Este mare bucurie să știu că Dumnezeu m-a făcut templu al Său. Mai mult, vine chiar El, smerit, să mă caute și să se sălășluiască în mine acum și aici. „…Că noi suntem templu al Dumnezeului celui viu…” (2 Cor 6, 16). În fiecare zi chem Duhul Său cel Sfânt să vină să sălășluiască întru mine, să mă curețe și să mă mântuiască.

Simt în același timp neputința mea de a transforma lumea din jur în rai și sufăr, dar știu, prin rugăciunea mea, că raiul aici și acum poate fi în mine, îl pot vedea și simți dacă-L las pe Dumnezeu să stăpânească în mine. Åži mă întreb dacă ajunge să mă gândesc zi de zi la El? Dacă Îl chem, vine oricum? Dar văd că venind, El mă schimbă și-mi cere să fiu altfel, să văd cum este El și să-I urmez. În mine găsesc doar întuneric și dorința de a-I urma și nu știu de unde să încep. Doar mă rog, eu orbul, lui Hristos să vină să mă facă să-L văd. Dar Hristos mă trimite întâi la cei nebăgați în seamă care sunt frații Săi, să-i văd și apoi să mă întorc spre El că poate-poate îi voi desluși chipul smerit cu care vine să mă caute. Åži dacă Lui îi pasă de mine, să-I cer să-mi ajute să-mi pese și mie de cei suferinzi, de cei păcătoși, de cei orfani, de cei disprețuiți pe care El îi iubește. Primindu-i sufletește simt cum inima mea se luminează și cum raiul mă cuprinde din interior. Acum am certitudinea că iubind pe cel pe care Hristos îl iubește mă umplu și eu de harul Lui și pot deveni asemenea Lui. Åži pe cine nu iubește Hristos?

† Mitropolitul Iosif