Adaugat la: 1 Octombrie 2009 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (octombrie 2009)

Fragmente neodihnite din: Patericul egiptean; Evanghelia după Matei; Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu; Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii; Sofronie Saharov, Amintiri despre StareÅ£ul Sofronie; Kallistos Ware, Puterea numelui; Daniil Sandu Tudor, Gând euharistic

Episcopul dintr-un oraÅŸ căzu pradă desfrânării prin lucrare diavolească. Într-o zi, pe când era la slujbă, cum nimeni nu-i ÅŸtia păcatul, ierarhul îl mărturisi în faÅ£a poporului zicând: “Am păcătuit”. Apoi îÅŸi lăsă veÅŸmintele pe altar ÅŸi spuse: “Nu mai pot fi episcopul vostru”. Cu toÅ£ii plânseră ÅŸi ziseră: ”Să cadă acest păcat asupra noastră, dar rămâi pe mai departe episcopul nostru”. El răspunse:” De vreÅ£i să rămân episcopul vostru faceÅ£i ce vă voi spune”. El puse să închidă uÅŸile bisericii, apoi se culcă cu faÅ£a la pământ înaintea unei uÅŸi lăturalnice ÅŸi zise: ”Cel ce va trece fără să mă calce în picioare nu va avea parte cu Dumnezeu”. Ei au făcut precum le-a cerut; ÅŸi după ce a ieÅŸit ultimul, s-a auzit un glas din cer care spunea: “Pentru marea lui smerenie, i-am iertat păcatul”. - Patericul egiptean

 

Asemenea este ÎmpărăÅ£ia Cerurilor cu o comoară ascunsă în Å£arină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, ÅŸi de bucuria ei se duce ÅŸi vinde tot ce are ÅŸi cumpără Å£arina aceea. - Evanghelia după Matei, XIII, 44

 

A-L urma pe Hristos înseamnă a te întruchipa după Hristosul Absolut, coborând împreună cu El în fundul prăpastiei care este această lume. Iadul nu e decît autonomia omului revoltat care îl scoate în afara locului unde Dumnezeu este prezent. Puterea de a-L refuza pe Dumnezeu este suprema libertate omenească pe care Dumnezeu o vrea nelimitată. Dumnezeu nu poate obliga pe nici un ateu să-L iubească ÅŸi aceasta pare să fie - abia dacă îndrăznim să o spunem - infernul iubirii Sale dumnezeieÅŸti, infernul creat de vederea omului înecat în noaptea singurătăÅ£ilor lui... Cînd Tatăl îÅŸi trimite Fiul, El ÅŸtie că ÅŸi iadul îi aparÅ£ine ÅŸi că “porÅ£ile morÅ£ii” se prefac în “porÅ£i ale vieÅ£ii”. Omul nu poate cădea în deznădejde, ci numai în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este niciodată deznădăjduit. - Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu

 

Dumnezeu, care L­a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e oare cu totul absent ÅŸi pentru noi? Un lucru pe care nu vrem să­l înÅ£elegem, pe care nu­l înÅ£elegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce aÅŸteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înÅ£elege ei, ce nu putem înÅ£elege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roÅŸu. Dacă în piaÅ£ă ar apărea dintr­o dată ÅŸi din senin o uriaÅŸă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s­ar năpusti să vadă ÅŸi ar pricepe că nu e lucru obiÅŸnuit. CredinÅ£a, pocăinÅ£a în felul acesta ar fi prea uÅŸoare. Mură­n gură. Na-Å£i paraua, dă­mi sarmaua.

 

Ni se cere însă a crede în deplină libertate ÅŸi s-ar zice că — mai rău decât atât — scenariul se desfăÅŸoară ca ÅŸi cum am fi nu numai pe deplin abandonaÅ£i, ci ÅŸi că — pe deasupra, colac peste pupăză — pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place — zice­s­ar — să acumuleze piedicile, să ne înmulÅ£ească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenÅ£ionata dorinÅ£ă de evlavie în imposibilitate. Drumurile care duc spre credinÅ£ă poartă aceleaÅŸi nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun. Dostoievski: dacă Dumnezeu n­a coborât de pe cruce este pentru că voia să­l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede ÅŸi dându­i prilejul de a­ÅŸi manifesta îndrăzneala. - Pr. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

 

Există purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nu te teme, ci bucură-te! Să ai pronia lui Dumnezeu ca o umbrelă ÅŸi să stai sub ea... AÅŸa cum vorbim noi acum la telefon, aÅŸa să vorbeÅŸti cu Dumnezeu, ca ÅŸi cum ai ridica receptorul, să-I spui ce vrei pe direct. Să ai totdeauna linia deschisă, să nu rupi niciodată firul acesta. - Părintele Sofronie Saharov, Amintiri despre StareÅ£ul Sofronie (Dimitria Daviti)

 

Rugăciunea lui Iisus. Practicată în mod special de monahi ÅŸi monahii, ea poate fi rostită cu mare folos ÅŸi de laicii de toate categoriile; căsătoriÅ£i sau nu, medici ÅŸi psihiatri, muncitori, profesori sau ÅŸoferi de autobuz. Invocarea Numelui lui Iisus cu atenÅ£ie dă fiecăruia mai multă putere în îndeplinirea sarcinilor sale; ea nu-i separă pe oameni între ei ci-i uneÅŸte puternic aÅŸa cum nimic altceva n-ar putea-o face, sensibilizându-i pe unii de neliniÅŸtea ÅŸi frământările celorlalÅ£i. Rugăciunea lui Iisus face din fiecare “un om pentru ceilalÅ£i", un instrument viu al participării la pacea lui Dumnezeu, un centru dinamic de împacare. - Mitropolit Kallistos Ware, Puterea numelui. Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă

 

O! Inimă străpunsă a Lumii,

Grijanie-n pahar,

SimÅ£ire sfântă ruptă-n pâine

În dar cuminecar,

Adu deÅŸertăciunii noastre

Gustul de peste fire,

Să izbucnim din huma asta

Secată de-mpietrire.

 

Pr. Daniil Sandu Tudor, Gând euharistic

 

Selecţia textelor: Daniel Chira

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni