSI, se spune că mitropolitul Tit Simedrea a primit în audiență pe rabinul-șefAlexandru Åžafran, pe care l-a asigurat de intervenția sa în ceea ce privește încetarea deportării evreilor. Åži mitropolitul s-a ținut de cuvânt!
În urmă cu câțiva ani a fost găsit, în arhiva șefului Comunității Evreiești din anii ’40, Wilhelm Fildermann, un document care atestă atitudinea favorabilă a mitropolitului Tit Simedrea față de salvarea de la deportare a evreilor.
Åži apoi, nu în ultimul rând, trebuie menționată familia evreului Marcel Åžlacman (Meir Shai, după plecarea în Israel) ascunsă în subsolul Mitropoliei de către pictorul Gheorghe Rusu, cu știrea, acordul și binecuvântarea chiriarhului. Realitatea evenimentului este susținută în zilele noastre chiar de Meir Shai, evreu octogenar născut în România, care în 1941 (la vârsta de 11 ani), împreună cu părinții și frații săi, a fost salvat de la deportare în lagărele din Transnistria de mitropolitul Tit Simedrea, prin intermediul pictorului de biserici Gheorghe Rusu.
Autoritatea Martirilor Holocaustului, „Yad Vashem”, cea care i-a oferit lui Gheorghe Rusu titlul de „drept între popoare”, a ridicat o problemă: oare mitropolitul știa că în subsolul Mitropoliei se afla ascunsă o familie de evrei? Sau: va fi fost nevoie de aprobarea mitropolitului pentru ascunderea evreilor? Logica ascultării în Biserică, dar și logica bunului-simț, ne conduc la un singur rezultat. Evident că Gheorghe Rusu nu putea acționa în numele său propriu, fără a ține cont de chiriarhul locului. Apoi, subsolul era al Mitropoliei, adică al mitropolitului (acolo fiind casa lui!), iar răspunzător în fața autorităților, în cazul în care cei ascunși ar fi fost descoperiți, era în mod automat chiriarhul și nu Gheorghe Rusu, un lucrător în cadrul Mitropoliei care după orele de program pleca acasă (pictorul Rusu avea propria casă și nu locuia la Mitropolie!).7
RETRAGEREA, ULTIMII ANI SI SFÂRSITUL UNUI MARE MITROPOLIT
Stabilit la Schitul Darvari după ce a pierdut scaunul de mitropolit, Tit Simedrea a continuat să fie membru al Comitetului de administrare și editură al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Iustinian Marina avea foarte mare încredere în el, folosindu-l permanent la slujbele de târnosire de biserici, la hirotonirea candidaților la preoție, dar și în activitatea cultural-duhovnicească din cadrul Administrației Patriarhale. Astfel, ca Președinte al Comisiei de Achiziții, mitropolitul Tit s-a ocupat de organizarea Bibliotecii Sfântului Sinod, a coordonat activitatea Atelierelor Institutului Biblic, a contribuit la diortosirea cărților de cult, a scris numeroase studii, având o contribuție majoră în domeniul spiritualității și culturii române vechi. A întreținut permanent legătura cu marile personalități ale culturii române, multora fiindu-le chiar duhovnic.
În ziua de 9 decembrie 1971, în chilia sa de la Cernica, mitropolitul Tit Simedrea își dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu vrednicie întreaga viață. Slujba de prohodire a fost săvârșită de un sobor de opt arhierei și numeroși preoți, în frunte cu ucenicul și admiratorul său, mitropolitul Firmilian Marin. La căpătâiul ultimului mitropolit al Bucovinei României Mari a fost așezată o cruce simplă, sculptată în piatră de Albești. Trupul ostenit de multele încercări prin care a trecut (războaie, ocupații, deportări, sărăcie și, în cele din urmă, permanenta supraveghere din partea securității comuniste) odihnește în mormântul de la Cernica, așteptând cea de a doua venire a Domnului Hristos!
Note:

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team