Distincția
Cea dintâi distincție este cea dintre Creator și Creație, care se află într‑o dualitate absolută și de necomparat. Firea creată presupune dualități, în special distincția între masculin și feminin, care în firea umană devine deosebirea dintre un anumit bărbat și o anumită femeie. Dintru început, fără să fie adăugată ulterior, heterosexualitatea reprezintă o distincție în unitate. Însă ființa umană este după chipul lui Dumnezeu, în care există o distincție ce nu ține de fire, căci divinul este simplu și necompus: alteritatea absolută a persoanelor divine (a ipostasurilor). În alteritatea sexuală se anunță diferențierea persoanelor, căci nu există fire impersonală. 

Diferențierea între sexe
În Cartea Facerii (1, 27), ideea creării după chipul lui Dumnezeu este legată de cea de dualitate sexuală (G. Bernheim). Diferențierea este înscrisă în firea umană, creată după chipul lui Dumnezeu. Acesta „poartă în El taina alterității și o înscrie în creație” (O. Clément). Diferențierea între bărbat și femeie simbolizează în Biblie alteritatea firii divine și cea a firii umane. 

O îmbogățire
Adam o vede pe cea care este alta decât el, a cărei trăsătură sexuală ilustrează diferența, și se minunează (2, 33). El primește de la Dumnezeu diferențierea sexuală ca pe un dar și o binecuvântare, semn al diferențierii persoanelor – „non‑eul”. Așa cum Dumnezeu este nu o singură persoană, ci o comuniune de persoane, la fel și diferențierea în ființa umană o ferește pe aceasta de singurătate (nu e bine să fie omul singur, sau „singurul”: 2, 18); ea îl îmbogățește prin non‑identic și prin întâlnirea contrariilor. 

Ideea
Antagonismul dintre Dumnezeu și Om se reflectă imediat în antagonismul dintre bărbat și femeie. Cuvântul întrupat îi împacă pe Adam și pe Eva (Ioan, 2) și‑i împacă pe amândoi cu Tatăl. Scopul heterosexualității este, înainte de cel al procreării, al comuniunii între persoane și al părtășiei. Dualitatea sexuală a firii este chemată să fie depășită prin nașterea și constituirea  persoanei. Scopul său este comuniunea în diversitate, nu a firii, ci a persoanelor, un mod de unire care nu este fuzional: nu unirea narcisistă a cuiva cu el însuși, ci unirea lui cu celălalt. 

Diferență și cuvânt
Cuvântul dumnezeiesc se face auzit prin diferența dintre creat și necreat; cuvântul omenesc, primul cuvânt al lui Adam este rostit în urma diferențierii sexuale. Cuvântul presupune alteritate. Tentația ar fi de a rămâne „între noi” – bărbați sau femei, de a rămâne închiși în lumea omenească, pretinzând că diferența față de Oricine altcineva nu ne privește. Sfânta Treime ar fi putut rămâne închisă în ea însăși, fără a mai crea ceva diferit de ea, așa cum ar fi făcut un dumnezeu narcisist, egoist. Dar Dumnezeu, în tot absolutul Său, nu e autosuficient. După chipul Lui, omul se ferește de autosuficiență acceptând diferențierea sexuală care conduce la diferențierea între persoane. 

Sursa: www.sagesse‑orthodoxe.fr