Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Coincidenta e felul lui Dumnezeu de a : rămâne anonim.
Albert Einstein, Cum văd eu lumea
Într-una din zile, spre seară, Avva Isaac le-a spus ucenicilor să arunce în grădină toate sapele care se aflau în mănăstire. Apoi a adăugat: „Când se va ivi ziua să pregătiţi mâncare lucrătorilor noştri”. După ce s-a făcut ziuă şi mâncarea a fost gata, Avva Isaac a luat pe fraţi şi, poruncindu-le să ia cu ei de-ale gurii, a mers cu ei în grădină.
Şi, intrând, au găsit acolo atâţia lucrători câte sape au fost aruncate cu o seară înainte. Aceştia intraseră pe furiş noaptea, cu gândul să fure, însă gândurile le-au fost schimbate prin puterea lui Dumnezeu. Aşa se face că, în cele din urmă, tâlharii au luat sapele pe care le-au găsit în grădină şi - din ceasul cel dintâi al nopţii şi până la venirea Cuviosului Isaac - tot pământul care era nesăpat în grădină, l-au săpat.
Întâmpinându-i, Avva Isaac le-a zis: „Bucuraţi-vă, fraţilor! încetaţi acum lucrul pentru că v-aţi ostenit mult lucrând toată noaptea”. Şi aducându-le hrană, le-a poruncit să se odihnească şi să se veselească. Iar după ce s-au săturat, Cuviosul a zis către dânşii: „De cele ce aveţi trebuinţă din grădină, intrând pe uşa mănăstirii să cereţi şi, cu binecuvântare, veţi lua, iar păcatul tâlhăriei să-l lăsaţi”. Apoi Avva Isaac le-a dat haine câte au voit. Şi astfel, cei ce intraseră în grădină tâlhăreşte ca să facă păcat au ieşit fără de păcat şi cu binecuvântare, încărcaţi cu plată pentru ostenelile lor.
Vieţile sfinţilor, Cuviosul Isaac Sirul
Se spune despre Monahia Sara că timp de 15 ani a fost luptată tare de demonul desfrâului, însă niciodată nu se ruga să treacă de la ea ispita aceasta, ci numai zicea: „Dumnezeule, întăreşte-mă!”. Când duhul desfrâului se năpustea mai tare asupra ei, ea începea să se nevoiască mai mult cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea. într-un sfârşit, duhul cel rău i-a grăit, zicând: „M-ai biruit, Sara!”. Ea i-a răspuns: „Nu eu te-am biruit, ci Stăpânul meu, Hristos!”.
MATERICUL, Cuvinte culese de Avva Isaia pentru cinstita monahie Teodora
Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte încă în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg patimile trupului, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, aşa cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dăruire pentru cei din jur... Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Nicolae Steinhardt, Acum ştiu, am aflat și eu...
Judecata de Apoi va fi vederea totală a omului deplin. Simone Weil observă cu profunzime: „Tatăl din ceruri nu judecă. Din El, făpturile se judecă pe ele însele”. Pentru marii mistici, judecata nu este ameninţarea unor pedepse, ci descoperirea lumii, adică a iubirii divine.
Dumnezeu este veşnic egal cu El însuşi, în Iubirea care îl defineşte. „Păcătoşii din iad nu sunt lipsiţi de dragostea dumnezeiască”, spune Sfântul Isaac: din unghi subiectiv, aceeaşi iubire „devine suferinţă în cei condamnaţi şi bucurie în cei aleşi”. După revelaţia de la sfârşitul timpurilor, Hristos nu va putea să nu fie iubit; însă indulgenţa şi golul din suflete îi vor face pe unii incapabili să răspundă iubirii lui Dumnezeu şi, de aici, vor urma suferinţele indescriptibile din iad.
Acesta este adevăratul înţeles al imaginii „focului”, care nu înseamnă chin şi pedeapsă, ci curăţire şi vindecare. Sabia lui Dumnezeu coboară în adâncimile omului, constată că darul lui Dumnezeu nu a fost primit şi descoperă golul scobit prin refuzul iubirii, precum şi tragica disproporţie dintre rostul chemării şi conformitatea răspunsului. Complexitatea amestecului dintre bine şi rău de-a lungul vieţii pământeşti - descrisă în parabola grâului şi a neghinei (Matei 13, 24-30) — invalidează orice noţiune juridică şi ne pune în faţa marelui mister al înţelepciunii divine, în care dreptatea şi milostivirea converg. „în amurgul vieţii noastre vom fi judecaţi pentru dragoste”, adică pe măsura celor pe care i-am iubit pe pământ.
Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team