Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 12 Decembrie 2016 Ora: 15:14

Tit Simedrea, ultimul arhiepiscop al Cernăuţilor și mitropolit al Bucovinei din România Mare

 „Am reînceput o viaţă bisericească nouă, continuăm cu mai multă râvnă, cu mai multă dragoste şi cu sentimente pline de avânt pentru slujba Domnului Hristos şi pentru înălţarea şi susţinerea neamului!"

Mitropolitul Tit Simedrea

FORMAREA INTELECTUALĂ

Teodor Simedrea, viitorul arhiereu Tit, vede lumina zilei la 4 septembrie 1886 în co­muna Naipu, din fostul judeţ Vlaşca (astăzi Giurgiu). După absolvirea claselor primare îşi face intrarea în învăţământul teologic, numărându-se printre candidaţii admişi la Seminarul „Nifon Mitropolitul”, ca mai apoi să-l aflăm absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În ceea ce priveşte studiul, tânărul Teodor nu se va opri numai la Facultatea de Teologie, ci va absolvi mai târziu şi Facultatea de Drept din Iaşi.

PRIMII ANI ÎN PREOŢIE, LUCRAREA ALĂTURI DE MITROPOLITUL PRIMAT MIRON CRISTEA

La 19 septembrie 1907, tânărul Teodor Simedrea a fost hirotonit preot (căsătorit fi­ind, va avea o fiică, Venera) pe seama paro­hiei Prunaru (judeţul Teleorman), fiind mu­tat apoi la parohia Blăjesti (judeţul Vlaşca) si parohia Movila-Periş (judeţul Ilfov).1

În timpul Primului Război Mondial îl vom întâlni pe preotul Teodor pe front, unde s-a înrolat ca voluntar în armata română, având misiunea de preot militar (perioada 12 octombrie 1916 - 1 octombrie 1920). După terminarea războiului, în anul 1921, preotul Teodor Simedrea este numit sluji­tor la biserica Sfântul Nicolae Tabacu din Bucureşti. Cunoscându-i vrednicia, mitro­politul primat Miron Cristea îl va trimite, în anul şcolar 1922-1923, la Facultăţile de Teologie din Montpellier şi Paris, pentru completarea studiilor.

La întoarcerea în ţară va fi numit, de că­tre acelaşi Miron Cristea, director al Cance­lariei Sfântului Sinod si slujitor la Catedra­la Mitropolitană, funcţii pe care le va împlini cu toată constiinciozitatea, în peri­oada 1923 - 1925. Datorită faptului că de mai bine de zece ani rămăsese văduv, la 24 aprilie 1924 a fost tuns în monahism la mă­năstirea Cernica cu numele Tit, această tun­dere fiind o dorinţă a sa. Între timp a fost numit în postul de redactor al publicaţiei Apostolul, curierul Arhiepiscopiei Bucurestilor, ascultare ce se va adăuga de fapt la cele ce le avea deja: preot slujitor la Catedrala Mitropolitană si director al can­celariei Sfântului Sinod.

ARHIEREU VICAR, EPISCOP ŞI MITROPOLIT

În sesiunea de toamnă a anului 1925, Sfântul Sinod al nou înfiinţatei Patriarhii îl alege pe arhimandritul Tit Simedrea, datori­tă meritelor sale, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor cu titlul de Târgovişteanul. A fost hirotonit arhiereu la sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 1926, fiind primul vicar al Patriarhului Miron după ridi­carea Bisericii noastre la rang de Patriarhie.

Anul 1926 îi aduce noului arhiereu şi numirea, din partea Sfântului Sinod, în func­ţia de director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, răs­punzând inclusiv de avizarea cărţilor de cult şi a celor teologice ce aveau să apară, cum şi numirea ca director, dar şi profesor al Academiei de Muzică Religioasă din Bucureşti şi secretar de redacţie la Revista Biserica Ortodoxă Română. În această pe­rioadă episcopul vicar Tit Simedrea a fost ales preşedinte al mai multor asociaţii misi­onare din epocă. Fiind un bun cunoscător al mai multor limbi stăine (stăpânea greaca, latina, rusa, engleza, franceza, germana, dar şi slavona), episcopul Tit a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la mai multe în­tâlniri panortodoxe şi ecumenice: Lausanne (1927), Constantinopol si Sofia (1928), Muntele Athos (1930), Oxford (1937).

Vrednicul de pomenire arhimandrit Benedict Ghius mărturisea că un merit deose­bit al Presfinţitului Tit Simedrea, în urma vizi­telor de la Constantinopol si Sofia, a fost soluţionarea „schismei bulgare”, schismă pro­dusă când Antim I al Vidinului a proclamat în 1872 autocefalia Bisericii Bulgare fără acordul Patriarhiei Ecumenice, care a declarat-o schis­matică. Importanţa medierii delegatului patri­arhal avea să fie menţionată si de teologul bul­gar Stefan Zankow într-o scrisoare din 7 august 1928, adresată Patriarhului Miron Cristea.2

În luna decembrie a anului 1935, Preasfinţitul Visarion Puiu a fost ales mitro­polit al Bucovinei, si astfel arhiereul Vicar Tit va fi ales ca nou conducător spiritual al Episcopiei Hotinului, cu sediul la Bălţi, unde va continua activitatea misionară, culturală si de construire a lăcaselor de cult. Încă îna­inte de alegeri, marele istoric si om politic Nicolae Iorga, recunoscându-i valoarea cul­turală si pastorală, i-a făcut o frumoasă pre­zentare. Valoarea episcopului Tit Simedrea era recunoscută în epocă de toţi marii oa­meni de cultură ai ţării. Astfel, mulţi inte­lectuali ai timpului, din toate domeniile cul­turii si stiinţei, au legat cu el o sinceră si lungă prietenie, putând fi pomeniţi aici Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, Mircea Eliade, părintele academici­an Nicolae M. Popescu etc., pentru mulţi dintre ei fiind considerat ca un adevărat du­hovnic de taină.

Perioada 1935-1940 s-a dovedit pentru Episcopia Hotinului o perioadă înfloritoa­re, episcopul Tit continuând munca prede­cesorului său si contribuind la dezvoltarea învăţământului din eparhie prin îndemnul lansat de către preoţi de a susţine ora de re­ligie în şcolile primare. Una dintre realiză­rile episcopului Tit pe tărâm didactic a fost înfiinţarea la Bălţi a unui liceu-seminar, care avea să pregătească viitori preoţi ai eparhi­ei. Au fost, de asemenea, editate Foi dumi­nicale, Buletinul Oficialal Episcopiei Hotinului, dar si cărţi ziditoare de suflet, toate acestea adăugându-se la revista epar­hială Însemnări creştine.

În anul 1940, episcopul Tit al Hotinului va urma în scaun aceluiaşi Visarion Puiu, ca Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei, în urma retragerii acestuia din funcţie. La 13 iunie 1940 a fost convocat Colegiul Electoral Bisericesc în vederea ale­gerii unui alt arhiereu titular. 103 din 156 de membri şi-au exprimat votul pentru Episcopul Tit Simedrea al Hotinului. Sfântul Sinod convocat în aceeaşi zi a validat alege­rea şi a hotărât să fie înaintate formele lega­le în vederea confirmării şi investirii în funcţie a Preasfinţitului Tit Simedrea ca Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei.3

Dar episcopul Tit nu poate fi investit în funcţia de mitropolit din pricina faptului că la 28 iunie 1940 trupele sovietice au ocupat Basarabia şi Bucovina de nord şi ţinutul Herţa, imediat începând evacuările administraţiei civile şi militare. Pe toată pe­rioada ocupaţiei sovietice, reşedinţa mitro­politană a fost mutată la Suceava.

Numai la 13 martie 1941 a putut fi in­vestit în funcţia de mitropolit al Bucovinei, ca după 25 iulie 1941 (eliberarea provinci­ei de nord) mitropolitul Tit să poată lua în primire reşedinţa mitropolitană de la Cernăuţi.

În perioada 1941-1943, prin grija nou­lui mitropolit au fost refăcute toate biserici­le avariate, catedrala mitropolitană, dar şi clădirile mitropolitane, care au avut de su­ferit datorită războiului.

A organizat, la fel ca şi la Bucureşti şi Bălţi, conferinţe generale preoţeşti, dar a în­treprins şi nenumărate vizite canonice, în- grijindu-se de starea duhovnicească a păstoriţilor săi

Prin săptămânile de retragere iniţiate la Bucureşti şi continuate la Cernăuţi, prin săptămâna de priveghere din august 1943, mitropolitul Tit a devenit unul dintre iniţiatorii mişcării isihaste de revigorare şi rezistenţă spirituală, Rugul Aprins, cunos­cută ca Mişcarea de la Mănăstirea Antim (Bucureşti).

MOMENTUL CERNĂUŢI ŞI BAZELE MIŞCĂRII RUGUL APRINS

Mitropolitul Tit Simedrea, un vizionar, a înţeles că rezistenţa românească în faţa pute­rii sovietice, care instala „socialismul cu faţă umană”, se putea realiza numai la nivelul ru­găciunii interioare, numai la nivelul inimii, astfel că în perioada 1-7 august a anului 1943 a organizat la Cernăuţi un simpozion intitulat în mod cât se poate de sugestiv „Şapte zile de priveghere”4. Cel care ne oferă amănunte legate de participanţii la programul simpozionu­lui, dar şi titlurile conferinţelor este mitropolitul Antonie Plămădeală5. Ca participanţi (conferenţiari), Mitropolitul Tit a invitat unele dintre cele mai luminate minţi ale timpu­lui: Pr. Nicolae M. Popescu, membru al Academiei Române, profesor universitar de Istoria Bisericii, Alexandru Elian, profesor universitar de Bizantinologie, membru al Academiei Române, Alexandru Mironescu, profesor universitar de Chimie Organică, Anton Dumitru, matematician, profesor universitar de Logică, Paul Sterian, economist, secretar general în Ministerul de Finanţe, filosoful Constantin Noica, jurnalistul Petru Manoliu, arhimandri­tul Benedict Ghiuş şi, nu în cele din urmă, marele om de cultură Alexandru Teodorescu, cunoscut publicului larg mai degrabă ca ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarău.

 

Din numele celor invitaţi la Simpozion, observăm că mitropolitul Tit Simedrea, vizio­nar aşa cum am afirmat mai sus, dar şi datorită schimbărilor sociale care se întrevedeau în ţară şi în Europa, a avut ideea înfiinţării unui grup de dialog teologico-cultural, format din monahi şi intelectuali. Mitropolitul Tit ştia, sau mai degrabă înţelegea, că monahismul or­todox putea constitui un serios obstacol în calea implementării şi consolidării socialismu­lui „multilateral dezvoltat” în ţara noastră. Evident, această rezistenţă în faţa comunismu­lui avea nevoie şi de intelectualitatea ţării, iar ceea ce a reuşit să înfăptuiască ierarhul de la Cernăuţi, chiar dacă numai pentru câteva zile, a dovedit tuturor că e posibilă această con­lucrare între intelectualitate şi monahism, între oamenii de cultură şi reprezentanţii cleru­lui, în vederea rezistenţei la „fericirea impusă cu forţa”, vorba filozofului Petre Tuţea!

Ceea ce în mic a fost realizat la Cernăuţi va lua un veritabil avânt mai târziu şi se va dez­volta la Mănăstirea Antim din Bucureşti, prin mişcarea cultural-spirituală „Rugul Aprins”, întâlnirea unică dintre intelectualitate şi cler petrecută în preajma anilor ’50. „Grupul de la Antim” a fost ultimul episod de sobornicitate reală a Bisericii noastre în anii dictaturii co­muniste. Mari intelectuali şi mari călugări au comunicat şi „cuminecat” acolo într-o neve­rosimilă libertate lăuntrică, până când autorităţile au hotărât să definească spiritul în ter­meni de penalitate, după cum scria Andre Scrima6.

Evident că puterea comunistă nou instalată în România nu avea să-l uite pe cel care era făţiş împotriva celor fără de Dumnezeu. Pierzându-şi scaunul mitropolitan în urma reocupării Basarabiei, Bucovinei de nord şi ţinutului Herţa de către armata bolşevică (în martie 1944), mitropolitul Tit Simedrea s-a retras din această înaltă funcţie la 31 ia­nuarie 1945, stabilindu-se la schitul Darvari din Bucureşti, iar în ultimii ani din viaţă la mănăstirea Cernica, fiind urmărit perma­nent de Securitatea Comunistă.

SALVATOR AL EVREILOR LA BĂLŢI ŞI CERNĂUŢI

Mitropolitul Tit Simedrea s-a opus în faţa autorităţilor de stat în problema depor­tării evreilor. Există mărturii documentare în această privinţă. Astfel, rabinul-sef din vremea respectivă, Alexandru Şafran, scria în memoriile sale, publicate la editura Hasefer, că a fost primit în audienţă de mi­tropolitul Tit Simedrea şi că acesta a măr­turisit (spre marea surprindere a lui Şafran), că ceea ce a văzut îl tulbură încă. Rabinul i-a cerut în mod imperativ să-şi comunice im­presiile mareşalului (Ion Antonescu) şi să-i ceară să oprească deportările. El a făcut-o şi a făcut-o cu folos, deoarece convoaiele ce plecau din Cernăuţi au fost oprite. Aceasta este mărturia lui Şafran!

Această întâlnire între mitropolitul Tit Simedrea şi rabinul-şef dr. Alexandru Şafran este confirmată şi de un document întocmit de securitatea comunistă, care-l pusese pe mitropolit sub o atentă urmărire. În docu­ment se afirmă despre Tit Simedrea că vor­bea cu scârbă despe regimul legionar şi că nu era nici pe departe un adept al mareşalului Ion Antonescu.

Un alt document de la C.N.S.A.S., care datează din anul 1940, vorbeşte în mod eloc­vent despre atitudinea mitropolitului faţă de evrei. Despre ce este vorba? Episcopul de Hotin, Tit Simedrea, a organizat un eve­niment la Bălţi, eveniment la care a invitat să participe grupul marilor industriaşi evrei. Apoi, într-o notă din 18 octombrie 1941 a SSI, se spune că mitropolitul Tit Simedrea a primit în audienţă pe rabinul-şefAlexandru Şafran, pe care l-a asigurat de intervenţia sa în ceea ce priveşte încetarea deportării evre­ilor. Şi mitropolitul s-a ţinut de cuvânt!

În urmă cu câţiva ani a fost găsit, în ar­hiva şefului Comunităţii Evreieşti din anii ’40, Wilhelm Fildermann, un document care atestă atitudinea favorabilă a mitropolitului Tit Simedrea faţă de salvarea de la deporta­re a evreilor.

Şi apoi, nu în ultimul rând, trebuie menţionată familia evreului Marcel Şlacman (Meir Shai, după plecarea în Israel) ascun­să în subsolul Mitropoliei de către pictorul Gheorghe Rusu, cu ştirea, acordul şi bine­cuvântarea chiriarhului. Realitatea eveni­mentului este susţinută în zilele noastre chiar de Meir Shai, evreu octogenar născut în România, care în 1941 (la vârsta de 11 ani), împreună cu părinţii şi fraţii săi, a fost sal­vat de la deportare în lagărele din Transnistria de mitropolitul Tit Simedrea, prin interme­diul pictorului de biserici Gheorghe Rusu.

Autoritatea Martirilor Holocaustului, „Yad Vashem”, cea care i-a oferit lui Gheorghe Rusu titlul de „drept între popoare”, a ridi­cat o problemă: oare mitropolitul ştia că în subsolul Mitropoliei se afla ascunsă o fami­lie de evrei? Sau: va fi fost nevoie de apro­barea mitropolitului pentru ascunderea evre­ilor? Logica ascultării în Biserică, dar şi logica bunului-simţ, ne conduc la un singur rezultat. Evident că Gheorghe Rusu nu pu­tea acţiona în numele său propriu, fără a ţine cont de chiriarhul locului. Apoi, subsolul era al Mitropoliei, adică al mitropolitului (acolo fiind casa lui!), iar răspunzător în faţa autorităţilor, în cazul în care cei ascunşi ar fi fost descoperiţi, era în mod automat chiriarhul şi nu Gheorghe Rusu, un lucrător în cadrul Mitropoliei care după orele de pro­gram pleca acasă (pictorul Rusu avea pro­pria casă şi nu locuia la Mitropolie!).7

RETRAGEREA, ULTIMII ANI SI SFÂRSITUL UNUI MARE MITROPOLIT

Stabilit la Schitul Darvari după ce a pier­dut scaunul de mitropolit, Tit Simedrea a continuat să fie membru al Comitetului de administrare şi editură al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Româ­ne. Patriarhul Iustinian Marina avea foarte mare încredere în el, folosindu-l permanent la slujbele de târnosire de biserici, la hiro­tonirea candidaţilor la preoţie, dar şi în ac­tivitatea cultural-duhovnicească din cadrul Administraţiei Patriarhale. Astfel, ca Preşedinte al Comisiei de Achiziţii, mitropolitul Tit s-a ocupat de organizarea Bibli­otecii Sfântului Sinod, a coordonat activita­tea Atelierelor Institutului Biblic, a contribuit la diortosirea cărţilor de cult, a scris numeroase studii, având o contribuţie majoră în domeniul spiritualităţii şi culturii române vechi. A întreţinut permanent legă­tura cu marile personalităţi ale culturii ro­mâne, multora fiindu-le chiar duhovnic.

În ziua de 9 decembrie 1971, în chilia sa de la Cernica, mitropolitul Tit Simedrea îşi dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu vrednicie întreaga viaţă. Slujba de prohodire a fost săvârşită de un sobor de opt ar­hierei şi numeroşi preoţi, în frunte cu uceni­cul şi admiratorul său, mitropolitul Firmilian Marin. La căpătâiul ultimului mitropolit al Bucovinei României Mari a fost aşezată o cru­ce simplă, sculptată în piatră de Albeşti. Trupul ostenit de multele încercări prin care a trecut (războaie, ocupaţii, deportări, sărăcie şi, în cele din urmă, permanenta supraveghere din par­tea securităţii comuniste) odihneşte în mor­mântul de la Cernica, aşteptând cea de a doua venire a Domnului Hristos!

Note:

1. Arhim. Policarp Chiţulescu, Mitropolitul Tit Simedrea, un ierarh misionar, ziarul Lumina, 28 decembrie 2011.
2. Arhim. Benedict Ghius, În slujba ortodoxiei ecu­menice, în revista Însemnări creştine, nr. 9-10, 1939, p. 38-39.
3. Pr. conf. dr. Alexandru M. Ioniţă, Tit Simedrea Mitropolitul, repere biografice, Ex Ponto, Constanţa, 2002, p. 99-100.
4. Paul Stahl, Întâlnirea duhovnicească de la Cernăuţi, August 1943, în Centenarul naşterii 1903-2003, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 61.
5. Mitropolitul Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, Editura Arhiepiscopiei Sibiului, Sibiu, 2002, p. 24-26.
6. Andre Scrima, Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 15.
7. Mirela Corlăţan, Un ierarh ortodox declarat erou al evreilor, în Cotidianul, 6 august 2008 şi Un evreu luptă cu Autoritatea Martirilor Holocaustului pentru memoria unui mitropolit român, în Cotidianul, 30 mai 2009.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni