Povestea lui Ieremia

Ieremia s‑a născut cu probleme fizice și cu un handicap mental. Avea o boală care îi lua puțin câte puțin viața. Chiar și așa, părinții lui au încercat să‑i ofere o viață normală trimițându‑l la școală. La 12 ani Ieremia era în clasa a doua. Învățătoarea era vizibil deranjată de el, pentru că mereu îi ieșea salivă din gură și scotea gemete. A discutat cu părinții, le‑a spus ca ar trebui să‑l dea la o școală specială, căci între el și ceilalți copii din clasă era o diferență de cinci ani. Dar părinții lui au implorat‑o să‑i înțeleagă, căci Ieremia se obișnuise cu acea școală și ar fi fost traumatizant pentru el să‑l mute în alt colectiv. Învățătoarea a încercat să‑i înțeleagă, deși prezența lui Ieremia în clasă îi deranja pe colegii lui. Dar gândindu‑se mai bine și‑a dat seama cât de greu trebuia să le fi fost părinților lui. Åži s‑a străduit mai mult. 

Primăvara se apropia și copiii au început să vorbească despre Paște. Învățătoarea s‑a hotărât să le dea o temă legată de această sărbătoare. A dat fiecăruia câte un ou mare de plastic și le‑a spus: „Vreau să le duceți astăzi acasă, iar mâine să mi le aduceți înapoi cu ceva înăuntru care să reprezinte o viață nouă.” „Da”, au răspuns copiii emoționați. Numai Ieremia nu spunea nimic, ci doar se uita fix la dânsa. Nici măcar nu mai scotea gemetele sale obișnuite. Oare înțelesese ce le spusese despre moartea și învierea lui Iisus?

A doua zi cei 19 elevi ai clasei erau foarte nerăbdători să vadă ce pusese fiecare în ou. Învățătoarea le‑a adunat pe toate într‑un săculeț de pânză și apoi a început să le deschidă pe rând. În primul a găsit o floare. O fetiță a ridicat mâna și a strigat: „Este al meu.” „Foarte bine” – a spus învățătoarea – „o floare este fără îndoială semnul unei noi vieți. Când plantele răsar din pământ, știm că se apropie primăvara”. În altul a găsit un fluture din plastic, care părea adevărat. „Excelent. Åžtim cu toții cum o larvă care pare o omidă urâtă se transformă într‑un fluture superb”. Fetița care adusese acest ou zâmbea fericită. Apoi învățătoarea a deschis un al treilea ou. Dezamăgită, a oftat. Oul era gol. Învățătoarea l‑a pus deoparte fără să spună nimic, pentru că bănuia că este oul lui Ieremia și nu dorea să‑l facă de râs. Atunci copilul a întrebat: „Dar despre oul meu de ce nu spuneți nimic?” „Pentru că este gol...” Ieremia a privit‑o drept în ochi pe învățătoare și i‑a spus: „Și mormântul lui Iisus era gol...” 

Timpul parcă s‑a oprit în loc. După un moment, învățătoarea a întrebat: „Dar știi de ce era mormântul gol?”. „Desigur” – a răspuns Ieremia – „Iisus a fost omorât și pus în mormânt, dar Tatăl Său L‑a înviat”. 

Când s‑a sunat de pauză, copiii au fugit în curte. Învățătoarea a rămas în clasă și a început să plângă. Inima i se înmuiase. 

Trei luni mai târziu Ieremia a murit. Toți au fost surprinși când au văzut pe mormântul lui Ieremia 19 ouă de plastic. Toate erau goale.

Legenda ouălor roșii

Dragi copii, se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, și suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coș plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraș a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte și a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.

Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată, cu cât Iisus îl vindecase odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.

Așa cum era, cu coșul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce și niște soldați îl păzeau. Din mâinile și picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge. 

Femeia și‑a așezat coșul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, și a început să se roage plângând de durere:

‑ Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morții și ne‑ai învățat să credem în Dumnezeu, acum ești răstignit pe cruce ca cel mai mare dușman. Te rugăm, iartă‑ne pe noi, păcătoșii, și lasă‑ne un semn, să ne aducem aminte de suferința pe care ai îndurat‑o pentru noi.

Când s‑a ridicat femeia de jos, ouăle din coșul ei erau toate roșii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n‑a mai mers acasă, ci a rămas în orașul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol și atunci s‑au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!

Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roșii din coșul ei, care erau semnul suferințelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărțea tuturor câte un ou roșu, spunându‑le: Hristos a înviat!

De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă își pregătea câte un coș cu ouă roșii în amintirea Răstignirii și Învierii Domnului. Le împărțea copiilor și săracilor, povestindu‑le despre suferințele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându‑le: Hristos a înviat!, și primind răspunsul: Adevărat a înviat!

De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roșii de Paști și să fie dăruite în amintirea Patimilor și Învierii Domnului.