Cu ajutorul Domnului, anul acesta, la Lausanne, am sărbătorit din nou, în prezența Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif, hramul „Nepsis” Elveția (Sfântul Ioan Casian, 28-29 februarie). Sâmbătă, 26 februarie 2022, nepticii helvetici din mai multe orașe s-au alăturat ierarhului, unui sobor de preoți și unei echipe Trinitas TV, prezentă la fața locului.
Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de pomenire pentru cei adormiți (Moșii de iarnă), a avut loc în Templul „Montriond”, în prezența multor credincioși, după care agapa frățească și dialogul cu Înaltpreasfințitul Iosif s-au ținut în intimitatea Capelei Tuturor Sfinților Români din cripta aceluiași templu.
Întâlnirea cu părintele mitropolit a fost o discuție vie, care a răspuns la întrebările și la frământările personale ale nepticilor prezenți. Într-un fel, aceasta ne-a amintit de convorbirile pe care le avea Sfântul Ioan Casian cu părinții pustiei, aduse acum ca un arc peste timp în societatea pustie de credință în care trăim astăzi. Cum să aprofundăm înțelegerea Sfintei Scripturi? Pe lângă cateheze și cercuri biblice, grupurile de prieteni care citesc Evanghelia sau se roagă împreună sunt o importantă alternativă la tentațiile cotidiene. Dacă rămânem singuri, putem ușor să cădem pradă „ecranelor” din buzunar sau altor atracții facile, să fim distrași și stăpâniți de acestea. „Spune-mi cu cine te împrietenești ca să îți zic cine ești. Prietenii se încurajează unii pe alții.”
Ce putem face când suntem copleșiți de nevoile prin care ne solicită cei din jurul nostru? Cum să simțim bucurie din tăierea voii? Trebuie să avem măsură în toate, inclusiv în dăruirea către aproapele, pentru a nu ne extenua trupește și sufletește. Trebuie să avem grijă ca ajutorul către cel în nevoie să fie însoțit de rugăciune, pentru ca nu noi să ajutăm prin voia noastră, ci Hristos să lucreze prin noi. „Dacă rugăciunea precede tot ce facem, noi nu obosim.” Gândirea occidentală a separat voluntariatul de rugăciune: mai ușor e să zidești un perete în două ore decât să te rogi două ore. În plus, trebuie să ne asumăm riscul jertfei pe care o facem (oboseală, nerecunoștință).
Mulțumim Părintelui Paroh Adrian Diaconu și tuturor membrilor parohiei din Lausanne care s-au ostenit pentru a face posibilă această întâlnire. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
„Mi-a plăcut că m-am simțit ca «acasă», ca într-o familie, cu oameni buni, credincioși, vorbăreți și înțelegători și, bineînțeles, întreaga atmosfera de liniște și rugăciune.” (Maria, Basel)
„Mi-a plăcut încurajarea de a stărui în a fi mai bun prin a încerca, tot timpul, noi tehnici şi experiențe, cu scopul de a descoperi cum poți face mai mult bine celui de lângă tine.” (Ștefan, Zurich)
„Ne-a plăcut că ne-ați primit ca pe niște vechi prieteni, chiar dacă nu ne văzusem niciodată.” (Gabi cu familia, Gland)
Echipa „Nepsis” Elveția

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team