Dacă tot vorbim de minuni: am fost în weekend la Cantauque ‑ Mănăstire ortodoxă din sudul FranÅ£ei. A fost „minun”‑at! Un părinte a vorbit despre Facere – care e pictată pe pereÅ£ii interiori ai incintei mănăstirii. În apropiere este localitatea St. Polycarpe, în a cărei biserică se găseÅŸte urna cu cenuÅŸa Sfântului Policarp de Smirna, adusă de cruciaÅ£i în FranÅ£a. Aveau o icoană mare bizantină a Sfântului, iar pereÅ£ii vechii abaÅ£ii păstrau urme de frescă. Sunt atâtea de descoperit sub praful vremii...

DragoÅŸ, Paris

Pentru că 2011 este pentru Nepsis anul Sfintelor Scripturi, anul acesta la Cantauque am încercat să „descoperim” semnificaÅ£iile primelor capitole din Cartea Facerii, pornind de la originalul în limba ebraică. 

De ce să ne aplecăm asupra originalului? Pur ÅŸi simplu pentru că în traduceri anumite nuanÅ£e importante se pierd. Despre facerea omului citim că „Domnul Dumnezeu l‑a zidit pe ha‑adam (om) din Å£ărâna luată din adamah (pământ).” (Fc. 2, 7) Devine astfel foarte clar că dintru început există o legătură puternică între om ÅŸi natură. Apoi, când Dumnezeu a făcut femeia, a spus că „nu este bine să fie ha‑adam (omul) singur. Să‑i facem ezer kenegedo (ajutor la fel cu el).” (Fc. 2, 18) Sugerează oare aceste cuvinte că femeia este inferioară bărbatului? Tot în Vechiul Testament, cuvântul ezer este folosit pentru a numi ajutorul divin: „Ridica‑voi ochii mei la Ceruri, de unde îmi va veni ezer (ajutorul).” (Ps. 120, 1) Prin urmare, ezer nu este deloc inferior celui ce‑l primeÅŸte. Iar cuvintele din textul original evidenÅ£iază această „unitate de fiinÅ£ă”: femeia este numită issha, iar bărbatul ish (Fc. 2, 23).

De ce există în Cartea Facerii două relatări ale creaÅ£iei? De ce în una din ele omul e creat la sfârÅŸit ÅŸi în cealaltă la început? Cum era omul înainte de căderea din Rai? Cum era lumea înainte de căderea omului? Adam ÅŸi Eva poartă ei aceeaÅŸi responsabilitate în neascultarea lor faÅ£ă de Dumnezeu? De ce a trebuit să se întrupeze Hristos ca să anuleze păcatul lui Adam ÅŸi al Evei?

Părintele Moise, care vorbeÅŸte curent ebraica, ne‑a fost ghid în explorarea acestor întrebări. „ÎnsoÅ£itor de bord” a fost părintele Jacob, stareÅ£ul mănăstirii. Iar noi, participanÅ£ii, am lăsat sfiala la o parte ÅŸi ne‑am angajat în dialog. Cu toÅ£ii împreună sau în cadrul discuÅ£iilor personale.

La Cantauque a fost minunat, dar e greu să exprimăm în cuvinte.

Lavinia, Paris

Tare m‑a pătruns la suflet pelerinajul ăsta, dar cuvintele mele sunt prea sărace. Domnul a fost iarăÅŸi bun cu noi ÅŸi ni i‑a dăruit pe părinÅ£ii de la Cantauque 100% ÅŸi prin ei, dragostea Sa. Câtă dăruire, cât har, câtă bunătate, câtă atenÅ£ie la întrebările ÅŸi frământările fiecăruia! Sufletul mi s‑a uÅŸurat ca un fulg ÅŸi mi s‑a umplut de încrederea în adevărul ÅŸi certitudinea mântuirii. Åži asta, cum zicea părintele Moise, nu datorită faptelor noastre (bune), ci prin bunătatea ÅŸi mila lui Dumnezeu (par la miséricorde de Dieu par l’intermédiare de notre foi. Il nous sauvera par pure bonté!). Căci creându‑ne după chipul ÅŸi asemănarea Lui, Domnul ne caută ÅŸi ne cheamă la El neîncetat aÅŸa cum l‑a chemat ÅŸi pe Adam („Adame, unde eÅŸti?”). Dar Adam a ratat iertarea prin faptul că nu s‑a pocăit pe loc. Dacă Adam s‑ar fi pocăit, ar fi fost iertat imediat, nu ar fi pierdut Raiul.

Adriana, Lyon

Nu scriu multe, nu pentru că nu aÅŸ avea nimic de zis, ci pentru că mi‑e foarte greu să pun în cuvinte ceea ce a însemnat pentru mine pelerinajul la Cantauque. La Liturghii parcă pluteam, m‑am simÅ£it tratată ca o regină de către gazde, neuronii au fost puÅŸi în miÅŸcare într‑o directie pe care nu o cunoÅŸteau ÅŸi, cel mai important, m‑am simÅ£it copleÅŸită de iubire. Drumul de întoarcere l‑am resimÅ£it ca pe un sfârÅŸit de vacanÅ£ă: un pic trist pentru că s‑a terminat. Iar la Paris, în săptămâna care a urmat, două persoane mi‑au spus că sunt foarte senină. 

O participantă

Eu sunt fericită că am întâlnit oameni frumoÅŸi care dăruiesc ÅŸi se dăruiesc.

Cristiana, Paris