Părintele Teofil: Imediat după al doilea război mondial, la Sibiu a fost creată o grupare cu scopul de a întări, de a revigora credința. Aceasta organizație se numea „Oastea Domnului”, o mișcare rezultată dintr-o puternică influență protestantă. Într-un fel, mi-am făcut ucenicia în această organizație. Mișcarea aceasta exista chiar și în satul meu. În 1935 am început școala, aveam 6 ani și jumătate. Mă duceam des la „Oastea Domnului”, lângă biserică. După vecernie, preotul, copiii, femeile și câțiva bărbați se duceau la această întâlnire. Ne așezam pe bănci, preotul citea și explica Sfânta Scriptură. Îmi plăcea îndeosebi să cânt, pentru că nu înțelegeam bine ce se citea. Asistam la aceste adunări ale „Oastei Domnului” cu bunica mea din partea mamei.

Odată, bunica din partea mamei dori s-o invite pe bunica din partea tatălui la adunare, deci la ceva religios, însă din afara bisericii. Bunica mea din partea tatălui, care nu știa nici să citească nici să scrie, a spus: „Eu nu mă las de legea mea”, adică de credința mea.. Pe atunci nu înțelesesem sensul acestor cuvinte, însă reținusem formula: „nu-mi las legea”. Ea voia să spună prin aceasta că până atunci ea nu întâlnise un asemenea lucru. Preotul poate savârși Sfintele Taine, ține conferințe, poate face slujbe într-o casă, poate face mirungerea bolnavilor, dar ceea ce făcea atunci la școală nu se potrivea deloc cu tradiția Bisericii. De aceea bunica mea nu voia să-și părăsească credința. Nu voia să facă ceea ce nu făcuse niciodată.

Iată ce ne lipsește în Biserica ortodoxă. În afară de faptul că nu ne-am convertit, cea mai mare parte a credincioșilor trăiesc social în religie, dar nu trăiesc religios în societate. Nu ne-am convertit.

Am ținut și am înregistrat multe conferințe, pentru că sunt invitat adesea de către studenți sau personalități din biserică. Aceste conferințe au fost retranscrise și publicate. În prezent există 27 de cărți și mai există material pentru vreo 20 de publicații. Prin aceste publicații, doresc să dezvolt conștientizarea și importanța credinței. Nu vreau să creez o atmosferă de tensiune față de celelalte confesiuni. Doresc doar ca fiecare să-și poată aprofunda credința într-un mod personal. Vreau să-i fac pe creștinii de astăzi să înțeleagă că într-adevăr credința noastră este una care mântuiește. Grija mea este să ajut creștinii să se convertească cu adevărat, pentru a nu rămâne simpli figuranți. Concluzia uneia dintre conferințele mele, intitulate „Cuvintele Sfintei Scripturi sunt prea puțin luate în considerare” era că aproape niciun cuvânt al Domnului nu este luat în considerare în viața credinciosului.

Noi funcționăm într-un sistem, dar nu într-o realitate duhovnicească. Avem o credință fără Dumnezeu, o credință fără Iisus Hristos, o credință în care Duhul Sfânt nu lucrează. Din punct de vedere social, totul merge bine. Din punct de vedere religios, nu există suficientă implicare în viața duhovnicească. Preoții predică mai mult din obligație. De cele mai multe ori, credincioșii nu pricep sensul cuvintelor preotului.

Credincioșilor le lipsește preocuparea implicării religioase. În afară de ceea ce săvârșim liturgic în biserică, nu mai e nimic. Ceea ce lipsește în țara noastră este preocuparea înduhovnicirii credincioșilor. Când eram copil oamenii posteau mai mult și mai bine. Acum ne-am îndepărtat de învățătura apostolilor.

Biserica este mai degrabă o instituție socială, atât pentru cei care au funcții bisericești, cât și pentru cei care doresc ca Biserica să existe cel putin ca instituție socială. Iată, de exemplu: merg în diferite orașe pentru a ține conferințe. În general conferințele mele ating un public larg, interesat de viața religioasă, dar dacă ne gândim la raportul care există între numărul participanților și cel al locuitorilor, acesta nu e nici măcar de 2%. Cineva care nu frecventează biserica nu poate fi considerat ortodox. I-aș spune omului aceluia: „te număr printre păgâni”. Cred că cineva care Îl neglijează pe Dumnezeu, nu poate crede în Dumnezeu. Înțeleg mai bine pe cineva care-și spune ateu decât pe cineva care își spune credincios și care, totuși, Îl neglijează pe Dumnezeu, Îl lasă la o parte.

Deci întrebarea numărul unu este de a fi convertit: este problema numărul unu a Bisericii noastre. În 1992, s-a făcut un recensământ în care 88% din populație s-a declarat aparținând Bisericii Ortodoxe. Dar asta e statistică! În realitate, doar 1% din populație merge la biserică în București. Să ne gândim ce înseamnă această cifră față de numărul de persoane care nu frecventează biserica. Sunt multe de făcut: suntem departe de timpul mucenicilor. Pentru moment, trebuie să perseverăm și să fim credincioși. Astfel va exista o speranță de ameliorare în sânul Bisericii. Se spune în Sfânta Evanghelie că dacă într-o cetate sunt 20 de credincioși, Dumnezeu va apăra acea cetate.

(va urma)
(Traducere din limba franceză de Anca Sav)