Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Părintele nostru în Domnul, Arhimandritul Sofian (Boghiu), a adormit întru Domnul acum douăzeci de ani, în ziua de 14 septembrie. Adormirea sfinților este rânduită de Domnul, Ziditorul și Stăpânul timpului, al veacurilor și al eonilor. Să ne ridicăm puțin cu duhul, să înălțăm ochii inimii noastre către ceruri, icoana tuturor lumilor și a tuturor zilelor, și vom vedea pe Cel întreit sfânt plecându‑și chipul binevoitor către noi, cei păcătoși și cei sfinți, toți cei care i‑au fost plăcuți de la începutul vremurilor.
Părintele Sofian, de fericită pomenire, a adormit la umbra sfintei și de viață făcătoarei Cruci, simbol sublim al vieții veșnice în Dumnezeu. Căci „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și slăvită învierea da o lăudăm!”. Tot întru această zi, ierarhii noștri înalță Sfânta Cruce pentru a o atinge de cer și de pământ, și a face auzită cântarea ei până la iad, astăzi fiind și pomenirea intrării în Viață a unui alt om al lui Dumnezeu, părintele nostru întru sfinți Ioan Gură de Aur. Astfel, fericitul Sofian se bucură de apropierea unuia dintre cei mai mari ocrotitori ai Bisericii lui Hristos, unul dintre cei mai buni prieteni ai Domnului.
Să vorbim de Părintele Sofian la prezent și la viitor. Este unul dintre reprezentanții cei mai luminoși ai vârstei de aur a duhovniciei românești, după cum spunem din ce în ce mai mulți. România nu este numai o țară, o națiune și un popor, este o civilizație. Ea a adus, de‑a lungul celor douăzeci de veacuri care au urmat întruparea și învierea Cuvântului ziditor al lumilor, roade minunate de sfințenie, de inteligență și de credință. Alături de frații săi în Duh, cu care s‑a rugat în gruparea binecuvântată a Rugului Aprins, Părintele Sofian este un exemplu al reînnoirii filocalice care a marcat această civilizație, în iadul războaielor mondiale și al opresiunii politice. România, ca civilizație a inimii creștine și a duhului creștin, a înflorit și a rodit constant, de‑a lungul veacurilor, în perioadele tulburate de violență și umilire. Într‑adevăr, singurul răspuns la umilire, după cum a arătat Hristos, este smerenia. Nimeni nu îi poate umili pe cei smeriți.
Smerenia Părintelui Sofian este o roadă a acestei reînnoiri filocalice, datorată în mare parte harismei de traducător a prietenului său, Părintele Dumitru Stăniloae. Părintele Sofian trăia duhul filocalic; rămânea adâncit în fericita liniștire; păstra mereu simțirea inimii în care se pleca cugetul său, inclusiv în slujirea riturilor sacre ale Bisericii sau când stătea de vorbă, blând, cu oamenii; ori când se consacra înaltului minister al iconografiei.
Fericitul Sofian este un om nevinovat. S‑a arătat total inofensiv într‑o vreme dificilă, mai ales pentru creștini. Nu l‑am auzit niciodată plângându‑se sau vorbind de rău pe cineva. După câte știm, nu gândea rău despre nimeni. Mijlocea pentru toți în rugăciunea neîncetată a inimii sale isihaste. Nu făcea rău nimănui. Întorcea, după putință, bine pentru rău. În temniță nu a pierdut nici pacea, nici dragostea, nici credința, nici sentimentul prezenței lui Dumnezeu. Domnul i‑a dat să adoarmă în ziua binecuvântată a Crucii: oare nu și‑a petrecut toată viața răstignind orice egoism, din dragoste pentru ceilalți? A intrat, treptat, an după an, în bucuria iubirii jertfelnice a lui Hristos.
Lumea noastră are nevoie de sfinți. Sfințenia este cel mai bun răspuns pe care îl aduce Biserica lui Hristos tulburărilor acestei lumi. Ea este viitorul omenirii. Hristos „iarăși vine cu slavă să judece viii și morții”; vine în strălucirea sfințeniei Sale și a tuturor prietenilor Săi. Orice sfințenie în vremea noastră stă mărturie venirii cu slavă a Celui întreit sfânt și anticipează astfel viitorul istoriei. În această zi de pomenire a douăzeci de ani de la adormirea întru sfinți și drepți a fericitului Părinte Sofian, cerem ierarhilor noștri ca pilda lui, deja slăvită de poporul lui Dumnezeu, să fie arătată cu cinste Bisericii și lumii contemporane.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team