Filosof al libertății și autor al unor volume de referință în arealul filosofic1, Nicolae Berdiaev (1874‑1948) e mai degrabă cunoscut pentru lucrările din acest domeniu decât pentru autobiografia spirituală. Om care a debutat ca existențialist socialist, va evolua înspre o filosofie creștină cu filon mistic2 și se va dovedi un critic al modernității, pe care o va clasifica drept „un nou Ev Mediu”. Cărțile care‑i vor aduce consacrarea și vor contribui la oferirea unor doctorate honoris causa din partea unor mari universități occidentale, precum cea de la Oxford, vor avea în centru tocmai acest aspect.
Autobiografia lui spirituală3 nu este doar o lucrare periferică a întregului său parcurs scriitoricesc, ci și un text în privința căruia autorii nu sunt unanimi.4 De altfel, filosoful însuși a scris‑o și a rescris‑o în mai multe rânduri, adăugând și eliminând pasaje, și intitulând‑o când autobiografie filosofică, când autobiografie spirituală. Cea din urmă dintre ediții, apărută cu doi ani înainte de plecarea lui din această lume, e mai despovărată decât cele anterioare de aspectele ce țin de filosofia politică. Cel mai probabil scriitorul a considerat că acuzele de natură politică nu‑și mai aveau nici rostul, nici actualitatea, în acei ani, iar acuzatorii i se mai răriseră, fapt ce scădea din actulitatea dimensiunii apologetice a demersului; și s‑a concentrat pe adâncirea unor pasaje care îi defineau cu precădere viața mistică.
Cunoscut și acceptat unanim ca filosof al libertății (e drept, amendat în spațiul teologic pentru tendințele lui panteiste), Berdiaev oferă aici adevărate chei de lectură și înțelegere ale ideilor sale. Astfel, după cum ține să sublinieze părintele Andrew Louth într‑o sinteză dedicată gânditorilor ortodocși ai modernității, „înspre finele vieții Berdiaev a scris un eseu autobiografic pe care l‑am pomenit deja, intitulatVis și realitate. El oferă acolo o prezentare a vieții sale, a viselor și dezvoltării ideilor sale. E o introducere bună, care‑l ajută pe cititor să simtă aroma ideilor sale, abordarea sa în înțelegerea unor lucruri. În cadrul penultimului capitol, el oferă o schiță a gândirii sale filosofice. Începe cu o mică rugăminte de iertare, spunând că în niciuna dintre cărțile sale nu a fost capabil să exprime în mod adecvat ceea ce gândea, și citează un vers din Tyutchev.”.5
Influențat deopotrivă de clasici precum fericitul Augustin6, dar și de autori mai recenți, precum Jean‑Jacques Rousseau7 sau de contemporanul André Gide8, precum el însuși mărturisește în partea de debut a textului său9, Berdiaev va dezvolta totuși o gândire originală din perspectivă mistică și va oferi un text care, dinspre partea întrebărilor și a răspunsurilor oferite este încă actual. Ba mai mult, spre deosebire de alte texte ale aceluiași scriitor, cărora le deconspiră adesea motivația și contextul și despre a căror geneză vorbește, ea nu este sancționabilă din punct de vedere al conținutului teologic. În ceea ce privește aspectele care ar putea contribui la subsumarea ei în cadrul genului pe care‑l avem în vedere, trebuie să spunem că lucrarea întrunește toate criteriile în acest sens.10 Reperele de timp și spațiu sunt când absente, când discontinue11, iar accentul cade atât pe autodefinirea autorului și a trăsăturilor de natură ereditară12 din perspectivă teologică, cât și pe aspectele de natură mistică. Toate aceste aspecte, alături de multe altele, vin să dea textului o valoare aparte pentru autobiografia spiritulă.
Precum vom încerca să arătăm și în paginile următoare ale acestei investigații, Nicolae Berdiaev reușește să ofere, prin intermediul autobiografiei sale, o abordare aparte, dinamică și importantă în contextul misticii ortodoxe, care reușește să aibă un caracter inter‑disciplinar și să creeze punți de legătură cu alte domenii și spiritualități, fapt pentru care se cere redescoperită și valorificată la maximum.
Note:
1. A se vedea: Nicolae Berdiaev, Adevăr și revelație: prolegomene la critica revelației, trad. Ilie Gyurcsik, col. „Logos”, vol. 3, Editura de Vest, Timișoara, 1993; Idem, An essay in Eschatological Metaphysics: Creativity and Objectification, trans. R. M. French, Geoffrey Bless Publishing House, London, 1950; Idem, Cunoașterea de sine. Exercițiu de autobiografie filozofică, trad. Inna Cristea, col. „Gânditori ruși”, Editura Humanitas, București, 1998; Idem, De l’inegalite, trad. Constantin Andronikoff, Anne Andronikof, col. „Slavica”, Les Editions de L’Age d’Homme, Lausanne, 1976; Idem, Filosofia lui Dostoievski, trad. Radu Părpăuță, col. „Eseuri de ieri și de azi”, vol. 6, Editura Institutului European, Iași, 1992; Idem, Le Christianisme et la lutte des clases, Les Editions Demain, Paris, 1932; Idem,L’idea russa. I problemi fondamentali del pensiero russo (XIX e XX secolo), trad. de C. De Lotto, Ugo Mursia Editore, Milano, Mursia, 1992; Idem, Marxisme et religion, col. „Christianisme, athéisme et temps présent”, Les Editions YMCA, Paris, 1931; Idem, Pour un christianisme de creation et de liberte, ed. Celine Marange, col „Patrimoines Orthodoxie”, Les Editions du Cerf, Paris, 2009; Idem, Slavery and fredom, trad. R. M. French, Geoffrey Bless Publishing House, London, 1943; Idem, The origins of Russian Communism, trad. R. M. French, Geoffrey Bles Publishing House, Londra, 1938; Idem,The Realm of Spirit and the Realm of Caesar, Gollancz Press, London 1952; Idem, The Russian Idea, trad. R. M. French, Geoffrey Bless Publishing House, London, 1947; Idem, Un nou Ev Mediu, trad. Iosif Naghiu, Maria Vartic, „Colecția de studii și eseuri,” Editura Paideia, București, 2001. Cf. Iuliu‑Marius Morariu, Repere ale autobiografiei spirituale din spațiul Ortodox în secolele XIX și XX: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul și Nicolae Berdiaev, Editura Lumen, Iași, 2019, pp. 370.
2. După cum ține să sublinieze părintele profesor Theodor Damian, de la New York, care arată că Berdiaev „profesează și construiește o filosofie mistică, deoarece consideră că aceasta este singura care reușește să depășească opoziția dintre transcendent și imanent, și acest fapt este esențial pentru a găsi răspuns la întrebările și problemele fundamentale ale omului”. Theodor Damian, „The concept of freedom in Nicholas Berdiaev’s Philosophy”, în Analele Universității Spiru Haret. Seria Studii de Filosofie, XII (2010), pp. 205‑206.
3. Nicolas Berdiaev, Essai d’autobiographie spirituelle, trad. E. Bellenson, col. „La Barque du Soleil”, Editions Buchet Castel, Paris, 1992; Idem, Cunoașterea de sine. Exercițiu de autobiografie filozofică, trad. Inna Cristea, col. „Gânditori ruși”, Editura Humanitas, București, 1998. Cf. Regina Lubas‑BartoszyÅ„ska, Autobiografie filozofów [Autobiographies of philosophers], col. „Przestrzenie Teorii”, vol. 13, Adam Mickiewicz University Press, PoznaÅ„, 2010, pp. 55‑75.
4. Iuliu‑Marius Morariu, Repere ale autobiografiei spirituale din spațiul Ortodox în secolele XIX și XX: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul și Nicolae Berdiaev, p. 371.
5. Andrew Louth, Modern Orthodox Thinkers. From the Philokalia to the present, Society for Promoting Christian Knowledge, London, 2015, p. 64.
6. Cf. Sfântul Augustin, Confesiuni, ediția a II‑a, trad. Eugen Munteanu, Editura Nemira, București, 2006.
7. Jean‑Jacques Rousseau, Confesiuni, vol. 1‑2, trad. Pericle Martinescu, col. „Biblioteca pentru toți”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1969.
8. André Gide, Journal (1889‑1939), col. „Bibliothèque de la Pléiade”, Les Editions Gallimard, Paris, 1948; Idem, Journal (1939‑1942), Les Editions Gallimard, Paris, 1946.
9. Nicolas Berdiaev, Essai d’autobiographie spirituelle, p. 8.
10. Cf. Gabriella Aleandri, Vincenza Russo, „Autobiographical Questionnaire and Semi‑structured Interview: Comparing two Instruments for Educational Research in Difficult Contexts”, in7th World Conference on Educational Sciences, Procedia ‑ Social and Behavioral Sciences 25 July 2015, CIIIC (2015), p. 514.
11. Autorul însuși mărturisește: „N‑am ținut niciodată un jurnal, nu am intenția de a mă confesa public, nu vreau să evoc amintirile din timpurilor mele, nu acesta este scopul meu esențial. Această carte nu va fi o autobiografie în accepțiunea curentă a cuvântului, oferind o prezentare a vieții mele în ordine cronologică.”. Nicolas Berdiaev, Essai d’autobiographie spirituelle, p. 8.
12. Astfel, de exemplu, el ține să arate că: „Se cuvine să menționez câteva trăsături ereditare ale familiei noastre. Aparțin unei rase de oameni predominante, înclinată la crize de furie. Tatăl meu, un om foarte bun, avea un caracter foarte vivace și, din acest motiv a avut parte de multe ciocniri și aprinderi în decursul vieții sale. Fratele meu, de‑o bunătate extraordinară, avea adevărate crize de furie. Am moștenit și eu un temperament iritabil și dominant. E o caracteristică a nobililor ruși. Copil, îmi venea să lovesc cu scaunul unele persoane din anturajul meu. La acesta se adaugă o oarecare singurătate; am priceput‑o și ca un mod în care lumea m‑a perceput, dar și prin prisma propriei mele cunoștințe.”. Ibidem, p. 21. În alt loc, scriitorul arată cu privire la acest aspect: „Legat de asta, apare și o altă trăsătură – un anume despotism. Cu toate trăsăturile frumoase ale tatălui meu, am observat la el manifestări de despotism. Acest defect, propriu boierimii ruse, îl am și eu. Uneori chiar în procesul meu de gândire, de cunoaștere, observ ceva asemănător cu despotismul. Dacă profunzimea spiritului și realizările superioare ale personalității nu includ nimic ereditar, proprietățile sufletești și sufletești‑fizice au multe elemente ereditare.”. Idem, Cunoașterea de sine. Exercițiu de autobiografie filosofică, p. 24.
