Astfel a voit Domnul să se aducă cinstitele moaşte ale Sfântului Nicolae, plăcutu­lui Său, din cetatea cea pus­tiită, Mira, în cetatea cea cu popor, care se numeşte Bari şi care este în Italia. Astfel, moaştele unui luminător ca acesta al lumii, al cărui sfânt suflet petrece întru cetele ce­reşti cu cinstea cea vrednică, n-a voit să fie pe pământ cu cinstire sub obroc. Si ca iz­vorul cel pururea curgător al minunilor celor de tămăduiri să nu fie lip­sit de cei ce scot dintr-însul; iar pe de altă parte, ca şi Apusul să nu se lipsească de fa­cerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

Aducerea acestor sfinte moaste s-a fă­cut într-acest fel: „Unui preot care locuia în cetatea Bari, om drept, cinstit si cucer­nic, i s-a arătat înainte Sfântul Nicolae, zicându-i: «Mergi si spune poporului aces­tuia si la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moastele mele si, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Varului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; asa voind Domnul Dumnezeul meu».

Preotul, sculându-se după vedenia aceasta, a mers în biserică si a spus cleru­lui bisericii si la tot poporul arătarea Sfântului Nicolae, ce o văzuse în acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucu­rat mult, zicând: «Astăzi a preamărit Domnul mila Sa spre poporul Său si spre cetatea noastră». Deci, degrabă au rându­it trei corăbii si au ales niste oameni ves­tiţi si temători de Dumnezeu, dându-le lor din sfinţita rânduială câteva feţe cin­stite, ca să meargă pentru aducerea sfin­telor moaste ale marelui arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul călătoriei lor, lu­ând asemănare neguţătorească, asa ca si cum ar face ei o neguţătorie si ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut coră­biile lor cu grâu si au plecat, făcându-se că merg la neguţătorie. Astfel, călătorind cu bună sporire, au ajuns mai întâi la Antiohia, unde, vânzându-si grâul după obiceiul neguţătoresc, au cumpărat alte lucruri.

Apoi, auzind de la alţi negustori veneţieni, care veniseră mai înainte din alte părţi, cum că si ei au de gând să meargă la Lichia, în cetatea Mirei, pentru moastele Sfântului Nicolae, varenii s-au sârguit, ca să-i întreacă pe dânsii. Deci, mai degrabă călătorind si mai iute înotând, fi­indcă Dumnezeu purtase de grijă spre aju­torul lor, au ajuns în latura Lichiei si au stat la malul cetăţii Mirelor si, întrebând cu di­nadinsul de biserica sfântului și despre moaștele lui, și-au luat armele, temându-se ca nu cumva să-i oprească pe dânsii cine­va, și au mers la biserică. Acolo, aflând pa­tru monahi, i-au întrebat pe dânsii: «Unde se află moaștele Sfântului Nicolae, că voim ziceau dânsii – să ne închinăm lor». Iar monahii le-au arătat lor mormântul în bi­serică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală, în pământ, moaștele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos.

Deci, varenii, dând la o parte pardosea­la bisericii și săpând pământul, au găsit ra­cla sfântului; iar când au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorâse din cinstitele lui moaște. Apoi, mirul l-au turnat în vasele lor, iar moastele sfântului, luându-le cu bucurie pe braţele lor preoţii, le-au dus la corăbiile lor şi le-au pus cu cinste într-una din ele. Luând ei sfintele moaşte, s-au dus cu dânşii şi doi monahi, iar doi au rămas la locul acela lân­gă biserică. Cu o bună neguţătorie ca aceas­ta şi cu câştigul cel fără de preţ, varenii, depărtându-se de malul Mirei Lichiei în 28 de zile ale lunii lui aprilie, după o bună şi fericită călătorie, au ajuns degrabă în ce­tatea lor într-o duminică, în nouă zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

Poporul cel din Bari, înştiinţându-se de venirea la dânşii a cinstitelor moaşte ale marelui plăcut al lui Dumnezeu Nicolae, îndată a ieşit întru întâmpinarea sfintelor moaşte împreună cu episcopii, cu preoţii, cu monahii şi cu tot clerul bisericesc, băr­baţi, femei şi copii, şi mulţimea a tot popo­rul, de la mic până la mare, cu făclii şi cu tă­mâie, cântând şi lăudând pe Dumnezeu şi săvârşind cântări de rugăciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luând cu bucurie şi cu cinste acea nepreţuită şi duhovnicească vis­tierie, au pus-o în biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul, care era lângă mare. Si se făceau multe minuni la moaştele cele tămăduitoa­re. Pentru că şchiopii şi or­bii, surzii şi îndrăciţii, cum şi cei cuprinşi de tot felul de boli primeau tămăduiri, atingându-se de moaştele sfântului. Luni de diminea­ţă erau patruzeci şi şapte de bărbaţi şi de femei tămădu­iţi; marţi, douăzeci şi două; miercuri, douăzeci şi nouă; joi dimineaţa a tămăduit pe un om surd, care fusese cinci ani într-acea neputinţă.

După aceasta, Sfântul Nicolae, arhiere­ul lui Hristos, arătându-se în vedenie unui oarecare monah plăcut lui Dumnezeu, i-a zis: «Am venit cu bunăvoia lui Dumnezeu în această cetate, într-o duminică, în cea­sul al nouălea din zi şi, într-acelaşi ceas, am dat din darul lui Dumnezeu tămăduire la unsprezece oameni». Această arătare a sfân­tului, monahul acela a spus-o la toţi, spre mărirea plăcutului Domnului. După ace­ea, în toate zilele, sfintele lui moaşte n-au încetat a da cu minune tămăduire şi se dă până acum celor ce aleargă la dânsul cu cre­dinţă. Deci, cetăţenii Varului, văzând darul cel făcător de minuni al moaştelor Sfântului Părinte Nicolae, curgând dintr-un izvor fără de scădere, au zidit o biserică din piatră în numele lui, mare şi arătoasă, şi au înfrumu­seţat-o cu tot felul de podoabe scumpe.

După aceasta, au ferecat o raclă de ar­gint cu pietre de mult preţ şi au aurit-o pes­te tot. Iar în anul al treilea, după aducerea cinstitelor moaşte de la Mira Lichiei la Var, adunând clerici din cetă­ţile şi ţările cele dimprejur ale arhiepiscopiei şi epi­scopiei, au făcut cinstita mutare a sfintelor moaşte ale făcătorului de minuni Nicolae din biserica Botezătorului în biserica cea nouă, zidită din piatră, întru numele lui, în ace­eaşi zi în care mai înainte le aduseseră în Var de la Mira Lichiei, şi le-au pus cu racla cea de argint în al­tar. Iar racla cea veche pe care o aduseseră de la Mira Lichiei au pus-o în biseri­că, având în ea oarecare sfinte moaşte, pentru în­chinăciunea celor ce ve­neau. Dintr-acea vreme s-a aşezat praznicul Aducerii cinstitelor moaşte ale ar­hiereului lui Hristos Nicolae să se prăznuiască în toţi anii, în ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amândouă aduceri; adică pe cea din Mira la Var şi pe cea din biserica Mergătorului Înainte în biserica cea nouă, pe care varenii au zi­dit-o din piatră, în nume­le Sfântului Nicolae.

După ce au trecut câţi­va ani, după buna voire a Sfântului Nicolae – precum s-a arătat în vedenia unui oa­recare monah –, i-a poruncit şi a pus sub Sfânta Masă, în altar, cinstitele lui moaşte, care izvorăsc totdeauna mir; pre­cum se vede şi acum acolo, că se dă spre tămăduirea tutu­ror bolilor şi întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce este preamărit întru sfântul Său, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Notă: