A treia ediÅ£ie a UniversităÅ£ii de vară a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale s‑a desfăÅŸurat între cele două mari sărbători de sfârÅŸit de an liturgic – Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului din 23 august ÅŸi Tăierea Capului Înaintemergătorului, din 29 august. Tema generală propusă de către Consiliul Mitropolitan a fost „Rolul Bibliei în rugăciunea ÅŸi în viaÅ£a creÅŸtinilor ortodocÅŸi”. 

Această „universitate” a fost în mare măsură una a tinerilor! Au fost organizate în fiecare zi activităÅ£i de mare folos (Andreea Ionescu, Adriana Moise, parohia Sfânta Parascheva ÅŸi Sfânta Genoveva, Paris, părintele diacon Claude Delangle, Louveciennes) pentru cei 20 de copilaÅŸi; adolescenÅ£ii – în jur de zece – au putut discuta zilnic cu părintele diacon Jean‑Marie Cuny (parohia Besançon), cu părintele Adrian Iuga (parohia de la Nantes) sau cu părintele Răzvan Ionescu (Paris). Acest lucru a reprezentat un plus faÅ£ă de anul trecut: mulÅ£umiri celor care au avut bucuria să ofere această binefacere!

„Oamenii mari”, aproape 80 – puÅ£ini faÅ£ă de numărul de credincioÅŸi ÅŸi de preoÅ£i chiar ÅŸi numai din protopopiatul FranÅ£ei – s‑au bucurat împreună cu copiii ÅŸi adolescenÅ£ii de viaÅ£a liturgică ÅŸi comunitară (Sfânta Liturghie ÅŸi Vecernie în fiecare zi) pe care o cunoscuseră deja în 2009 ÅŸi 2010, cu momente importante destinate întâlnirilor ÅŸi schimburilor de idei, mai ales după mese. Acestea – mesele – au fost la fel de bine pregătite, Å£inând cont de zilele de ajun! 

La fel ca în trecut, în fiecare dimineaÅ£ă am avut fericirea să participăm la un curs de memorare a Evangheliei (prologul Sfântului Ioan) cu Hélène Séjournet (parohia Sfânta Genoveva ÅŸi Sfântul Martin, Paris): Biblia nu e doar o carte de închinat, citit sau ascultat, Ea este ÅŸi Hrana! 

Un rezumat rapid al conferinÅ£elor permite evaluarea importanÅ£ei acestei sesiuni de formare a celor mai implicaÅ£i în Biserică clerici ÅŸi laici, organizată de consilierii mitropolitani (mai ales părintele Yves Dulac). 

Sandrine Caneri (Mitropolia antiohiană din FranÅ£a) a deschis sesiunea insistând pe relaÅ£ia pe care o stabileÅŸte CredinÅ£a cu Cuvântul Sfintelor Scripturi, după Origen, care spune: „crede mai întâi” ÅŸi „dacă nu înÅ£elegi, nu te acuza decât pe tine!”, adică: aprofundează‑ţi credinÅ£a, curăÅ£eÅŸte‑te pentru a te apropia de Cuvânt. Scriptura este un cuvânt, ea conÅ£ine Cuvântul, indivizibil ÅŸi transmis pe cale orală. Hristos, a subliniat conferenÅ£iara, a învăÅ£at Scripturile, în umanitatea Sa reală, prin mama Sa, Maica lui Dumnezeu, ca orice mic evreu. Problema interpretării este fundamentală în această transmitere. SfinÅ£ii PărinÅ£i caută versiunea Vechiului Testament ce corespunde CredinÅ£ei, cea care reprezintă norma exegezei. Biblia însăÅŸi transmite un „continuum exegetic” (mai simplu: continuitatea în înÅ£elegerea coerentă a textelor). Multitudinea textelor (versiunea ebraică, diversele versiuni greceÅŸti, pe lângă Septuaginta) se pare că nu pune probleme în mediul oral. În orice caz, înÅ£elegerea ultimă a Cuvântului constă în a transpune în fapte „gnoseologia” (cu alte cuvinte: demersul de cunoaÅŸtere). 

Preotul Gérard Reynaud (parohiile din Vichy ÅŸi Clermont‑Ferrand) a arătat că Sfânta Liturghie (mai ales cea a Sfântului Vasile cel Mare) e Å£esută cu Cuvântul lui Dumnezeu ÅŸi se identifică cu el. Cuvântul (Logos) ÎnsuÅŸi Se oferă în Sfânta Liturghie ÅŸi este oferit ÅŸi împărÅ£it. Este un Cuvânt sacerdotal ÅŸi de slujire, un Cuvânt euharistic trimis de Tatăl ceresc ÅŸi Care Se întoarce la El, pentru a Se da în comuniune tuturor celor care cred. Sfânta Liturghie expune cele două naturi ale Cuvântului dumnezeiesc făcut Om; cuvântul, cuvintele, cuvintele sfinte sunt unite cu cuvintele omeneÅŸti în unica persoană a Cuvântului, Fiul lui Dumnezeu. De unde importanÅ£a rugăciunii care precede citirea Sfintei Evanghelii („StrăluceÅŸte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaÅŸterii Dumnezeirii Tale ÅŸi deschide ochii gândului nostru spre înÅ£elegerea evanghelicelor Tale propovăduiri. Pune în noi ÅŸi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcând, vieÅ£uire duhovnicească să petrecem”), adevărată epicleză (chemare a Duhului) pentru Cuvânt, simetrică cu epicleza pentru Miel. Locul Sfântului Duh este, astfel, remarcabil: El se bazează pe Cuvânt, Îl umple ÅŸi Îl împlineÅŸte. De aceea, adaugă părintele Gérard, frica iubitoare ÅŸi încântarea pot să ne deschidă spre Cuvântul Care se împarte la Sfânta Liturghie. 

Antropologia creÅŸtină este o antropologie biblică, a explicat părintele Philippe Dautais (parohia Sfânta Foy ÅŸi Sfântul Nectarie, Monestier): ea se bazează pe dialogul divino‑uman pe care‑l mărturiseÅŸte întreaga Scriptură ÅŸi care pune în evidenÅ£ă primatul persoanei – persoană divină ÅŸi persoană umană. Persoana transcende natura ÅŸi o împlineÅŸte; dragostea e prima ÅŸi primă este această chemare divină a fiinÅ£ei umane: „Vrei să trăieÅŸti?”. ExistenÅ£a umană în profunzimea ei este un „Da” spus vieÅ£ii propuse de Dumnezeu, viaÅ£ă biologică ÅŸi mai ales ViaÅ£ă veÅŸnică. De aceea poruncile Domnului conduc la îndumnezeirea fiinÅ£ei umane prin împlinirea „duhului” său (intelectualul noûs ÅŸi „carismaticul” pneuma). Continuate de părintele Jean Boboc (catedrala mitropolitană SfinÅ£ii Arhangheli, Paris), aceste cugetări au condus la studiul de cazuri concrete în care „bioetica” creÅŸtină vrea să servească în mod special persoana. 

Unele situaÅ£ii pastorale, a mărturisit părintele Jean – legate de presupunerea unei malformaÅ£ii a embrionului – sunt foarte bulversante ÅŸi Å£in, înainte de orice decizie, de rugăciunea intensă ÅŸi de sfatul duhovnicesc, mai ales cel al episcopului, în care se manifestă darul iconomiei (încălcarea punctuală a unei reguli pentru binele persoanei ÅŸi al comunităÅ£ii). 

Cu mult entuziasm l‑am ascultat în două intervenÅ£ii diferite pe părintele Vasile Mihoc (Sibiu, România) venit să participe la activităÅ£ile noastre. Prezentând exegeza (interpretarea) biblică, părintele Vasile – despre care cineva dintre noi spune că „a marcat pe toată lumea prin prezenÅ£a sa harismatică, puternică ÅŸi discretă în acelaÅŸi timp, ÅŸi cuvântul său a fost o hrană bogată ÅŸi teologică” – a arătat că „întotdeauna Cuvântul a fost explicat” pentru a‑i sublinia autoritatea. Fiecărei generaÅ£ii i se explică Evanghelia pentru a o aplica în viaÅ£ă: „totul a fost scris pentru fiecare generaÅ£ie”. TotuÅŸi, autoritatea Bibliei se supune autorităÅ£ii lui Hristos, căci Cuvântul transcende cuvintele, orale sau scrise: nu există loc de „bibliolatrie”, Biblia nu se află „în locul lui Hristos”; de altfel, Scriptura nu conÅ£ine totul, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan. Reluând expunerile precedente, părintele Vasile subliniază că Biblia este în întregime dumnezeiască ÅŸi în întregime omenească ÅŸi că viaÅ£a constă în a spune „Da” Evangheliei. 

Un loc important l‑au ocupat expunerile pe tema raporturilor dintre Biblie ÅŸi Sfintele Taine, mai ales cea a Sfântului Botez ÅŸi a Sfintei Cununii. Părintele Aurel GrigoraÅŸ (parohia Pogorârea Sfântului Duh, Paris/Clichy) arată că Cuvântul manifestat în Evanghelii se află la dreapta Tatălui; e un cuvânt ipostaziat (asumat de către persoană sau ipostas al Cuvântului, Hristos) ÅŸi, astfel, sacramental. El (Cuvântul, n.t.) e plin de Duh Sfânt, ÅŸi Acesta se manifestă în el, mai ales în slujirea tainelor, care au întotdeauna în centru proclamarea Cuvântului. 

Prin omniprezenÅ£a Duhului Sfânt, credincioÅŸii sunt încorporaÅ£i în Hristos ÅŸi în Biserică: toată viaÅ£a lor, ÅŸi în special viaÅ£a lor conjugală ÅŸi familială, este sfinÅ£ită ÅŸi îndumnezeită, prin puterea sfinÅ£itoare a Cuvântului ÅŸi prin energiile dumnezeieÅŸti ce iradiază din taine, după măsura credinÅ£ei lor. Regăsim aici importanÅ£a persoanei umane, sfinÅ£irea fiind principala ei împlinire. 

Ordinea conferinÅ£elor a făcut ca, urmând o bună pedagogie (!), ultima conferinÅ£ă să sublinieze universalitatea lucrării lui Hristos în întruparea ÅŸi Învierea Sa. Laurent Kloeble (parohia Limours) a prezentat această temă plecând de la reflecÅ£iile filosofului ÅŸi istoricului religiilor René Girard, care expune în diversele lui scrieri aceste idei interesante: jertfa este universală în toate civilizaÅ£iile; ea constă în sacrificarea unei victime nevinovate (practica „Å£apului ispăÅŸitor”), astfel încât comunitatea să fie eliberată de violenÅ£a ce o tulbură din cauza „dorinÅ£ei mimetice” (rivalitate în posedarea aceluiaÅŸi obiect dorit, ÅŸi dorit mai ales pentru că altcineva îl doreÅŸte). Dar, în final, doar Hristos este victima absolut nevinovată ÅŸi El singur pune capăt violenÅ£ei. Pentru ca jertfa să dea roade, trebuie totuÅŸi ca mecanismul violenÅ£ei să fie descoperit ÅŸi să înceteze: jertfa lui Iisus Hristos, deoarece a fost voită, precizează cineva, este ultima dintre jertfele al căror ÅŸir se transmite în istorie prin imitarea unei crime iniÅ£iale. Aceasta înseamnă că patimile lui Hristos ÅŸi Învierea corespund unei aÅŸteptări universale în toate civilizaÅ£iile.  

Nu am putea face un raport al intervenÅ£iilor venite din partea auditoriului. Ele au fost foarte numeroase ÅŸi foarte bogate, permiÅ£ând clarificarea anumitor puncte, punând în evidenÅ£ă anumite divergenÅ£e de opinie sau de interpretare. După conferinÅ£e, participanÅ£ii ÅŸi conferenÅ£iarii s‑au reunit în ateliere pentru a aprofunda ceea ce fusese spus. În timpul acestor întâlniri, ÎnaltpreasfinÅ£itul Părinte Mitropolit Iosif a reunit clericii sau soÅ£iile lor. 

Unul dintre cei care au intervenit a fost surprins de calitatea discuÅ£iilor – în ciuda limitelor lor inevitabile – dintre participanÅ£i ÅŸi conferenÅ£iari:  „dezbaterile bogate care au urmat fiecărei intervenÅ£ii au arătat cât e de simplu (în aceste reuniuni) să manifeÅŸti un dezacord; cât este de uÅŸor să afirmi o părere opusă care până la urmă nu tranÅŸează neapărat problema… libertatea cuvântului, libertatea Duhului, libertatea de a‑ţi pune întrebări…[în] această Biserică care cere tuturor, prin atitudinea sa, să‑l primească pe celălalt ca pe un frate, fără judecată, fără iritare, fără agasare – pe scurt, o Biserică vie, doldora de viaÅ£ă, sclipitoare în căutările ei, în care ierarhii sunt ei înÅŸiÅŸi atât de atenÅ£i la oile lor, încât aÅŸteaptă într‑adevăr de la ele semnele căii de urmat, ale direcÅ£iei de adoptat (…). O Biserică ce [ÅŸi] primeÅŸte mereu pe cei care vin din alte părÅ£i… Åži toate acestea într‑o atmosferă caldă, familială, destinsă, plină de veselie ÅŸi de umor, în care fraternitatea se simte în fiecare moment”. 

Această „universitate” îÅŸi avea locul într‑o manifestare a vieÅ£ii Bisericii; ea constituia un eveniment eclezial ÅŸi nu un compartiment intelectual separat. Ca dovadă stau importanÅ£a vieÅ£ii liturgice, posibilitatea îndrumării duhovniceÅŸti, iar duminică, 28 august, liturghia arhierească, în care au fost reunite toate gradele ierarhice – episcop, preot, diacon ÅŸi Popor –, cât ÅŸi hirotonirea unui diacon ÅŸi a unui preot. Astfel, activitatea teologică ÅŸi catehetică este o manifestare a Duhului în sânul Trupului lui Hristos.