Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Unui oarecare frate i s‑a arătat diavolul într‑o noapte, în chip de înger luminat, şi i‑a zis: „Eu sunt Gavriil şi sunt trimis să‑ţi spun că vei ajunge negreşit în rai”.
Fratele i‑a răspuns: „Cred că vei fi greşit adresa, vei fi fost trimis la alţii, pentru că eu sunt păcătos şi nu sunt vrednic să văd îngeri”. Aceasta auzind, vicleanul demon s‑a făcut nevăzut.
Patericul egiptean
Luca 12,16‑21. Pilda omului bogat căruia i‑a rodit ţarina. O pildă în care Dumnezeu râde pur şi simplu de om. E, de fapt, singurul loc din Noul Testament în care cuvântul „Nebune!”, căzut ca un trăsnet, ca un tunet din gura lui Dumnezeu peste planurile şi socotelile omului nostru, se transformă într‑un binecuvântat hohot de râs. Acest om bogat şi nesăbuit – care crede şi se încrede doar în propriile sale puteri, îşi face planuri cu nemiluita, oferă sufletului ceea ce de fapt se cuvine trupului, e lacom, fudul, mândru şi prost – îi provoacă Domnului nu milă, nu părere de rău, nu îndurare, nici măcar stupoare, ci un mare şi nestăpânit hohot de râs.
Domnul râde atunci când uităm de El, când – robiţi de planurile şi idealurile noastre – ne lipsim de El. Şi râsul Lui, după cum vedem din această pildă, nu e complezent, e de‑a dreptul tragic şi fatal.
Are dreptate Woody Allen: „Dacă vrei să‑l faci pe Dumnezeu să râdă, spune‑i ce planuri ţi‑ai făcut”.
Pr. Ioan Pintea, Însemnările unui preot de ţară
Asemenea este Împărăţia Cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind‑o un om, a ascuns‑o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.
Asemenea este Împărăţia Cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s‑a dus, a vândut toate câte avea şi l‑a cumpărat.
Asemenea este iarăşi Împărăţia Cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti. Iar când s‑a umplut, l‑au tras pescarii la mal şi şezând au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i‑au aruncat afară.
Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi.
Evanghelia după Matei 13, 44‑49
Pentru sfânt, natura închipuie trecutul. Sfântul şi‑a însuşit alfabetul naturii, i‑a citit cuvintele, i‑a ascultat sunetele, i‑a înţeles vorbele şi a închis cartea. Numai în sfânt natura şi‑a atins pe deplin rostul, căci ea a deşteptat omul dintr‑însul, l‑a îndrumat către Dumnezeu şi s‑a retras din faţa lui. Sprijinindu‑se pe temelia dată de natură, sfântul este nevoit să se urce singur pe scări cereşti – cu gândul, cu rugăciunea, cu bunătatea –, mânat de natură şi (a)tras de Dumnezeu.
Sfântul este nemărginit de recunoscător şi nesfârşit de milostiv faţă de natură. De aceea şi natura îl socoteşte pe sfânt drept singurul ei prieten de pe pământ, neiubitor de sine. Într‑adevăr, nu este privelişte mai mişcătoare pe pământ decât prietenia dintre sfânt şi fiarele sălbatice. Şi, cu toate acestea, sfântul priveşte asupra întregii naturi ca omul în vârstă la magazinul cu jucării pentru copii. O privire, un zâmbet de milă, o amintire plăcută, şi călătorul trebuie să meargă înainte şi să urce prin furtună. Trebuie să uite tot, trebuie să părăsească tot, ca să înţeleagă tot şi să primească tot.
Pentru cel nesăţios, natura închipuie viitorul; pentru artist – prezentul; pentru sfânt – trecutul.
Mitr. Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine şi rău (70)
Prezenta criză ecologică nu este cu adevărat o criză a mediului, ci o criză în noi înşine. Dificultatea fundamentală rezidă nu în afară, ci în interior, nu în ecosistem, ci în suflete. Problema fundamentală nu este de natură tehnologică sau economică, ci spirituală. Dacă atmosfera este din ce în ce mai poluată, dacă lacurile şi râurile devin otrăvitoare, dacă pădurile mor, iar câmpiile verzi se transformă în deşerturi, noi, oamenii, ne‑am înstrăinat de Dumnezeu şi de noi înşine şi, în consecinţă, uităm legătura cuvenită cu lumea înconjurătoare.
Soluţia nu poate proveni doar din dezvoltarea unor tehnici mai performante. Ea va veni doar în urma pocăinţei, prin metanoia cosmică – înţelegând aici cuvântul grec în sensul său literal, „răzgândire”.
În strânsă legătură cu acest prim punct este al doilea – folosirea abuzivă a mediului înconjurător este un păcat...
Foarte adesea, avem tendinţa să credem că păcatul implică doar ceea ce facem altor persoane umane. Din păcate, suntem tragic limitaţi dacă gândim în acest fel. Exploatarea pământului şi a aerului, a animalelor şi plantelor se naşte direct din lăcomia noastră şi din dorinţa de putere. De aceea, trebuie să ne căim pentru starea de păcătoşenie ecologică, să ascultăm strigătul pământului (citez aici din Rugăciunea pentru vreme de cutremur, din Molitfelnic: „Pământul, necuvântând, strigă: De ce, popoare, îmi faceţi atâta rău?”).
Mă întreb dacă reflectăm îndeajuns asupra implicaţiilor ecologice ale Întrupării Domnului, asupra faptului că Iisus este atotcuprinzător, din pământ ca şi noi, incluzând în umanitatea Sa, aşa cum s‑a mai afirmat, întreaga istorie a evoluţiei pământului. Luăm în considerare faptul că Mântuitorul a venit să mântuie nu doar rasa umană, ci totalitatea creaţiei? Suntem mereu conştienţi că nu suntem mântuiţi de lume, ci cu ea?
Mitr. Kallistos Ware, conferinţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Iaşi, octombrie 2005
Fecioara Maria i‑a redat lui Dumnezeu, acestui rege fără de ţară [cf. Sf. Nicolae Cabasila, Omilii mariologice], o casă. Ea a consimţit ca El să se întrupeze în chiar sânul creaţiei Sale, ca pentru a o recrea. „Dumnezeu a creat lumea ca să‑şi găsească o mamă”, spunea Nicolae Cabasila. Omenirea Îl primeşte pe Dumnezeu în mod liber în pântecele Mariei. Iisus nu are alt loc unde să‑Şi plece capul, în afara iubirii „mariale” a celor care Îl primesc. Duhul, care este din veac locaşul Fiului, poate face din fiecare dintre noi locuinţa Fiului întrupat. Cu o condiţie fundamentală – aceea ca omul să se roage: „vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea”.
Olivier Clément, Comentariu la rugăciunea „Împărate ceresc”
Selecţia textelor: Daniel Chira, Londra
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team