Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale

Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu

Te afli aici:
Apostolia - Publicatie de informare crestin ortodoxa
Sinaxar

Stire
Imagini

Adaugat la: 6 Iulie 2014 Ora: 15:14

Sfânta Mare Mucenita Parascheva Romana, 26 Iunie

Sfânta ÅŸi Marea MuceniÅ£ă Parascheva s-a născut într-un sat de lângă Roma, în vremea domniei lui Hadrian (117-138), din părinÅ£i creÅŸtini, Agaton ÅŸi Politeia, care multă vreme Îl imploraseră pe Domnul să le dea un prunc. Dumnezeu, care întotdeauna răspunde rugăciunilor celor care se tem de El, le dădu deci o fiică, pe care ei o numiră Parascheva, căci era născută într-o vineri (Paraskevi înseamnă „vineri” în greceÅŸte), dar ÅŸi din evlavie pentru Patima întăritoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

Pe aceeasi tema

Sfântul Agriciu de Trier, important episcop în Gallia Belgica, în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare

Pomenirea Sfântului nostru Părinte Filaret, Mitropolitul Moscovei (19 noiembrie)

ÃŽntru această lună, în ziua a douăzeci ÅŸi una, pomenirea Cuviosului nostru Părinte Ilarion cel Mare

Încă din fragedă pruncie, ea s-a consacrat cu totul celor dumnezeieÅŸti. Nefiind deloc atrasă de jocurile copilăreÅŸti, îÅŸi petrecea vremea fie în biserică, pentru a participa la Sfintele Slujbe, fie acasă, pentru a cugeta la cuvântul lui Dumnezeu sau a se îndeletnici cu rugăciunea. La moartea părinÅ£ilor săi, pe când era în vârstă de 12 ani, a împărÅ£it bogăÅ£iile lor celor lipsiÅ£i, apoi s-a retras într-o mănăstire unde a primit mahrama, semn al închinării vieÅ£ii ei lui Dumnezeu. După ce ÅŸi-a petrecut o vreme în ascultare desăvârÅŸită faÅ£ă de maica stareÅ£ă, cu sufletul însetat de a împărtăÅŸi ÅŸi celorlalÅ£i oameni comoara credinÅ£ei, a părăsit mănăstirea pentru a se duce să propovăduiască Numele lui Hristos în oraÅŸe ÅŸi sate. Astfel a adus pe mulÅ£i păgâni la dreapta credinÅ£ă, trezind nemulÅ£umirea ÅŸi ura iudeilor, care au denunÅ£at-o regelui acelui Å£inut în care se afla (după alÅ£ii, noului împărat, Antonin cel Pios, către 140). Suveranul a dat ordin pe dată ca nobila creÅŸtină să fie arestată ÅŸi adusă înaintea lui. Când a văzut-o, a rămas mai întâi surprins de frumuseÅ£ea ei, apoi a încercat să o atragă prin măguliri, spunând: „Dacă te laÅŸi convinsă de cuvintele mele ÅŸi accepÅ£i să aduci jertfe idolilor, vei primi nenumărate bogăÅ£ii, dar dacă te încăpăÅ£ânezi, să ÅŸtii că vei avea mult de suferit”. Tânăra, deÅŸi doar o fată gingaÅŸă, i-a răspuns cu bărbăÅ£ie: „Nu mă voi lepăda niciodată de preablândul meu Iisus Hristos ÅŸi nici un chin nu va putea să mă despartă de dragostea Lui. Căci El a zis: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieÅ£ii (In. 8, 12). Cât despre idolii voÅŸtri, care nu au făcut nici cerul, nici pământul, ei vor dispărea de pe pământ ÅŸi de sub cer (Ier. 10, 11)” Atunci mânia regelui s-a aprins pe dată ÅŸi a poruncit soldaÅ£ilor să pună pe capul sfintei o cască de fier înroÅŸit în foc. Acoperită de rouă, precum cei trei tineri din cuptor, Sfânta Parascheva n-a simÅ£it nici o suferinÅ£ă. După ce i-au fost smulÅŸi sânii, a fost aruncată în închisoare, cu

o piatră grea pusă pe piept, dar a fost vindecată de un înger ce a apărut cu mare cutremur. Văzând minunea, 70 de soldaÅ£i din garnizoană s-au convertit ÅŸi au fost imediat executaÅ£i din ordinul tiranului, care a adus-o din nou înaintea lui pe Parascheva. Repetându-ÅŸi înflăcărata mărturisire de credinÅ£ă, sfânta a fost aruncată într-un cazan de cupru ÅŸi bronz umplut cu plumb incandescent. Dar ÅŸi acolo trupul său – care primise prin asceză ÅŸi feciorie arvuna cinstirii vieÅ£ii viitoare – rămase neatins. Crezând că amestecul nu era cu adevărat arzător, tiranul se apropie ÅŸi fu orbit de văpaie. Răpus de durere, îÅŸi dădu seama de greÅŸeala sa ÅŸi începu să strige: „Fie-Å£i milă de mine, slujitoare a adevăratului Dumnezeu, ÅŸi redă-mi lumina ochilor ÅŸi voi crede în Dumnezeul pe care Îl propovăduieÅŸti”. La rugăciunea sfintei, el nu numai că îÅŸi regăsi vederea, ci primi ÅŸi lumina credinÅ£ei ÅŸi, la cererea sa, fu botezat în numele Sfintei Treimi, împreună cu toÅ£i cei apropiaÅ£i lui.

Eliberată, Sfânta Parascheva părăsi Å£inutul pentru a-ÅŸi continua misiunea. Pe când se afla într-un oraÅŸ condus de un oarecare Asclepios, propovăduind pe Hristos, a fost arestată ÅŸi adusă în faÅ£a tribunalului. La întrebarea lui Asclepios, care i-a cerut să îÅŸi spună numele, Sfânta s-a închinat cu semnul Sfintei Cruci ÅŸi a declarat că este slujitoarea lui Hristos, Făcătorul cerului ÅŸi al pământului, Care S-a dat crucii ÅŸi morÅ£ii pentru mântuirea noastră ÅŸi Care Se va întoarce cu slavă să judece viii ÅŸi morÅ£ii. Tiranul a dat atunci ordin să fie bătută cu vergile, dar Sfânta continua să Îl slăvească pe Dumnezeu, cu privirea întoarsă spre cer, iar când Asclepios i-a întrerupt pe călăi pentru a-i cere să aducă jertfe idolilor, l-a refuzat. IeÅŸindu-ÅŸi din fire, el a cerut să fie biciuită până la os. Dar după o noapte petrecută la închisoare, soldaÅ£ii au găsit-o a doua zi nevătămată. Cum îi cerea regelui să fie lăsată să se ducă la Templul lui Apollo, toÅ£i păgânii s-au bucurat, crezând că acceptă să jertfească idolilor. Când însă – după ce se rugase îndelung – ÅŸi-a făcut semnul Crucii, idolii s-au sfărâmat cu zgomot mare, iar poporul a strigat: „Mare este Dumnezeul creÅŸtinilor!”. PreoÅ£ii idolilor, cuprinÅŸi de furie, au cerut regelui să sfârÅŸească cu ea ÅŸi a fost atunci aruncată într-o groapă unde, prin rugăciune, a stârpit un balaur ÅŸi reptilele care se mai găseau acolo. Constatând că toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepios a trimis-o în alt Å£inut, condus de crudul Tarasios. Dar cum, prin chemarea Numelui lui Hristos, ea îi vindeca pe toÅ£i bolnavii care erau aduÅŸi la ea, regele ceru să fie adusă înaintea lui ÅŸi o acuză de vrăjitorie, dând ordin să fie aruncată într-o groapă urât mirositoare, plină de animale veninoase. Prin semnul Crucii, această cloacă deveni asemenea unei pajiÅŸti înmiresmate primăvara, iar Sfânta, ocrotită de un înger, trecu nevătămată prin toate celelalte chinuri la care a fost supusă. De aceea, nemaiputându-ÅŸi stăpâni mânia, regele ordonă călăilor săi să taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Căzând în genunchi, Parascheva se ruga cu lacrimi, încredinÅ£ându-ÅŸi sufletul viteaz Mirelui său Hristos, Căruia Îi ceru să ierte păcatele celor care aveau să-L cinstească. Atunci când capul îi căzu sub spadă, se auzi un glas ceresc urându-i bun venit în ÎmpărăÅ£ia Cerurilor, a cărei venire o vestise prin cuvântul său ÅŸi prin lucrările sale. De atunci, părÅ£i din moaÅŸtele sale, împrăÅŸtiate în sfintele biserici, nu au încetat să înfăptuiască nenumărate vindecări, în special pentru cei bolnavi de ochi.

ViaÅ£a ÅŸi pătimirea Sfintei Parascheva Romana a fost scrisă de Ioan de Eubeea în secolul al VIII-lea. Ea este uneori prăznuită ÅŸi în ziua de 9 noiembrie.

Sursa: www.calendar-ortodox.ro

Sfântul Mucenic Laurentiu, arhidiaconul, 10 august

Sfântul LaurenÅ£iu s-a născut în secolul al III-lea, în Spania, la Osca, un orăÅŸel din provincia Aragon, la poalele munÅ£ilor Pirinei. De tânăr a fost trimis la Saragosa pentru a-ÅŸi completa studiile. Aici l-a întâlnit pentru prima dată pe viitorul episcop grec Sixt, care pe atunci era profesor la unul dintre cele mai renumite centre de studii ale acelor timpuri. Între cei doi s-a legat o prietenie strânsă ÅŸi o comuniune de viaÅ£ă între maestru ÅŸi discipol.

Peste ceva timp, Sixt ÅŸi LaurenÅ£iu, alăturându-se unui val de imigranÅ£i spanioli, au venit la Roma. Când Sixt a fost ales ÅŸi întronizat ca patriarh în anul 257, l-a hirotonit pe LaurenÅ£iu diacon ÅŸi, deÅŸi era încă foarte tânăr, l-a ales să fie primul între cei ÅŸapte diaconi care slujeau în catedrala patriarhală; de aceea este cunoscut ca arhidiacon al Romei. În acea vreme, această poziÅ£ie era una foarte importantă ÅŸi de mare încredere, iar cel care o ocupa avea în grija sa tezaurul ÅŸi bogăÅ£iile Bisericii ÅŸi distribuÅ£ia ajutoarelor ÅŸi milosteniilor la cei săraci.

Tot în anul 257, împăratul Valerian dădu edictul său împotriva Bisericii, pe care, în nebunia lui, fără a cunoaÅŸte lucrarea lui Dumnezeu, credea că o va putea distruge în totalitate. Prin acest edict, creÅŸtinii erau obligaÅ£i să ia parte la cultul naÅ£ional al zeilor păgâni ÅŸi li se interzicea să se mai adune în cimitire, ameninÅ£ând cu exilul sau chiar cu moartea pe oricine nu s-ar fi supus poruncii. Punându-ÅŸi speranÅ£a în dictonul biblic „Voi bate păstorul ÅŸi se vor risipi oile” (Zah. 13,7), Valerian a poruncit ca toÅ£i episcopii, preoÅ£ii ÅŸi diaconii să fie omorâÅ£i fără cruÅ£are. În anul imediat următor, în ziua de 6 august, patriarhul Sixt a fost prins în timpul săvârÅŸirii Sfintei Liturghii ÅŸi omorât prin decapitare. A fost înmormântat într-una dintre criptele cimitirului Sfântului Calist, numită „Cripta papilor”, care se păstrează până în zilele noastre.

În lucrarea De officiis ministrorum (Despre îndatoririle preoÅ£ilor),Sfântul Ambrozie al Mediolanului scrie: „Văzându-l pe episcopul său, Sixt, condus spre martiriu, Sf. LaurenÅ£iu plângea ÅŸi striga: «Unde mergi, tată, fără fiul tău? Unde pleci, sfinte episcop, fără diaconul tău? Ce jertfă te pregăteÅŸti să aduci fără diaconul tău? M-ai găsit cumva nedemn de aceasta? Arată-ne un semn că ai găsit un vrednic slujitor. Nu doreÅŸti ca acela pe care l-ai împărtăÅŸit cu sângele Domnului să-ÅŸi verse sângele său alături de tine?... Nu uita că oamenii cei mari sunt mai victorioÅŸi prin faptele ucenicilor lor decât prin faptele lor. Părinte, arată-ne nouă puterea ta prin fiii tăi; sacrifică pe cel pe care l-ai crescut ÅŸi vei dobândi răsplată veÅŸnică». Răspunzând, Sixt i-a zis: «Nu te voi lăsa, fiul meu, nu te voi părăsi. Pentru tine sunt gătite chinuri mult mai grele. Pentru noi, cei mai bătrâni, cursa este mai scurtă. Å¢ie, fiind mai tânăr, Å£i s-a gătit un triumf mai glorios împotriva tiraniei. Vei vedea, curând nu vei mai plânge ÅŸi după trei zile mă vei urma. De ce vrei să fii parte a muceniciei mele? De ce ai nevoie ca eu să fiu prezent? Ucenicul slab merge înaintea maestrului său, ucenicul tare îl urmează ÅŸi împlineÅŸte toate fără ajutorul său. AÅŸa ÅŸi Ilie l-a lăsat pe Elisei. îÅ£i încredinÅ£ez succesul puterii mele Å£ie»”. Textul Sfântului Ambrozie mai menÅ£ionează ÅŸi faptul că, înainte de a-i da sărutul păcii, Sixt i-a încredinÅ£at diaconului său grija pentru Biserică ÅŸi i-a poruncit să împartă săracilor toate bunurile sale. Astfel, arhidiaconul LaurenÅ£iu, în spiritul slujirii ÅŸi ascultării faÅ£ă de episcopul său, a administrat Biserica Romei timp de trei zile, împărÅ£ind toate bogăÅ£iile acesteia la săraci.

Auzind vorbindu-se de bogăÅ£ii ale Bisericii, soldaÅ£ii romani l-au prins pe LaurenÅ£iu ÅŸi l-au dus în faÅ£a tribunului Partenius, care, la rândul lui, înÅŸtiinÅ£ându-l pe împărat, l-a aruncat în închisoare, dându-l în paza tribunului Ipolit. Aici, LaurenÅ£iu, prin rugăciunile sale, vindecă un orb numit Lucillus ÅŸi converti pe însuÅŸi tribunul Ipolit, pe care îl boteză împreună cu alte nouăsprezece persoane din casa lui. Pentru aceasta, Ipolit a fost scos în afara cetăÅ£ii, la porÅ£ile Salariei, ÅŸi s-a tăiat capul în ziua de 9 august.

Adus la palatul imperial, unde împăratul i-a poruncit să-i predea bunurile pe care le deÅ£inea Biserica, LaurenÅ£iu a chemat în faÅ£a lui Valerian mulÅ£imea de orbi, ÅŸchiopi, bolnavi ÅŸi săraci pe care îi ajutase ÅŸi a spus: „Iată comorile veÅŸnice ale Bisericii, care nu se împuÅ£inează ÅŸi sporesc mereu, care sunt răspândite în fiecare ÅŸi se regăsesc în toÅ£i”. Considerând gestul acestuia o insultă la adresa puterii romane, Valerian, cuprins de furie, i-a cerut diaconului lui Hristos să se închine idolilor ÅŸi, pentru că acesta a refuzat, a fost supus la cele mai crunte chinuri; i s-au pus pe trup lame de fier înroÅŸit în foc, a fost bătut cu bice plumbuite ÅŸi lanÅ£uri cu cârlige la ambele capete, i-au fost sfărâmate maxilarele cu pietre, apoi, fiind dezbrăcat de haine, a fost întins pe un grătar cu cărbuni aprinÅŸi. Iar Sfântul LaurenÅ£iu, cu faÅ£a luminoasă, zicea: „MulÅ£umescu-Å¢i Å¢ie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai întărit pe mine”. Åži ars fiind pe o parte, a mai avut totuÅŸi tăria să le spună călăilor: „Iată, o, ticăloÅŸilor, aÅ£i fript o parte a trupului meu; întoarceÅ£i-l acum ÅŸi pe cealaltă parte ÅŸi mâncaÅ£i carnea mea cea friptă”. După aceasta, slăvind pe Dumnezeu, a zis: „MulÅ£umesc Å¢ie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit să intru pe porÅ£ile împărăÅ£iei Tale!”. SfârÅŸindu-ÅŸi rugăciunea, sfântul ÅŸi-a ridicat privirea spre cer ÅŸi aÅŸa ÅŸi-a dăruit sufletul lui Dumnezeu.

Moartea Sfântului LaurenÅ£iu a însemnat de fapt moartea idolatriei romane, care din acel moment a suferit un declin semnificativ. Mai mulÅ£i senatori romani, văzând moartea sa martirică, au fost atât de puternic miÅŸcaÅ£i de credinÅ£a ÅŸi eroismul său, încât s-au creÅŸtinat pe loc. Tot ei au fost cei care au luat trupul mucenicului ÅŸi l-au îngropat cu mare cinste pe data de 10 august 258 într-un loc cunoscut sub numele de cimitirul Cyriaca in agro Verano, aflat la est de Roma, pe Via Tiburtina. Încă de atunci, mormântul sfântului era venerat cu fervoare ÅŸi devotament, ÅŸi sărbătoarea sa Å£inută cu mare credincio- ÅŸie. Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit aici o capelă închinată Sfântului LaurenÅ£iu, care peste ani a fost transformată într-o adevărată catedrală, denumită Ba- silica di San Lorenzo fuori le mura (biserica Sf. LaurenÅ£iu din afara zidurilor).

Odată cu trecerea timpului, popularitatea Sfântului LaurenÅ£iu a crescut simÅ£itor, sărbătoarea sa ajungând să fie în secolul al VI-lea una dintre cele mai celebrate sărbători ortodoxe în Europa de Vest. Martirajul său ÅŸi puterea mijlocirii sale au fost lăudate ÅŸi mărturisite de mai mulÅ£i sfinÅ£i părinÅ£i ÅŸi scriitori bisericeÅŸti, cum ar fi: Sf. Grigorie de Tours, Sf. Ambrozie, Fericitul Augustin, Leon cel Mare, FulgenÅ£iu de Ruspa, Eusebiu sau poetul PrudenÅ£iu. De asemenea, secole la rând, fenomenul astronomic al curentului de meteori Perseide, care apare în preajma datei de 10 august, a fost denumit simbolic „Lacrimile Sfântului LaurenÅ£iu” În hagiografia ÅŸi iconografia bizantină, Sfântul LaurenÅ£iu este reprezentat ca diacon cu cădelniÅ£a cu jar în mână, cădind ÅŸi înmiresmând Biserica lui Hristos, pe când sursele apusene îl prezintă oferind săracilor bogăÅ£iile Bisericii sau întins pe un grătar aÅŸezat pe cărbuni aprinÅŸi.

Sursa: www.calendar-ortodox.ro

Printeaza articolul