Episcopul dintr-un oraș căzu pradă desfrânării prin lucrare diavolească. Într-o zi, pe când era la slujbă, cum nimeni nu-i știa păcatul, ierarhul îl mărturisi în fața poporului zicând: “Am păcătuit”. Apoi își lăsă veșmintele pe altar și spuse: “Nu mai pot fi episcopul vostru”. Cu toții plânseră și ziseră: ”Să cadă acest păcat asupra noastră, dar rămâi pe mai departe episcopul nostru”. El răspunse:” De vreți să rămân episcopul vostru faceți ce vă voi spune”. El puse să închidă ușile bisericii, apoi se culcă cu fața la pământ înaintea unei uși lăturalnice și zise: ”Cel ce va trece fără să mă calce în picioare nu va avea parte cu Dumnezeu”. Ei au făcut precum le-a cerut; și după ce a ieșit ultimul, s-a auzit un glas din cer care spunea: “Pentru marea lui smerenie, i-am iertat păcatul”. - Patericul egiptean

Asemenea este Împărăția Cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, și de bucuria ei se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. - Evanghelia după Matei, XIII, 44

A-L urma pe Hristos înseamnă a te întruchipa după Hristosul Absolut, coborând împreună cu El în fundul prăpastiei care este această lume. Iadul nu e decît autonomia omului revoltat care îl scoate în afara locului unde Dumnezeu este prezent. Puterea de a-L refuza pe Dumnezeu este suprema libertate omenească pe care Dumnezeu o vrea nelimitată. Dumnezeu nu poate obliga pe nici un ateu să-L iubească și aceasta pare să fie - abia dacă îndrăznim să o spunem - infernul iubirii Sale dumnezeiești, infernul creat de vederea omului înecat în noaptea singurătăților lui... Cînd Tatăl își trimite Fiul, El știe că și iadul îi aparține și că “porțile morții” se prefac în “porți ale vieții”. Omul nu poate cădea în deznădejde, ci numai în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este niciodată deznădăjduit. - Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu

Dumnezeu, care L­a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e oare cu totul absent și pentru noi? Un lucru pe care nu vrem să­l înțelegem, pe care nu­l înțelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce așteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înțelege ei, ce nu putem înțelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roșu. Dacă în piață ar apărea dintr­o dată și din senin o uriașă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s­ar năpusti să vadă și ar pricepe că nu e lucru obișnuit. Credința, pocăința în felul acesta ar fi prea ușoare. Mură­n gură. Na-ți paraua, dă­mi sarmaua.

Ni se cere însă a crede în deplină libertate și s-ar zice că — mai rău decât atât — scenariul se desfășoară ca și cum am fi nu numai pe deplin abandonați, ci și că — pe deasupra, colac peste pupăză — pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place — zice­s­ar — să acumuleze piedicile, să ne înmulțească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenționata dorință de evlavie în imposibilitate. Drumurile care duc spre credință poartă aceleași nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun. Dostoievski: dacă Dumnezeu n­a coborât de pe cruce este pentru că voia să­l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede și dându­i prilejul de a­și manifesta îndrăzneala. - Pr. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Există purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nu te teme, ci bucură-te! Să ai pronia lui Dumnezeu ca o umbrelă și să stai sub ea... Așa cum vorbim noi acum la telefon, așa să vorbești cu Dumnezeu, ca și cum ai ridica receptorul, să-I spui ce vrei pe direct. Să ai totdeauna linia deschisă, să nu rupi niciodată firul acesta. - Părintele Sofronie Saharov, Amintiri despre Starețul Sofronie (Dimitria Daviti)

Rugăciunea lui Iisus. Practicată în mod special de monahi și monahii, ea poate fi rostită cu mare folos și de laicii de toate categoriile; căsătoriți sau nu, medici și psihiatri, muncitori, profesori sau șoferi de autobuz. Invocarea Numelui lui Iisus cu atenție dă fiecăruia mai multă putere în îndeplinirea sarcinilor sale; ea nu-i separă pe oameni între ei ci-i unește puternic așa cum nimic altceva n-ar putea-o face, sensibilizându-i pe unii de neliniștea și frământările celorlalți. Rugăciunea lui Iisus face din fiecare “un om pentru ceilalți", un instrument viu al participării la pacea lui Dumnezeu, un centru dinamic de împacare. - Mitropolit Kallistos Ware, Puterea numelui. Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă

O! Inimă străpunsă a Lumii,

Grijanie-n pahar,

Simțire sfântă ruptă-n pâine

În dar cuminecar,

Adu deșertăciunii noastre

Gustul de peste fire,

Să izbucnim din huma asta

Secată de-mpietrire.

Pr. Daniil Sandu Tudor, Gând euharistic

Selecția textelor: Daniel Chira