Plecăm din Paris sâmbătă dimineaÅ£a. Din păcate, vremea nu Å£ine cu noi ÅŸi când ajungem la mănăstire începe ploaia. PărinÅ£ii ÅŸi maicile pun masa după care urmează să avem o convorbire mai lungă cu părintele Syméon care va dura până la priveghere.

Părintele ne povesteÅŸte despre începuturile mănăstirii. Începutul este dificil, desprinderea totală de viaÅ£a lumească fără posibilitate de întoarcere nu este uÅŸoară. Dar, urmând sfatul arhimandritului Sofronie: atunci când te afli în faÅ£a unei prapăstii ÅŸi nu te poÅ£i întoarce trebuie să‑ţi pui nădejdea în Dumnezeu ÅŸi să sari, părintele Syméon a sărit.

Acest salt a dus acum 20 de ani la întemeierea Mănăstirii „Sfântul Siluan”. Prin voia Domnului ÅŸi cu binecuvântarea părintelui duhovnic ÅŸi cea a arhimandritului Sofronie, părintele Syméon împreună cu un alt părinte călugar ÅŸi o maică formează în august 1990 mica obÅŸte a Mănăstirii Sfântul Siluan. ViaÅ£a simplă dar aspră datorită lipsei condiÅ£iilor se asemăna cu cea a comunităÅ£ilor întemeiate de Sfântul Colomban, sfântul irlandez care a creÅŸtinat Galia ÅŸi, dealtfel, cea mai mare parte a Europei Occidentale, în secolul VI. Ca ÅŸi atunci, obÅŸtea mănăstirii este mixtă. Maicile ÅŸi călugarii au locuinÅ£e separate ÅŸi nu se întâlnesc decât la biserică, în timpul slujbelor ÅŸi la mese. Acum, puÅ£ine lucruri mai amintesc precaritatea de la început, clădirile fiind refăcute ÅŸi dotate cu condiÅ£ii moderne. La rândul ei, obÅŸtea s‑a mărit ÅŸi numără în prezent 17 călugari.

O dată sfârÅŸită povestea mănăstirii, continuăm cu o discuÅ£ie despre rugăciune. Cum ar trebui să ne rugăm? Este important să ne concentrăm pe cuvintele rugăciunii?

Părintele Syméon ne explică faptul că există mai multe trepte ale rugăciunii. La început, ne concentrăm pe cuvintele rugăciunii ÅŸi ne imaginăm ce se petrece. Chipul cel mai înalt al rugăciunii presupune însă împreunarea minÅ£ii cu inima. Numai că deseori întâmpinăm probleme chiar ÅŸi când încercăm să ne concentrăm pe cuvintele rugăciunii. De cele mai multe ori, concentrarea fuge ÅŸi ajungem să repetăm mecanic cuvintele. De aceea este nevoie să repetăm de mai multe ori rugăciunea, să ne antrenăm în rugăciune. De exemplu, spunem de 100 de ori pe zi Doamne miluieÅŸte, dar abia de 10 ori o spunem cu adevărat.

Există mai multe cauze pentru care nu reuÅŸim să ne concentrăm la rugăciune. Care sunt piedicile pe care le întâmpinăm? Prin rugăciune, de fapt comunicăm cu SfinÅ£ii ÅŸi cu Dumnezeu. Rugăciunea este o întâlnire cu Dumnezeu. Desigur, vrăjmaÅŸul nu vrea ca noi să vorbim cu SfinÅ£ii, să ne întâlnim cu Dumnezeu, dar nu toate capcanele ne vin de la vrăjmaÅŸ. De exemplu, vrăjmaÅŸul lucrează subtil: ne trimite gânduri care ni se pot părea bune, dar în acelaÅŸi timp ÅŸi noi înÅŸine avem gândurile noastre care ne sustrag de la rugăciune ÅŸi care nu sunt neapărat datorate vrăjmaÅŸului, ci mai degrabă grijilor lumeÅŸti cu care ne‑am împovărat sufletul.

Nu este uÅŸor să ne rupem de cele lumeÅŸti pentru a ne putea ruga, de aceea este necesar să ne pregătim câteva minute înainte să începem rugăciunea. Trebuie să îndepărtăm toate grijile ÅŸi gândurile care ne sustrag de la rugăciune, să oprim orice activitate ÅŸi să ne pregătim de întâlnirea cu Dumnezeu. Dar nu ne putem ruga numai cu de la noi putere, căci rugăciunea nu este numai lucrarea noastră, ci ÅŸi o lucrare a Duhului Sfânt. De aceea, ca să ne putem ruga trebuie să chemăm în ajutor harul lui Dumnezeu. Rugăciunea este de fapt o împreună lucrare a noastră cu Dumnezeu, cu Maica Domnului ÅŸi cu SfinÅ£ii.

De ce Domnul nu ne dă întotdeauna ceea ce cerem în rugăciune? Uneori pentru că nu ne este de folos, dar alte ori pur ÅŸi simplu pentru că se strecoară un gând de mândrie în cererea noastră chiar ÅŸi inconÅŸtient. De exemplu, un preot care cere de la Domnul să convertească la Ortodoxie triburile din Africa, dar nu o face spre slava Domnului ci spre propria slavă. Åži atunci Domnul nu ne dă ceea ce cerem pentru că ÅŸtie că nu ne este de folos.

Cum facem diferenÅ£a între voia noastră ÅŸi voia Domnului? Cea mai mare greÅŸeală pe care o putem face este să considerăm că noi împlinim voia Domnului, împlinind de fapt voia noastră ÅŸi să pornim la drum fără a chema în ajutor harul Domnului. În plus, ne grăbim tot timpul. N‑avem vreme să‑l aÅŸteptăm pe Dumnezeu. Uneori, Dumnezeu nu ne răspunde imediat ci ne cere răbdare, răbdare, răbdare… Numai că noi nu avem răbdare, noi vrem să primim răspunsurile cât mai repede posibil. Dumnezeu, în schimb, are răbdare. El ne dă o întâlnire ÅŸi ne asteaptă ÅŸi dacă nu venim ne dă alta ÅŸi pe a treia ÅŸi pe a patra până la ultima noastră suflare. Dumnezeu are răbdare cu noi, dar noi nu avem răbdare cu Dumnezeu. Dacă perseverăm în rugăciune ÅŸi avem răbdare vom auzi la un moment dat vocea Domnului în interiorul nostru ÅŸi vom cunoaÅŸte care este voia Sa.

Cum putem deosebi vocea Domnului de cea a vrăjmaÅŸului? Dacă mesajul este cu adevărat de la Domnul atunci pacea Sa ne va cuprinde, dacă dimpotrivă ne vine de la vrăjmaÅŸul vom simÅ£i tulburare.

Deseori, începătorilor, Dumnezeu le face un cadou frumos: harul Său aÅŸa cum a făcut‑o ÅŸi cu Sfântul Siluan. Åži chiar dacă aceÅŸtia nu au făcut nimic ca să‑l merite, o vreme petrec în harul Lui Dumnezeu. Dar apoi vine o perioadă de încercare când Dumnezeu pare că se îndepărtează. De exemplu, Sfântul Siluan a primit de la început un mare dar: i s‑a arătat Hristos cel Viu. În urma discuÅ£iei cu părintele stareÅ£, sfântul a primit un gând de mândrie ÅŸi a început să creadă că a ajuns la o masură duhovnicească înaltă. Din cauza acestui gând a pierdut harul Lui Dumnezeu. Dumnezeu l‑a părăsit.

MulÅ£i din cei care intră în mănăstire sunt încercaÅ£i astfel ÅŸi mulÅ£i pleacă în această perioadă deoarece cad pradă deznădejdii. Cu cât mai mare darul, cu atât mai mare este ÅŸi suferinÅ£a pricinuită de pierderea lui. Dar Sfântul Siluan nu a plecat. El a continuat să strige către Dumnezeu, să plângă după Dumnezeu. Åži într‑o zi, după cincisprezece ani, Domnul i‑a vorbit ÅŸi mesajul pe care l‑a primit a fost acela de a‑şi Å£ine mintea în iad ÅŸi de a nu deznădăjdui. Iar iadul este tocmai absenÅ£a harului Lui Dumnezeu. Această perioadă de încercare este îngăduită de Domnul ca să ne smerim, căci harul nu se poate sălăÅŸlui decât în inima înfrântă ÅŸi smerită. Abia după ce ne‑am curăÅ£it de orgoliu are ÅŸi Dumnezeu loc în inima noastră. Important este să continuăm să strigăm către Dumnezeu ÅŸi să nu ne pierdem încrederea că Domnul ne va auzi chiar ÅŸi în perioadele de secetă din viaÅ£a noastră. Chiar dacă noi nu‑I mai simÅ£im prezenÅ£a, Domnul este alături de noi ÅŸi ne poartă ÅŸi în acest răstimp.

Urmează privegherea. Oare vom reuÅŸi să intrăm în duhul rugăciunii după cum ne‑a povăÅ£uit părintele? După priveghere, părintele rămâne să‑i spovedească pe cei ce doresc. Din păcate, ploaia ne împiedică să explorăm pădurea din împrejurimi. Duminică dimineaÅ£a însă, ploaia s‑a oprit. Ne pregătim de Sfânta Liturghie ÅŸi la fel pare că o să o facă natura întreagă. Este duminica Tuturor SfinÅ£ilor ÅŸi părintele Syméon ne vorbeÅŸte despre sfinÅ£i. Există multe tipuri de sfinÅ£i. Unii sfinÅ£i au fost martiri pentru Hristos, alÅ£ii au fost nebuni pentru Hristos, alÅ£ii au fost doctori fără de arginÅ£i, alÅ£ii au fost războinici (precum Sf. Gheorghe sau Sf. Dimitrie), alÅ£ii pustnici. Între femei avem sfinte mucenice, dar avem ÅŸi sfinte mironosiÅ£e ÅŸi sfinte pustnice. Dupa cum unul este Duhul Lui Dumnezeu, dar felurită este lucrarea sa în lume: unii fac minunii, alÅ£ii vorbesc în limbi, alÅ£ii prorocesc, iar unii au darul vindecării (1 Cor. 12, 9‑11). Ce este sfinÅ£enia? Cine este sfânt? SfinÅ£enia este prin excelenÅ£ă un atribut al dumnezeirii. Unul Dumnezeu este sfânt, după cum mărturisim ÅŸi în cadrul Sfintei Liturghii: „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos” ÅŸi iarăÅŸi „Sfânt eÅŸti ÅŸi prea Sfânt”. Atunci cine sunt sfinÅ£ii? Un sfânt este un om ca ÅŸi noi, un om păcătos. Acest om caută însă calea prin care să ajungă la frumuseÅ£ea slavei lui Dumnezeu. Un sfânt este un om care s‑a împărtăÅŸit de frumuseÅ£ea slavei lui Dumnezeu si o reflectă lumii.

Noi toÅ£i suntem chemaÅ£i să devenim sfinÅ£i. ToÅ£i avem capacitatea de a ne sfinÅ£i ÅŸi purtăm în noi această chemare la sfinÅ£enie. SfinÅ£enia este scopul suprem al omului.

Calea către sfinÅ£enie? SfinÅ£enia este o împreună lucrare a voinÅ£ei Lui Dumnezeu ÅŸi a voinÅ£ei omului. Înainte de toate trebuie să ne dorim să devenim sfinÅ£i, să ne luăm crucea ÅŸi să‑i urmăm lui Hristos. DeÅŸi aÅŸa poate părea, Dumnezeu nu ne cere imposibilul. Calea către sfinÅ£enie nu este o cursă, ci pe ea înaintăm cu paÅŸi mărunÅ£i atât cât putem ÅŸi unerori ni se pare că batem pasul pe loc dar Dumnezeu ne aÅŸteaptă. Important este să avem voinÅ£a să păÅŸim pe această cale ÅŸi apoi harul Lui Dumnezeu va lucra împreună cu noi ÅŸi ne va întări. Ca ÅŸi sfinÅ£ii,trebuie să căutăm să ne unim cu Domnul Hristos ÅŸi frumuseÅ£ea Sa să o reflectăm lumii.

Înainte de plecare, soarele îÅŸi face timid apariÅ£ia iar o parte dintre noi culeg cireÅŸe pentru drum din preaplinul unui cireÅŸ din curtea mănăstirii, cu binecuvântare, bineînÅ£eles. Maica Teodora ne împarte câte un pahar de suc ÅŸi apoi ne conduce la maÅŸini. Ne întoarcem în Paris, purtând fiecare în inimile noastre câte o picătură din frumuseÅ£ea slavei lui Dumnezeu.

Raluca Prelipceanu, Paris