Tit Simedrea, ultimul arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei din România Mare

publicat in Martiri ai neamului românesc pe 12 Decembrie 2016, 18:11

 „Am reînceput o viață bisericească nouă, continuăm cu mai multă râvnă, cu mai multă dragoste și cu sentimente pline de avânt pentru slujba Domnului Hristos și pentru înălțarea și susținerea neamului!"

Mitropolitul Tit Simedrea

FORMAREA INTELECTUALÄ‚

Teodor Simedrea, viitorul arhiereu Tit, vede lumina zilei la 4 septembrie 1886 în co­muna Naipu, din fostul județ Vlașca (astăzi Giurgiu). După absolvirea claselor primare își face intrarea în învățământul teologic, numărându-se printre candidații admiși la Seminarul „Nifon Mitropolitul”, ca mai apoi să-l aflăm absolvent al Facultății de Teologie din București. În ceea ce privește studiul, tânărul Teodor nu se va opri numai la Facultatea de Teologie, ci va absolvi mai târziu și Facultatea de Drept din Iași.

PRIMII ANI ÎN PREOÅ¢IE, LUCRAREA ALÄ‚TURI DE MITROPOLITUL PRIMAT MIRON CRISTEA

La 19 septembrie 1907, tânărul Teodor Simedrea a fost hirotonit preot (căsătorit fi­ind, va avea o fiică, Venera) pe seama paro­hiei Prunaru (județul Teleorman), fiind mu­tat apoi la parohia Blăjesti (județul Vlașca) si parohia Movila-Periș (județul Ilfov).1

În timpul Primului Război Mondial îl vom întâlni pe preotul Teodor pe front, unde s-a înrolat ca voluntar în armata română, având misiunea de preot militar (perioada 12 octombrie 1916 - 1 octombrie 1920). După terminarea războiului, în anul 1921, preotul Teodor Simedrea este numit sluji­tor la biserica Sfântul Nicolae Tabacu din București. Cunoscându-i vrednicia, mitro­politul primat Miron Cristea îl va trimite, în anul școlar 1922-1923, la Facultățile de Teologie din Montpellier și Paris, pentru completarea studiilor.

La întoarcerea în țară va fi numit, de că­tre același Miron Cristea, director al Cance­lariei Sfântului Sinod si slujitor la Catedra­la Mitropolitană, funcții pe care le va împlini cu toată constiinciozitatea, în peri­oada 1923 - 1925. Datorită faptului că de mai bine de zece ani rămăsese văduv, la 24 aprilie 1924 a fost tuns în monahism la mă­năstirea Cernica cu numele Tit, această tun­dere fiind o dorință a sa. Între timp a fost numit în postul de redactor al publicației Apostolul, curierul Arhiepiscopiei Bucurestilor, ascultare ce se va adăuga de fapt la cele ce le avea deja: preot slujitor la Catedrala Mitropolitană si director al can­celariei Sfântului Sinod.

ARHIEREU VICAR, EPISCOP ÅžI MITROPOLIT

În sesiunea de toamnă a anului 1925, Sfântul Sinod al nou înființatei Patriarhii îl alege pe arhimandritul Tit Simedrea, datori­tă meritelor sale, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor cu titlul de Târgovișteanul. A fost hirotonit arhiereu la sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 1926, fiind primul vicar al Patriarhului Miron după ridi­carea Bisericii noastre la rang de Patriarhie.

Anul 1926 îi aduce noului arhiereu și numirea, din partea Sfântului Sinod, în func­ția de director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, răs­punzând inclusiv de avizarea cărților de cult și a celor teologice ce aveau să apară, cum și numirea ca director, dar și profesor al Academiei de Muzică Religioasă din București și secretar de redacție la Revista Biserica Ortodoxă Română. În această pe­rioadă episcopul vicar Tit Simedrea a fost ales președinte al mai multor asociații misi­onare din epocă. Fiind un bun cunoscător al mai multor limbi stăine (stăpânea greaca, latina, rusa, engleza, franceza, germana, dar și slavona), episcopul Tit a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la mai multe în­tâlniri panortodoxe și ecumenice: Lausanne (1927), Constantinopol si Sofia (1928), Muntele Athos (1930), Oxford (1937).

Vrednicul de pomenire arhimandrit Benedict Ghius mărturisea că un merit deose­bit al Presfințitului Tit Simedrea, în urma vizi­telor de la Constantinopol si Sofia, a fost soluționarea „schismei bulgare”, schismă pro­dusă când Antim I al Vidinului a proclamat în 1872 autocefalia Bisericii Bulgare fără acordul Patriarhiei Ecumenice, care a declarat-o schis­matică. Importanța medierii delegatului patri­arhal avea să fie menționată si de teologul bul­gar Stefan Zankow într-o scrisoare din 7 august 1928, adresată Patriarhului Miron Cristea.2

În luna decembrie a anului 1935, Preasfințitul Visarion Puiu a fost ales mitro­polit al Bucovinei, si astfel arhiereul Vicar Tit va fi ales ca nou conducător spiritual al Episcopiei Hotinului, cu sediul la Bălți, unde va continua activitatea misionară, culturală si de construire a lăcaselor de cult. Încă îna­inte de alegeri, marele istoric si om politic Nicolae Iorga, recunoscându-i valoarea cul­turală si pastorală, i-a făcut o frumoasă pre­zentare. Valoarea episcopului Tit Simedrea era recunoscută în epocă de toți marii oa­meni de cultură ai țării. Astfel, mulți inte­lectuali ai timpului, din toate domeniile cul­turii si stiinței, au legat cu el o sinceră si lungă prietenie, putând fi pomeniți aici Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, Mircea Eliade, părintele academici­an Nicolae M. Popescu etc., pentru mulți dintre ei fiind considerat ca un adevărat du­hovnic de taină.

Perioada 1935-1940 s-a dovedit pentru Episcopia Hotinului o perioadă înfloritoa­re, episcopul Tit continuând munca prede­cesorului său si contribuind la dezvoltarea învățământului din eparhie prin îndemnul lansat de către preoți de a susține ora de re­ligie în școlile primare. Una dintre realiză­rile episcopului Tit pe tărâm didactic a fost înființarea la Bălți a unui liceu-seminar, care avea să pregătească viitori preoți ai eparhi­ei. Au fost, de asemenea, editate Foi dumi­nicale, Buletinul Oficialal Episcopiei Hotinului, dar si cărți ziditoare de suflet, toate acestea adăugându-se la revista epar­hială Însemnări creștine.

În anul 1940, episcopul Tit al Hotinului va urma în scaun aceluiași Visarion Puiu, ca Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei, în urma retragerii acestuia din funcție. La 13 iunie 1940 a fost convocat Colegiul Electoral Bisericesc în vederea ale­gerii unui alt arhiereu titular. 103 din 156 de membri și-au exprimat votul pentru Episcopul Tit Simedrea al Hotinului. Sfântul Sinod convocat în aceeași zi a validat alege­rea și a hotărât să fie înaintate formele lega­le în vederea confirmării și investirii în funcție a Preasfințitului Tit Simedrea ca Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei.3

Dar episcopul Tit nu poate fi investit în funcția de mitropolit din pricina faptului că la 28 iunie 1940 trupele sovietice au ocupat Basarabia și Bucovina de nord și ținutul Herța, imediat începând evacuările administrației civile și militare. Pe toată pe­rioada ocupației sovietice, reședința mitro­politană a fost mutată la Suceava.

Numai la 13 martie 1941 a putut fi in­vestit în funcția de mitropolit al Bucovinei, ca după 25 iulie 1941 (eliberarea provinci­ei de nord) mitropolitul Tit să poată lua în primire reședința mitropolitană de la Cernăuți.

În perioada 1941-1943, prin grija nou­lui mitropolit au fost refăcute toate biserici­le avariate, catedrala mitropolitană, dar și clădirile mitropolitane, care au avut de su­ferit datorită războiului.

A organizat, la fel ca și la București și Bălți, conferințe generale preoțești, dar a în­treprins și nenumărate vizite canonice, în- grijindu-se de starea duhovnicească a păstoriților săi

Prin săptămânile de retragere inițiate la București și continuate la Cernăuți, prin săptămâna de priveghere din august 1943, mitropolitul Tit a devenit unul dintre inițiatorii mișcării isihaste de revigorare și rezistență spirituală, Rugul Aprins, cunos­cută ca Mișcarea de la Mănăstirea Antim (București).

MOMENTUL CERNĂUŢI ŞI BAZELE MIŞCĂRII RUGUL APRINS

Mitropolitul Tit Simedrea, un vizionar, a înțeles că rezistența românească în fața pute­rii sovietice, care instala „socialismul cu față umană”, se putea realiza numai la nivelul ru­găciunii interioare, numai la nivelul inimii, astfel că în perioada 1-7 august a anului 1943 a organizat la Cernăuți un simpozion intitulat în mod cât se poate de sugestiv „Åžapte zile de priveghere”4. Cel care ne oferă amănunte legate de participanții la programul simpozionu­lui, dar și titlurile conferințelor este mitropolitul Antonie Plămădeală5. Ca participanți (conferențiari), Mitropolitul Tit a invitat unele dintre cele mai luminate minți ale timpu­lui: Pr. Nicolae M. Popescu, membru al Academiei Române, profesor universitar de Istoria Bisericii, Alexandru Elian, profesor universitar de Bizantinologie, membru al Academiei Române, Alexandru Mironescu, profesor universitar de Chimie Organică, Anton Dumitru, matematician, profesor universitar de Logică, Paul Sterian, economist, secretar general în Ministerul de Finanțe, filosoful Constantin Noica, jurnalistul Petru Manoliu, arhimandri­tul Benedict Ghiuș și, nu în cele din urmă, marele om de cultură Alexandru Teodorescu, cunoscut publicului larg mai degrabă ca ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarău.

 

Din numele celor invitați la Simpozion, observăm că mitropolitul Tit Simedrea, vizio­nar așa cum am afirmat mai sus, dar și datorită schimbărilor sociale care se întrevedeau în țară și în Europa, a avut ideea înființării unui grup de dialog teologico-cultural, format din monahi și intelectuali. Mitropolitul Tit știa, sau mai degrabă înțelegea, că monahismul or­todox putea constitui un serios obstacol în calea implementării și consolidării socialismu­lui „multilateral dezvoltat” în țara noastră. Evident, această rezistență în fața comunismu­lui avea nevoie și de intelectualitatea țării, iar ceea ce a reușit să înfăptuiască ierarhul de la Cernăuți, chiar dacă numai pentru câteva zile, a dovedit tuturor că e posibilă această con­lucrare între intelectualitate și monahism, între oamenii de cultură și reprezentanții cleru­lui, în vederea rezistenței la „fericirea impusă cu forța”, vorba filozofului Petre Tuțea!

Ceea ce în mic a fost realizat la Cernăuți va lua un veritabil avânt mai târziu și se va dez­volta la Mănăstirea Antim din București, prin mișcarea cultural-spirituală „Rugul Aprins”, întâlnirea unică dintre intelectualitate și cler petrecută în preajma anilor ’50. „Grupul de la Antim” a fost ultimul episod de sobornicitate reală a Bisericii noastre în anii dictaturii co­muniste. Mari intelectuali și mari călugări au comunicat și „cuminecat” acolo într-o neve­rosimilă libertate lăuntrică, până când autoritățile au hotărât să definească spiritul în ter­meni de penalitate, după cum scria Andre Scrima6.

Evident că puterea comunistă nou instalată în România nu avea să-l uite pe cel care era fățiș împotriva celor fără de Dumnezeu. Pierzându-și scaunul mitropolitan în urma reocupării Basarabiei, Bucovinei de nord și ținutului Herța de către armata bolșevică (în martie 1944), mitropolitul Tit Simedrea s-a retras din această înaltă funcție la 31 ia­nuarie 1945, stabilindu-se la schitul Darvari din București, iar în ultimii ani din viață la mănăstirea Cernica, fiind urmărit perma­nent de Securitatea Comunistă.

SALVATOR AL EVREILOR LA BĂLŢI ŞI CERNĂUŢI

Mitropolitul Tit Simedrea s-a opus în fața autorităților de stat în problema depor­tării evreilor. Există mărturii documentare în această privință. Astfel, rabinul-sef din vremea respectivă, Alexandru Åžafran, scria în memoriile sale, publicate la editura Hasefer, că a fost primit în audiență de mi­tropolitul Tit Simedrea și că acesta a măr­turisit (spre marea surprindere a lui Åžafran), că ceea ce a văzut îl tulbură încă. Rabinul i-a cerut în mod imperativ să-și comunice im­presiile mareșalului (Ion Antonescu) și să-i ceară să oprească deportările. El a făcut-o și a făcut-o cu folos, deoarece convoaiele ce plecau din Cernăuți au fost oprite. Aceasta este mărturia lui Åžafran!

Această întâlnire între mitropolitul Tit Simedrea și rabinul-șef dr. Alexandru Åžafran este confirmată și de un document întocmit de securitatea comunistă, care-l pusese pe mitropolit sub o atentă urmărire. În docu­ment se afirmă despre Tit Simedrea că vor­bea cu scârbă despe regimul legionar și că nu era nici pe departe un adept al mareșalului Ion Antonescu.

Un alt document de la C.N.S.A.S., care datează din anul 1940, vorbește în mod eloc­vent despre atitudinea mitropolitului față de evrei. Despre ce este vorba? Episcopul de Hotin, Tit Simedrea, a organizat un eve­niment la Bălți, eveniment la care a invitat să participe grupul marilor industriași evrei. Apoi, într-o notă din 18 octombrie 1941 a SSI, se spune că mitropolitul Tit Simedrea a primit în audiență pe rabinul-șefAlexandru Åžafran, pe care l-a asigurat de intervenția sa în ceea ce privește încetarea deportării evre­ilor. Åži mitropolitul s-a ținut de cuvânt!

În urmă cu câțiva ani a fost găsit, în ar­hiva șefului Comunității Evreiești din anii ’40, Wilhelm Fildermann, un document care atestă atitudinea favorabilă a mitropolitului Tit Simedrea față de salvarea de la deporta­re a evreilor.

Åži apoi, nu în ultimul rând, trebuie menționată familia evreului Marcel Åžlacman (Meir Shai, după plecarea în Israel) ascun­să în subsolul Mitropoliei de către pictorul Gheorghe Rusu, cu știrea, acordul și bine­cuvântarea chiriarhului. Realitatea eveni­mentului este susținută în zilele noastre chiar de Meir Shai, evreu octogenar născut în România, care în 1941 (la vârsta de 11 ani), împreună cu părinții și frații săi, a fost sal­vat de la deportare în lagărele din Transnistria de mitropolitul Tit Simedrea, prin interme­diul pictorului de biserici Gheorghe Rusu.

Autoritatea Martirilor Holocaustului, „Yad Vashem”, cea care i-a oferit lui Gheorghe Rusu titlul de „drept între popoare”, a ridi­cat o problemă: oare mitropolitul știa că în subsolul Mitropoliei se afla ascunsă o fami­lie de evrei? Sau: va fi fost nevoie de apro­barea mitropolitului pentru ascunderea evre­ilor? Logica ascultării în Biserică, dar și logica bunului-simț, ne conduc la un singur rezultat. Evident că Gheorghe Rusu nu pu­tea acționa în numele său propriu, fără a ține cont de chiriarhul locului. Apoi, subsolul era al Mitropoliei, adică al mitropolitului (acolo fiind casa lui!), iar răspunzător în fața autorităților, în cazul în care cei ascunși ar fi fost descoperiți, era în mod automat chiriarhul și nu Gheorghe Rusu, un lucrător în cadrul Mitropoliei care după orele de pro­gram pleca acasă (pictorul Rusu avea pro­pria casă și nu locuia la Mitropolie!).7

RETRAGEREA, ULTIMII ANI SI SFÂRSITUL UNUI MARE MITROPOLIT

Stabilit la Schitul Darvari după ce a pier­dut scaunul de mitropolit, Tit Simedrea a continuat să fie membru al Comitetului de administrare și editură al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Româ­ne. Patriarhul Iustinian Marina avea foarte mare încredere în el, folosindu-l permanent la slujbele de târnosire de biserici, la hiro­tonirea candidaților la preoție, dar și în ac­tivitatea cultural-duhovnicească din cadrul Administrației Patriarhale. Astfel, ca Președinte al Comisiei de Achiziții, mitropolitul Tit s-a ocupat de organizarea Bibli­otecii Sfântului Sinod, a coordonat activita­tea Atelierelor Institutului Biblic, a contribuit la diortosirea cărților de cult, a scris numeroase studii, având o contribuție majoră în domeniul spiritualității și culturii române vechi. A întreținut permanent legă­tura cu marile personalități ale culturii ro­mâne, multora fiindu-le chiar duhovnic.

În ziua de 9 decembrie 1971, în chilia sa de la Cernica, mitropolitul Tit Simedrea își dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu vrednicie întreaga viață. Slujba de prohodire a fost săvârșită de un sobor de opt ar­hierei și numeroși preoți, în frunte cu uceni­cul și admiratorul său, mitropolitul Firmilian Marin. La căpătâiul ultimului mitropolit al Bucovinei României Mari a fost așezată o cru­ce simplă, sculptată în piatră de Albești. Trupul ostenit de multele încercări prin care a trecut (războaie, ocupații, deportări, sărăcie și, în cele din urmă, permanenta supraveghere din par­tea securității comuniste) odihnește în mor­mântul de la Cernica, așteptând cea de a doua venire a Domnului Hristos!

Note:

1. Arhim. Policarp Chițulescu, Mitropolitul Tit Simedrea, un ierarh misionar, ziarul Lumina, 28 decembrie 2011.
2. Arhim. Benedict Ghius, În slujba ortodoxiei ecu­menice, în revista Însemnări creștine, nr. 9-10, 1939, p. 38-39.
3. Pr. conf. dr. Alexandru M. Ioniță, Tit Simedrea Mitropolitul, repere biografice, Ex Ponto, Constanța, 2002, p. 99-100.
4. Paul Stahl, Întâlnirea duhovnicească de la Cernăuți, August 1943, în Centenarul nașterii 1903-2003, Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 61.
5. Mitropolitul Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, Editura Arhiepiscopiei Sibiului, Sibiu, 2002, p. 24-26.
6. Andre Scrima, Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană, Humanitas, București, 1996, p. 15.
7. Mirela Corlățan, Un ierarh ortodox declarat erou al evreilor, în Cotidianul, 6 august 2008 și Un evreu luptă cu Autoritatea Martirilor Holocaustului pentru memoria unui mitropolit român, în Cotidianul, 30 mai 2009.