Dualitate

Distincţia
Cea dintâi distincÅ£ie este cea dintre Creator ÅŸi CreaÅ£ie, care se află într‑o dualitate absolută ÅŸi de necomparat. Firea creată presupune dualităÅ£i, în special distincÅ£ia între masculin ÅŸi feminin, care în firea umană devine deosebirea dintre un anumit bărbat ÅŸi o anumită femeie. Dintru început, fără să fie adăugată ulterior, heterosexualitatea reprezintă o distincÅ£ie în unitate. Însă fiinÅ£a umană este după chipul lui Dumnezeu, în care există o distincÅ£ie ce nu Å£ine de fire, căci divinul este simplu ÅŸi necompus: alteritatea absolută a persoanelor divine (a ipostasurilor). În alteritatea sexuală se anunÅ£ă diferenÅ£ierea persoanelor, căci nu există fire impersonală. 

DiferenÅ£ierea între sexe
În Cartea Facerii (1, 27), ideea creării după chipul lui Dumnezeu este legată de cea de dualitate sexuală (G. Bernheim). DiferenÅ£ierea este înscrisă în firea umană, creată după chipul lui Dumnezeu. Acesta „poartă în El taina alterităÅ£ii ÅŸi o înscrie în creaÅ£ie” (O. Clément). DiferenÅ£ierea între bărbat ÅŸi femeie simbolizează în Biblie alteritatea firii divine ÅŸi cea a firii umane. 

O îmbogăÅ£ire
Adam o vede pe cea care este alta decât el, a cărei trăsătură sexuală ilustrează diferenÅ£a, ÅŸi se minunează (2, 33). El primeÅŸte de la Dumnezeu diferenÅ£ierea sexuală ca pe un dar ÅŸi o binecuvântare, semn al diferenÅ£ierii persoanelor – „non‑eul”. AÅŸa cum Dumnezeu este nu o singură persoană, ci o comuniune de persoane, la fel ÅŸi diferenÅ£ierea în fiinÅ£a umană o fereÅŸte pe aceasta de singurătate (nu e bine să fie omul singur, sau „singurul”: 2, 18); ea îl îmbogăÅ£eÅŸte prin non‑identic ÅŸi prin întâlnirea contrariilor. 

Ideea
Antagonismul dintre Dumnezeu ÅŸi Om se reflectă imediat în antagonismul dintre bărbat ÅŸi femeie. Cuvântul întrupat îi împacă pe Adam ÅŸi pe Eva (Ioan, 2) ÅŸi‑i împacă pe amândoi cu Tatăl. Scopul heterosexualităÅ£ii este, înainte de cel al procreării, al comuniunii între persoane ÅŸi al părtăÅŸiei. Dualitatea sexuală a firii este chemată să fie depăÅŸită prin naÅŸterea ÅŸi constituirea  persoanei. Scopul său este comuniunea în diversitate, nu a firii, ci a persoanelor, un mod de unire care nu este fuzional: nu unirea narcisistă a cuiva cu el însuÅŸi, ci unirea lui cu celălalt. 

DiferenÅ£ă ÅŸi cuvânt
Cuvântul dumnezeiesc se face auzit prin diferenÅ£a dintre creat ÅŸi necreat; cuvântul omenesc, primul cuvânt al lui Adam este rostit în urma diferenÅ£ierii sexuale. Cuvântul presupune alteritate. TentaÅ£ia ar fi de a rămâne „între noi” – bărbaÅ£i sau femei, de a rămâne închiÅŸi în lumea omenească, pretinzând că diferenÅ£a faÅ£ă de Oricine altcineva nu ne priveÅŸte. Sfânta Treime ar fi putut rămâne închisă în ea însăÅŸi, fără a mai crea ceva diferit de ea, aÅŸa cum ar fi făcut un dumnezeu narcisist, egoist. Dar Dumnezeu, în tot absolutul Său, nu e autosuficient. După chipul Lui, omul se fereÅŸte de autosuficienÅ£ă acceptând diferenÅ£ierea sexuală care conduce la diferenÅ£ierea între persoane. 

Sursa: www.sagesse‑orthodoxe.fr