Ieremia s‑a născut cu probleme fizice și cu un handicap mental. Avea o boală care îi lua puțin câte puțin viața. Chiar și așa, părinții lui au încercat să‑i ofere o viață normală trimițându‑l la școală. La 12 ani Ieremia era în clasa a doua. Învățătoarea era vizibil deranjată de el, pentru că mereu îi ieșea salivă din gură și scotea gemete. A discutat cu părinții, le‑a spus ca ar trebui să‑l dea la o ÅŸcoală specială, căci între el ÅŸi ceilalÅ£i copii din clasă era o diferenÅ£ă de cinci ani. Dar părinÅ£ii lui au implorat‑o să‑i înțeleagă, căci Ieremia se obiÅŸnuise cu acea ÅŸcoală ÅŸi ar fi fost traumatizant pentru el să‑l mute în alt colectiv. Învățătoarea a încercat să‑i înțeleagă, deÅŸi prezenÅ£a lui Ieremia în clasă îi deranja pe colegii lui. Dar gândindu‑se mai bine ÅŸi‑a dat seama cât de greu trebuia să le fi fost părinÅ£ilor lui. Åži s‑a străduit mai mult. 

Primăvara se apropia și copiii au început să vorbească despre Paște. Învățătoarea s‑a hotărât să le dea o temă legată de această sărbătoare. A dat fiecăruia câte un ou mare de plastic și le‑a spus: „Vreau să le duceți astăzi acasă, iar mâine să mi le aduceți înapoi cu ceva înăuntru care să reprezinte o viață nouă.” „Da”, au răspuns copiii emoționați. Numai Ieremia nu spunea nimic, ci doar se uita fix la dânsa. Nici măcar nu mai scotea gemetele sale obiÅŸnuite. Oare înÅ£elesese ce le spusese despre moartea ÅŸi învierea lui Iisus?

A doua zi cei 19 elevi ai clasei erau foarte nerăbdători să vadă ce pusese fiecare în ou. Învățătoarea le‑a adunat pe toate într‑un săculeț de pânză și apoi a început să le deschidă pe rând. În primul a găsit o floare. O fetiță a ridicat mâna și a strigat: „Este al meu.” „Foarte bine” – a spus învăÅ£ătoarea – „o floare este fără îndoială semnul unei noi vieÅ£i. Când plantele răsar din pământ, ÅŸtim că se apropie primăvara”. În altul a găsit un fluture din plastic, care părea adevărat. „Excelent. Åžtim cu toÅ£ii cum o larvă care pare o omidă urâtă se transformă într‑un fluture superb”. FetiÅ£a care adusese acest ou zâmbea fericită. Apoi învăÅ£ătoarea a deschis un al treilea ou. Dezamăgită, a oftat. Oul era gol. Învățătoarea l‑a pus deoparte fără să spună nimic, pentru că bănuia că este oul lui Ieremia și nu dorea să‑l facă de râs. Atunci copilul a întrebat: „Dar despre oul meu de ce nu spuneți nimic?” „Pentru că este gol...” Ieremia a privit‑o drept în ochi pe învățătoare și i‑a spus: „Și mormântul lui Iisus era gol...” 

Timpul parcă s‑a oprit în loc. După un moment, învăÅ£ătoarea a întrebat: „Dar ÅŸtii de ce era mormântul gol?”. „Desigur” – a răspuns Ieremia – „Iisus a fost omorât ÅŸi pus în mormânt, dar Tatăl Său L‑a înviat”. 

Când s‑a sunat de pauză, copiii au fugit în curte. ÎnvăÅ£ătoarea a rămas în clasă ÅŸi a început să plângă. Inima i se înmuiase. 

Trei luni mai târziu Ieremia a murit. Toți au fost surprinși când au văzut pe mormântul lui Ieremia 19 ouă de plastic. Toate erau goale.

Legenda ouălor roÅŸii

Dragi copii, se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, ÅŸi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coÅŸ plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraÅŸ a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte ÅŸi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.

Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată, cu cât Iisus îl vindecase odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.

AÅŸa cum era, cu coÅŸul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce ÅŸi niÅŸte soldaÅ£i îl păzeau. Din mâinile ÅŸi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge. 

Femeia ÅŸi‑a aÅŸezat coÅŸul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, ÅŸi a început să se roage plângând de durere:

‑ Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morÅ£ii ÅŸi ne‑ai învăÅ£at să credem în Dumnezeu, acum eÅŸti răstignit pe cruce ca cel mai mare duÅŸman. Te rugăm, iartă‑ne pe noi, păcătoÅŸii, ÅŸi lasă‑ne un semn, să ne aducem aminte de suferinÅ£a pe care ai îndurat‑o pentru noi.

Când s‑a ridicat femeia de jos, ouăle din coÅŸul ei erau toate roÅŸii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n‑a mai mers acasă, ci a rămas în oraÅŸul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol ÅŸi atunci s‑au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!

Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roÅŸii din coÅŸul ei, care erau semnul suferinÅ£elor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărÅ£ea tuturor câte un ou roÅŸu, spunându‑le: Hristos a înviat!

De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îÅŸi pregătea câte un coÅŸ cu ouă roÅŸii în amintirea Răstignirii ÅŸi Învierii Domnului. Le împărÅ£ea copiilor ÅŸi săracilor, povestindu‑le despre suferinÅ£ele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându‑le: Hristos a înviat!, ÅŸi primind răspunsul: Adevărat a înviat!

De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roÅŸii de PaÅŸti ÅŸi să fie dăruite în amintirea Patimilor ÅŸi Învierii Domnului.