Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 5 Martie 2012 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (martie 2012)

Fragmente neodihnite (martie 2012)

Într‑un sat ridicat pe un munte înalt, străbătut de un râu, pe versantul opus unui grup de colibe, pe un vârf de stâncă, se afla figura unui om sculptat în piatră, din adânc de vremuri. Era zeul locuitorilor din acel sat, o figură de o transcendentă frumuseţe, care exprima o pace inefabilă, o desăvârşită armonie. 

Din tată în fiu, localnicii îşi transmiseseră convingerea că zeul lor se va desprinde într‑o bună zi din piatra muntelui şi va veni să se sălăşluiască printre ei. Deşi îi admirau necontenit trăsăturile şi deşi era sursa lor permanentă de inspiraţie, ei se lăsau mereu copleşiţi de grijile vieţii şi de sărăcia în care trăiau. 

Într‑o zi, în satul acela s‑a născut un copil care, imediat ce a dobândit capacitatea de a vedea, a percepe şi a reacţiona, de îndată ce s‑a putut deplasa de la coliba unde se născuse până la malul râului, a fost cucerit de frumuseţea, seninătatea şi măreţia zeului. Copilul era mereu în preajma zeului sculptat în stâncă, privindu‑l fără încetare. Anii treceau unul după altul şi după un timp, copilul a ajuns la vârsta adolescenţei, apoi la cea a tinereţii. Într‑o zi, locuitorii satului, văzându‑l trecând pe lângă ei, s‑au oprit şi‑au exclamat cu toţii într‑un glas: „Zeul nostru este aici, în mijlocul nostru!”. Privind figura aceea întruna, tânărul se modelase lăuntric potrivit expresiei zeului. Sorbindu‑l din ochi, se contopise cu el, lăsându‑se pătruns de seninătatea, măreţia, pacea şi dragostea care izvorau din figura sculptată în stâncă; astfel încât trăsăturile lui deveniseră identice cu trăsăturile zeului pe care‑l venera şi pe care‑l privise întreaga viaţă. 

Dacă am şti să‑L contemplăm pe Hristos din adâncul fiinţei noastre, dacă am şti să vedem Faţa Lui cea nevăzută pe care o putem vedea numai cercetându‑ne profunzimile, pentru că acolo sălăşluieşte El, atunci toţi cei din jurul nostru ar simţi impactul seninătăţii, păcii şi liniştii noastre lăuntrice şi ar înţelege că există sfinţenie în Biserică. Dar aşa cum stau lucrurile în prezent, uitându‑se la noi, le vine foarte greu să creadă! 

Sfinţenia este sfinţenie a lui Dumnezeu în fiinţa noastră. Pe măsură ce participăm la ea devenim revelaţie a ceea ce ne transcende. 

Mitr. Antonie de Suroj, Dumnezeu şi omul 

 

ce este rugăciunea
a te ruga pentru cineva
înseamnă
a‑i îmbrăca sufletul cu carnea ta
a‑i încălzi inima cu suflarea ta
a‑i hrăni fiinţa cu viaţa ta

a‑l vizita în temniţa sa lăuntrică
a‑l găzdui peste noapte în inima ta...

a te ruga pentru cineva
înseamnă
a‑i oferi lui Dumnezeu trupul
cu care
să‑l poată iubi...

Marius Iordăchioaia, Jurnal de tresăriri

 

„Rugaţi‑vă neîncetat”, îndeamnă Sfântul Pavel, căci rugăciunea este izvorul fiinţei noastre şi forma cea mai intimă a vieţii noastre... La început rugăciunea este agitată. Potrivit cuvintelor lui Péguy, nu trebuie să ne rugăm ca nişte gâşte care îşi aşteaptă hrana! Fiind emotiv, omul îşi revarsă întreg conţinutul psihic al fiinţei sale. Înainte ca el să simtă oboseala acestui monolog, duhovnicii ne sfătuiesc să ne ocupăm timpul de rugăciune cu psalmi şi cu lectură. Ei condamnă vorbele multe. O singură vorbă de‑a vameşului a trezit mila lui Dumnezeu. Un singur cuvânt plin de credinţă l‑a mântuit pe tâlhar. Vorbăria împrăştie, tăcerea adună sufletul. Rugăciunea domnească e foarte scurtă, dar conţine unicul necesar. Marii duhovnici se mulţumeau cu rostirea numelui lui Iisus, dar prin acest nume ei contemplau Împărăţia. 

Dacă omul a înţeles bine lecţia, îşi revizuieşte atitudinea, o potriveşte cu aspiraţia liturgică: „Fă din rugăciunea mea o taină a prezenţei Tale”...

La omul modern dificultatea vine din despărţirea minţii de inimă. Or, vechea tradiţie sugerează: „Dimineaţa, coboară‑ţi mintea în inima ta şi rămâi toată ziua în tovărăşia lui Dumnezeu”. Adună elementele fărâmiţate ale fiinţei tale, regăseşte integritatea spiritului tău... Adevărata rugăciune înseamnă o atitudine constantă, o stare de spirit care modelează în mod liturgic întreaga noastră fiinţă. A face din viaţa ta o liturghie, o rugăciune, o doxologie înseamnă a face din ea o taină de comuniune veşnică...

Paul Evdokimov, Rugăciunea în Biserica de Răsărit

Daniel Chira, Londra

Fragmente neodihnite (martie 2012)

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni