Să luăm aminte mai întâi la primul în­demn: Nu vă temeţi!

Vestea venirii lui Dumnezeu la noi, în chip de prunc gingaş şi plăpând, are darul de a alunga orice teamă şi orice neliniş­te, Căci – de acum – cu noi este Dumne­zeu! Aceasta are o însemnătate şi mai mare în vremurile noastre când, din lipsă de credinţă în Dumnezeu şi în prezenţa Lui în realitatea cotidiană în care trăim, avem tendinţa să devenim tot mai temători faţă de cei ce ne înconjoară şi faţă de tot ce ni se poate întâmpla, nouă şi celor dragi nouă... Vestirea venirii şi arătării în trup omenesc a lui Dumnezeu aduce cu sine siguranţă şi încredere, pentru a ne putea din nou bucu­ra de Domnul şi de cei ce ne înconjoară, alungând din inima noastră orice suspiciu­ne şi frică, pentru că astăzi S-a născut nouă Mântuitor.

De aceea, suntem invitaţi să luăm acest astăziîn sensul lui propriu, pentru că prăznuirea Naşterii Domnului este mult mai mult decât o comemorarea evenimentului petrecut cu peste două mii de ani în urmă, ea dăruindu-ne privilegiul de a fi contem­porani cu ceea ce s-a petrecut o dată în is­torie, împărtăşindu-ne şi noi astăzide cele auzite şi văzute de cei ce trăiau în acea vre­me.

Astăzinoi suntem, aşadar, cei cărora ni se adresează cuvintele: Nu vă temeţi, că iată vă vestesc bucurie mare!... că S-a născut vouă astăzi Mântuitor... Să se deschidă, deci, fiecare inimă si să primească aceste cuvinte în ea, ca într-un altar, în care acestea să ia trupsi să devi­nă realitate! Să se facă inima noastră astăzi pământ pregătit care să pri­mească buna vestire a întrupării Dumnezeului nostru, ca pe o sămân­ţă purtătoare a rodului celui vinde­cător si înnoitor al vieţii si al doriri­lor noastre, căci numai asa vom putea vedea vestejindu-se în noi gânduri­le si tulburările ucigătoare de suflet ale Irodului minţii si simţirii noas­tre, care uită de Dumnezeu si se în­chină la idolii cu care o ispiteşte lu­mea aceasta.

Tot asa să primim si să auzim si cântarea îngerilor vestitori ai Nasterii Fiului lui Dumnezeu, zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!, si să ne-o însusim si să o facem a noastră, făcându-i gândul nostru chivot si inima noastră biserică pri­mitoare si călduroasă, în care să vină si să-Şi facă sălas Cel Care S-a pogo­rât la noi dintru slava cea de suspe care o cântă fără-ncetare puterile ceresti.

Dar pentru a ne bucura de pacea pe care o aduce Nasterea Domnului, se cere si din partea noastră ceva, nu eforturi sau sacrificii peste puterile noastre, ci doar atât: bună-voire.

Toată lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu cu noi si cu Omul în­treg depinde de această condiţie: de bună-voirea mea, a noastră. De altfel, una dintre posibilele interpretări ale aces­tei cântări îngereşti este: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace întru (sau la) oamenii bunei-voiri. De remarcat că bună-voirea ce ni se cere nu este altceva decât răspunsul la bună-voirea lui Dumnezeu de a Se întrupa şi de a Se pogorî la noi (aşa cum cântăm mereu, la al doilea antifon al Liturghiei: Unule-născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumne­zeu Care..., ai binevoit, pentru mântui­rea noastră, a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu).