Nicolae Berdiaev și autobiografia lui spirituală (II)

Referindu-se la rolul jucat de boală în propria sa biografie și la modul în care aceasta i-a influențat evoluția, filosoful va sublinia faptul că:

„Bolile au jucat un rol imens în viața mea. Din această perspectivă, am avut traumatisme încă din copilărie... Nu am fost subiectul hipnozei, dar, copil fiind, mi-a fost sugerată ideea că viața și maladia sunt sinonime.”.³

Cu certitudine, în cadrul unor astfel de pasaje ar trebui căutate originile gândirii sale mistice, sau chiar ale convertirii celui care va deveni o voce importantă, deopotrivă pentru spațiul filosofiei, cât și pentru cel al teologiei. Din păcate, însă, cu privire la acest din urmă aspect, filofosul ține să sublinieze că nu a trecut printr-o astfel de experiență. Ba chiar arată că, spre deosebire de spații confesionale precum cel protestant și cel catolic, în ortodoxie nu există un interes atât de mare pentru această chestiune. 

„Dar atunci când mă gândesc la evoluția mea spirituală constat că îmi scapă ceea ce se definește în mod normal sub numele de convertire, în sensul cel mai precis al cuvântului. Am căutat cu ardoare în viața mea o dată la care să se fi întâmplat acest subiect. N-am trecut niciodată printr-o criză a convertirii, poate pentru că viața mea a fost un țesut de crize. Convertirea joacă de altfel un rol infinit mai preponderent la catolici și la protestanți decât la noi. Creștinii din Occident insistă mult asupra temei convertirii. La noi, la ruși, vorbim mai puțin despre acest subiect, iar aceasta se petrece mai degrabă în sinele interior.”⁴

Lipsit de experiența convertirii, Berdiaev nu va fi totuși deposedat de fiorul mistic. Acesta va fi cel care îl va îndemna adesea înspre contemplare. La rândul ei, acea stare era legată de ideea de singurătate. Filosoful o va fructifica la maximum de fiecare dată când va avea ocazia. Deși conștient de importanța calității de făptură socială a omului, el va ține totuși să vadă și singurătatea ca parte definitorie a existenței umane. Iată ce va spune el în acest sens:

„Singurătatea e o temă esențială, opusul ei fiind comuniunea. Izolat și în comunitate – iată centrul întregii existențe umane, a întregii vieți religioase. Cum să depășești izolarea, separarea? Religia nu este altceva decât căutarea reconcilierii și a comuniunii. N-am avut niciodată sentimentul de a mă integra în lumea obiectivă, de a ocupa un spațiu. Mă simțeam, în substanță, în afara lumii obiective, care nu mă atingea decât periferic. Absența rădăcinilor din această lume, determinate mai târziu de gândirea mea filosofică drept lume obiectivă, se găsește la baza sentimentului meu.”⁵.

Ideea de libertate, care străbate ca un adevărat fir roșu gândirea sa, este cu certitudine legată de modul în care înțelege el singurătatea. Faptul că acest comportament îi oferă deopotrivă posibilitatea intimității cu Divinul și, în același timp, îl ferește de o absolută înregimentare în cutume sociale care nu i-ar fi pe plac, îl face să alunece dinspre ideea de solitudine înspre cea de libertate. El însuși se definește astfel, iar între lucrările sale de căpetenie Spirit și libertate⁶ va avea cu certitudine o contribuție decisivă, atât la consacrarea gânditorului, cât și la premierea sa de către universități prestigioase, precum cea de la Oxford. El însuși se referă la acest aspect într-o manieră ce nu exclude nici anumite accente polemice:

„Mi-au spus filosof al libertății. Un prelat obscurantist m-a numit chiar «sclav al libertății». Åži e adevărat, iubesc libertatea mai presus de orice, sunt născut din ea, ea este mama mea. Este pentru mine a fi-ul primordial.”.⁷

Desigur, pentru el, libertatea nu este o noțiune vagă, un termen care vine să justifice relativismul și laxitatea. Dimpotrivă, există nuanțe și dimensiuni ale acesteia. Astfel, după  cum remarcă un exeget contemporan al operei sale, 

„Distingem în gândirea lui Berdiaev trei feluri, trei niveluri, trei aspecte ale libertății. Prima, numită «libertate meonică», apoi cea «post-meonică». A doua, denumită «post-meonică», este libertatea lui Dumnezeu și a omului. Atât în Dumnezeu, cât și în om, această libertate, care este destinată lor, implică aceeași tragedie, legată de conflictul dintre bine și rău, pe de-o parte, și de bine și bine, sau cele două valori egale ale binelui, pe de altă parte. Această libertate naturală este una coruptă, pentru că este mărginită de nevoie și poate fi restaurată doar în Iisus Hristos, în care avem cea de-a treia formă a libertății.”⁸.

Din punct de vedere religios, libertatea este și ea fundamentală. Iar autobiografia spirituală a celui pe care-l avem în vedere vine să vorbească despre acest lucru. Berdiaev însuși își definește concepția pornind de la contradicția dintre libertate și judecată și folosindu-se de exemplul misticilor.

„Misticii sunt singurii care s-au ridicat deasupra ideii opresante a judecății lui Dumnezeu, a exigenței divine care presupune că omul se justifică, și care au înțeles că justificările omului nu i-au fost necesare lui Dumnezeu, care avea nevoie doar de dragostea omului, de transfigurarea naturii sale. Iată problema centrală a conștiinței creștine. Rezidă ea în justificare și judecată, în implacabila libertate a lui Dumnezeu, sau mai degrabă în transfigurarea reală și vizibilă, în iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu?”⁹

Ulterior, vorbind despre eclectismul conceptului filosofic pe care l-a brodat în decursul anilor, va ține să arate că prezența Domnului este condiționată de ideea de libertate.

„Dumnezeu a vrut libertatea și a fost ea cea care a condus la tragedia lumii. Libertatea este la început, dar și la sfârșit. E în ansamblu o filosofie a libertății pe care am construit-o, perfecționat-o și completat-o toată viața mea. Sunt convins că Dumnezeu nu este prezent decât acolo unde este libertate și că El nu se regăsește decât în ea. Singură libertatea trebuie sacralizată, iar falsele sacralizări, unde istoria abundă, trebuie să fie desacralizate.”¹⁰

Filosof al libertății, Nicolae Berdiaev oferă astfel, după cum am încercat să arătăm și noi aici, o perspectivă complexă și interesantă asupra acestui concept în paginile autobiografiei sale spirituale. Ulterior, va vorbi și despre alte subiecte adiacente, lăsând cititorilor posibilitatea de a descoperi modul în care vede și înțelege el spațiul religios și mistica. Despre toate celelalte vom vorbi, însă, în continuarea acestui text.