Cuvânt la Nașterea Domnului

Să luăm aminte mai întâi la primul în­demn: Nu vă temeÅ£i!

Vestea venirii lui Dumnezeu la noi, în chip de prunc gingaÅŸ ÅŸi plăpând, are darul de a alunga orice teamă ÅŸi orice neliniÅŸ­te, Căci – de acum – cu noi este Dumne­zeu! Aceasta are o însemnătate ÅŸi mai mare în vremurile noastre când, din lipsă de credinÅ£ă în Dumnezeu ÅŸi în prezenÅ£a Lui în realitatea cotidiană în care trăim, avem tendinÅ£a să devenim tot mai temători faÅ£ă de cei ce ne înconjoară ÅŸi faÅ£ă de tot ce ni se poate întâmpla, nouă ÅŸi celor dragi nouă... Vestirea venirii ÅŸi arătării în trup omenesc a lui Dumnezeu aduce cu sine siguranÅ£ă ÅŸi încredere, pentru a ne putea din nou bucu­ra de Domnul ÅŸi de cei ce ne înconjoară, alungând din inima noastră orice suspiciu­ne ÅŸi frică, pentru că astăzi S-a născut nouă Mântuitor.

De aceea, suntem invitaÅ£i să luăm acest astăziîn sensul lui propriu, pentru că prăznuirea NaÅŸterii Domnului este mult mai mult decât o comemorarea evenimentului petrecut cu peste două mii de ani în urmă, ea dăruindu-ne privilegiul de a fi contem­porani cu ceea ce s-a petrecut o dată în is­torie, împărtăÅŸindu-ne ÅŸi noi astăzide cele auzite ÅŸi văzute de cei ce trăiau în acea vre­me.

Astăzinoi suntem, aÅŸadar, cei cărora ni se adresează cuvintele: Nu vă temeÅ£i, că iată vă vestesc bucurie mare!... că S-a născut vouă astăzi Mântuitor... Să se deschidă, deci, fiecare inimă si să primească aceste cuvinte în ea, ca într-un altar, în care acestea să ia trupsi să devi­nă realitate! Să se facă inima noastră astăzi pământ pregătit care să pri­mească buna vestire a întrupării Dumnezeului nostru, ca pe o sămân­Å£ă purtătoare a rodului celui vinde­cător si înnoitor al vieÅ£ii si al doriri­lor noastre, căci numai asa vom putea vedea vestejindu-se în noi gânduri­le si tulburările ucigătoare de suflet ale Irodului minÅ£ii si simÅ£irii noas­tre, care uită de Dumnezeu si se în­chină la idolii cu care o ispiteÅŸte lu­mea aceasta.

Tot asa să primim si să auzim si cântarea îngerilor vestitori ai Nasterii Fiului lui Dumnezeu, zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu ÅŸi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!, si să ne-o însusim si să o facem a noastră, făcându-i gândul nostru chivot si inima noastră biserică pri­mitoare si călduroasă, în care să vină si să-Åži facă sălas Cel Care S-a pogo­rât la noi dintru slava cea de suspe care o cântă fără-ncetare puterile ceresti.

Dar pentru a ne bucura de pacea pe care o aduce Nasterea Domnului, se cere si din partea noastră ceva, nu eforturi sau sacrificii peste puterile noastre, ci doar atât: bună-voire.

Toată lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu cu noi si cu Omul în­treg depinde de această condiÅ£ie: de bună-voirea mea, a noastră. De altfel, una dintre posibilele interpretări ale aces­tei cântări îngereÅŸti este: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu ÅŸi pe pământ pace întru (sau la) oamenii bunei-voiri. De remarcat că bună-voirea ce ni se cere nu este altceva decât răspunsul la bună-voirea lui Dumnezeu de a Se întrupa ÅŸi de a Se pogorî la noi (aÅŸa cum cântăm mereu, la al doilea antifon al Liturghiei: Unule-născut, Fiule ÅŸi Cuvântul lui Dumne­zeu Care..., ai binevoit, pentru mântui­rea noastră, a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu).