Se apropie Crăciunul. Aur și argint să dăm celor din jur nu avem. Doar câte o vorbă bună să le rostim. E și acesta un dar de preț ce-și poate avea locul în traista bunului Moș Crăciun.

Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia

Acțiunea cea mai frapantă a lui Dumnezeu – Întruparea. Omul a creat iadul pe pământ. Dumnezeu nu a stat să corecteze omul din interior, poate-poate va ieși ceva… Întruparea e ceva inedit. Dumnezeu ia în Sine tot ceea ce i s-a întâmplat omului, situația lui fără ieșire. Hristos intră în lume. Toate de câte S-a atins le-a mântuit, le-a îndumnezeit. Dar cauza pentru care El a devenit om nu constă în căderea omului, ci în Înviere, în Înălțare, în cea din urmă vocație a noastră de a fi părtași firii dumnezeiești, de a fi Trup al lui Hristos, templu al Duhului Sfânt. În acest sens, orice acțiune a creștinului are o natură eshatologică, adică este îndreptată spre împlinirea finală a istoriei, spre Împărăția lui Dumnezeu deja înființată.

Antonie Bloom, Despre credință și îndoială

Precum rodul neascultării este păcatul, așa rodul ascultării este virtutea; și precum neascultării îi urmează călcarea poruncilor și dezbinarea de Cel ce a poruncit, așa ascultării îi urmează păzirea poruncilor și unirea cu Cel care a poruncit. Prin urmare, cel ce prin ascultare a păzit o poruncă și a săvârșit dreptatea, a păstrat și unirea nedezbinată cu Cel care a poruncit; iar cel ce a călcat prin neascultare o poruncă și a săvârșit păcatul, s-a desfăcut de sine și din unirea dragostei cu Cel care a poruncit.

 Sf. Maxim Mărturisitorul, Cele două sute de capete despre cunoștința de Dumnezeu și iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu

Asceza nu este o acțiune individuală meritorie, un rezultat obținut urmărind cu strictețe vreun cod obiectiv de comportament, o ascultare de reguli derivând dintr-o lege promulgată de vreo autoritate convențională fără a ține cont de persoane. Asceza corporală nu se limitează nici la „stăpânirea” pe care o exercită asupra trupului... Creștinul nu postește fiindcă vrea să supună materia spiritului, nici pentru că face distincția între mâncăruri „curate” și „necurate”. Ci postește fiindcă nu mai consideră că actul mâncării este un scop în sine: el îl transformă în ascultare de voința comună și de practica tot comună a Bisericii, supunându-și preferințele și alegerile individuale regulilor ecleziale care definesc formele de hrănire. Iar libera ascultare presupune întotdeauna iubire.

Christos Yannaras, Libertatea moralei

Întrebat-au unii pe avva Macarie zicând: cum suntem datori să ne rugăm? Le-a zis lor bătrânul: nu este trebuință a vorbi multe, ci a întinde adeseori mâinile către Cer și a zice: Doamne, precum vrei și precum știi, miluiește-mă! Iar de ești războit spune: Doamne, ajută-mi! Åži El știe ce e de folos și face cu noi milă.

Avva Macarie, Patericul egiptean

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. 

Evanghelia după Matei VI, 33-34

Doamne, dă tuturor oamenilor de pe pământ să ajungă să cunoască iubirea Ta... și dulceața Duhului Sfânt ca să uite suferința de pe pământ, să părăsească tot răul, să se lipească de Tine cu iubire și să trăiască în pace, făcând voia Ta, pentru slava Ta.

Sf. Siluan Athonitul

Selecția textelor: Daniel Chira